749 matches
-
dinastiei Shang. Ortografia chineză s-a bazat pe caracterele chinezești, "hanzi", care sunt grafate în limitele unui pătrat imaginar, în mod tradițional, aranjate în coloane verticale, citite de sus în jos și de la dreapta la stanga în coloane. Caracterele chinezești sunt morfeme independente ale modificărilor fonetice. Astfel, "numărul unu", Yi în mandarina, Yat în cantoneză se scrie folosind un caracter identic ( "一"). Caracterele chinezești au evoluat de-a lungul timpului de la formele primitive de hieroglife. Ideea că toate caracterele chinezești sunt fie
Limba chineză () [Corola-website/Science/297791_a_299120]
-
Tăblițele de la Tărtăria. Orice sistem de scriere necesită existența următoarelor elemente: Există mai multe tipuri de sisteme de scriere referitoare la limbi, diferențiate prin valoarea fonetică sau semantică a caracterelor individuale. Acestea pot reprezenta un fonem, o silabă sau un morfem. Clasificarea strictă este însă dificilă, întrucît adesea sistemele de scriere reprezintă o combinație de metode. Tipurile generale de scriere sînt sistematizate în tabelul de mai jos. O logogramă reprezintă în scris un cuvînt întreg. Majoritatea caracterelor chinezești sînt clasificate ca
Sistem de scriere () [Corola-website/Science/303251_a_304580]
-
Acest articol tratează părțile de vorbire nominale ale limbii maghiare, în afara pronumelor. Sunt trecute în revistă substantivul, adjectivul calificativ și numeralul, cu morfemele care exprimă numărul, cazurile, obiectul posedat, posesorul și gradele de comparație ale adjectivului. Atunci când i se adaugă sufixe de diferite feluri, rădăcina unor substantive rămâne neschimbată ("hajó" „navă”, "hajók" „nave”, "hajóval" „cu o navă”, "hajója" „nava sa” etc.; "ember" „om
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316238_a_317567]
-
embere" „omul său” etc.), dar majoritatea rădăcinilor suferă diverse modificări, deși nu la adăugarea tuturor sufixelor, fără să existe reguli precise privitoare la aceasta: Limba maghiară nu cunoaște genul gramatical. Totuși, genul natural este exprimat. Aceasta se poate face prin: Morfemul pluralului substantivelor este în general "-k", în afară de cel al obiectului posedat în construcțiile ce exprimă posesia. Marca pluralului "-k" se adaugă direct la singularele care se termină cu vocală. Aceasta rămâne neschimbată dacă este alta decât "a" sau "e": "kávé
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316238_a_317567]
-
În fonologie, fonemul este unitatea de sunet fundamentală din limbile vorbite care ajută la diferențierea cuvintelor și morfemelor. Prin modificarea unui fonem al unui cuvînt, se generează fie un cuvînt inexistent dar perceput ca diferit de către vorbitorii limbii, fie un cuvînt cu alt sens. ele nu sînt sunetele ca atare, ci perceperea lor la nivel mental. Unui fonem
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
folosit în formele inversate ale viitorului/ale condiționalului. Exemple: Infinitivul propriu-zis are desinențele "-a", "-e", "-ea", "-i" și "-î". Forma numită "infinitiv lung" are desinențele "-are", "-ére", "-ere", "-ire" și "-âre"), provenite din infinitivul latinesc: Infinitivul este marcat formal prin morfemul "a", fără funcția caracteristică prepozițiilor în general, care nu se omite când se folosește altă prepoziție. Morfemul "a" este totuși omis în unele cazuri: Redusa întrebuințare a construcției de tipul "a" + infinitiv lung (cf. "Îmi era a scăpare de dânsul
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
și "-î". Forma numită "infinitiv lung" are desinențele "-are", "-ére", "-ere", "-ire" și "-âre"), provenite din infinitivul latinesc: Infinitivul este marcat formal prin morfemul "a", fără funcția caracteristică prepozițiilor în general, care nu se omite când se folosește altă prepoziție. Morfemul "a" este totuși omis în unele cazuri: Redusa întrebuințare a construcției de tipul "a" + infinitiv lung (cf. "Îmi era a scăpare de dânsul") se explică fie prin asimilarea de către infinitivul lung cu valoare substantivală, când apărea în contexte identice și
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
scurtă, cât și în forma lungă, infinitivul poate fi și substantiv, reprezentând numele acțiunii respective. Deși există verbe care nu acceptă infinitivul lung substantivizat, acestea sunt mai degrabă excepții rare. În forma scurtă, ca substantiv, infinitivul este precedat întotdeauna de morfemul "a". Fie prin derivare (lingvistică) postverbală, fie prin conversiune (în prezent există o dezbatere teoretică între lingviști), infinitivul lung trece în categoria lexico-gramaticală a substantivelor, având forme de caz, putându-se articula și putând fi determinat de adjectiv. Totuși, conform
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
personale decât în scris. Sunt de exemplu categorii de verbe la care, la anumite timpuri, patru desinențe se scriu în trei feluri, dar în vorbire se aude numai rădăcina verbului, deci la patru persoane verbul sună la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, verbul apare numai pe lângă un asemenea cuvânt. La persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
Acest articol se limitează la partea din morfologia limbii maghiare referitoare la verb, tratând în viziunea gramaticii tradiționale morfemele care exprimă diatezele, modurile, formele nominale și timpurile verbale, precum și valorile acestora. Rădăcina majorității verbelor este identică cu forma de la diateza activă a indicativului prezent, persoana a III-a singular, desinența acesteia fiind ∅. Aceasta este și forma care se găsește
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
acestora. De exeplu József Bokor clasează verbele în diatezele activă, medie și pasivă, verbele active le subîmparte în active propriu-zise, factitive, reciproce și reflexive, iar pe cele medii în medii propriu-zise, medio-active și medio-pasive. Verbul activ propriu-zis nu are vreun morfem specific, ci doar exprimă faptul că subiectul său efectuează el însuși acțiunea exprimată de verb. Poate fi constituit numai dintr-o rădăcină (de exemplu "lép" „a păși”), poate fi format prin derivare cu un sufix lexical ("járkál „umblă de colo-colo
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
cu sufixul "-val/-vel", care are sensul primordial „cu” ("Jolánnal fésültette a haját" „O punea pe Jolán să-i pieptene părul”) sau obiect: "Jolánt olvastatta egész órán" „A pus-o pe Jolán să citească în tot timpul orei de curs”. Morfemul acestor verbe este specific acestora, fiind unul din sufixele "-tat/-tet" (exemplele precedente) sau "-at/-et": "írat" „a pune (pe cineva) să scrie”, "küldet" „a pune (pe cineva) să trimită”. Verbul reflexiv exprimă faptul că acțiunea pornită de la subiect se
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles. El poate să fie compus din unul sau mai multe morfeme. În mod obișnuit un cuvânt se compune dintr-o parte de bază, numită rădăcină, la care se pot atașa afixe. Cuvintele se combină în expresii, propoziții și fraze. Definiția precisă a termenului depinde de limba avută în vedere. Limitele dintre
Cuvânt () [Corola-website/Science/299165_a_300494]
-
desen", "desenul", "desenele", "desenului", derivate prin inflexionare, nu se consideră a fi cuvinte diferite, ci numai varietăți morfologice ale unuia și aceluiași cuvânt. Acest concept se aplică și în limbile aglutinative, și dă naștere la cuvinte lungi, compuse din numeroase morfeme, care traduse în românește, necesită mai multe cuvinte independente. De exemplu, în limba japoneză cuvîntul 行きたくなかった "ikitakunakatta" se compune din verbul 行く "iku" (a merge) la care se atașează trei morfeme dependente, și înseamnă „nu a vrut să meargă”, dând
Cuvânt () [Corola-website/Science/299165_a_300494]
-
și dă naștere la cuvinte lungi, compuse din numeroase morfeme, care traduse în românește, necesită mai multe cuvinte independente. De exemplu, în limba japoneză cuvîntul 行きたくなかった "ikitakunakatta" se compune din verbul 行く "iku" (a merge) la care se atașează trei morfeme dependente, și înseamnă „nu a vrut să meargă”, dând în limba română o expresie de mai multe cuvinte. Un alt exemplu, din germană: "Kinderspielplatz", care înseamnă un „loc de joacă pentru copii”. Există mai multe metode de a găsi limitele
Cuvânt () [Corola-website/Science/299165_a_300494]
-
Un cuvânt telescopat (telescopizat), uneori numit și cuvânt-valiză (după franțuzescul "mot-valise"), reprezintă un tip de contaminare lingvistică, prin alăturarea unor fragmente din două sau mai multe cuvinte, morfeme într-unul nou, de sine stătător, a cărui semnificație va combina pe acelea ale termenilor din care s-a format. Cuvintele telescopate (telescopizat) iau naștere atunci când între două sau mai multe concepte se stabilește o legătură puternică, frecvent întâlnită (de
Cuvânt telescopat () [Corola-website/Science/310628_a_311957]
-
(sanscrită: "संधि saṃdhí" "aderare") este un termen de acoperire pentru o mare varietate de procese care au loc la fonologia morfemelor sau la cuvintele limitate (aparținând, astfel, la ceea ce se numește morfofonologie). Exemplele includ fuziunea sunetului dincolo de de cuvinte, așa cum sugerează și numele, și modificarea sunetelor cauzate de sunetele vecine sau ca urmare a funcției gramaticale de cuvinte adiacente. apare în
Sandhi () [Corola-website/Science/332725_a_334054]
-
un singur cuvânt sunt considerate de unii lingviști locuțiuni, chiar dacă sunt metaforice, de exemplu "nod în papura" = "cusur". După unii lingviști, expresia idiomatica nu este neapărat metaforica, ci este suficient că sensul ei să nu poată fi dedus prin analiza morfemelor sale, să nu poată intra într-o construcție mai mare și să nu poată fi tradusă literal în altă limbă. Astfel este în franceză expresia verbală impersonala "îl y a" „este, există” (lit. „el acolo are”). Această caracteristică ține de
Expresie idiomatică () [Corola-website/Science/335189_a_336518]
-
strânsă între caractere și cuvinte. În chineza modernă, caracterele nu corespund neapărat cuvintelor; de fapt, majoritatea cuvintelor moderne sunt alcătuite din două sau mai multe caractere. Mai degrabă, un caracter corespunde aproape întotdeauna unei singure silabe , care este și un morfem. Totuși, există câteva excepții de la această regulă, cum ar fi morfeme bisilabice (scrise cu două caractere), silabe bimor-femice (scrise cu două caractere) și cazuri în care un singur caracter reprezintă un cuvânt polisilabic sau o frază. Chineza modernă are multe
Caracter chinez () [Corola-website/Science/315952_a_317281]
-
neapărat cuvintelor; de fapt, majoritatea cuvintelor moderne sunt alcătuite din două sau mai multe caractere. Mai degrabă, un caracter corespunde aproape întotdeauna unei singure silabe , care este și un morfem. Totuși, există câteva excepții de la această regulă, cum ar fi morfeme bisilabice (scrise cu două caractere), silabe bimor-femice (scrise cu două caractere) și cazuri în care un singur caracter reprezintă un cuvânt polisilabic sau o frază. Chineza modernă are multe omofone; astfel aceeași silabă vorbită poate fi reprezentată de mai multe
Caracter chinez () [Corola-website/Science/315952_a_317281]
-
Acest articol se limitează la acea parte a morfologiei limbii maghiare care se ocupă de pronume, tratând clasificarea, formarea și utilizarea lor pronominală și adjectivală, precum și morfemele care exprimă categoriile gramaticale ce le caracterizează: persoana, numărul și cazul. Majoritatea gramaticilor limbii maghiare iau în seamă nouă specii de pronume: personale, reflexive, de reciprocitate, posesive, demonstrative, interogative, relative, nehotărâte și generale. În funcție de părțile de vorbire pe care le
Pronumele în limba maghiară () [Corola-website/Science/316248_a_317577]
-
scuze”), dar în cursul secolului al XVI-lea se generalizează forma neaccentuată. În perioada francezei medii dispar multe alternanțe vocalice din conjugare, de exemplu "parler/il parole" > fr. mod. "parler/il parle" „a vorbi/vorbește”. Conjuncția "que" se răspândește ca morfem al subjonctivului. În secolul al XVI-lea apare interogația parțială cu "est-ce", scris pe atunci "esse": "Ou esse?" „Unde este (aceasta)?” În franceza medie se folosesc numeroase perifraze verbale, de exemplu cea care exprimă și astăzi viitorul apropiat: "je vois
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Literelor care reprezintă consoane pronunțate în același loc din gură au aceeași structură de bază. Mai mult decât atât, vocalele sunt compuse doar din linii verticale și orizontale pentru a se deosebi ușor de consoane. Poate transcrie la nivel de morfeme scripturi logo-grafice (cum ar fi Hanja), silabice (cum ar fi Kana) sau segmentare (sisteme de scriere alfabetice cum ar fi cel latin). Hangeul merge și mai departe în anumite cazuri, indicând caracteristici distinctive cum ar fi locul de articulare (labial
Hangul () [Corola-website/Science/306435_a_307764]
-
deseori scrise în paranteze ascuțite, de exemplu ⟨a⟩, ⟨B⟩ etc. Prin analogie, fonemele se scriu între bare oblice (de exemplu, /a/, /b/), iar parantezele pătrate sunt folosite pentru transcrierile fonetice ([a], [b]). Principalele tipuri de grafeme sunt logogramele, care reprezintă morfeme (de exemplu, caractere chinezești, semnul "&", care înseamnă „și” sau „cu”; de asemena cifre arabe; semnele silabice care reprezintă silabe (de exemplu, în kana ale limbii japoneze); litere alfabetice, care în mare corespund fonemelor.
Grafem () [Corola-website/Science/327460_a_328789]
-
diatezei reflexive. Această diateză arată că procesul este realizat sau enunțat de subiectul gramatical, atunci când există un asemenea subiect, și este suferit de obiect, dacă acesta există, diferit de subiectul gramatical. Se distinge formal de celelalte diateze prin lipsa vreunui morfem specific. Verbele active pot fi: Această diateză arată că subiectul gramatical suferă procesul realizat de un autor neprecizat sau de un complement de agent, altul decât subiectul gramatical. Această diateză are ca morfem verbul auxiliar "a fi", verbul de conjugat
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]