249 matches
-
din comentariile nu o dată nostime pe marginea lor. Din bricolaje. Și din liste, ca aceea testament cu care se încheie volumul, ca o încercare (cam forțată) de a-i aduce pe Marcantoniu și pe Fabrizia între "granițele" aceleiași relatări ușor narcisiace din Abel și Abel. Finalul, prea mult jucat, rupe de-a binelea vraja irealului "împielițat" într-un ciné-verité: "Doresc să facă parte din textul cărții mulțumirile mele pentru criticul Alexandru Condeescu, Directorul Muzeului Național al Literaturii Române." La sfîrșit, după
Roman de mistere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11812_a_13137]
-
senzual, spumos și neconvențional, disciplinat însă, în cărți, de vocația sintezei culturale temeinice și a studiului istorico-literar de tip intensiv, concentrat pe o temă unică. ș...ț e, în esență un călinescian senzual, histrionic, sarcastic ca demonie lăuntrică, atras magnetic, narcisiac, de propriul său spectacol, reflectat de oglinzile marelui teatru din jurul său, al operelor. În cărți, însă, devine sobru ca un raft de bibliotecă.” (p. 94) Mă voi opri, în continuare, la două comentarii, ambele despre postmodernism, primul la cartea lui
Reverențele criticii by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12972_a_14297]
-
peste noapte restauratori, negustorii de curiozități și-au transformat prăvăliile în en gross-uri pentru momîi de piatră sau de bronz pe care le livrează drept opere din tinerețe ale sculptorului, evident necunoscute specialiștilor, iar exegeți, pînă mai ieri doar scribi narcisiaci și autiști, au intrat direct în solda celor care, după ce au învestit bani mulți în falsuri Brâncuși, vor să le creeze acestora o prezență verosimilă în spațiul culturii. Readusă în actualitate și adusă la zi, cartea lui Barbu Brezianu este
Brezianu și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10298_a_11623]
-
problemele existenței și care substituie, ca într-un ceremonial magic, acțiunea brută și reacția vulgară. În esență, întreaga pictură a lui Florin Mitroi este o încercare de stopare a lumii, de suspendare a acesteia în efigie, și nicidecum un comentariu narcisiac pe marginea unei expresivități tranzitorii. Ca dinamică sufletescă și stilistică generală, Florin Mitroi este un nonfigurativ, un spirit platonician sau oriental, iar raporturile sale cu nivelul senzorial și vizibil al realului se stabilesc în termeni absoluți, lipsiți de orice echivoc
Florin Mitroi (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10082_a_11407]
-
poate fi închipuita alegoric printr-o rază de soare filtrată de canaturi și draperii, oprită prin jocul fericit al întîmplării pe vreuna din pietrele prețioase ale oricărui scrin de prin oricare interioare ale acelor fanarioți (...) artă aceasta nu se oglindește narcisiaca în ucazurile programatice ale modelelor, (...) se desface în permanență, se deconstruieste prin porniri hedoniste, se învăluie și se neutralizează în efecte moi, în policromie, în arome de santal și cedru (...)". Aceste superbe rînduri sînt prilejuite de poezia lui Șerban Foartă
Critica si condeiul autorului de fictiune by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17678_a_19003]
-
din toate literaturile lumii, personaje care mai de care mai bizare, măi absurde, respira de fap un singur om, unul care se încăpățînează cu obstinație din puținătatea lui să receeze lumea. Ce poate fi mai grăitor decît acest superb autoportret "narcisiac", cum spune, dîndu-și singur cu tifla, autorul: "Cînd Filimon cînd Filaret / În ciuda multelor păcate / La flăcărui de spermanțet / Fierbea cerneli decolorate // Ah! bergamascul Teetet / Și colportor de bastonade / / În ciuda multelor păcate // Cu vesta-i scurtă de valet / Dedat unor pantalonade
Cînd Filimon, cînd Filaret by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/17694_a_19019]
-
distribuire a accentelor, o consacrare a intervalului, a procesului, a acțiunii vii, a drumului, în ultimă instanță, la capătul căruia nu mai așteaptă Muzeul ca spațiu privilegiat, cvasimistic și ademenitor că un cîntec de sirenă, ci o formă culturală caduca, narcisiaca și viciata de toate arogantele modernității. Așadar, eclipsă artei și elogiul drumului, iată o variantă de lectură interioară a titlului și a contextului acestei complexe acțiuni de la Râmnicu Vâlcea. Logică modernității, cea coborîta direct din Organon-ul aristotelic, ar obligă
Eclipsa în drum spre muzeu (preambul) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17734_a_19059]
-
și că eficiența în actul comunicării. În același registru se înscriu și fotografiile grupului subREAL, un fel de coloane ale neantului, de cariatide ale vidului, decupate din chiar existența precară și artificială a artistului prizonier într-un sistem totalitar și narcisiac. Instalația video prelungește în alt mediu, si cu ajutorul unui alt suport, probleme de angajament moral și de atitudine artistică oarecum similare. De la introspecția sinelui, în accepțiunea să medicală, de tomografie (Alexandru Antik) - trecînd prin contemplația peisagistica nemijlocita, prin ,,peisajul venețian
Bienala de la Venetia (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17787_a_19112]
-
reflectă - cu virila măsură și alteori cu o tot atît de virila nemăsură - un "rău al veacului". Un rău cu specifice manifestări, căruia i se dă, din diversele nume cu putință, cel de dezolare și care suprimă nu doar ipostază narcisiaca a autorului, prin ocultarea oglinzii, ci și pe cea expresiva, prin amploarea trăirii asumate, deversînd limitele verbului: "nu mă mai văd în oglindă. nu mai încap/ în oglindă. nu mai încap în cuvinte. este în mine/ o dezolare. ea nu
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
în reprezentare o convenție figurativa, după cum în aceeași măsură se privesc reciproc, se portretizează recognoscibil sau generic și se scrutează, în același timp, pe ele însele. Se privesc, însă, cu un ochi precaut, care știe să convertească la timp tentația narcisiaca în ironie tandra și în feerie ingenua. Dar ceea ce văd ele cu adevarat, în transparență limbajului și în opacitatea propriului chip, este o configurație misterioasă a feminității, imaginea aburita a unui mit. Prin țesătura unor tuse largi, care amintesc oarecum
Un spectacol cu Infante by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17936_a_19261]
-
o esență unică. În al doilea rînd, chiar contemporan fiind, Barbu Brezianu este o prezență culturală care nu gesticulează baroc, nu peripatetizează graseiat, nu conduce organizații, organisme și cluburi, nu zace împăiat prin fotolii academice și, mai ales, nu trage narcisiac cu ochiul să vadă cum intră subit în convulsii camerele de luat vederi și pixurile inocențe ale diverselor specii de gazetari cînd el își face teatral apariția prin cîte o sală (evident, civico-apolitică) de conferințe. Angajamentul său public, prevalent în
Un adolescent: Barbu Brezianu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17972_a_19297]
-
cu greu în transparență obiectualității, este, de fapt, o soluție minimala în negocierea cu vidul pînzei și cu substanță brută a culorii. Unui ochi leneș, Piliută îi propune rețete facile și probleme artistice care, în loc să provoace și să stimuleze, flatează narcisiac și fortifica amăgitor. Nu rafinametul și hieratica interiorizata a unei vagi stilistici bizantine, așa cum ar lăsa pictorul să se înțeleagă, operează aici în vreun fel, ci un decorativism explicit și o anecdotica irepresibila de caricaturist reprimat. Chiar și atunci cînd
Iarăsi despre pictura lenesă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18089_a_19414]
-
fie el MAPN sau MI, si cu un cult primitiv al eroilor, al eroilor consacrați și că sfinți sau al acelora suspectați că ar putea deveni cîndva ori una, ori altă. Ieșiți aproape cu totul din contemporaneitate, anesteziați de contemplația narcisiaca a unui trecut permanent recondiționat în cheie exemplara, nu facem altceva decît să recuperăm, derizoriu și mimetic, ce n-am reușit și nici n-am fost în stare să facem la vremea potrivită. Tot felul de organizații, zise civice, în numele
Un om de bronz: Iuliu Maniu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17502_a_18827]
-
temperat, interiorizat și foarte atent să nu fie criticat sau luat peste picior. Este căsătorit cu Vela, om de știință de succes, născută în România, o femeie deosebit de frumoasă, care, conștientă de farmecele ei, îi subjugă întreaga emotivitate și sexualitate. Narcisiacă insensibilă, Vela își urmărește doar cariera științifică, sacrificînd fără regret viața de familie și obligîndu-l pe Chick să accepte singurătatea și lipsa oricărei comunicări. Aparent singurul motiv pentru care nu îl părăsește este nevoia de a apărea în societate în
Saul Bellow, Allan Bloom și Mircea Eliade by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16774_a_18099]
-
să-și fixeze efigia într-un monument public. Mai puternic decît grija pentru ziua de mîine sau decît îngrijorarea pentru cea de azi s-a manifestat, prin nu se știe ce complicată alchimie sufletească, morală ori, poate, numai propagandistică și narcisiacă, preocuparea fierbinte pentru buna administrare a veșniciei. Cum orice fel de autoritate a intrat prompt în disoluție după '90 și cum nimeni n-a mai avut nici chef și nici răbdare să mai asculte pe nimeni, toți cei care s-
Ieșirea din fantasmagorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17111_a_18436]
-
precipitat însă și mai necopt dar foarte grațios. Citea cu o voce extraordinar lansată și eu din clipă în clipă muream de uimire." Recitindu-și opera, diaristul se exteriorizează de asemenea, punînd-o în rînd cu lectura producției altcuiva, găsindu-i, narcisiac, însușiri și dorlotîndu-se el însuși în calitate de personaj, nescutit de tribulații, spre a sfîrși cu o autocritică sublimă prin termenii formulării sale: "Joi. Mă vizitează Ț., îmi vorbește de structura arhitectonică pe care o va da cărții sale(...) și mă roagă
"Spațiul dintre viață și artă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17070_a_18395]
-
că poate face orice în județul lui s-a pornit să cloneze Coloana spre a o dărui, cu nesfîrșită mărinimie... orașului Paris. Și totuși, dincolo de aceste aberații mai mult sau mai puțin festive, mai mult sau mai puțin bovarice și narcisiace, în anumite locuri, cu multă discreție și cu tot atîta răbdare, s-au făcut cu adevărat lucruri care pot fi așezate în vecinătatea memoriei lui Brâncuși. În ultimele două luni, două asemenea evenimente s-au consumat în județul Argeș. Este
Pe Argeș în sus (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15892_a_17217]
-
negativități existențiale, o existență fictivă. De unde, în acest mediu rebarbativ, un anume narcisism. Ceea ce admite și Daniel Dimitriu: "Nu este exclus ca această autoexaminare, autoreflecție care face ca actul creator să apară dictat de exigențele cititorului, să fie o manifestare narcisiacă, să exprime tentația autorului-cititor de a-și vedea creația o performanță (chiar un exercițiu de virtuozitate), aceea de a capta în cuvînt ceea ce tinde să dispară, să nu existe, de a face din însăși această captare o reprezentație, un spectacol
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
fantasmă a pericidului". Vestita scenă a sărutării pămîntului e reflecția faptului că pămîntul este singurul care poate să-i conserve sentimentul posesiei reale și total, psihanalitic vorbind, "o deplasare dinspre imaginea feminină spre una masculin-combativă a pămîntului". Ion a sacrificat narcisiac iubirea pentru pămînt. În final, datorită triumfului dragostei pentru Florica, modelul patern revine la suprafață. Cele două modele, matern și patern, crede dl Malița, sînt concurente la Rebreanu în construirea identității eului. "Cele trei personaje, protagoniștii tripticului romanesc, Pădurea spînzuraților-Ciuleandra-Ion
Rebreanu psihanalizat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16317_a_17642]
-
extincții fastuoase, în cocaserie, rafinament și invenții sublime, în partea cealaltă... * Sunt poeți, prozatori, care, în istoria literară, își reclamă criticul pe măsură. Unul, în secolul abia încheiat, ar fi G. Călinescu. Atât de distanțat de mediocrii superiori, de criticii narcisiaci comentând cărțile confraților, din care nu mai rămase nimic, totul reducându-se la o profitabilă și ternă perseverență academică... Ceilalți, profund dăruiți scrisului, ca autorul monumentalei Istorii a literaturii române, au darul de a reînvia figuri ilustre, demult duse, punându
Mersul protocolar by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16472_a_17797]
-
ivește un prilej al pseudojustificării celor ce resping observațiile incomode ale unui autor pasămite incompetent prin pluralitate. Noi înșine sîntem un Stan Pățitul. De cîte ori nu ni s-a respins critica pe motivul că e "subiectivă", înclinată a-și oglindi narcisiac doar propria-i figură ori a se deda unor negații arbitrare, iar poezia pe motivul, să zicem simetric, că e cerebrală, uscată, un "produs de critic"? Ne vine în minte acea scamatorie cînd un prestidigitator deschide jumătatea unei cutii în
Cine este Ovidiu Pecican? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11858_a_13183]
-
Nu am construit. Am improvizat." Așadar, pe de o parte, recuperarea sensului prin povestire, moralitatea scrisului ca martor al istoriei, scriitorul ca un cronicar anonim, și, de cealaltă parte, tentația gratuitului, a improvizației, a jocului de-a literatura, postura egocentrică, narcisiacă a scriitorului. Dacă vânzarea casei părintești are semnificația despărțirii de trecut, atunci scrierea romanului ar trebui să marcheze un punct la fel de critic. Romanul devine, astfel, sub presiunea trecerii timpului, a îmbătrânirii, a urgenței găsirii unui rost mai înalt, și o
Discret, dar te lasă perplex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11885_a_13210]
-
supra-creează. Canalul critic de comunicare este, astfel, obturat. Rejectând subiectivitatea celuilat, literatura, de fapt, excomunică. Deși fără a fi radical în sensul gender-textualism, însă deseori autosuficient printr-un soi de snobism conceptual, discursul Ștefaniei Mihalache este cam tezist și excesiv de narcisiac. Înainte de a fi realitate individuală, faliile despre care vorbește Ștefania sunt și ele un construct. Or, pretenția naratoarei este tocmai una de natură deconstructivistă. Avem aici un fel de existențialism ŕ rebours, căci esența precede existența și, într-o oarecare
Disertație de gen romanțată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11924_a_13249]
-
și erotism atât cât trebuie, scris alert, esențializat, cu o bună oralitate și destule contururi expresive, discret intertextual, acest roman de debut, oricum peste medie, se citește cu plăcere (mai ales de către băieții filologi). Iar dacă faci abstracție de discursul narcisiac ușor jenant, de facila și comuna secvențialitate narativă, vei găsi inteligența Ștefaniei Mihalache de-a dreptul reconfortantă. Îți vine chiar să o inviți la o cafea... (Sper să nu fiu acuzat de falocriticism tocmai acum, pe final.)
Disertație de gen romanțată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11924_a_13249]
-
tâmpenii (au fost oameni care și-au înscris tot felul de scrisorele de dragoste, pe care nu le-aș fi citit nici în liceu, fără să adorm, sau alții care au avut acces la supersubiecte, dar s-au trezit scriind narcisiac zeci de mii de semne despre ei înșiși), dar și cel puțin vreo 6-7 texte pe care mi-a fost greu să le ierarhizez, pentru că erau toate foarte bune. Unele au fost atât de puternice încât m-au făcut să
Mărturia unui jurat la Superscrieri by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20220_a_21545]