108 matches
-
un proces instructiv-educativ de formare a unui tânăr capabil să se integreze social și să contribuie la progresul și la dezvoltarea țării. Pe creștetele noastre erau niște ridicaturi ușor de pipăit, din care cursese sânge și se închegase în părul năclăit și asudat. Pe față, pe umeri și pe brațe, urmele zvârcilor erau detectabile cu ochiul liber. Eu aveam sânge pe față și o buză crăpată, iar mâinile îmi erau umflate ca niște pampușki (gogoși). Eram terminat și îngrozit. Iar eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cuțitele ori sfâșiind precum carnasierele înfometate. Stând în picioare om lângă om, lipiți unul de altul, neputându-se roti împrejurul propriei lor axe, obligați să suporte fiecare dintre ei halena celuilalt, transpirația îmbibată cu acizi, baze și săruri ale trupurilor năclăite, procesul respirației otrăvitor cauzat de cariile și putregăiturile dinților, de nefolosirea îndelungată a pastei și a periuței de dinți, pigmentată cu reziduurile fermentate de ceapă și usturoi, respirația era într-adevăr ucigătoare precum pilulele produse de I.G. Farben care alimentau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
atâția ani, nu-și mai aducea aminte ce simțise atunci. Creierul, judecata lui de om sănătos refuzaseră să func ționeze. Nu observase când venise noaptea. Nu mai știa dacă a stat o noapte sau mai multe În șir cu fața la pământul năclăit de sânge, Într-o letargie care nu se mai sfârșea. Îl treziseră niște scâncete și doi ochi injectați, care-l sfredeleau ca două burghiuri. Cu greu recunoscuse În arătarea care-i stătea În față pe cântărețul bisericii, bătrânul cu vocea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ca fiind un fleac, un lucru neserios. Or, acolo e un lucru extraordinar, un text foarte caragialesc, cu funcționari etc., care se termină într-un mod cumplit, printr-o moarte, o moarte violentă, în care se simte spargerea capului, părul năclăit cu oase frânte și cu sânge și cu creier. E un fenomen pe care tot Bahtin, la care mă refeream adineaori, îl analizează în cartea despre Rabelais, anume anatomizarea, spune el. În marele comic rabelaisian, care este un comic imens
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
un individ cu un formidabil stomac moral! Stomacul, Într-adevăr, al unui geniu! Și... continuam să-i strig În minte fostului meu prieten, care, ce ciudat și ce ironic, se pregătea tocmai să „intre”, cu arme și bagaje, În stupul năclăit și urât mirositor din care eu tocmai ieșeam - și pentru că În prima mea tinerețe am fost desemnat ca „inamic” de o „nouă organizație, de o nouă societate”, iată că, de data asta, o fac eu Însumi, din proprie voință; și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
văzut doar îmbrăcăminte: costume, cămăși, cravate, șosete, lenjerie de corp. Cele mai multe fuseseră mâncate de molii și nu mai rămăsese nimic din ele. Articole de toaletă, o sticlă de whisky, un termos. O periuță de dinți și o perie de păr năclăite. Chiar și un aparat de ras. Am deschis termosul, dar n-avea nici un miros. În rest, nimic. Nici măcar o carte, un caiet sau vreun carnețel. Am deschis și alte sacoșe și geamantane, dar cele mai multe conțineau articole de voiaj aruncate alandala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
care se adunaseră deja pe peron ne-au privit ciudat. Probabil se întrebau ce era cu noi și de unde apărusem în halul acela. Nu arătam în nici un caz a lucrători la metrou. Eram plini de noroi, aveam îmbrăcămintea udă, părul năclăit, ne dăduseră lacrimile din pricina luminii. Nu i-am lăsat să ajungă la nici o concluzie, pentru că ne-am mișcat repede pe peron și am ajuns la ieșire. În clipa aceea mi-am dat seama că nu aveam bilete. — Ce ne facem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu o tavă de nachos. Mi-am aruncat din nou chitara peste piept, aproape lovind-o cu griful, dar ea s-a ferit la timp. Superstition de Stevie Wonder vibra acum în toată casa. - Miau, zise Jay, luând un cips năclăite cu brânză. - Ne vedem mâine, murmură Aimee. Am dat din cap, privind-o cum se întoarce la prietena ei care continua să sporovăiască cu vârcolacul. - Hei, am strigat. Distracție plăcută în continuare. Și am continuat să mă uit după ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
atacată, din moment ce fața de pernă era sfârtecată ca și cum ar fi fost înțepată în mod repetat, iar atunci când am pus, ezitant, mâna pe pernă, mi-am tras-o înapoi pentru că era udă. În acest moment - când arătătorul meu s-a retras năclăit - mi-am șters imediat mâna de blugi și m-am hotărât să cobor în birou și să mă închid acolo pentru tot restul nopții. Să le las pe Jayne și pe Marta să se ocupe de asta. Primul meu gând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a felului în care rușii contribuie la rezolvarea unor probleme pe care tot ei le creează. Rusul Alexei Varlamov, ultimul vorbitor de pe listă, se grăbește să dea o replică ex-concetățeanului de la Kiev. Deși e născut în 1963, are un discurs năclăit, șovin. Regretă dispariția URSS-ului: „Ce bine ne-a fost când eram împreună! Puteam circula liber dintr-o republică în alta, nu existau frontierele de acum, eram o mare familie!”. Simt că plesnesc. Să ajungi la Madrid ca să auzi aceeași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Dumnealor își țineau neapărat, cu strășnicie, una dintre mâini între picioare, probabil un gest asiguratoriu intim necesar, pe care numai Freud ar fi putut să-l explice. Băieții aveau un vocabular de câteva sute de cuvinte, jumătate în frangleză, părul năclăit de gel le pâlpâia cu o sclipire unsuroasă, erau îmbrăcați și la patruzeci de grade cu cămașă având neapărat mânecă lungă și cu sacou albit la subsuori de transpirație, numai așa, pen'că era cool și aveau slujbă super-ok, ca să
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
se întoarce cu zgomot mare, ducând în rând de câte doi balia, ciubărul, tineta și un "rezervor" cu apă, părintele Mina, fără a-și scoate mantaua, dă buzna la singura căniță din cameră e o căniță roșie, cu smalțul sărit, năclăită și respingătoare, și o umple cu apă viermănoasă proaspăt adusă în "rezervorul" purtat de el și de un alt deținut. Vin la patul meu și cei doi preoți greco-catolici și nașul. Naș mi l-am ales cu vreo câteva zile
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
că pe canapeaua din vinilin de lîngă el tronează, nici mai mult, nici maipuțin decît două dosare de Securitate. Nici mai mult, nici mai puțin. Materialul bibliografic pregătit în vederea întîlnirii noastre? Nu-mi vine să cred. Arhiva operativă nr... murdare, năclăite, cartonate, de culoarea hîrtiei de sac, negre la colțuri și cu muchia de pînză smolită, cenușie, o singură dată dacă ai pipăit așa ceva nu ai cum să te înșeli, ele sînt acolo, un pic prea departe ca să le văd însă
Afacerea „Meditația transcendentală” by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/13582_a_14907]
-
Ioan Holban E un drum, aproape obligatoriu în fiecare vară, de la Iași la Neptun, trenul oprește în gara ; farmecul special al locului se descoperă la întoarcere, cînd garnitura oprește acolo la vremea după-amiezii: vipie, aer năclăit în mierea unui soare albicios, fierbinte, cîțiva cîini abia mișcîndu-și coada după pomana călătorilor, oameni din tren alergînd după o sticlă cu apă (dar nu e Caragiale cu "un pahar cu apă, rogu-te!"), nădușeală, chipuri tuflite de caniculă, adulmecând
Țăndărei by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/8743_a_10068]
-
putea, desigur, să mă înșel, pentru că logica spune altceva: doresc să pătrund în viața unui scriitor abia după ce l-am citit. Poate, însă, că merită și această ultimă încercare, înainte de a vedea cum o întreagă civilizație se prăbușește sub praful năclăit al indiferenței, nesimțirii și bășcăliei. Ca unul fascinat, de când mă știu, de meseria de scriitor, am fost atras în mod natural de ființa aflată în spatele rândurilor scrise. Am văzut mereu în scriitor un fel de "hiper-erou", un om de acțiune
De ce nu se scriu biografii ale scriitorilor români? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8277_a_9602]
-
pe care spectatorul o face este că filmul revelă, în punerea în scenă propagandistică datorată lui Ceaușescu, mai puțin un machiavelism politic sau voință manipulatoare și mai degrabă o anumită candoare sau, mai verde spus, o crasă imbecilitate și o năclăită prostie”.
Autobiografia lui Ceaușescu () [Corola-journal/Journalistic/5589_a_6914]
-
că între fete și băieți există "o penibilă vînătoare în care cine vîna pe cine?"), prima noapte de dragoste îi aduce o cunoaștere mai curînd dezamăgitoare: "Alături era trupul meu pe care aș fi vrut să-l uit, o coajă năclăită și rușinoasă. Cum pot să facă asta mereu, cum nu le este rușine să stea goi, față în față, unii față de alții și să facă asta?, mi-am repetat, ascunzîndu-mi, prea tîrziu, fața lipsită de lacrimi, între coatele pe care
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]
-
capul de zidul clădirii. Alex filmează fugitiv bulevardul care pare adormit, sub convoiul lent de mașini. Apoi se întoarce la cei doi. Acum capul fetei este mânjit de sânge, iar Alex apropie cât se poate, până când prinde smocurile de păr năclăite. Pletosul e enervat. I se vede botul nemulțumit. I se văd palmele înfipte în umerii fetei. O secundă, două. Apoi trupul ei inert coboară moale pe asfalt. A omorât-o, se gândește și un fior de neliniște îi înflorește în
Lacătul și cheia by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7895_a_9220]
-
lăsat să facă Facultatea. Popa o privi lung, ca și cum abia atunci o vedea prima oară. Îmbujorată, fătuca îl privea și ea ciudat, descoperindu-l parcă abia acum și ea. Bărbat încă zdravăn, în plină putere, cu barba roșcată deasă, sclipind năclăită de câțiva stropi din grăsimea curcanului. - Îl știu pe băiatul ăla, cum să nu, de treabă dar... Nici nu vroia după aia să mai știe de părinți. Venea aici în sat și nu se ducea la ei. Și le purta
Player cu papa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/8268_a_9593]
-
sporesc. *** Din nepăsare, și nu fiindcă ar fi nevoie de timp pentru a-l contempla prăbușit pe asfalt poate să putrezească, în plină stradă cadavrul pe jumătate gol al unui bărbat vreme de două, poate chiar trei zile pe lângă zdrențele năclăite ale cerșetorului mort de foame sau frig au trecut vreo două, poate chiar trei sute de oameni fără să se mai mire de prezența acelui corp nelocuit rece sfârșit descompunându-se lent sub lumina neoanelor PANASONIC, de paloarea sintetică a oricărui
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/12350_a_13675]
-
sînt str8 și nu îmi plac banii. Dumnezeu mi-a făcut toate nazurile. Dumnezeu mi-a făcut toate nazurile. Cel bun, cel rîu, cel urăt Sînt Marius Ianuș, am petrecut 30 de ani în viață, iar acum merg pe bulevardul năclăit de ploaie cu cămașa lipită de piele. De parcă țoalele mele ar înainta singure, pe trotuarul desfăcut. Lîngă nimeni. Ce am făcut în 30 de ani? Cine sînt, după 30 de ani de viață? M-au iubit femeile & am scris versuri
Poezie by Marius Ianuș () [Corola-journal/Journalistic/10019_a_11344]
-
și-au inventat acele confortabile locuri de muncă, la care visau de zeci de ani. Cam în aceeași perioadă a apărut moda evadării în spațiul virtual. Mii de români fascinați de literatură și-au luat tălpășița din viața nedreaptă și năclăită a scriitorilor pe hârtie și s-au mutat pe Net. Au făcut pagini cu preferințele lor literare, au copiat capitole ori chiar cărți întregi ale scriitorilor preferați, celebri ori anonimi și, bineînțeles, și-au scris pe filele de lumină propriile
Mitul eternei evadări by Doina Ruști () [Corola-journal/Journalistic/9154_a_10479]
-
și mai răspicat, ea notează că intelectualii „devin conformiști pentru avantaje minore, când își puseseră, mai înainte, cariera - dacă nu chiar viața - în joc, refuzând să cedeze complet. Deriziunea mi se pare a acoperi totul; e în mine atâta fiere năclăită, încât tot ce-am putut face sau năzui se despoaie de orice valoare”. Privirea ei rămâne una „clinică”, ca la Glucksmann, încurajânduse că, scriind în agende, trăiește „aparența de normalitate. Singura de care mă simt în stare”. Toate astea răzbat
O casă curată by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2453_a_3778]
-
estompate în roman. Printr-o convergență a mijloacelor artistice, căldura își răsfrânge dogoarea și asupra cuvântului, care devine moale, printr-un reflex al temei la nivelul expresiei. Limbajul (frământat) capătă moliciunea de cocă și element genezic, încât penița se împotmolește năclăită. Cuvântul aburind se supune de îndată oricărei deformări, oricărei presiuni din afară: Dumnezeu e zeul Dumne, calamburul e asinambur, contemplativul - contemplagiu, dăscălia - puericultură, vârful - vârfete, Parlamentul - Parlavrament, gazetarii - osârduitorii plaivazului etc. Sensul se instalează în sonoritățile cele mai pline de
Vipie, zăpușeală și zăduf by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9425_a_10750]
-
Ioan Holban Pe un drum, aproape obligatoriu în fiecare vară, de la Iași la Neptun, trenul oprește în gara ; farmecul special al locului se descoperă la întoarcere, cînd garnitura oprește acolo la vremea după-amiezii: vipie, aer năclăit în mierea unui soare albicios, fierbinte, cîțiva cîini abia mișcîndu-și coada după pomana călătorilor, oameni din tren alergînd după o sticlă cu apă (dar nu e Caragiale cu „un pa’ar cu apă, rogu-te!“), nădușeală, chipuri tuflite de caniculă
Țăndărei by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/3896_a_5221]