178 matches
-
te frămânți pentru atâta lucru” (22 mai 1967 Ă 74). Apoi urmează apelul la postura ideală a înțeleptului: „Înțeleptul nu-și ia niciodată viața în serios, nici pe-a lui, nici pe-a altora” (22 mai 1967 Ă 74). Astfel, mortificarea Ă atenuare a sinelui și a prezenței Ă oferă o soluție care se întemeiază pe proiectarea existenței într-un interval al iluziei, al aparenței. Ca aparență, existența se poate perpetua la infinit. Către așa ceva tinde Cioran. Este înțelepciunea la care
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Ă 615). Iată cum înțelepciunea la care lucrează devine un model, dar pentru celălalt, o terapie, de asemenea, pentru celălalt, cu efecte îndoielnice, când e vorba de sine. Dusă parcă până la capăt de Aurel Cioran, experiența (și exercițiul) înțelepciunii prin mortificare îl descumpănește. Singurătatea pe care Aurel Cioran și-o asumă, refuzând să-i mai întâlnească pe ai săi, i se pare un tratament prea sever. Să nu uităm că Cioran însuși făcea cam același lucru cu conaționalii săi, și nu
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
într-o bună zi, dar orgoliul meu o situa după catastrofa finală. Supraviețuitorilor și nu celor în agonie le erau adresate temerile mele” (28 ianuarie 1987 Ă 577). În agonie, Cioran își judecase singur trecutul. Mai mult, își oferise terapia mortificării Ă și asta împotriva naturii sale vii, vorbărețe, prinse în țesătura prezentului. Înțeleptul, fie și înșelându-se pe sine, își face datoria: nu crede în nimic, nu se lasă fascinat de nici o aparență, crede doar în scepticism, în ironie (ca
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de oribil e spectacolul oferit de cel ce împinge ranchiuna până la delir” (III, 160). În același timp, Cioran crede că ura este motorul istoriei: „Să suprimăm ura înseamnă să ne privăm de evenimente” (III, 346). Și, deși uneori face apologia mortificării, altădată vorbește despre cei vanitoși, care doresc să strălucească, cu admirație. „«Spiritul» e cabotin și nu se întâlnește decât la rasele puternice. Vechii greci și francezii Ă popoare teatrale Ă dețin aici aproape un monopol. Francezul gândește pentru celălalt” (I
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fi fost legată de faptă, de implicarea în istorie. De aceea își reproșează abandonul: „Nu ești decât un dezertoră ți-ai trădat propria cauză, te-ai despărțit de tine însuți” (I, 113). Dar ce este acest tu însuți? Abandonul, nihilismul, mortificarea, într-un cuvânt, înțelepciunea, par surogate care îi alterează ființa, dar cu care se identifică într-atât, încât Cioran pare să se regăsească întreg aici. Mai mult, toți cei care se realizează în istorie, admirați adesea, i se par superficiali
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
par surogate care îi alterează ființa, dar cu care se identifică într-atât, încât Cioran pare să se regăsească întreg aici. Mai mult, toți cei care se realizează în istorie, admirați adesea, i se par superficiali. În apetența sa către mortificare, datorată poate tocmai neputinței de a acționa, Cioran își dorește refugiul din fața oricărei angajări: „De ani de zile, singurul meu scop se reduce la acesta: să nu mă mai agit. Ă Să trăiesc fără agitație și aproape fără faptă. / Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
am conștiința atât de împăcată, că parcă n-aș fi existat niciodată” (III, 144). Să fie acesta semnul Indiferenței, al înțelepciunii? Înțelepciunea, în care Cioran speră să găsească o salvare și spre care tinde, e asociată inevitabil renunțării la eu, mortificării. Își spune: „Ama nesciri (Imitațiunea lui Iisus Cristos); să-ți placă să fii neștiut. Nu te simți fericit decât când ești destul de înțelept ca să te conformezi acestui precept” (I, 57). Înțelepciunea e, oricum, primul pas spre sterilitate și nu o dată
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și pe jumătate dezamăgit, mă resemnez cu greu să nu însemn nimic pentru ei. Atare inconsecvență mă face să sufăr și mă umilește” (I, 359). La drept vorbind, observă cu ușurință cât de fragil e orice efort în tendința de mortificare a eului. Iată-l mirându-se, probabil în urma unei întâmplări care l-a avut drept erou și care i-a stârnit dezgustul de sine: „Să disprețuiești lumea întreagă Ă și să accepți elogiile primului venit!” (I, 176). Notează cu altă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de treabă, nu fac decât să mă oblojesc, țin un regim pe bază de tranchilizante care mă deprimă, iau medicamente care-mi taie și puținul avânt pe care-l mai am” (III, 193). Ciudat cum vindecarea de boli duce la mortificare, la anularea sinelui. E ca și cum bolile ar fi sinele cel mai profund; fără ele, Cioran n-ar mai fi el însuși. Pe scurt, bolile, un barometru al fixării lui Cioran în timpul concret, în prezență. Exasperat, știe că există soluția anihilării
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
întemeiat acum pe cunoaștere. În fond, convertind eșecul în șansă, boala în sănătate, nebunia în extaz, suferința în cunoaștere, Cioran instituie, din nou, legile unui cod al supraviețuirii. Nu-i e oricui dat să-și admire căderea și să caute mortificarea, știind că toate acestea nu fac decât să amâne. Să înșele destinul. Cu conștiința fatalității, Cioran chiar asta face: își amână destinul. Este, poate, în viziunea sa, marele păcat al neamului său, pe care el nu face decât să-l
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nivelul abdomenului nu sunt vizibile; prezența circulației venoase, vizibilă are semnificatie patologică, indică prezența unui obstacol pe unul din cele 3 trunchiuri venoase profunde, venă portă, venă cavă inferioară și venă cavă superioară. -Tulburări trofice cutanate: degeraturi, gangrenă,(fig.38) mortificarea tegumentelor și tesuturilor moi, de exemplu în Diabet zaharat, escara (fig.39)-gangrenă profundă care interesează pe lângă țesuturile moi, chiar și osul; escara apare în regiunile expuse presiunii corporale la bolnavii gravi, care nu se pot mobiliza și nu beneficiază
Nursing general : note de curs by Solange Tamara Roşu, Mihaela Carmen Fermeşanu () [Corola-publishinghouse/Science/91817_a_93197]
-
nu o face și pentru el, dacă nu simte și el nevoia de a contrabalansa teoria lingvistică cu viața pentru a nu pierde pământul de sub picioare, pentru a nu avea impresia că a intrat pe o pistă ce duce către mortificare, către Îngheț. Cornel construiește În Întreg textul său un demers foarte teoretic și abstract, Însă Îmbăiat În acel lighean de ciocolată lichidă, glazurat bine, Învelit așadar În fragmente de viață. Sau, dac-ar fi să invoc o altă metaforă: adeseori
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ai lui Platon, despre care au uitat că preconiza, în Republica, o comunitate a bunurilor și a femeilor, adepții lui Carpocrat susțin ideile de acest fel. Abolirea proprietății și a căsătoriei, versiunea ei sexuală. Alte opțiuni combătute - postul, privațiunea și mortificarea, ca fiind inutile și imposibil de susținut de vreo motivație oricare ar fi ea. Clement din Alexandria descrie în Stromatele sale cum se întâlnesc gnosticii la banchetele lor, în cursul cărora consumă mâncăruri afrodiziace înainte de a stinge luminile și de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în niciun caz o geografie chtoniană în care ard pentru eternitate ființele care-și ispășesc păcatele. A nu ști, iată definiția lui. Paradisul? Desigur, dar nu-i nicidecum un loc pierdut susceptibil de a fi redobândit într-o zi, după mortificarea trupului, după suferințe și mântuire. în schimb, el coincide cu cunoașterea adevărului. Astfel încât individul care nu știe ce predică Spiritul Liber trăiește în iad, spre deosebire de inițiat care, emancipat prin cunoașterea învățăturii va cunoaște și raiul. Așadar, nicio spaimă. Nu există
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
au fost denunțate de șaisprezece membri ai grupului. Interogatoriul are loc în trapeză. Ne-au rămas niște procese-verbale care permit înțelegerea motivelor condamnării. Ele preferă cartea vieții - susțin fetele - pieilor de vacă pe care-s consemnate Scripturile. Beghinele practică asceza, mortificarea trupului și sărăcia. Și-au schimbat hainele cu niște zdrențe. Se lovesc până când țâșnește sângele cu niște bice ale căror șfichiuri de piele sunt prevăzute cu cuie la capăt. Când îi vine rândul, fiecare dintre ele se întinde pe pragul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de șaizeci generând distrugeri masive de sate, de recolte și de regiuni, jafuri și violuri, impunând sacrificii imense populației civile; ca o consecință a tuturor acestor catastrofe, și-a făcut apariția și foametea. Și atunci, de ce să mai adăugăm calamităților mortificări ale trupului, suferințe și celebrarea pulsiunii morții? Proximitatea cotidiană a cadavrelor zăcând în Soare ori expuse ferocității fiarelor hămesite, duhoarea lor de hoituri fără morminte, numărul incredibil, interminabil, de înmormântări grăbite în gropi comune, frica de brutalitățile și de violența
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
atunci când viața a devenit de nesuportat, când suma necazurilor o întrece cantitativ pe cea a plăcerilor, posibilitatea de a ieși liber din existență așa cum ieși dintr-o încăpere plină de fum, nu obține sufragiile celui care, purtând ciliciu și practicând mortificarea, îndrăgește, iubește durerea ca reprezentând ocazia de a trăi în racursi ușor eroic Patimile eroului său cristic. în sfârșit, abordarea imanentă a vieții, chiar dacă, pentru gentilomul din Bordeaux Dumnezeu există, faptul că el nu este epicentrul lumii reale este ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
moarte - cu celălalt în dispariția sinelui, la această dispariție a oricărei limite în sentimentul oceanic al renunțării absolute? Prin ce efect pervers, provenit din nu se știe ce nevroză, ospitalitatea devine un ideal mistic și sub pretextul de caritate creștină, mortificare ultimă într-o iluzie derizorie? Și totuși acest vis ne este descris, e drept cu oarecare ironie, de către Flaubert în Sfântul Iulian cel Primitor, arătându-l pe Sfântul Iulian primind, după ce a trecut prin multe aventuri, pe cel căruia îi
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
în 1959) declara stânjenit că n-a avut la dispoziție decât cuvântul, material precar. Mulți dintre modernii de ieri sau de astăzi invocă în consens tragedia limbajului, nonconsonanța dintre semn și semnificație, incongruența dintre cuvânt și idee, acestea motive de mortificări și incompletitudini. Sublimul, tragicul, anxietățile nu pot fi puse în portativ verbal; indicibile, inexprimabile, inefabile acestea, la rândul lor, configurează mizeria poetului. Apropierea desăvârșită de cuvântul năzuit și regăsirea cuvântului pierdut solicită, în fapt, inventarea unui "limbaj în limbaj" (dezideratul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
-i steril. Poetul și Pustia, pururi frați Porniți în căutare prin Pustie Maica lor e Pustia și ei sunt îmbarcați Pe-o navă-mpotmolită în Pustie. În fond, nu pustiul ca realitate geografică interesează aici, ci pustiul interior acaparant, bătând spre mortificare. Limbajul ambiguizant (bunăoară în Străinătate) se sprijină pe încrucișări de semne și refrene compunând un colaj cu aparențe calamburistice: Pustia... Ce-i pustia? O, tânără pustie Iubita mea din Pustie O, vai, Pustie, cât ești Pustiitoare de n-ai fi
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
prințului Siddharta (al cărui nume înseamnă "cel care și-a ajuns scopul") din personaj istoric în Ființă divină, "Marea Plecare" a celui care cunoscuse voluptățile unei vieți de prinț, beatitudinile și dezamăgirile culturii, dragostei și puterii, sărăcia credinciosului, singurătatea și mortificările ascetului, contemplările și transele yoghinului, biografia lui fabuloasă de la ascetul itinerant Gautama la viitorul Buddha, Bodhisattva (" Ființa menită Trezirii"), cel care se proclamă "Trezitul" (buddha)657 le ilustrează unul dintre personajele nuvelei, Elefterescu (gr. eleútheros "liber"658): "Eu rămân occidental
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Crainic pune purificarea într-o legătură specială cu taina Botezului, iluminarea cu taina Mirului, iar desăvârșirea sau unirea cu Euharistia. Botezul fiind taina curățirii de păcate și a morții omului vechi, purificarea este o prelungire metodică a acestui act sacramental, „Mortificarea ascetică ne apare ca o continuare a Botezului și ca o împlinire metodică a lui” (Op. cit. pg. 169). Cele mai minunate înălțimi le-a atins asceza în ortodoxie. Convingerea ortodoxă că drumul spre desăvârșire duce prin asceză, e zugrăvită și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
În „locus refrigeri “nemuritor și rece, părăsește textul. O dispariție atît a lectorului cît și al scriptorului. „ea Îl privea cu un surîs/ el tremura-n oglindă” A tremura, a vibra Înseamnă a continua să acționezi, Înseamnă a te opune mortificării, a persista să vibrezi Înseamnă a ocupa din ce În ce mai multă durată, este o expansiune, unduirea și murmurul fiindu-le complementare, freamătul, o altă imagine poetică romantică, fluturarea, această vibrație acest tremur este o temă muzicală, care se repetă, este un nerv
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
șterg toate determinările iar fata de Împărat este smulsă din tectonica Împotrivirii, este un Anteu care-și pierde puterile, astfel că putem să ne imaginăm că o relație de posedare există măcar În dimensiunea onirică,., magicianul Întreprinde o acțiune de mortificare „i-atinge mîinile pe piept” ca mai apoi prin inducerea somnului să-i provoace reverii. Semne ale intruziunii magice ale operatorului se pot desluși Între fantele dintre veghe și somn „iar ea vorbind cu el În somn /oftînd din greu
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
rîsul este antimetafizic prin excelență, Înțelepții cerebrali și toți eroii civilizatori nu rîd, este binecunoscută respingerea rîsului de către patristică, rîsul este tocmai acțiunea prin care dumnezeirea este negată, micșorată,, ceea ce Întreprinde pînă la urmă pajul este totuși o lecție de mortificare a fetei. „... nu e nimic și totuși e / o sete care-1 soarbe” Nimicul redus totuși la un punct iar punctul cum spune Poulet continuă spațiul, pentru că el conține totalitatea razelor, care dezvoltîndu-se ar Îmbrățișa spațiul, și totuși el e fără
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]