56 matches
-
învățând la curtea contelui, după obiceiurile acelor vremuri. Mobila trosnea mutându-și mereu locul, diverse obiecte zburau prin cameră, după care se așezau la locul de unde plecau, ușile și ferestrele se deschideau sau închideau singure, lumânările policandrelor se aprindeau singure, neaprinse de nimeni, clavecinul și trompeta cântau melodii superbe, fără ca cineva să facă aceasta. Acum când Rafael avea cincisprezece ani, totul era clar, comunica cu spiritele celor dispăruți, atenționând prezența lor prin diverse fenomene, dar fără a pricinui rău cuiva. La
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
Această lămurire completă sau „iluminare a tuturor” este studiată în cartea următoare, Panaugia. Omnes omnia omnino videre possint - declară Comenius. Nu doar câțiva aleși au acces augic. „Toți pot să vadă totul.” Iar lumina nu trebuie căutată în afară. Făclia neaprinsă se află în mintea fiecăruia și are trei izvoare divine: lumea, rațiunea și revelația. Desigur, există dificultăți în a înțelege pe deplin și integral complicata Orbis; iar Ratio se poate împiedica adesea pe povârnișul cunoașterii universale; există însă Revelatio - care
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ne recunoaștem după buchetele de flori pe care le ținem în mână. Cimitirul e dezolant, uscat, „ars”; florile de toamnă, care-l invadau în alți ani, în septembrie, de data aceasta aproape că nu se văd. Mormântul e neîngrijit, candela neaprinsă (bătrâna pe care o tocmisem ca îngrijitoare nu se ține de cuvânt). Aprindem lumânări, care ard frumos, e o zi senină, fără vânt. Jeni se duce la bătrâna aceea, care stă peste drum de cimitir, să-i ducă totuși suta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
gata. Hai că v-am dat prea mult nas. Loați-vă și voi un sanviș ceva și vedeți-vă de treabă. Perfect Match Îmi pipăi buzunarele. Știu că am o brichetă pe undeva. N-o găsesc. Renunț și rămân cu țigara neaprinsă în gură. Mă uit în jur. Pe lângă fântână sunt destui oameni, de toate vârstele. Nici unul nu fumează. Asta e una dintre legile lui Murphy, evident. Trebuie să studiez câteva fețe și să ghicesc care e fumătorul, ca să-i pot cere
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
ca atunci cînd îți dai seama dintr-o dată că e primăvară, că ai renăscut și tu împreună cu natura. Îți plac magnoliile? mă întreabă doamna Teona. Întorc privirea spre ea. Ține cotul stîng pe spătarul scaunului, iar mîna dreaptă, cu țigara neaprinsă între degete, stă peste dosarul cu contracte. Și-a ridicat piciorul drept peste genunchiul piciorului stîng, așa de bine că fusta ei face o scobitură, ca o vale pe o cîmpie verde, nesfîrșită, în care privirea mea se pierde cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se controbăi printre haine. După o clipă scoase la iveală o cheiță. ă Unde ați găsit-o? întrebă Porfiri, luând-o și examinând-o. ă La bruta cea mare. Porfiri puse cheia în buzunar și își scoase tabachera. Cu țigara neaprinsă în gură o studie pe Zoia pentru ceva timp încercând să se hotărască ce e de făcut cu ea și apoi se uită în jos la fața speriată a fetiței care se agăța încă de babushka ei. ă Cine este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
bărbatul care zăcea mort pe podea. Porfiri încuviință distrat. ă Dar ai spus că se aflau doi bărbați aici? Ai spus că ai auzit două voci, nu-i așa? ă Da. Așa este. Porfiri arătă spre cadavru cu o țigară neaprinsă. ă O vocea era a lui? Tolkachenko aprobă. ă și cealaltă? Ai recunoscut-o pe cealaltă? ă Păi, aici e aici, spuse Tolkachenko. N-am recunoscut-o. și apoi am recunoscut-o. ă Ce? lătră Salitov. ă Vreau să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
a dăruit nemurirea. De atunci, an de an cămila cea mărunțică îi vizitează pe copiii cuminți pentru a le aduce daruri. Creștinii sirieni au un obicei minunat: în Ajunul Crăciunului, întreaga familie se adună în curte, în jurul unui foc încă neaprins, fiecare cu o lumânare în mână. Mezinul familiei citește din Evanghelie, după care capul familiei aprinde focul. Cât timp acesta arde, se cântă psalmi și, după ce se stinge, toți ai casei sar peste tăciuni, făcându-și urări reciproce. În dimineața
Agenda2005-52-05-supliment () [Corola-journal/Journalistic/284552_a_285881]
-
Sus". Al șaptelea braț evoca "focul divin neistovit, adevărul fără de început și fără de sfîrșit, izvorul infinit al tuturor celorlalte lumini". A șasea lumînare, cea rămasă stinsă "e semnul duhului omenesc, zămislit ca să auzim și să înțelegem". Ea trebuie să rămînă neaprinsă pentru a ne reaminti că "duhul ne este îndărătnic, că rămîne orb la înțelepciune și că, din această pricină, Reîntoarcerea va fi nesfîrșit de anevoioasă și plină de durere". Personajul lui Toma Pavel face eforturi să își înțeleagă viața povestind
A povesti și a înțelege viața by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12619_a_13944]
-
goi, de picturile de pe tavane, deformate de contururile capricioase ale unor bălți sau lagune mucegăite, cangrenate de ghips și de umezeală. ș...ț Vastul salon se termina în partea opusă cu un enorm șemineu având înăuntru un braț de lemne neaprinse. Mai erau acolo două fotolii desperecheate, o masă și un bufet, o lampă cu petrol, două candelabre cu lumânări, o vioară în cutia ei și cam atât. Dar pe jos, pe vechi covoare destrămate și cu culorile șterse de timp
Arturo Pérez-Reverte: Clubul Dumas by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13073_a_14398]
-
iau nimic de pe platouri fără să le stric geometria nu am cu ce să desfac sticlele e o petrecere unde nu cunosc pe nimeni chiar petrecerea mea la care nu va toasta nimeni pentru că nimeni nu mă vede cum stau neaprinsă pe tortul cu frișcă nu-mi trimiteți flori nu exist în această lume n-am murit nu-mi trimiteți flori nu exist n-am murit mulțumesc comemorare acum scriu de parcă aș duce flori într-un cimitir peste gesturi peste cuvintele
Poezii by Letiția Ilea () [Corola-journal/Imaginative/14376_a_15701]
-
arteziene care împroșca apă printre corpurile îndesate ale păduceilor. Două lebede licărinde lipăiau aproape adormite în apa neagră a iazului decorativ și auziră gîgîitul somnolent al unei gîște de pe insula din mijloc. Peste Kelvin era un pod cu candelabre metalice neaprinse la capete. Thaw își sprijini coatele pe parapet și zise: — Ascultă. în apropiere, o lună aproape plină era pistruiată de frunzele din vîrful unui ulm. Rîul gîlgîia abia auzit printre malurile de lut, iar arteziana susura în depărtare. — Minunat, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pentru că examenul pe care-l anunța cu tunete și fulgere părea să fie cel mai greu dintre toate. El se sprijinea într-un singur cot (cealaltă mână o ținea în aer, într-o poziție nefirească, jucându-se cu o țigară neaprinsă) și surâdea unuia și altuia. Cu toate acestea, nu privea pe nimeni în ochi, deși avea răspunsuri pentru toți. Doar în ziua în care Erika se aplecă peste catedră prezentându-i o ciornă de proiect, el fu smuls parcă dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
stomacul umflat. Am încercat degeaba să râgâi, am pufăit și am bombănit. Înaintea lui 433 m-am simțit mai ușurat și am deschis repede ușa. Hector stătea pe pat, liniștit, cu mâinile și picioarele încrucișate, molfăind între dinți o țigară neaprinsă. Nu se uita la mine. Linoleul era curat. - Unde-ai plecat? l-am întrebat, nu mi-a răspuns. Unde ți-e gângania aia nouă? am continuat, dar tot nu mi-a răspuns. N-am zis nimic de restul cărăbușilor, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
În poloboc ce rămăsese pe chișcă, scoteam mațul, băteam vrana la loc. Urcam la lumină și la căldură, ținând brăcacea cu amândouă mâinile, „de subțiori”. - S’ trăiești, băi’țălu moș’lui... Moș Iacob așeza „țăharca di titiun” deja răsucită, dar neaprinsă, pe capacul tabacherei, pusă alături, pe truchină, lua brăcacea cu amândouă mâinile, o ridica, bea. Se oprea, plescăia din limbă - Îi era bun, jinișoru’. Aprindea țăharca, trăgea din ea, trăgea din brăcace. Îi știam măsura: un litru și jumătate; Moș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
străine, după ce se descălțau la intrare și își puneau niște papuci de casă, defilau în grupuri mici prin apartamentele greviștilor. aceștia se lăsau fotografiați în exercițiul tăcerii, așezați la mesele lor de lucru, nemișcați în fața foilor albe sau a computerelor neaprinse, cu privirile aspirate de vid. în șoaptă, ghizii expuneau pe scurt biografiile respectivilor, rezumînd de asemenea, în cîteva cuvinte, subiectele romanelor scrise de ei pînă la acea oră. Uneori, cînd soțiile greviștilor erau acasă, vizitatorilor li se propunea și să
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
dea o soră medicală foarte grasă, în compensație. — La ce oră se deschide barul? am întrebat-o. Simțul umorului nu-i era deloc mai prejos decât frumusețea: — Aici e interzis alcoolul, îmi răspunse ea trăgându-mi dintre buze țigara încă neaprinsă. Iar fumatul este strict intrezis. Îndată vine și Dr. Meyer să vă vadă. — Ce e el, echipajul de pe puntea pentru clasa a II-a? Unde-i doctorul Kindermann? — Domnul doctor e la o conferință în Bad Neuheim. — Ce face acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Lange intră în încăpere. Era îmbrăcată cu un capot din mătase verde care-i lăsa la vedere partea de sus a sânilor mari, precum cocoașele gemene ale unui monstru marin roz; avea papuci asortați și ținea între degete o țigară neaprinsă. Câinele stătea apatic lângă călcâiele ei cu plasturi pentru bătături, cu nasul încrețit de mirosul pătrunzător de lavandă englezească pe care-l lăsa în urmă, ca pe un bătrân boa cu pene, corpul lui Frau Lange. Vocea ei era chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
nu ai nici cea mai mică idee unde se află inspectorul Deubel, nu-i așa? — Mă caută cineva? Deubel pătrunse degajat pe ușa deschisă. Duhoarea de bere care îl însoțea era suficientă pentru a explica unde fusese. Cu o țigară neaprinsă în colțul gurii strâmbe, se uită fix cu un aer belicos la Korsch și apoi, cu un dezgust fluctuant, la mine. Era beat. — Am fost la Café Kerkau, zise el cu gura refuzând să i se miște așa cum el s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că soarta vrea să le forțeze mâna, luau un bilețel și, înainte de a-l scoate cu totul din pantof, îl aruncau înapoi și luau altul. Timpul trecea incredibil de greu, iar bărbatul numit Voisin ședea proptit de perete, cu țigara neaprinsă între buze, fără să le dea nici cea mai mică atenție. Șansele lui Chavel scăzuseră până la unu la opt, când funcționarul între două vârste - se numea Lenôtre - trase cel de-al doilea bilețel însemnat. Tuși ușor, își puse ochelarii, vrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
înceapă să-și golească buzunarele. Te duci în locul meu? întrebă Chavel. —Mă duc în locul tău. — Și-atunci, la ce-ți mai folosesc banii lui? întrebă Krogh enervat. Da’ ce, nu pot să fac un testament? Voisin își scoase brusc țigara neaprinsă din gură și o aruncă la pământ. —Mie nu-mi place deloc toată tărășenia asta, spuse el. De ce nu lăsăm lucrurile să meargă de la sine? Eu și Lenôtre nu putem să ne cumpărăm viețile. Și-atunci, de ce s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
ordine și ștergea praful! Legătura școlii cu familia se ținea astfel prin intermediul mamei care știa că se poate bizui pe el nu ar fi mințit-o niciodată! În pauze pleca adesea alături de colegi să fumeze. Lui îi plăcea mirosul tutunului neaprins dar mergea împreună și era solidar cu ei, în recreația mare, indiferent la urmări. Ieșeau din curtea mare a școlii, pe lângă teatru unde se afla parcul. Vedeai un autobuz casat, fără roți, fără geamuri, fără motor, ruginit din care ieșea
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
în sine era o priveliște scandaloasă în această casă. Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă, întunecată. O altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo Gribb, odinioară profesor de filozofie, bigot și învățat. Silueta în picioare era proaspăt văduvita lui soție, Elfrida Gribb, odinioară Elfrida Edge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
calma nervii sau de-a umple o pauză În conversație, dar renunțasem la fumat după un acces de pneumonie, iar tabuurile sociale erau acum atît de puternice, Încît nu mai puteam ajunge nici măcar să-mi pun Între buze o țigară neaprinsă. Totuși, În Estrella de Mar, constrîngerile noului puritanism nu păreau atît de viguroase. Am lăsat motorul pornit și am deschis portiera, hotărît să cumpăr un pachet de Toro și să-mi testez puterea voinței În contra unei convenții sociale obtuze. Două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
doar să-l văd și să-l răsfoiesc, intenționam să-l iau cu mine, să mi-l Însușesc, pur și simplu. Aveam să văd eu ulterior la ce-ar fi putut să-mi folosească. Derutat și neputincios, cu o brichetă neaprinsă În mână, singur În fața ușii care refuza să se deschidă, care voiam și nu voiam să se deschidă, pentru că dincolo de ea se Întindea necunoscutul, un alt Întuneric În care pândea dușmanul - Zoran sau altcineva, poate mai crud decât el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]