152 matches
-
l-au considerat imediat un predecesor. În secolul al XX-lea, gânditori, critici sau poeți celebri cum ar fi Jean-Paul Sartre, Walter Benjamin, Robert Lowell și Seamus Heaney i-au celebrat opera. La noi voulumul poetului Tudor Arghezi, Flori de mucigai a fost influențat de volumul lui Baudelaire, Florile răului.
Charles Baudelaire () [Corola-website/Science/297643_a_298972]
-
umbră», pentru care Patria este «o frază» etc. În scrisoarea însoțitoare a poemului-manifest, "Epigonii", către Iacob Negruzzi (de la revista «Convorbiri literare»), Eminescu ne încredințează: Tudor Arghezi este autorul a numeroase arte poetice: "Testament, Rugă de seară, Incertitudine, Epigraf, Flori de mucigai, Cuvânt, Poetului necunoscut, Horă de poeți" etc. În „fruntea“ volumului de debut, "Cuvinte potrivite", din anul 1927, Tudor Arghezi și-a pus cea mai interesantă dintre artele sale poetice, "Testament", un poem esențial pentru întregul său "program estetico-literar realist". În
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
era atât de ridicol cum te făcea să crezi dacă îl judecai după titlu. Era chiar bun, dar strivit de influența lui Arghezi, de care în mod surprinzător pentru mine nici măcar nu era conștient, cu toate că recunoștea în autorul Florilor de mucigai și al "blestemelor" un geniu. În rest, spunea că Arghezi era retoric... Avea deci spirit critic, dar nu și pentru volumul său de versuri și mai ales deloc pentru sine, căci indignările lui ascundeau o discretă hipertrofie a eului, silit
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu poate fi vorba, în acest caz, nici de orientarea conștientă, programatică în direcția valorilor biografice, contingente, prozaice ale vieții și limbajului cotidian, după cum nu este vorba nici de o veritabilă criză a reprezenării. Și totuși, prin volumul Flori de mucigai (1931) al lui Arghezi și prin numeroase poeme din ultimele volume ale lui Bacovia (Cu voi..., Comedii în fond, Stanțe burgheze) o asemenea direcție începe să se prefigureze 299. 4.2 „Cazul” Arghezitc "4.2 „Cazul” Arghezi" În ceea ce îl
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în practica literară, Arghezi descoperă unitatea discursului, ștergerea granițelor dintre genuri și specii, eliberarea de poeticile rigide și, nu în ultimul rând, ingenioase modalități de a concilia „esențele de realitate” cu „imitațiile de realitate”. Nu numai în ciclul Florilor de mucigai, în care este evidentă o anumită epicitate anecdotică, dar și în alte împrejurări (să ne gândim doar la unele poeme din Cuvinte potrivite), autorul a mizat din plin pe un anumit „proteism material” și pe o retorică a accesibilității, care
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
doar la unele poeme din Cuvinte potrivite), autorul a mizat din plin pe un anumit „proteism material” și pe o retorică a accesibilității, care pot fi interpretate ca tot atâtea strategii de subminare a modernismului din interior. În legătură cu Florile de mucigai trebuie amintite câteva aspecte, îndeobște cunoscute, edificatoare pentru orientarea antipoetică și antilirică a poemelor reunite sub acest titlu. În primul rând, nu poate trece neobservată tendința scriitorului de a valorifica resursele expresive ale limbajului curent, adeseori banal, uneori argotic, tentație
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
plebee” ale limbii, că explorează cu extraordinară îndrăzneală zone sociale și lexicale inexistente până la el în poezia românească, că excelează în proliferarea de procedee antilirice, sunt afirmații greu de contestat. Rămâne însă de discutat în ce măsură scriitura insolită din Flori de mucigai se mai plasează încă sub egida „acelorași vechi principii modernist-baudelairiene, care văd în poezie o artă a deformării sensului și a proliferării de imagini, fie acestea și din sfera esteticii urâtului”309, și în ce măsură anticipează gustul mai nou pentru oralitate
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ales din perspectiva finalului. La acest punct trebuie să mai notăm că un tip asemănător de poezie orală, realistă și narativă întâlneam, de pildă, la Tudor Arghezi. Că tehnica din La Lilieci nu este tocmai străină de unele Flori de mucigai, rămâne de natura evidenței și împrejurarea nu a trecut neobservată 394. Ca și predecesorul său, Sorescu valorifică aici virtualitățile expresive, multă vreme ignorate, ale registrelor „plebee” ale limbii (regionalismele și cuvintele populare sunt la fel de frecvente, pe cât erau în Flori de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
rămâne de natura evidenței și împrejurarea nu a trecut neobservată 394. Ca și predecesorul său, Sorescu valorifică aici virtualitățile expresive, multă vreme ignorate, ale registrelor „plebee” ale limbii (regionalismele și cuvintele populare sunt la fel de frecvente, pe cât erau în Flori de mucigai expresiile argotice). În plus, după cum am arătat, Marin Sorescu excelează și el în valorificarea procedeelor antilirice, abandonând însă orice intenționalitate estetică manifestă (refuzul său vizează proliferarea oricăror imagini, până și a acelora din sfera esteticii urâtului). Însă asemănarea cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
O anumită ambiguitate exista, nu-i vorbă, și în celelalte poeme, dar mai cu seamă ca reflex al detașării ironice (subminată în antifrază, orice rostire devine „dublă”), însă acum se poate observa fără echivoc cum - întocmai ca în Florile de mucigai - mizei parodice, caricaturale, îi corespunde, complementar și contrapunctic, tendința mitizator-elegiacă. Nu fără îndreptățire, Eugen Simion a identificat aici mărcile unei „dedublări” sui-generis a vocii poetice: „Un poem tipic pentru iscusința lui Marin Sorescu de a uni cele două voci este
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
efect (poate cea mai de efect) a poeziei române, fără să lase impresia de afinitate ancilară. (Așa cum, până la un punct, o lasă alți poeți din generații mai vechi sau mai noi). Ceva din asociativitatea lexicală intratabilă a autorului Florilor de mucigai e în toate aceste secvențe, fără-ndoială, dar e imposibil de spus ce anume: „nu adulmec grâul în pârg/ nu ascult pitpalacul/ și-n zori nu mai stau răsucită-n cearceafuri/ ca o șerpoaică sătulă între nuferi/ citind în oglindă
Din nou acasă, pe Câmpia Armaghedonului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2467_a_3792]
-
Liviu Georgescu (născut în 1958, la București, medic, dar și muzician și artist plastic, stabilit din 1990 la New-York) este, conform aceluiași critic, unicul poet din promoția d-sale raportabil la Arghezi. Într-adevăr, ca și la autorul Florilor de mucigai, creația sa purcede dintr-un simțămînt de insuficiență a spiritului. Contrar misticilor care se despart de materie, Liviu Georgescu mizează pe materie, mai bine-zis pe revolta acesteia, pusă în scenă sub unghiul unor dizarmonii mergînd pînă la stridențe, al unor
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
a lor sui generis? Viața în accepția ei rodnică (sacrală) se reîntoarce în planul creației ce-o restructurează (reabilitează) în ficțiunea lirică, potrivit cerințelor, acesteia. Să ne reamintim, ca avînd un caracter de generalitate, celebra proclamație a lui Arghezi: Din mucigaiuri, bube și noroi,/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi". Meritul lui Liviu Georgescu consistă în curajul de-a relua filonul escatologic al poeziei noastre, părăsit prea adesea de emulii d-sale optzeciști, și de a-i infuza o energie personală
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
copie. De unde vine parazitul farsei, ca un păduche al cameliei, în podoabele sincerității?" Chiar trebuie să știm? O lume de figuri închide Arghezi între pagini, de figuri în a căror creionare în lumină recunoști, necăznit, tușele întunecate ale Florilor de mucigai: Era un personaj de-o șchioapă, încins cu curea aspră, cu barba pînă la genunchi - deștept ca un șarpe, înțelept ca o carte veche cu copci și bun, bun ca un miel cărunt." Un loc al întîlnirilor sînt, de bună
Într-un colț de țară veche by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10228_a_11553]
-
ne obișnuise Arghezi în Psalmi: Spre tine, Doamne, gândul îmi înalț... / Nici flori, nici aur nu mi-ai pus în smalț. / Nici gheare. Tu mi-ai dat în loc de ele / Doar conștiința mișeliei mele..."70 Ca și la autorul Florilor de mucigai, Frumosul își are sorgintea în cele mai imunde locuri: "Hrăniți cu putrezime, de asemeni, / Se-ngrașe nuferii suavi și gemeni."71 Paralelismul poate continua și la nivel stilistic, Camil Petrescu uzitând, ca și Arghezi, de numeroase dizlocări sintactice: "Când ochiul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Pregătirea pentru scris a copiilor de 6-7 ani, RÎP, 15, nr. 3-4, 1992, 72-75. [85] MITREA, CONSTANTIN, „Datorită” sau „din cauza”, în “Limba și literatura română”, București, an XXI, nr. 1, 1992, p. 8-9. [86] MIU, CONSTANTIN. Tudor Arghezi: Flori de mucigai. în: LLR, 22, nr. 1, 1992, p. 35-37. [87] MÎNDRESCU, ENACHE. Basmul cult în versuri. Călin (file din poveste) de Mihai Eminescu. în: LRAL, 1992, p. 125-127. [88] MOLDOVAN, VICTORIA, Liana Pop, Le roumain avec ou sans professeur. Romanian with
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
echivalențe verbale, poetice ale artei religioase bizantine: poemul-„icoană”, stilizare care își subliniază propria convenție estetică (în special refuzul perspectivei: cale a spiritualizării și a idealizării, la antipodul tratării realiste). Pitorescul galeriei de portrete ale deținuților din arghezienele Flori de mucigai (1931), de la șarlatani și escroci ca Lache sau cel din Candori la senzualele Rada și Tinca, ori „Fătălăul”, cu ambiguitatea lui anatomică, altfel, „tâlhar de drumul mare”, sau revoltatul Ion Ion, mortul cu lumina satului în ochii deschiși, narativitatea mulată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
epuizează, ,,locurile rele" devin ,,locuri bune". Odaia ,,spațiul paratopic bivalent", deoarece aici crizele se produc ,,mai ușor și mai des,"203 devine în Vizuina luminată ,,o insula proprie și secretă, un oraș al meu viu și animat, înconjurat de tot mucigaiul și întunericul plin de noroi ale ulițelor ce se strecurau printre case în orașul meu provincial"204. Toate aceste spații fie că este vorba de pivnițe, ca aceea unde naratorul-personaj este dus de Walter, fie că este vorba de poduri
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
existe. Versurile publicate de B. între 1929 și 1936 relevă căutarea unei forme care să concilieze puternicul impuls liric, pudoarea funciară, precum și tendințele poeziei moderne, îndeobște antilirice. Este încercat mai întâi un registru epico-descriptiv, cunoscut din câteva argheziene „flori de mucigai”, dar și din unele texte ale suprarealiștilor, apoi un altul, mai apropiat de ermetismul barbian. Părăsite, aceste modalități vor furniza elemente în structurarea formulei originale din Întunecatul April. O frapantă noutate o constituie aici emergența eului empiric în eul liric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
desfășoară, cu pasiune, o amplă și eterogenă informație, în scopul de a-și cimenta demonstrația, Arghezi invocă prodomo însuși textul pe care-l semnase în urmă cu trei decenii ca argument-evidență, suficient sieși. Spre deosebire de metodicul său predecesor, poetul Florilor de mucigai nu recurge la ficțiune, pentru a cosmetiza când și când argumentul, ci face din acesta o trambulină pentru plonjarea în imaginar. La Eminescu, prin convocarea unor surse eterogene textul se dilată concret, în planul ideilor, iar una din virtuțile polemistului
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sufletului ardelenesc primitiv”. A contestat violent dramaturgia lui Lucian Blaga („literatură fără rost”), afirmând că întreaga lui operă literară este străbătută de „răceală”. Pe Tudor Arghezi l-a apreciat, în 1926, considerând că are „vederi noi”, dar despre Flori de mucigai a scris negativ. B.-D. era un critic cu un expozeu informat, care înțelegea motivațiile curentelor moderne (a scris despre expresionism), dar gustul său era al unui clasicizant și al unui moralist. Interesul lui s-a îndreptat însă către istoria
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285788_a_287117]
-
forțați să reproducă personal în public scenele de desfrâu, pe care le descriu sau le pictează. Aș pune în piața publică pe Tudor Arghezi să reproducă cu țiganca lui. precupeață de mărgăritărel, scena pe care o cântă în Florile de mucigai. în afară însă de acțiunea profilactică, prin care o societate normală e datoare să se apere împotriva imundei invazii pornografice, problema moralității în artă se reduce la izvorul ei adevărat, la sufletul autorului. Opera este expresia personalității lui. Ea e
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sintetizate prin posterul realizat * la finalul fiecărei prezentări se face o evaluare orală și se notează concluziile ce se impun * profesorul va ghida discuția, focalizând asupra următoarelor aspecte: * Care e adevăratul Arghezi: ludicul, psalmistul, răzvrătitul, îndrăgostitul, cel din Florile de mucigai? * Care e Eminescu cel adevărat: cel care se dezvăluie în poeziile de tinerețe, romanticul, clasicul, îndrăgostitul, filozoful, titanul, geniul? * Care e Ion Barbu cel adevărat: parnasianul, orientalul, ermeticul? Concluzia firească, care se impune, este aceea că toate aceste fațete diferite
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
I, 154-177; Iorgulescu, Prezent, 170-173; Scarlat, Ist. poeziei, III, 21-23, 32-33; Ștefănescu, Prim-plan, 55-62; Cristea, Fereastra, 85-106; Rotaru, O ist., III, 542-555; Băileșteanu, Aorist, 116-119; Holban, Literatura, I, 97-107; Crohmălniceanu, Al doilea suflu, 5-10; Marin Mincu, De la „Flori de mucigai” la „Poemul invectivă”, RL, 1990, 6; Pop, Avangarda, 269-287; Ierunca, Românește, 127-130; Negoițescu, Ist. lit., I, 222; Mihai Cimpoi, „Basarabia, țară de pământ”, RL, 1992, 5; Aurel Rău, Bogza 85, ST, 1993, 2; Ion Bălu, Infernul existențial, ST, 1993, 3-4
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285792_a_287121]
-
de la Geo Bogza încoace. La fel ca Bogza, I. este acuzat de pornografie, dar el nu face altceva decât să repete în secolul al XXI-lea gesturile lui Eugen Ionescu (din Nu) sau ale lui Tudor Arghezi (din Flori de mucigai). Modelele sale sunt multiple, de la Villon, Charles Bukowski, Henry Miller, Bob Dylan, generația beat (Jack Kerouac, Allen Ginsberg) până la cele autohtone - Dimitrie Stelaru, G. Bacovia, Nichita Stănescu. Sunt amestecate în stilul său și elemente șocante din cotidian: Paraziții și BUG
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287487_a_288816]