247 matches
-
lipea obrajii striviți de igrasie, de tâmplele lui. De departe, un câine mușca din fărâma de viață, osificată. Seara își prinsese penelul, încărcat de moarte, peste satul îmbălsămat de neputință. Se așeză în genunchi, și începu să-i mângâie părul năclăit de lut. -O să vin după tine!-să nu-ți fie teamă de întuneric. Doar că acum, va trebui să îngrop șuvoaiele astea, negre de furie, ca să te pot așeza, liniștit, în locul tău de odihnă! ...Începu să care toată măreția
PANTOFI DIN ROUĂ AMARĂ de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2004 din 26 iunie 2016 by http://confluente.ro/doina_bezea_1466913588.html [Corola-blog/BlogPost/368549_a_369878]
-
poate trage bietului sătean de la un pârdalnic de ou! Și... ce-a urmat? O biata imagine prozaică, în baie: nevasta-mea ținea cu două mâini, la marginea căzii, haina mea de corvoadă în gospodărie, iar eu, că tot aveam mâna năclăită de materia lăuntrică a oului cel strivit în loc nepotrivit, spălam ofuscat buzunarul scos afară din găoacea șubei... Și asta, aducându-mi aminte de “oul lui Columb”, de cum să stea “oul în vârf”, fără efecte colaterale. “Trebuia numai să-ți vină
BLITZ RUSTIC... CU OUL LUI COLUMB de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 by http://confluente.ro/gheorghe_parlea_1484382800.html [Corola-blog/BlogPost/366989_a_368318]
-
apropiat de curtea în care erau adunați pacienții leprozeriei din Vellore și s-a așezat pe o rogojină alături de ei, cum făcuse și de alte dăți. Aerul era încărcat de mirosul greu emanat de trupurile celor prezenți, de sărăcie, bandaje năclăite de infecție și izul medicamentelor. Văzându-l printre ei, pacienții au insistat ca doctorul să le adreseze câteva cuvinte, rugăminte pe care doctorul a acceptat-o cu greutate. S-a ridicat în picioare, neștiind ce să le spună, și a
MÂINILE LUI de GELU ARCADIE MURARIU în ediţia nr. 8 din 08 ianuarie 2011 by http://confluente.ro/Mainile_lui.html [Corola-blog/BlogPost/344881_a_346210]
-
Dragoș Bucurenci Bărbatul mic de statura întins cu fața în sus pe marginea drumului are capul năclăit de sânge. Lângă oamenii adunați în jurul lui, se vede un scuter căzut. Omid, tovarășul cu care mă întorceam dintr-o escapada în Carpați, scoate un „Îghhhh...” și întoarce instinctiv capul. Încetinesc puțin, arunc o privire și decid să merg mai
Poate cea mai importantă lecție de viață by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82424_a_83749]
-
plesneau fără de veste, dând petalelor de cais libertatea primăverii. De parcă atâta ar fi așteptat, iarna dispăru brusc, lăsând locul unor zile călduroase. Eram În delegație. Paltonul mă sufoca. Noroc că nu-mi luasem și căciula. Părul de pe spinare mi se năclăia de transpirație. În pavilionul institutului de cercetări, se simțea venirea primăverii până și În mersul personalului. Femeile veniseră cu rochii viu colorate, cu pardesie ușoare, alergând vesele de la stația de autobuz spre intrarea În incinta institutului. Mă simțeam ridicol În
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1550]
-
interior fojgăiala vietăților se auzea tot mai clar. Elitrele uriașe se frecau unele de altele, scoțând sunete stridente, explicându-mi astfel zgomotele auzite anterior. Unghiile mi se umpluseră cu pământ, iar dosul palmelor se Îmbibaseră deopotrivă de țărână și transpirație, năclăindu-mi pilozitățile, cu pete Întunecoase. Joo era dimpotrivă, spilcuit și aranjat În halatul lui, de parcă el era șeful iar eu subalternul, de parcă el venea de la centru, iar eu eram cel ce trebuia să dea seamă de cele Întâmplate. Ghetele lui
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1550]
-
ies, bineînțeles, scrisorile intime și jurnalul, unde folosirea figurilor de stil nu contituie o raritate. După cum s-a văzut, Milena este asemuită unei flăcări sau unui cuțit care schingiuiește, iar povestirea "Verdictul" « s-a ivit ca printr-o naștere adevărată, năclăită de murdărie și slină ». Lui Kafka nu îi era necunoscut așadar nici registrul sentimental. În opere kafkiene ca "Verdictul", "Metamorfoza" și cele trei mari romane, naratorul este unul impersonal, subiectiv și neomniscient, relatând întâmplările la persoana a treia, strict din
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
multe alte aspecte. El a fost greșit numit un "Căutător", atât în timpul său de dușmanii săi cât și de admiratorii lui în secolul trecut. Unii din dușmanii lui în Anglia l-au numit un „Căutător“ în încercarea de a-l năclăi asociindu-l cu o mișcare eretică care a acceptat Socinianismul și mântuirea universală. Ambele acestor idei au fost anatemă pentru Williams. Williams a citit scrierile lor, iar experiența sa proprie de persecuție prin arhiepiscopul Laud și a conducătorilor Anglicani și
Roger Williams () [Corola-website/Science/326083_a_327412]
-
Astfel de lifturi lăsase moștenire Franz Iosif și nimeni nu le înlocuise de-atunci. Munca, jos, în subterană, mi se păru suportabilă, numai praful negru începu să mă supere. Îți intra în ochi, în urechi, îl trăgeai pe nas, îți năclăia capul ras, îți intra în haine și în piele, printre picioare, în găoază... Ca în orice lagăr, din zece deținuți unul era turnător... Mi se spuse acest lucru tot așa, cât sosii... Iar peste ei un șef, care era tot atât de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
la locul faptei mișunau și se agitau diverși camarazi de-ai ei cu scări, sfori, frânghii. Prin eforturi comune reușiră să-l scoată pe lup din puț. Pe vremuri fusese o frumusețe de animal, mândria speciei, dar ajunsese costeliv, prăfuit, năclăit de sânge și tras la față. Blana îi năpârlise. - Cine ți-a făcut asta? întrebă fata furioasă. Cum îl cheamă pe nemernicul ăla de vânător? - Nu știu, zise lupul, dar știu că locuiește într-o căsuță la două poieni de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
de ajuns bănet pentru leneveala cîtorva generații, cel puțin. Cămașa Îi e prea strîmtă, Îi lipsește un nasture pe burta rotunjoară care pare nelalocul ei pe un om altfel atît de slab. Ochelarii lui groși, cu rame de oțel, sînt năclăiți. — Paulee, șoptește Maggie. Pilotează avioane. Fustangiu. Paulee bagă de seamă că Wakefield Îl studiază pe Frakas care studiază miop meniul frumos gravat. — Farkas, strigă peste masă. Dl. Wakefield pare foarte interesat de tine. Farkas, continuă, Întorcîndu-se către Wakefield, a emigrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
în cazul în care nu-i permitea să-și petreacă măcar perioada de convalescență acolo. Amanda nu înțelegea cum de tactica asta atât de evidentă și de simplă nu-i venise în minte mai devreme. Era clar că sarcina îți năclăia creierul. Slavă Domnului că acum nu mai era gravidă. În timp ce Amanda ofta fericită și apăsa tastele laptopului conectat la Internet care făcea parte din serviciile oferite de Cavendish, Hugo, care stătea într-un fotoliu îmbrăcat într-un material cu aspect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
motive sfidător sentimentale, lipisem un mare număr de fotografii lucioase, opt pe zece. Doamna Silsburn s-a așezat, ineluctabil, în singurul fotoliu în care îi plăcea răposatului meu buldog să doarmă; brațele fotoliului, îmbrăcate în pluș murdar, fuseseră supte și năclăite de bale de-a lungul multor coșmaruri canine. Unchiul tatălui miresei - marele meu prieten - părea să se fi evaporat. Și doamna de onoare era de nevăzut. — Într-o secundă vă aduc ceva de băut, le-am spus stingherit, tot străduindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
camera lui Ruby. Intenționase să intre pe poarta din spatele grădinii, dar se răzgândise și pătrunsese pe intrarea din față. Înaintă pe lângă casă și pe lângă garaj și, înălțându-și privirile, văzu că salonul era iluminat și draperiile trase. Porni pe poteca năclăită de apă și, când îi apăru în fața ochilor Papucul, se opri iar, nevoia de a o vedea pe Hattie devenise acum colosal de importantă, ambiguă, imprevizibilă, primejdioasă, de parcă ar fi fost în joc un lucru de o însemnătate covârșitoare. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu zăvoare grele. Și apoi se așternu tăcerea. 5 Gosseyn zăcea nemișcat în fotoliul de oțel. Inima îi pulsa din greu, tâmplele îi zvâcneau, se simțea bolnav și total sfârșit de pe urma experienței pe care o trăise. Întregul corp îi era năclăit de sudoare. "Mi-e frică ― gândi el. Mi-e groaznic de frică. Înnebunesc de frică". Frica probabil ia naștere de undeva în profunzimile coloidale ale trupului. O floare când își închide petalele noaptea, își mărturisește teama de întuneric, dar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
de care nu mai putea avea parte până la sfârșitul vieții. Se simțea singur și fără rost. Nimic din ceea ce-și imagina că-l aștepta nu-l Îndemna să se scuture de slăbiciune. Era obosit, drojdiile vinurilor Înghițite i se năclăiau Încă prin creieri. Îi era rău și răcoarea dimineții nu-i mângâia fruntea și tâmplele dureroase. Plângea, fără icnete, lacrimile mari cădeau pe pământul mărunțit ca un mălai. Încet, mintea i se dezmorți și Începu să lucreze. Întâmplările i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Régnier. Se adaugă două piese de teatru, aparținând lui Al. Dumas-fiul (Kean) și Kistemaeckers (Neguțătorul de fericire), un roman de Balzac (Amorul mascat sau Nesocotință și fericire, 1911) și un volum de nuvele de Prosper Mérimée (Amantul Venerei, 1921). Prozele, năclăite în melodramatism, reprezintă zona de eșec a însuflețirilor sale poeticești. O sentimentală încropire, Idila din Venezzia. Amorul lui Alfred de Musset cu George Sand (1914), cantonează cam în aceeași zonă. Despre viața și minunile „Sărăcuțului” din Assisi, K. scrie un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
reprezintă un simplu obiect, o umbră, un accesoriu, ci devine o voce care își face cunoscute trăirile, se confesează, protestează, scrierea sa devine un document psihologic: „citind nu veți găsi basme grecești, împodobite cu nenumărate minciuni, și nici războaie troiene, năclăite de grozăvia sângelui, ci lupte izvorâte din iubire, ațâțate de mulțimea dorințelor” 240 . Tânăra Fiammetta reușește să realizeze, în manieră retrospectivă, un autoportret, subliniind originea aristocrată, dar mai ales educația aleasă primită de la o vârstă fragedă: „am învățat încă din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de atunci... Un lucrător pălărier, împuns în spate cu o baionetă, după cîte se spunea, mergea cu multă greutate, susținut de doi bărbați pe după umerii cărora își petrecuse brațele. Era fără haină, cămașa și pantalonii de nankin sau bumbac erau năclăite de sînge. Rana din care sîngele șiroia din belșug era la șale, cam în dreptul buricului... Îl revăzui pe nefericitul lucrător urcînd toate etajele casei Périer... Cum e și firesc, asta-i amintirea mea cea mai limpede din vremurile acelea" (Vie
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
să uit de toate lucrurile vizibile...”(Același, p. 203) Astfel conștiința prezenței divine, cunoașterea ci prin vederea nemijlocită a spiritului, care caracterizează doctrina ortodoxă despre contemplație, ne arată limpede care e adevăratul loc al inspirației în sufletul omenesc. Psihologismul modern năclăit în bezna inconștientului, cu iluzia că-l organizează științific, stă la antipodul doctrinei ortodoxe despre demnitatea omului ca ființă rațională. Dacă omul e în sens larg colaboratorul lui Dumnezeu în toate lucrurile bune ce se creează în această lume spre
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
perdea în tabăra multhulită a gardienilor. Taci, dar tăcerea asta îți sapă glasul până când, încercând să ți-l regăsești, constați că s-a dus pe apa Sâmbetei, ca bărbăția căreia i-a trecut vremea, și te trezești scâncind a prunc năclăit de spârc, și bâlbâindu-te din toate sfincterele, și tot întrerupându-te ca să constați cât de proastă e impresia făcută în jur și cât te-a înghițit deja nisipul ei mișcător, până te zăpăcești de tot, podidit în final de
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
transmite prin cleiul etichetei ce-l poartă, venind dinspre lucrul numit. Apistia nu reușește nicicum să fie doar ea însăși - și nici măcar nu-i sigur c-ar încerca. În măsura derizorie în care este, seamănă cu o picătură de apă năclăită din abundență de calcar și în curs de cădere către ascuțișul unei stalagmite. O microplanetă mlăștinoasă. În deschiderea dintre doi colți ai eternității, ea se-nfioară de surpriza mirabilei suspensii. Preocupările estetice nu lipsesc în cădere; bineînțeles, rămâne de văzut dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
îl înșfăcase atunci strașnic de viscere, făcându-l să se îndoaie; dar, printr-o autocontriție ascultătoare, izbutise să se slăbească din strânsoare până la dobândirea unui îngust culoar de mișcare înlăuntrul ei. În sufocantul interval, înconjurat de boturile cerberului ce-l năclăiau pregătitor de balele pierzaniei, trăise intensități neegalate. Instinctiv, se lipise hoțește de anchilozantul plumb lichefiat de parc-ar fi fost deja al lui și, c-o rotire fulgerătoare, îl deturnase centrifugal, preluând inițiativa printr-o adeziune superficială la adversitatea ce
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
câtorva versuri în stil de bocet popular, integrate într-un vast poem epic, Balada femeii care și-a pierdut iubitul în război: „Negrule, pământule, /greule, flămândule,/ ai intrat în ochii lui,/ le-ai stins licărul verzui,/ părul i l-ai năclăit,/ mijlocul i l-ai strivit,/ brațele i le-ai surpat, /râsul i l-ai astupat”. De acum se precizează o trăsătură care va deveni o constantă: capacitatea de a lucra „à la manière de...”, în stilul unui scriitor sau al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286136_a_287465]
-
în minte. Nu dorința de a sări în ajutor a fost cea care l-a hotărât, ci o imagine negândită: contrastul prea dur dintre frumusețea femeii, fragilitatea cizelată a chipului ei și magma cuvintelor, a fizionomiilor, a gesturilor, care o năclăia. Apariția lui neașteptată, uniforma au făcut impresie, stârnind chiar teamă. Auzindu-i glasul răgușit, ceferistul se întoarse, se îndepărtă de femeie, se aplecă pentru a-și ridica lanterna de pe jos. Bâigui: — Nu, sergent, păi să vezi... nu, e o hoață
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]