70 matches
-
modernismul înalt interbelic și până la modernismul târziu postbelic, cel din urmă fiind codificat ca postmodernism. Dar Alexandru Mușina procedează, totuși, ca un tipic teoretician postmodernist când se raportează la transcendență. El interpretează, de exemplu, conceptul de transcendență goală ca fiind neantizarea transcendenței înseși, eliminarea ei din paradigma artei moderne. Încât omul modern nu mai are nici transcendența goală, ci e fără transcendență: "Afirmarea individului se face împotriva ideii de transcendență"10. Filosofii postmoderni se legitimează chiar cu teza nietzscheană a morții
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
aceea a arheologiei genealogice a lui Foucault, ci maschează, pur și simplu, identicul mort, redus, adică, la neant. Pământul e în viziunea lui Eminescu o instanță divină coborâtoare, ceva de felul kenozei Mântuitorului, destinat sacrificiului, adică morții, care echivalează cu neantizarea egoismului nostru funciar. Sacrificiul Demiurgului se insinuează ca anihilare a monismului (unicității) Dumnezeului non-treimic, care încă poate fi cel al Vechiului Testament. Antropologia eminesciană este extrem de tulburătoare și de enigmatică. La poetul nostru, revolta lui Lucifer capătă nuanțe nemaiîntâlnite și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
15 ani de tranziție postcomunistă România a fost (și mai este) cea mai slabă țară din vechiul sistem, e fiindcă i-a lipsit intelighenției o veritabilă conștiință națională. Și aici se vede cât de bine a lucrat ideologia comunistă la neantizarea acestei conștiințe. Iar intelectualii care au pus mâna pe frâiele culturii după 1989 s-au trezit în bună companie cu ideologia postmodernistă a stângii americane, iluzionându-se culmea ironiei! că face o politică de "dreapta". Numai că noua stângă culturală
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
otrăvurilor primare. Mărșăluind printre victime ce și-au preschimbat ochii în clepsidre și lacrimile în nisipuri, sub așteptarea timpurilor consolării, pășind în ritmul cadențelor distructive pe lângă cetăți cu orbite de cimitir mereu reînnoit de mâna omului ce-și ordonează cinic neantizarea, mă simt împletit cu nodul unui întuneric spiritual în mijlocul căruia, îmi zăresc chipul meu înstrăinat de mine, chipul grotesc al unui străin ce și-a așezat sumbra devenirea în pulsiunea mea de conștiință, anulându-mi orice sortire pozitivă. În cea
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
întregime, în libertatea care o constituie ca pentru-sine și prin care, negând orice condiționare preventivă și orice facticitate, se proiectează dintr-un nimic în alt nimic. Libertatea existenței umane, datorită faptului că este afirmată în radicalitatea consecințelor sale, implică o "neantizare" (néantisation) care privează omul de orice referință externă pe care să se sprijine și care îl constrânge să se replieze asupra sa însuși, să fie propria libertate și propriul nimic. Libertatea este acel mod inconfundabil de a fi care se
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
În fiecare clipă sensul implicit al realului”, orice conștiință care imaginează menține lumea ca fond neantizat al imaginarului”. Suprarealiștii - și Ilarie Voronca merge În sensul lor - rămîn mereu deosebit de sensibili față de acest statut al imaginarului, menținînd foarte vie conștiința rupturii („neantizării”), pe de o parte, iar pe de alta exaltînd promisiunile conținute În actul „depășirii” În imaginar a „existentului”. De aceea, ei se concentrează asupra relației dintre elemente cît mai Îndepărtate Între ele. „Suprarealismul - scrie Ferdinand Alquié - este semi-revelație sau, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
o perspectivă la alta. Cum aproape fiecare vers conține o imagine nu tocmai obișnuită, atenția cititorului e reținută, fie și momentan, de imaginea În sine, Încît se produce un fenomen similar cu cel observat În literatura barocă, și anume de „neantizare mallarméeană a obiectului”, sau cu ceea ce Blaga numise, În Trilogia culturii, „tabuizare estetică a obiectului”. Multiplicarea perspectivelor prin captarea În spațiul asociativ a unor elemente ținînd de straturi diverse ale realului - și care ar putea fi raportată la dinamica plasticii
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
artistic, în care nu poate să nu încapă și un grăunte de sănătos orgoliu.... Bucuria ființării este, de fapt, sentimentul dominant al acestei cărți în care se refac cărările pierdute ale unor cuvinte, se reconstituie fazele unor îndeletniciri aflate în preajma neantizării, se reinterpreteză ritualuri și obiceiuri pe care le credeam înghețate, se încearcă a se media viețuirea pașnică a omului cu natura. Spre a da o ideie cititorului despre temele acestei cărți, voi transcrie din fișa mea de lectură. Așadar, despre
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
s-o facă într-o manieră neașteptată, surprinzătoare. Învăluirea în propriul păr care este prezentată simetric atât la începutul, cât și la finalul poemului citat nu este doar expresie a misterului feminității, a caracterului ei seducător, ci și presentiment al neantizării: "Mi-am mai cuprins odată genunchii și-și lăsase/ o creangă peste părul căzut al meu și-al serii,(...)/ Acolo unde cerul desparte umbra-n șoapte..." Echivalarea femeii cu înserarea o transformă într-un înger al morții, acoperirea ulmilor de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
această dialectică trepidantă, spiritul celui înveninat de răutate se proiectează invidios și distructiv spre ceilalți pentru a reveni la sine mai avansat în crisparea glacială a respingerii binelui. Paradoxal, el urcă pe o scară ce coboară, se perfecționează în tehnica neantizării altor personalități degradându-și spiritul și obligându-l la descendența către suburbiile ontice. Reflectându-se în oglinda conștiinței, privirea lui ratează surprinderea neomenescului ce irumpe din lăuntric și întunecă suveran chipul părăsit de seninătate. Această nesesizare a erorii în care
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
trebuie să rămână dincolo de orizont. Prin convingerea că semenii sunt împresurați de spectrul morții iar el de întârzierea acesteia, eul negativ dorește să-și confirme un triumf timpuriu asupra altor prezențe umane care, în viziunea lui, își merită disprețul și neantizarea. Aici răutatea dorește întovărășirea cu moartea celui asupra căruia se revarsă. Ea se zărește deja pășind peste înfrângerea deplină a acestuia, peste cripta urii împlinite. Din mijlocul acestui vis al înfrângerii și exilării întru moarte a aproapelui, a susținerii resemnării
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
E singurătatea măsurată în auz, revelată sieși prin incantarea urechii, un plictis de vrajă care obnubilează lumea, o muzică a solitudinii făcută din sonurile ce sunt ca o eroziune a realului: greieri, șoareci, și care din acest lent proces de neantizare dezlănțuie melancoliile ce-și organizează arhitectura lor de umbre" (ibidem, 25). Eminescu și Schopenhauer I. Petrovici identifică influențe din filosofia indică-budistă, din filosofia grecească, din filosofia lui Kant, covârșitoare rămânând influența "doctrinei pesimiste a lui Schopenhauer"6. G. Călinescu pune
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
spiritului drept, a ochiului neabătut care nu are altă perspectivă decât cea deschisă în el de imaginea însuflețirii. În sufletul gol, nimic de văzut care să fie al sufletului; sufletul nu e prezent în imaginea de sine, dezertată, evacuată până la neantizare. Sufletul e în transparența însăși, în izvorul nevăzut care îi dă ființa 59. Ceea ce apare la vedere - din inaparentul întemeierii - e doar izvorârea, văpaia suflării de duh, enthousiasmos-ul răpirii, locuirea în zeu, în nimicul din care toate se stârnesc. Toate
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dispunem, cel al orientării istorice, nu are echivalent sensibil și senzorial. Depinde în întregime de tehnicile scrise ale simbolizării. O civilizație a imaginii în sensul deplin al cuvîntului ar construi o lume lipsită de imaginație, în care ființa a învins neantizarea, optica, dialectica și prezentul, timpul. Ar fi o lume fără istorie ori relief și lipsită de simboluri, o lume imposibilă, căci nu are posibilități, abstractă datorită concreteții, și într-atît de plină, încît sună a gol. Dar de acea lume ne
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
autentică prin lipsă. Lipsa se arată doar într-o lume care este determinată de transcendența umană. În acest caz, transcendența umană înseamnă permanentă depășire. Ființa omului se creează prin imaginație și alegere, adică prin libertate. Omul este conștiință, pentru-sine, negativitate, neantizare, transcendență, lipsă de ființă, ființă posibilă. Toate acestea spun același lucru: determinarea ființei umane ca libertate. Libertatea omului nu este libertate imaginară și abstractă, ci ea trebuie dobândită prin acțiune. Din acest motiv, libertatea înseamnă facticitate și responsabilitate. Existența umană
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
ce punct de pe glob l-ar privi cineva -, s-a scris și se scrie atât de mult încât, paradoxal, s-ar putea ajunge să reținem foarte puține lucruri despre ea, să o cunoaștem deci cu aproximație, din cauza desensibilizării și a neantizării provocate de profuziunea informațională, și să ne îndepărtăm, imperceptibil, de acea mirifică parte a lumii pe care am numit-o dintotdeauna Lumea Nouă. Deocamdată, nu există, undeva, un grup etnic, indiferent de dimensiunile lui, care să admită că America îi
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
i s-a răspuns încă, deși a fost formulată demult și a suscitat chiar unele dezbateri, neîncheiate însă cu clarificările necesare: au românii propensiunea emigrării? Națiunea aceasta a fost una predispusă migrației sau a evitat-o, nu numaidecât de teama neantizării? Se acceptă azi, ca o axiomă cvasianonimă, că emigrarea a reprezentat o pornire tainică a omului dintotdeauna, imuabilă ființei sale, adică o dimensiune a conștiinței umane, neîngrădită de limite ori hotare artificiale. Fără dorința de a căuta mereu un „dincolo
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în fiecare clipă sensul implicit al realului”, orice conștiință care imaginează menține lumea ca fond neantizat al imaginarului”. Suprarealiștii - și Ilarie Voronca merge în sensul lor - rămân mereu deosebit de sensibili față de acest statut al imaginarului, menținând foarte vie conștiința rupturii („neantizării”), pe de o parte, iar pe de alta exaltând promisiunile conținute în actul „depășirii” în imaginar a „existentului”. De aceea, ei se concentrează asupra relației dintre elemente cât mai îndepărtate între ele. „Suprarealismul - scrie Ferdinand Alquié - este semi-revelație sau, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
o perspectivă la alta. Cum aproape fiecare vers conține o imagine nu tocmai obișnuită, atenția cititorului e reținută, fie și momentan, de imaginea în sine, încât se produce un fenomen similar cu cel observat în literatura barocă, și anume de „neantizare mallarméeană a obiectului”, sau cu ceea ce Blaga numise, în Trilogia culturii, „tabuizare estetică a obiectului”. Multiplicarea perspectivelor prin captarea în spațiul asociativ a unor elemente ținând de straturi diverse ale realului - și care ar putea fi raportată la dinamica plasticii
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
loc rămas, la limita memoriei comune: momentul întâlnirii lor, prima amintire. Parafrazându-l pe Irving Feldman, Joel & Clementine nu vor cunoaște cumplita zguduire în absolut care va urma apocalipsei memoriei, ci numai fragilitatea care o precede, teribila năuceală a proximității neantizării... Frica de a rămâne singur din nou, căci memoria este un adăpost iluzoriu, dar colectiv. Would you still erase me, my love!? După sterilizarea memoriei, atrași de instincte inexplicabile, fără o istorie perceptibilă mental, ci numai vag emoțional, Joel & Clementine
Chinul eternei dimineți de dupa dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12242_a_13567]
-
poate, din această existență și din această prezență n-am să regăsesc decât ruini, spuză și râsul ca un clinchet al Veveriței. (Cel mai tare) În acest fragment are loc o dublă mișcare poetică: în primul rând, o tentativă de neantizare a realului (înțelegând prin aceasta nu neapărat "vidarea" lui, ci devitalizarea, văduvirea de "duh"), în urma căreia poetul, precum luptătorii din Țiganiada, se sperie de pro-pria "vitejie"; are loc atunci o a doua mișcare, retractilă, absenței conferindu-i-se unele atribute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
un simț acut al responsabilității în lume - prin manifestarea „grijii”, ca resort dialectic al „Dasein” ului, concept metafizic al formulei Ființa-întru-Lume -, sau să se supună unor clișee prestabilite, automatic, devenind anonim. Doar înțelegerea morții, ca eludare a tuturor posibilităților, ca neantizare a existenței, determină persoana să confere sens și valoare unui lucru, de aceea viața autentică presupune simț al conștiinței-de-sine, temporalitate personală - ființa are un trecut, un prezent și un viitor interactive, ce re-creează perpetuu - istoricitate și destin - vezi eseul filosofic
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
recuperare a stării primordiale este sortită eșecului. De aceea condiția depersonalizării, în sensul negării a ceea ce este, printr-o voință exterioară lui, adeseori numită predestinare, se conturează ca primă treaptă în inițierea lui Iona, marcată inițial de pierderea identității, de neantizare: Aplecându-se peste acvariu, eroul este înghițit de un chit. Tabloul II prezintă interiorul unui pește, cu bureți, oscioare, alge, creând impresia unui fund de mare. Semiobscuritatea determină inițierea în cunoaștere, întoarcerea la forma primară a conștiinței, în care obiectele
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
această perspectivă, atmosfera sumbră a dramei este susținută și prin imaginea ploii de toamnă, „ploaie a morții, fără început și fără sfârșit” (p. 283). Ducerea la extrem a acestor semnificații este exprimată prin imaginea dătătoare de neant interior și de neantizare a divinului, prin moartea apelor, implicit a temporalității și a Sensului: „Șipotul din pădure nu mai e bun, a putrezit toată apa și-a făcut viermi” (Cruciada..., p. 284, s.n., E.A.). Drumul pe apă delimitează dintr-o dublă perspectivă spațialitatea
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Elena Agachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1379]
-
site-urile negative www.antioprescu.wordpress.com, www.gigibecali.net, www.nobecali.uv.ro. Paralel cu activitatea pe site-urile clonate, staff-urile electorale au depus eforturi pentru recuperarea domeniilor cu numele propriilor candidați, unele alegând chiar varianta finală a neantizării conținutului lor. III. 1. 5. Caracteristici online ale campaniei electorale prezidențiale din 2009 În mod cert, campania electorală prezidențială din 2009 s-a diferențiat de campaniile electorale anterioare prin recursul la noile tehnologii, favorizate de evoluția fără precedent a Internetului
by IONELA CARMEN BOŞOTEANU [Corola-publishinghouse/Administrative/1115_a_2623]