307 matches
-
lua decizii decât cu foarte mare greutate. Totuși, decizia odată luată, nu-i va provoca niciodată suferințe sau regrete, pentru că există întotdeauna o jumătate din el să se bucure de ea în tăcere. Mulți spun că Iormorogul are o natură narcisică, poartă o oglindă cu el, în care se privește când cu o față, când cu cealaltă. În fapt, când se privește în oglindă, își vede ambele fețe în același timp, ceea ce-l ajută să ia deciziile mai rapid, obținând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care oricine îl capătă din momentul în care realizează că e prins într-o carcasă mediatică ce ajunge să țină loc de realitate. Pe scurt, ne-am deprins să privim cuvintele ca pe o mască al cărei rost e disimularea narcisică. Vorbele mint, iar cei care le vîntură seamănă suspiciune. De aceea, decît un ipocrit cu pretenții de orator mai bine un alexic care tace și face. A patra cauză privește efectul de sterilizare a limbii sub presiunea ideologiei dominante: pe
Sfîrăitul oratoriei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7010_a_8335]
-
din Miez de Zi stai pe malul Nopții și nu/întinzi mâna?/ Crezi că nu trebuie să faci/niciun efort pentru ca literele să/devină un nume?..>". O emoționantă parabolă a deontologiei și rolului poetului în viața semenilor, incompatibilă cu oportunismul narcisic și egolatru al condeierilor de sezon, oferind divertisment și exhibiționism funambulesc, crezându-se inamovibili, de sine stătători și irezistibili. George Vulturescu se arată în acest volum un veritabil exeget al pietrelor și al fulgerului, al stelelor și al arcanelor conexiuni
Arhiva de fulgere by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7979_a_9304]
-
de trei: prezența lui Dumnezeu, cultura țării și figura tatălui. Tocmai de aceea, acoperind un răstimp de peste de 20 de ani, memoriile de față seamănă cu un bilanț sufletesc făcut pe îndelete și în chip creștinesc. Fără grabă, fără tresăriri narcisice, dar și fără blîndețuri de judecată. Sunt memoriile unei femei care și-a părăsit țara în 1984, la vîrsta de 51 de ani, fiind silită să îndure trauma stabilirii într-un alt climat cultural. Ce ridică nivelul acestor memorii este
Gustul vieții în exil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7172_a_8497]
-
nu este autentică, este teribilism; iar el își întâlnește o altă vârstă, adolescența, în persoana competitorului său. Gru disprețuișete copilăria ca vârstă a inocenței, dar comportamentul său o reeditează distorsionat, printr-o combinație de domnul Goe cu copilul savant, întors narcisic în cochilia sa pentru a ieși de acolo spasmodic, cu violențe și bizarerii. Cum spuneam, ticăloșia lui Gru este falsă, este o dublă formă de camuflaj a unui eroism întors pe dos și a unei traume. Emoționantă în film este
Magnificii ticăloși cu suflete de aur by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6068_a_7393]
-
gravitate, n-are virulență, adică acel aer tăios care face dintrun autor o voce de luat în seamă. E genul de eseist care, citindu-și propriile volute stilistice, se desfată de curgerea lor, cititorul bănuindul de jubilare proprie de tip narcisic. Paradoxul este că, neavînd morb histrionic, Vălcan emană totuși un aer de paradă artistică. Scrisul lui Vălcan aduce cu o perorație scrobită a cărei formă predilectă atinge pragul intensității emfatice. Din păcate, genul acesta de travaliu eseistic nu dă naștere
Filosofia nostimă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5465_a_6790]
-
îi spune băiatului cu care se află că va urma un sărut prin simpla survolare a scenei sărutului între prietena sa și celălalt băiat. Însă emoția nu se află acolo, ci doar înregistrarea unei secvențe. Apropierea de Sophie are ceva narcisic, de autoreflectare, de cunoaștere a sa prin contemplarea unei imagini diferențiate într-o oglindă ștearsă. Aici Joe Wright introduce analiza psihologică a cazului pe care-l construiește, iar subtilitățile din Remușcare (2007) cu aceeași Saoirse Ronan pot fi regăsite la
Hanna cu inima de gheață by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5388_a_6713]
-
care imită perfect viul fără a fi vie - frumoasă parabolă a artei care trăiește prin acest transfer misterios de energie creatoare. Însă te poți întreba care era conținutul afectiv pe care Pygmalion îl oferea Galateei? Propriul suflet, printr-un reflex narcisic. Din acest punct de vedere, Galateea era cu adevărat sufletul perfect, sufletul pereche, în deplină cunoaștere emoțională. În plus, Pygmalion nu trebuia să înlocuiască nimic, pentru că înainte de a prinde viață, forma era lipsită de orice conținut. În cazul de față
Pygmalion și Galateea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5103_a_6428]
-
de vedere, Galateea era cu adevărat sufletul perfect, sufletul pereche, în deplină cunoaștere emoțională. În plus, Pygmalion nu trebuia să înlocuiască nimic, pentru că înainte de a prinde viață, forma era lipsită de orice conținut. În cazul de față, în beția sa narcisică, Ledgard uită că există un conținut, o identitate despre care nu știe mare lucru și nu poate aprecia în ce măsură s-a dizolvat. Există memoria pe care cu o bună intuiție încearcă să o blocheze prin prizonieratul în cușca aurită a
Pygmalion și Galateea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5103_a_6428]
-
autorul Disconfortului în cultură. O simplă enumerare a însușirilor din care e alcătuit portretul lui Freud e grăitoare în privința masacrului din paginile volumului: medic incompetent, de rea-credință, ambițios, arghirofil, opac la critici, superstițios, ciclotimic, depresiv, cocainoman, mincinos, falsificator, plagiator, propagandist, narcisic, tată incestuos. În măsura în care garnitura nu ajunge, ea poate continua: „Vedem aici un Freud la care suferințele fizice se transformă în unele psihice, de la furunculul de pe scrot la migrenele recurente, de la miocardită la tabagismul pătimaș, de la deficiențele sexuale la deranjamentele intestinale
Omul cu canapeaua by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5363_a_6688]
-
în planul imaginii o rețetă a succesului comercial urmărit de filmele de serie B din cinematograful american. Episodul median al filmului este plin de remarci asupra artei cinematografice, lăsând la o parte dimensiunea obsesivă a imaginii, fiecare actor fiind legat narcisic de un mai mult sau mai puțin vizibil camera eye. „Stories only exist in stories. Whereas life goes by without the need to turn into story” spune Munro. Cinematografia își este suficientă, își este propriul material, viața poate fi lăsată
Omul cu camera by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5371_a_6696]
-
devenind tari, atrăgătoare și neașteptat de fecunde. I-am citit cartea cu conștiința că văd un poet dîndu-și jos masca și spunînd adevărul despre arta lui. E ca și cum Ilie Constantin, ajuns la o vîrstă cînd cruțarea de sine și vanitățile narcisice sunt neavenite, își întocmește o fișă clinică de verosimilă înfățișare umană. Este uimitor să vezi cum, într-o epocă în care artele au fost surclasate de explozia tehnicii, mai sunt poeți care nu se sfiesc să-și privească meșteșugul ca
Dicteu din înalt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6355_a_7680]
-
Deprins în familie, simțul ridicolului se exercită asupra oricărui triumfalism solemn, începînd cu legionarii („frate-meu era foarte sensibil la ridicolul lor”) și Carol II. Pentru M. Ivănescu, vanitatea publică, inclusiv cea auctorială, și rigorismul etic sînt expresii ale inautenticității narcisice. Nu cred, precum Liiceanu, că avem de-a face la el cu o „privire amorală și artistă” asupra comunismului. E o privire uman-prea umană, venită nu numai din „înșurubarea tenace în propriul destin individual”, și aplicată nu numai comunismului. Filozoful
Măștile adevărului poetic by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4766_a_6091]
-
vechi prieteni, Francis și Marie, o destramă. Există însă o anumită suveranitate în felul în care Nicolas gestionează acest ménage à trois, suveranitatea propriei sale frumuseți și ea scapă într-o frază purtând marca aceleiași delicioase ambiguități, a unui răsfăț narcisic: „cine mă iubește mă urmează.” Vraja se destramă când Marie și Francis își declară dragostea - se destramă în regimul certitudinii, și aici filmul lui Dolan devine interesant. Iubirile rezistă doar în regimul ambiguității, al incertitudinii, al imaginarului, farmecul survine din
Chagrins d’amour by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5846_a_7171]
-
Jim este un băiat frumos, longilin, cu o finețe care nu trece neremarcată. Eva este mai degrabă posesoarea unei frustrări, rezultat al competiției de frumusețe care se angajează între ea și colegele ei, camera ei virtuală fiind plină de dulcegării narcisice, de o policromie de acadea. Emily este față docila, înconjurată de dragostea părinților că învelișul unui cocon prin care nu răzbat cacofoniile vieții care se viețuiește. Față are ceva debil, o neîndemânare și o ingenuitate spontane, iar camera ei virtuală
Suflete pierdute într-o cameră virtuală by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5878_a_7203]
-
simte un iremediabil nerv orgolios: vanitatea de a poza și satisfacția pe care o resimt la gîndul că ochii altora le va admira persoana. Preocupați de ei înșiși într-o măsură ce trece peste pragul obișnuit, artiștii sunt făpturi apăsat narcisice: se iubesc prea mult ca să aibă puterea de a nu se înfățișa direct posterității. Raluca Dună are migală descriptivă și un ochi de acuitate ciclopică față de detalii. Descrie tablouri, comentează documente și urmărește avatarurile prin care trece obsesia de sine
Tabloul scris by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5665_a_6990]
-
o vorbire publică, aceea care pălăvrăgește despre discursurile celorlalți ca și cum s-ar achita de o datorie. Această din urmă vorbire este reușită dacă nu-și uită condiția morală de a fi un efect al datoriei și nu unul al dorinței narcisice. Nu mă grăbesc să iau piatra din mîna lui Barthes pentru a lovi cu ea pe el sau pe alții. Despre narcisismul vorbirii publice ar fi bine să tac. Adaug doar că această reflecție, Barthes o face înainte de a fi
Fântâna barthesiană (2) - Vorbire privată și vorbire publică by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5565_a_6890]
-
a născut Ciorne și zile nu stă într-o motivație aniversară și nici în dorința impură de automăgulire culturală. Ion Dur e prea lucid pentru a se lăsa în mrejele amorului propriu, de aceea orgoliul nu-i atins de clipoceală narcisică. Dacă are vanitate, și ca orice autor cu pretenții e firesc s-o aibă, undele ei sînt atît de reprimate, că la exterior Ion Dur nu lasă să răzbată decît aerul sobru al intelectualului care nu face caz de el
Antologie interioară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3555_a_4880]
-
de la un moment dat. La un nivel al lecturii, citim Ceață pe Tamisa ca o poveste a confruntării autorilor. Hans vrea să salveze, rescriind, secvențe pe care cenzura interioară a înaintașului le-a îndepărtat. Cheia este Cezar, cel care reface, narcisic, istoria unei lumi ce-i aparține de drept numai lui. Din viitor, Hans descoperă suferința ca realitate. Ca adevăr. Arhivând lumea pentru a cunoaște totul, omul viitorului decide să fie liber, gest posibil numai prin triumful realității istorice împotriva ficțiunii
Textualism vintage by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3604_a_4929]
-
propriile puteri, luîndu-se în mîini și transfigurîndu-se într-un spirit clarvăzător. În literă, Ecce homo se vrea a fi scoaterea finală a măștii, amestec de autoportret și de comentariu al propriilor cărți. În spirit însă, izbește emfaza trufașă cu care narcisicul își laudă virtuțile. Ecce homo e o mostră de filotimie în ditirambi vanitoși, un volum mustind de exaltarea arțăgoasă a unui cabotin superior. O colecție de hiperbole care atrag prin excesul nuanțelor și amuză prin neclintita siguranță de sine, în
Gheara leului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3836_a_5161]
-
îi repugnă homosexualului cu aceeași intensitate cu care îi displace o înjurătură spusă pe șleau. Umori simandicoase dornice de preocupări subțiri, aceștia sunt protagoniștii Castelelor din Spania. În intimitate însă, natura pederastă a lui Sirin își dezvăluie fibra vanitoasă de narcisic care așteaptă să fie flatat, admirat și dominat. Voluptatea pe care o resimte în fața bărbatului care îl domină, violența dulce provocată de membrul erectil îi inspiră stări de abandon feminin. Castele în Spania e o carte fără femei, mustind de
Warme Brüder by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3183_a_4508]
-
Film, Sylvie Pialat, Les Films du Worso. Distribuit în România de: Independența Film. Filmul lui Porumboiu are în centru o love affair care, însă, nu strânge în ea energia pentru a deveni și o love story între un regizor ușor narcisic, ușor dezabuzat, melancolicointrospectivul Paul (Bogdan Dumitrache) și actrița principală, Alina (Diana Avrămuț), de o senzualitate froide, intelectualizată după gust francez, adică profundă în superficialitate, relație cu parfum de psihodramă profesională. Alina o și justifică astfel, ca pe un fel de
Lumini și umbre cinematografice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3188_a_4513]
-
fiu un soi de profesionist. Scrisul meu era, vorba doamnei aceleia cu iaurtul ca la țară, prea bun. Prea bun ca să fie bun. Sunt, orice s-ar zice, și se zice, un modest, dar nu în sensul de prea modest. Narcisic, mi-a zis un tânăr. Nu sunt narcisic, vă rog frumos. Egocentric, asta da! Noroc că numai eu. Întrebat ce face, personajul narator din Paludes, al lui Gide, răspunde - sau cel puțin așa face potrivit memoriei mele, de obicei deficitare
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3274_a_4599]
-
vorba doamnei aceleia cu iaurtul ca la țară, prea bun. Prea bun ca să fie bun. Sunt, orice s-ar zice, și se zice, un modest, dar nu în sensul de prea modest. Narcisic, mi-a zis un tânăr. Nu sunt narcisic, vă rog frumos. Egocentric, asta da! Noroc că numai eu. Întrebat ce face, personajul narator din Paludes, al lui Gide, răspunde - sau cel puțin așa face potrivit memoriei mele, de obicei deficitare -: „Scriu Paludes”. Întrebat de mine însumi, căci, cum
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3274_a_4599]
-
atunci că orînduirea nestrămutată a vieții este aburdă și ne face să ratăm adevăratele întîlniri. Mi-ar fi plăcut s-o cunosc pe bunica mea cînd ne-am fi aflat amîndouă la jumătatea vieților noastre. Dincolo de personalitatea ei uneori jenant narcisică, dar care pînă la urmă conferă un anumit piper amintirilor, a venit spre mine o lume pierdută, s-au luminat puternic scene din alte vremuri, au înviat potrete schițate cu măestrie. Astăzi miracolul s-a împlinit; manuscrisul a devenit carte
Pe pînza vremii by Oana Orlea () [Corola-journal/Imaginative/15498_a_16823]