56 matches
-
răspuns mulțumitor la o Întrebare sfredelitoare, cu un grad deosebit de dificultate, care macină mintea și conștiința multora, care au trăit, poate, la rându‑le, odiseele lor prin lumea suferinței : de ce jubilează și trăiesc Întru Îndestulare cei necredincioși, iar drepții suferă, năpădiți fiind de dureri, Încercări și necazuri ? Unii dintre cei ce se tulbură și se necăjesc la vederea celor vicioși care se lăfăie În lux și În desfătare, suferă de fapt și „din cauza” Îngăduinței și Îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. Mulți
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
tragă te miri ce profit. Chiar nu-mi dădeam seama cum de reușea fiu-său să miște de colo-colo jafu’ ăla de camion, iar după ce a Înțepenit În curte cu obloanele făcute ferfeniță și podeaua putrezită de rugină și rezervorul năpădit de fisuri insinuându-se printre cârpeli imemoriale cu tablă cositorită, am fost sigur că n-o să se mai urnească de acolo În veci. Mai știi ce dracu’ o fi fost În mintea moșului? Și chiar și la prețul ăla de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
liniște, aruncă/ Efluviile unor neprihănite zori". Imaginea care încheagă această trudnică ieșire din ascundere este mai întâi o formă neclară a adâncului, tulburea întrepătrundere a umbrei cu lumina: Spre sânul adâncimei fluide am privit;/ Iar ochiul meu lăuntric e încă năpădit/ De-a umbrei și-a culorii bogată-amalgamare" (Pytagora); Se-amestecase ceața din noi cu cea din slavă" (În ceață). Nu un orizont de vizibilitate întâmpină vederea, ci greoaia așezare a contururilor, desenul șters al profilurilor. Nu e de mirare că
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fuga mare să-ți scriu. [...] Crăciunul, 1950, luni [...] Haide, haide, o să trebuiască să mă apăr de greieri, de greierii mei negri care vor să înlocuiască toate cântecele de la T.S.F. E adevărat că amurgul mi-a năpădit camera, ce zic eu năpădit, s-a instalat în cameră, și nu e amurgul, ci noaptea neagră, care scutură tot praful negru, de cărbune, al acestor mistere și nostalgii. Draga mea... Crăciunul, acest nou Crăciun al despărțirii noastre, al patrulea, e pe sfârșite și l-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vii”. Opoziția se dezvoltă deci între drumul în infern, pe care eroul știe că trebuie să îl parcurgă, și drumul în sus, către lumea zânelor, unde feciorul vrea să se cuminece din puterile lor. Revenind la tânăra cu emblemă astrală, năpădită acum de pilozitate facială (fața este expresia spiritului), descoperim că aparența ei nu respinge, dimpotrivă, feciorul ales i se adresează cu „fată frumoasă”. Aspectul „ca de maimuță” este superficial (povestitorul subliniază că „tatuajul” minunat se păstrează pe pielea ei) și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
e mai plăcut - poți admira malurile îndepărtate ale râului - dar și mai frig. Chiar destul de frig. Noroc că ne-am echipat bine la hotel. O vreme ca de toamnă, deși suntem la sfârșit de iunie. Țărmurile pe lângă care lunecăm sunt năpădite de macarale portuare și schele dezasamblate de șantier naval. Tot acest utilaj pare destul de antic, ruginit, în jur, nici țipenie de om. Locul îmi amintește foarte mult de „zona” din Stalker-ul lui Tarkovski, în care pătrundem, însă nu călare pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
bar, și îi surâse recunoscătoare fetei care îi aduse cafeaua și îi luă jacheta roz de lână, ducându-i-o la garderobă. Sorbi cu nesaț din cafeaua fierbinte care îi liniștea agitația și mai ales înfrigurarea de care se simțise năpădită când ieșise de acasă. Nu mai știa cât e ceasul. Merele rotunde și roșii ale orelor ei veșnic ordonate se amestecaseră dintr-odată în panerul acelei zile, zdrelindu-se între ele și încălecându-se fără noimă. Nu avea ceasul la
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
trei poeți șaizeciști, ajunși repede, în anii dezmorțirii ideologice care au urmat, în prima linie a liricii noastre, dar a făcut-o, aș spune, în pofida amintitelor plachete din colecția "Luceafărul". Citite cu ochii de azi nu pot decât să dezamăgească, năpădite cum sunt de clișeele proletcultiste remanente, de poncifele tematice strivitoare. La tot pasul macarale, hidrocentrale, furnale, baraje, șantiere, colectiviști, ilegaliști, luptele din '33, sirena lui Roaită, Comuna, proslăvirea lui Lenin, a lui Gagarin, a lui Julius Fucik, a Republicii, a
Generația mea în anii '60 by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/8596_a_9921]
-
Anca Murgoci SIMONA HALEP. În finala de Roland Garros, Simona Halep a plâns minute în șir. Sportivă a explicat de ce a fost năpădita de lacrimi. SIMONA HALEP. Am plâns în primele minute de după meci, după care mi-a revenit zâmbetul pe buze. Aș fi vrut să profit de moment. Era prima mea finală de Grand Șlam. Am făcut tot ce puteam, practicând un
De ce a plâns Simona Halep la Roland Garros by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/74046_a_75371]
-
mic... Și, în general, la Paris, aproape că nici nu simți că exiști, ca la București de pildă... Măreția desexistențializează! Aici încep să mă simt mai român decât oriunde, cu alte cuvinte invidios, nesuportând capra vecinului. De aceea, mă pomenesc năpădit deodată de imaginea văzută cândva la jurnalul de actualități UFA cu batalionul german de onoare defilând marțial chiar pe sub acest Arc sacru, al orgoliului franc. În după-amiaza lui 14 iulie, însă, Franța ca și Mama Natură aveau să fie repuse
Reflexe pariziene (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14903_a_16228]
-
niște scafandri ca noi/ dar submarinul tocmai pentru asemenea lucru de harțag e potrivit/ să se scoboare leneș ori să urce vertiginos la suprafață/ cât să dea de un teritoriu prea puțin scobit/ de o ploaie cu broaște în scrâșnet năpădit/ de un smochin sălbatic ars din temelie și răsădit/ (...) merită să scrii pentru îngenuncheri și ispite și scintilații/ merită din plin halucinațiile țopăitoare cărora le aducem iată destule libații/ merită clopotele și corbii și strugurii toamna și focul din frunze
Submarinul poetic by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7805_a_9130]
-
măturate ale unor hîrtii rupte în bucățele, care nu aveau cum să-și ia zborul, rostogolite de vîntul razant cu pămîntul. Se auzeau trenuri șuierînd în depărtare, la încrucișările însuflețite ale liniilor de pe partea cealaltă a întinsei stații de triaj năpădită parcă de raci, pietrișul acela inform care umple ecartamentele. Se Înfrigura esplanada de antracit umed, hașurată de linii de oțel și îndemnîndu-te la drum, ca și cum ar fi fost niște prelungi magneți ce atrag materia mișcătoare de pe peroane, încă nehotărîtă dacă
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
al dragostei pentru ținuturile natale. Scrise într-un limbaj straightahead, limpede, fără turnuri argotice sau intelectualiste, paginile sale sunt totuși aproape intraductibile. Asta fiindcă preferă să rețină, cu aviditate, ba chiar cu posesivitate, toate detaliile de care ne-a fost năpădita viața în ultimele decenii. Pas de-i explică unui cititor străin, fie el și dintr-o țară vecină ex-socialistă, ce vrea să fie aia "Tovarășa" (cu majuscula), sau "rația lunară de alimente", sau mânia românilor de-a stă zi și
Douã romane by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/17449_a_18774]
-
codru-ngălbenit de toamnă. Și trist, c-odată nu puteam Să merg pe amîndouă, lung priveam Cum una prin desiș se pierde-n taină. Pe-a două am mers, crezînd-o nimerita, Părînd de altfel mai puțin umblata, De mușchi și iarbă năpădita; Dar tot că prima ocolita De pas de om, abia călcata. Stăteau pitiș sub frunze ruginii, Surori dorminde-n somn îmbrățișat. Păstrăm pe prima pentru altă zi! Dar mă-ndoiam vreodată că voi reveni Pe-un drum ce-n urma l-
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
cu ei în lagăr. Trebuie! Altfel... Costăchele! Ce-i cu tine? De ce stai la geam? - l-a smuls din tenebre Măriuca. Costăchel și-a trecut palma peste ochi și, cu un zâmbet trist, i-a răspuns: Ascultam urătorii și... -Te-au năpădit iar amintirile din lagăr? Când ai să scapi de ele, Costăchele? Când?! - a întrebat Măriuca disperată. Când le voi termina de povestit și altora, cum spunea inginerul Cicoare... Atunci poate... Până atunci încearcă să te gândești la lucruri frumoase. Uite
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
cam la nivelul unui indianism facil. Este partea cea mai convențională a filmului și, în mod reflex, Jodorovski se întoarce la ce știe să facă și o face cum numai el știe. Unul dintre cei zece are viziunea corpului său năpădit de păianjeni uriași. Altul vede un bătrân cu sâni de femeie, care în clipa următoare devin două capete de tigru ce-i împroașcă fața cu două șuvoaie de lapte otrăvitor. Una dintre femei comite felatio într-un mod ciudat cu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
păsa. Curând am distins sălciile care împrejmuiau ovalul lacului înghețat. Acolo era capătul. Am pășit pe gheața acoperită de zăpadă moale. Abia îmi vedeam mâna întinsă prin pâcla de aici. Arn mers mult, cu pași mici, pe gheața lacului, apoi, năpădit brusc de-o undă de durere, m-am ghemuit și am îndepărtat cu mâinile înmănușate stratul de zăpadă. Dedesubt, gheața era netedă și neagră. Plutea o tăcere de planetă moartă. Nu se vedea nimic nici la doi metri. Eram singur
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lui Samsung a început să fâlfâie steagul roșu. Așa am aflat pe skype că Vulturaș tocmai mița fw. două mesaje lungi de la Alexandra. LȚam deschis, am citit și am rămas mută. NȚo să descriu nici cețam simțit, nici cum mța năpădit plânsul și nici cum am dat delete pe Strauss și pe Tamango, deși nțar fi meritat așa ceva. Fiindcă brusc, fără să stau pe gânduri, mțam hotărât să povestesc cu patos, cu epos, cu logos și cocos, cum oi ști șițoi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
ci cu volocul: Îl bagi, mergi cu el apă zece pași, Îl scoți - plin! Nu chiar până la buză, dar pe-aproape. Asta când iazurile sunt Întregi - Însă când se rup, de ploi... Atunci nu mai poți păși pe islazurile noastre, năpădite, fără să calci pe ceva. M-aș fi dus cu Moș Iacob. Dar am rămas. În calidor. Nu că, acolo, la pești, mi-ar fi frică de-ntuneric, ori de udeală - dar nu-mi place. Nu-i de mine, peștele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
său copacul. Frunzele mesteacănului prinseseră parcă grai. Fiecare frunză Îi vorbea pe limba ei sau poate că Înălța o rugă În miez de noapte către cer. Și stolul acesta pestriț de păsărele ce se odihnise mai Întâi În clopotnița bisericii năpădite acum ciripea de zor În ramurile unduioase, turnate parcă din argint de un meșter iscusit. Extraterestrul Își ridică ochii săi mari, umezi, din farfuria În care se mai aflau câteva măsline, o bucățică de brânză și resturile rămase din scrumbia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
descrește, Iar seara întîrzie un somnolent acord, Mi s-a părut că domul de gheață se topește. ÎNFRÎNGERE Ca fruntea mea să poarte diademul Ce fulgeră-n albastrele palate Am ridicat oștiri nenumărate Și-ncrezător, dezlănțuii blestemul. Dezlănțuii mulțimile-ntrunite Și năpădită fu întreaga zare Iar vremea prinse-ncet să desfășoare Fuiorul ei de ore nesfârșite... Mult timp, în pragul porții opaline, Am stat s-aștept heraldul biruinții, Am stat să-ntreb cuprinderile minții De crainicul trimis, ce nu mai vine. Nu
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ceasornicelor alergau nebunește pe ecran. Timpul curgea fără să le întrebe dacă îi observă trecerea. Doar seara, când aruncau ca din întâmplare ochii pe calendar, își dădeau seama că trebuie decupată fila care se îngălbenise de-a lungul unei zile, năpădită și ea de grijile prin care trecuse alături de aceste fete. Ziua ultimă a fost una încărcată de nervi, împovărată de griji, plină de neliniști. În noaptea de 14 spre 15 iulie la orele 24:30, rapidul sosit în stație le
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
mai bine așa, ești frumoasă simplă Simplitatea ta-i aleasă, de crăiasă. Tu ești migală, nu poți fi simplă./ În delir și tremur dulce de prigoană Viața merge, steaua cade, nebunia nu mai contenește, Într-o clipă ca de aur năpădită toată în sânge, Ca un vis și o durere care tot împrejmuiește, Diavolul e aici, e în mine, el nu se oprește, Amețeală e delirul, lacrimi răgetele mele, În puterea cea mai mare ce din trup îmi răbufnește, Cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
grațios. Afară, zgomote de pași, strigăte care se apropiau. Muzicanții din amintirile mele, poate? Dar de ce erau aduși cu un asemenea tărăboi? Uimirea mea a fost, vai! de scurtă durată; spațiul pieței se însuflețise dintr-odată, ca în plină zi, năpădit fiind de o gloată smintită și pestriță care umplea văzduhul cu zbieretele ei. Cum să nu te cuprindă frica? Am strigat de la fereastră pe un bătrân care alerga mai încet decât ceilalți. Se opri și-mi înșiră pe limba lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
era mare, curată, comodă, cu fotolii adânci și aer condiționat, dar mirosea a dezinfectant ieftin, a spital de campanie, a casă de toleranță. Ieși scârbit de hidoasa defilare a mizeriilor omenești și încercă să uite, plimbându-se pe marele Bulevard, năpădit acum de noctambuli hălăduind fără grabă, privind vitrinele unde se oferea tot ce și-ar putea dori imaginația omenească. Alături de un magazin cu mașini de lux își deschidea porțile o prăvălie cu lenjerie intimă feminină, mai încolo o farmacie, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]