74 matches
-
libertatea vieții religios-morale și interpretarea subiectivă a paginilor biblice. Gnosticii abuzau de învățătura Apostolului Paul (cf. îndreptățirea prin credință) corupând-o și ajungând la disprețul faptelor meritorii, golindu-le de orice consistență morală. În paralel, în Biserica dătătoare de legi, montaniștii vedeau o deviere și o trădare a conformității genuine și integrale a legii evanghelice, care dezicea viața militară și războiul considerate repugnante și antitetice principiilor umanității, fraternității și pacifismului predicate de către aceasta. De aceiași părere erau și maniheii, cu toate că învățătura
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și a soldaților care, prin oficiul pe care îl acopereau, se aflau în supunere ierarhică față de împărat, de la a cărui cinstire nu se puteau sustrage fără a cădea ipso facto în delictul de insubordonare, punibil prin lege. 4.2. Antimilitarismul montaniștilor Montanismul era o sectă creștină fondată în Frigia, către anul 172 de Montanus, preot al lui Cybele. Convertindu-se la creștinism, cu entuziasmul specific tuturor convertirilor persoanelor instabile și capricioase, a promulgat doctrina a cărei mișcare s-a declarat oficial
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
inactiv pentru a promova continuu niște eunuci, îmbătați și turbați ca niște câini. Pentru a spori credibilitatea revelațiilor, dogmelor și disciplinei sale, Montanus s-a declarat că ar fi Duhul Sfânt, unul și același cu profetesele sale. Reînnoirea creștină a montaniștilor a dat într-un rigorism practic și într-un fals spiritualism; vedeau în toate răul, pervertirea și păcatul, și se scandalizau de toate: ceea ce aparținea vieții lumii acesteia nu putea să aparțină simultan și creștinului, deoarece creștinismul era pentru ei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ceea ce aparținea vieții lumii acesteia nu putea să aparțină simultan și creștinului, deoarece creștinismul era pentru ei o renunțare, abnegație, sacrificiu, îndepărtare de orice formă de conviețuire socială. În timp ce Biserica dintotdeauna a fost interesată de civilizarea popoarelor, de trăirea prezentului, montaniștii vedeau actualizarea integrală a creștinismului în ignoranța și în delăsarea acestei realități, care trebuia să rămână în raza de acțiune delimitată de Noul Testament. Izolat de modul său de a gândi și de a acționa, creștinul s-ar fi regăsit pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a celeilalte. Interzicerea serviciului militar se adăuga legilor morale enunțate de Montanus care, ca vizionar și bărbat fără virilitate, nu putea să conceapă și să aprecieze armata, un sistem definit de expresia unei forțe brute, de violență și de moarte. Montaniștii aduceau în sprijinul afirmației lor trei motivații, considerate de dânșii atât de valide încât numai voiau nici măcar să fie discutate, după cum au afirmat-o expres soldații lor martiri, pe durata interogatoriilor din tribunale. Prima motivație e comună tuturor ereticilor; în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în sprijinul afirmației lor trei motivații, considerate de dânșii atât de valide încât numai voiau nici măcar să fie discutate, după cum au afirmat-o expres soldații lor martiri, pe durata interogatoriilor din tribunale. Prima motivație e comună tuturor ereticilor; în opinia montaniștilor creștinul nu poate fi soldat și nici să se înarmeze din moment ce a cincea poruncă din decalogul biblic interzice omuciderea săvârșită fie de cetățeanul privat, fie din porunca statului. Mai mult chiar, considerau licită și chiar sacră expunerea pentru a fi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
o asemenea atitudine preamăreau martiriul religios, iar Montanus, Priscila și Maximila, care voiau să moară spânzurați pentru a da cei dintâi exemplu, susțineau obligația morală de a înfrunta martiriul pe durata persecuției, declarând fuga o adevărată apostazie. Cu toate acestea, montaniștii s-au aflat în contradicție cu teza susținută referitor la interdicția absolută a poruncii a cincea de a nu ucide. Creștinii, care în timpul persecuției aveau posibilitatea să evite moartea, fără a face o apostazie publică, nu făceau altceva decât să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în mijlocul flăcărilor la vederea rugului deja pregătit pentru ea, după ce i-au spart maxilarele, căzându-i toți dinții. Pentru Tertulian conta prea puțin dacă ideea sa era în contradicție cu el însuși, pentru că atunci când scria Despre fuga în persecuție, deja montanist, avea un alt subiect de susținut împotriva dreptului (apărat deja de el însuși în De patientia, cunoscută și ecleziaștilor), de a fugi pe durata persecuției: martiriul forțat sau voluntar este cel mai meritoriu și elevat act de credință, pentru că acesta
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Părinte al veacului ce va să vină; El va da împărăției sale o pace fără de sfârșit ca să o întărească și s-o întemeieze prin judecată și dreptate (Is 9, 4.5b.6b). În baza celor afirmate de Sfânta Scriptură, concludeau montaniștii, creștinul trebuind să-și imite Maestrul în toate, nu se putea dedica vieții militare și nici purta arme, pentru că acelea despre care vorbește Scriptura și Cristos erau numite astfel doar alegoric. A treia motivație antimilitaristă a montaniștilor se baza pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Sfânta Scriptură, concludeau montaniștii, creștinul trebuind să-și imite Maestrul în toate, nu se putea dedica vieții militare și nici purta arme, pentru că acelea despre care vorbește Scriptura și Cristos erau numite astfel doar alegoric. A treia motivație antimilitaristă a montaniștilor se baza pe apartenența creștinului la Evanghelie: creștinul, fiu al adevărului, al blândeții și al dreptății (Filip 2, 5), îl are ca părinte pe Isus Cristos, personificarea absolută a acestor trei virtuți esențial creștine (Mt 11, 29; cf. Lc 23
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
le interziceau orice adunare și le luau anulau puterea de a moșteni și de a avea cimitire, le interziceau să se înroleze, îi îndepărtau din armată și îi degradau pe toți ofițerii manihei. Aceste legi i-au lovit pe manihei, montaniști și priscilieni, pe iudei și samariteni, oprindu-le înrolarea și cariera militară în armata imperială. 5. Reacția punitivă a Imperiului roman În aceste condiții, îndeplinirea diferitelor sarcini încredințate soldaților creștini de către Biserica antică comporta anumite pericole și chiar condamnarea la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
două elemente, numele de creștin și martiriul, îndepărtau ori ignorau toate celelalte denumiri, printr-un proces natural de selecție și de evaluare a faptelor eroice ale sfinților de către poporul creștin ori de către unii episcopi, care vedeau martiri chiar și în montaniștii uciși pentru credință: Ba mai mult încă, în această persecuție a lui Valerian, trei bărbați condamnați „ad bestias“ pentru mărturia lor solemnă în favoarea lui Cristos, în Cezareea Palestinei au fost încoronați cu martiriul. Dintre aceștia unul se numea Priscus, al
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
februarie 303), are loc în timpul unui climat încins, de la începutul secolului IV, care a marcat multe excese ale creștinilor fanatici: rebeliuni militare, sfâșieri în public ale edictelor imperiale, distrugeri de statui păgâne, revolte împotriva autorităților constituite și masacrări de soldați. Montaniștii, din timpul său, nu s-au mai mulțumit numai cu opoziția verbală față de religia statului roman; vrând să reactualizeze doctrina lor au trecut la fapte, atrăgându-i în intemperanța lor și pe soldații creștini, care au devenit neliniștiți și întărâtați
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
său, nu s-au mai mulțumit numai cu opoziția verbală față de religia statului roman; vrând să reactualizeze doctrina lor au trecut la fapte, atrăgându-i în intemperanța lor și pe soldații creștini, care au devenit neliniștiți și întărâtați de discursurile montaniștilor. În acest sens, sinodul de la Elvira (Spania), care a avut loc în anul 300, cu participarea a 19 episcopi, 26 de preoți și mulți diaconi, refuza recunoașterea martiriului creștinilor uciși, dacă aceasta se datora unor provocării religioase: Dacă cineva a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Mopsuestia și Theodoret din Cyr; se numără Însă printre aceștia și Epifaniu, episcopul de Salamis din insula Cipru și armeanul Eznik din Kolb. Totuși, lucrarea capitală despre Marcion rămîne lungul tratat polemic În cinci cărți Adversus Marcionem redactat de apologetul montanist Tertulian din Cartagina, În decursul mai multor ani, după 207-2084. După cum a demonstrat Jean-Claude Fredouille 5, Tertulian este un retor de tradiție clasică. Cea mai mare parte a operei sale constă din clișee și din denunțări ale abominabilului Marcion, acest
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
timpul inevitabilelor aprecieri sau examene critice, îndeobște segmentare, din pricina marii diversități a temelor, domeniilor și spațiilor de exprimare, îndeajuns de greu de cuprins în formule sintetizatoare. De altfel, epoca în care a trăit și s-a afirmat inginerul, geologul (ori "montanistul"), economistul, proiectantul, ecologistul, hidrologul, dascălul și/sau întreprinzătorul Mihalic de Hodocin, acoperind cronologic deceniile premergătoare constituirii statului național român modern, reclamă încă sondaje și analize parțiale, spre o mai corectă percepție și poziționare în plan istoriografic, iar protagoniștii ei, acei
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
a țării. ÎN PERIEGEZĂ PRIN CARPAȚII MOLDOVEI Chiar dacă acoperă durata unei "pauze" neprevăzute și, desigur, nedorite în contractul încheiat cu Epitropia Învățăturilor Publice din Moldova, având ca obiect înființarea Școlii de arte și meserii în capitala țării, cronologic, misiunea încredințată montanistului sau geologului Carol Mihalic de Hodocin, în primăvara anului 1839, de către aceeași instituție a statului, a fost de fapt și cea dintâi finalizată printr-un amplu raport, dezvoltat și publicat ulterior sub forma unui studiu de către executant, studiu al cărui
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
drumului natural ce lega Moldova cu Orientul, râul Bistrița, cât mai ales prin utilizarea lui în edificarea unor obiective industriale, precum "băi" de fier și de aramă sau "fabrici" de sticlă, de faianță, porțelan, piatră acră ș.a. "Cu greu nota montanistul poate fi <găsit> vreun alt loc în Moldova mai potrivit, după poziție și împregiurări, pentru sus-arătatele ramuri de industrie, decât valea Bistriței", unde mâna de lucru, bogățiile solului și ale subsolului, ca și posibilitățile naturale de transport se constituiau în
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
piatră-fier bună și în mulțime, de-agiuns pe mii de ani, având totodată, în oricare privire, cea mai potrivită și mai favoritoare poziție pentru așezarea a celor mai mari fabrici de fier". Continuând descrierea resurselor minerale ale subsolului moldav, geologul sau montanistul nu ignora, ci dimpotrivă, invoca "tradițiile ce se păstrează acolo între popor", care-i întăreau convingerea că gropile apărute lângă Dealul Fierului și movilele de scrum de lângă Catergaș constituiau dovezi elocvente, în opinia sa, ale unor realități preexistente în timpurile
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
spiritul de inițiativă, toate asociate cunoștințelor temeinice dovedite și recunoscute deja în domeniu, i-au consolidat statutul profesional și, odată cu acesta, respectul celor din jur, incluzând și pe cel al autorităților politico-administrative ieșene. Oricum, înainte de a porni la treabă, "inginerul montanist și hidraulic" C. Mihalic de Hodocin pregătise și elaborase, în cursul anului 1843, două foarte minuțioase proiecte tehnice, vizând ansamblul lucrării. Primul dintre acestea, intitulat Planul drumului apelor de la izvoare de Șepte Oameni și de la izvoare de la Aron Vodă până la
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
nu în ultimul rând, pe cadrul juridic "regulamentar", îndeajuns de stimulativ (din punctul său de vedere) pentru etapa istorică și pentru genul de inițiative urmărit. Astfel, la 13 noiembrie 1849, "Albina Românească" aducea la cunoștința cititorilor ei prospecțiunile efectuate de "montanistul" Carol Mihalic de Hodocin, mai întâi lângă Tarcău, unde găsise piatră potrivită pentru pavarea străzilor capitalei 8, ulterior în zona Comănești (Bacău), în vederea deschiderii unei mine de cărbuni, apreciată ca fiind vitală pentru economia țării 9. Resursele descoperite erau puse
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
altor câteva "memoaruri", purtând aceeași semnătură, relative la necesitatea și posibilitățile înființării unei "băi de fier" în Moldova 11. Reluând unele idei cuprinse în studii mai vechi și îndeosebi în cel din anul 1842, Despre lucrarea băilor de metal, inginerul montanist susținea, cu noi argumente, necesitatea imperioasă a promovării acestui gen de industrie în Moldova, efectuând o minuțioasă demonstrație a posibilităților de transpunere în practică a proiectului preconizat. Produsele prelucrate din fier, arată el, nefiind "articule de modă, ci o întrebuințare
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
nu în ultimul rând, persistența fricii, a lipsei de curaj încă evidentă în viața economică a țării, sunt tot atâția factori care au condus, fie la înăbușirea în stadiu de proiect a multor inițiative, fie la falimentul unor reușite parțiale. Montanistul Hodocin a rămas însă statornic în propriile-i convingeri privitoare la necesitatea înființării unei "fabrici de fier" în Moldova, reluând și dezvoltând pe alocuri ideile sale mai vechi în cuprinsul amintitului studiu publicat în anul 1855, Descrierea sinoptică a mineralelor
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
de prisos, cel puțin la mijlocul veacului al XIX-lea, existența mijloacelor invocate de analist. Ceva din îndemnul lansat contemporanilor săi a trezit însă și oarecare reverberații. În 1857, de exemplu, Iacob Cihac a repus pe tapet proiectul din 1851-1852 al montanistului, solicitând de la caimacamul Moldovei, N. Conachi Vogoride, privilegiul înființării unei "băi de fier" la Tarcău, unde, adăuga el, Mihalic de Hodocin descoperise pe moșiile mănăstirești minereu de fier de bună calitate și cărbune de pământ 24. Intenția i-a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
groapa ocnelor", a reprodus de fapt chintesența observațiilor și sugestiile sale formulate în 1846, cum de altfel și precizează nota preliminară: "extract din un memoar oficial al vrednicului nostru montanist, comisul C. Mihalic de Hodocin"12. Surprinzătoare poate părea implicarea montanistului Hodocin într-un domeniu al vieții economice aparent depărtat de profilul pregătirii și al competențelor sale dezvăluite până atunci, anume în cel al transporturilor. După câteva proiecte succesive de realizare a unei căi ferate în Moldova, între anii 1841 și
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]