527 matches
-
râs. Dar dintr-o dată se-nsenină-al său chip. Nu fac la fel când scormonesc cuvinte dorind ca infinitul să-ncapă-n a mea minte ce seamănă cu groapa de nisip? Calul troian În larg plecară grecii lăsând Calul Troian ce parcă necheza pe-ntinsa plajă. Intrase dintr-o dată o exaltată vrajă în cei ce-au suferit an după an. Pe trainicele turnuri mulțimea petrecea bând și strivind sub tălpi vasele sparte. Dușmanii ei de moarte erau acum departe, călăuziți de-a renunțării
POEME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1536 din 16 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377183_a_378512]
-
vremea veche... de demult, demult... ceriul era limpede... soarele strălucea ca un fecior tiner... cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul... păduri tinere umbreau dealurile... turmele s-auzeau mugind de departe... și armasarii nechezau jucîndu-se prin rariște..." (Cîntarea României XIII). Oricum, marșul eroic intonat de trîmbițele Cîntării României era tot ce i se potrivea mai puțin discretului și pudicului Alecu Russo, înclinat mai curînd spre melodia șoptită. Scrierile în limba franceză rămase în manuscris
Inventatorul melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8384_a_9709]
-
iar în holul școlii, ceasul negru, cu limbi ascuțite, spunea batjocoritor: opt fără douăzeci. După ore mi-am luat aparatul de fotografiat și am făcut poze cu elefantul și broasca țestoasă. Unicornul dis păruse. În locul lui era un cal care necheza. Sanda Pușcă Exchange Nu-mi plac mustăcioșii. Întotdeauna când e să mi se întâmple ceva, mi se întâmplă în preajma mustă cio șilor. Și știam, de câte ori am mers acolo, că până la urmă ceva o să se întâmple. Atunci când nu mai am bani
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
nu de pictură. Însă habar nu au... Pictorul dădu din mână a lehamite, mai aveau doar câțiva pași până la intrândul acela, erau depășiți de oameni care alergau, toți se duceau acolo, dincolo de zidul despărțitor al arenei fremăta mulțimea nerăbdătoare, caii nechezau, și-i putea imagina în două picioare, mușcând zăbalele, cu coamele în vânt, strânși de picioarele musculoase ale cavalerilor pregătiți pentru a (muri, prinde batista domniței?) arăta de ce sunt în stare, într-o după amiază de vară dintr o realitate
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
vremea veche... de demult, demult... ceriul era limpede... soarele strălucea ca un fecior tiner... cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul... păduri tinere umbreau dealurile... turmele s-auzeau mugind de departe... și armăsarii nechezau jucîndu-se prin rariște..." (Cîntarea României XIII). Oricum, marșul eroic intonat de trîmbițele Cîntării României era tot ce i se potrivea mai puțin discretului și pudicului Alecu Russo, înclinat mai curînd spre melodia șoptită. Scrierile în limba franceză rămase în manuscris
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
ia arcul din cui și calul din grajd și pornește pe urmele leului în codru; B. El află leul adormit sub un spin/ rug înflorit. Se întreabă dacă ar fi bine să-l săgeteze sau să-l împuște, dar calul nechează, leul se trezește și-l întreabă pe voinic cum își dorește moartea: în săbii?, în puști? sau în lupta corp la corp/ trântă?; C. Junele alege trânta, pentru că e mai dreaptă; D. Cei doi adversari se luptă o zi/ noapte
Colinde cu lei by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/8951_a_10276]
-
coada părea să se întindă spre capătul drumului, până la orizont, ca un fuior alb de zăpadă... calul părea de fildeș, iar ochii lui fulgerau spre noi, aprinși în flăcări. Ajuns în fața noastră, s-a ridicat în două picioare și a nechezat spre cer, asurzindu-ne. Ne-am dat la o parte din drum să i facem loc să treacă, însă Portocala a rămas în fața lui și a întins mâna să-l apuce de coamă. Ho, zăpăcitule! i-a strigat ea neînfricată
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
i facem loc să treacă, însă Portocala a rămas în fața lui și a întins mâna să-l apuce de coamă. Ho, zăpăcitule! i-a strigat ea neînfricată. Stai așa, nu mai da din copitele alea, că faci praf! Calul a nechezat din nou și a scuturat din cap. Din coama lui s-a ivit o ploaie de scântei aurii. Apoi a trecut pe lângă Portocala și a continuat să alerge, îndepărtându-se într-un nor de praf și dispărând în lungul drumului
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
iar maică-sa murise de prea multă muncă. Picase într-o zi pe cîmp, la arat. }inea coarnele plugului și, de la distanță, ai fi zis că se împiedicase. A rămas întinsă acolo. Calul Ionică înhămat la plug a păzit-o nechezînd pînă au venit niște bătrîni s-o ridice. Cînd au venit mătușile, s-o ia la Ada Kaleh, Virginica era plină de păduchi, slabă moartă, dar nu voia să plece. Făcuse două clase la școala din comună, premianta întîi, dar
Adio, Ada Kaleh by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8200_a_9525]
-
Ucsnit Sedescu (onomastica din F e un capitol aparte), la moartea Mariei, este de o remarcabilă complementaritate realist-fantastică; și anunță, totodată, finalul lui Tică și al cărții. De fiecare dată când acest cal "nebun", straniu își bate copitele de caldarâm, nechezând, moartea dă târcoale, sfârșitul unui om este iminent. Moise știe cum să povestească trecutul, astfel încât să diminueze, în el, participarea sa malefică. Dorința lui imperioasă e să se facă ascultat (acum, când nu mai poate stăpâni prin frică și șantaj
Oameni de piatră (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9704_a_11029]
-
o deschisese spre Nicolae care a doua oară mă lovi. Era ciudat cum ningea imperturbabil afară și cum luna ce răsărise rotundă făcea să se vadă fiecare fulg legănându-se în aer și stingându-se în nisip. Auzii la fereastră nechezând calul jumătate alb și jumătate negru al lui Ucsnit Sedescu și anotimpurile începură să se încurce în mine ca într-o joacă, probabil datorită frigului ce intra pe fereastră și căldurii din sobă ce-și căuta loc afară (...) călare am
Oameni de piatră by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9725_a_11050]
-
șlagărul gândurilor mele de toamnă cangrenată: “Ploaie pentru oase/ Speranță nenfricată/ Curtezană cu gândul despuiat/ Până la osul timpului. / De granit. / Calul vestit/ E belit./ Hai în trabant/ Privește-mă-n cant, / Ca la un rock, / Dans cu noroc. Cutezi / Să nechezi?/ Hm! Calul belit/ E vestit.” Sunt în sfârșit, mai mult decât frapat, cred, de ceea ce scriam prin mai ’77, despre acel februarie care acuma mi se pare tot mai grozav. Și nu mă interesează cum trăiam atunci. Trăiam. „Când ajungea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Ura!” Vorbește frumos, micuțule - îl temperează ușor Titi, ca un păpușar care simte că una dintre sfori nu-l ascultă bineNu așa te-a educat mă ta? Să nu te iei de mama, dinozaure împuțit, ai auzit? - face Esesistu’ parcă nechezând. Titi, din nou, extrem de calm și destul de distrat, îi răspunde împăciuitor: Nici nu mă iau, băi, că-mi stric stilul. Pardon. Iartă-mă. (cu nostalgie maximă, aproape până la lacrimi) Prea bune mâncăruri făcea maică-ta, omule, ca să...când eram copii
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
expus În piață În mărime naturală, locuitorii Milanului credeau că, atunci când șaptezeci de tone de bronz vor umple platonica idee de cal, În fața ochilor li se va Înfățișa „cel mai frumos obiect văzut vreodată“. Erau convinși că armăsarul chiar va necheza și va zvârli din copite, nefiind exclusă nici aterizarea, din când În când, sub statuie a unei movilițe aburinde de bălegar. Istoria a vrut altfel. Un an mai târziu, francezii au atacat ducatul milanez, iar tonele de bronz care urmau
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
o formă perfectă, așteptându-și inutil materia constitutivă, un biet cal care, aidoma semenilor săi din grajduri și de pe câmpii, murea cu fiecare moment. Trebuie să fi fost minunat să-l vezi cambrându-și grațios spinarea la fiecare bici al ploii, nechezând mut la orice pală de vânt, aplecându-și greabănul sub mângâierea soarelui, pînă când din el nu a rămas decât o mână alunecândă de clisă. „Frumusețea adevărată este fragilă, perisabilă, are viață și se comportă altfel decât vrea creatorul“, Își
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
o... Dar Fauvé nici nu mai știa dacă-și dorea cu adevărat s-o tracteze Înfrântă spre oraș ori numai să-i descifreze misterul ascuns În spatele geamurilor Întunecate... Asta rămânea oricum dincolo de puterea sa, conform cărții tehnice, de 125 armăsari, nechezând toți a neputință sub capota Înfierbântată, cât timp ea rămânea mereu prea mică, prea iute, prea Îndepărtată. O dată, o singură dată, a Încolțit-o În interiorul unui țarc, convins fiind că nu mai avea scăpare, Îi simțea deja aroma pătrunzându-i
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
gata să-și spele rușinea și mahmureala. Degeaba s-a năpustit Fauvé ca un nebun spre digul de bare strălucitoare, deasupra cărora sclipeau, ca un semn rău, zeci de girofaruri, În zadar cei 125 cai-putere ai săi au prins a necheza, cerând Înțelegerea fraților de combustibil. Armele au răpăit când Alfina a ieșit din beznă, lunecând ca o vulpe fugărită de ogari, până când un glonț i-a nimerit roata, o rafală i-a ciuruit frumosul veșmânt grena, iar când a trecut
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
aprinse mai sunt și în șemineu. Din conurile de tămâie brună de pe pietrele cu lumânări se ridică fuioare de fum alb. Singura lumină adevărată se vede atunci când Mona deschide frigiderul sau cuptorul cu microunde. De dincolo de pereți se aud cai nechezând și salve de tun. Una din două: ori e vorba de vreo frumusețe a Sudului, dârză și aprigă, ce ține piept armatei unioniste care asediază apartamentul de alături, ori cineva a dat televizorul prea tare. Prin tavan străbate până la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Duminică *** - Dacă vrei să știi, sa răstit mârțoaga din mijlocul camerei mele, făcând un pas mai în față, dezvelindu-și dinții de plastic, abia acoperiți de niște buze asimetrice din blană sintetică, eu sunt cu adevărat personajul principal! Eu! a nechezat înfundat. Restul sunt baliverne, ascultă la mine, căzneli, scărpinat după ureche, speculații, ca la accidentele de Charter deasupra oceanului, pe vreme de ceață, când își dau ziariștii cu părerea unde-ar putea fi cutia neagră. Acolo și-acolo. Știu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
observaseră deja asta, doar nebunii, doar cei cărora li s-a luat mintea de către zei, doar ei se împotrivesc destinului!" "Sau cei care nu știu că ceea ce li se întîmplă este chiar destinul. O vină din neștiință, nu?" Basarab Cantacuzino necheză ușor, deci rîdea, "nu e cazul, sînteți plătit anume ca să știți, nu este cazul. Faptele viitoare se îndreaptă implacabil către noi, cei care sînt așteptați vor veni, ceea ce trebuie să se întîmple se va întîmpla. În privința asta să fim liniștiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de mătase. O să râdeți, dar zvonurile astea sunt adevărate. Apăsând unde a apăsat Angelique, lucrând zona reflexului genital de pe suprafața plantară a călcâiului, l-a făcut pe bărbat să geamă cu fața în pernă. Înainte să-ți obosească mâinile, omul nechează, scăldat în sudoare, cu mătasea albastră a pijamalei lipită de spate și de pulpe. Când a tăcut, când nu-ți poți da seama nici dacă mai respiră, Angelique șoptește că e timpul s-o ștergem. Omul de la birou vă dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pulpele lui flasce și groase, la aripile lui prăfuite. Apoi mi-a venit imediat în minte calul lui Harap-Alb. Nu știu cum ai să poți să zbori... Eu nu am jăratic să-ți dau! am râs către Hipogriful ce a început să necheze, răzuind cu gheara iarba de sub el, ca un cocoș ce se pregătește să-și ia avânt. Nările îi fremătau la auzul gândului meu năstrușnic, vizibil flatat de comparație. Câteva secunde mai târziu, survolam pe deasupra rezervației, lăsând în urmă, pe rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
gropi cu prostia ta. Tu crezi că doar rachiul tentează omul? Să zicem că ai o mașină Dacia de treizeci de ani. Ruginită, amărîtă și cu tuse măgărească. Boțită și ferfenițită. Ridici ochii și vezi un Mercedes nou-nouț. Strălucește și nechează cu părul în vînt. Ei, dacă ai putea n-ai încăleca-o oleacă? Hî, hî, hî. Și încă cum! Păi vedeți? Este o dorință care zace și în fiecare răpănos bețiv, dar cînd este vorba de cei care chiar își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
îngerul (dacă te mai rabdă imaginația) sub poalele popii; pufoaica lui tata duhnind a secărică și a sudoare de animal obosit (iarna, ca o ultimă grijă arunca pufoaica peste șalele calului uitat ore bune în fața cârciumii); pufoaica scoaptă la soare necheză și acum în vreme de secetă. Pufoaica ta, țară de ploșnițe, ne adună precum o cloșcă cosmică, piu, piu, piu... patrie, piu, eu sunt pui, eu sunt vierme... Priviți, am învățat mersul târâș la ce bun să te imaginezi fluture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
când singur te dai afară din el? La dracu cu toate sfaturile! Gara minte cu toate felinarele deodată. Sigur, există un capăt în fiecare depărtare, acolo o să-mi sap scorbură în memorie. Doamne, în cât confort o să-mi mustească conștiința? Necheza locomotiva ca o iapă în călduri, își lingea chipul în oglindă. O valiză de carton, câteva schimburi, caiete, cărți, o fotografie dosită sub plușul oglinzii, un pieptene, 4 săpunuri "Cheia", 200 de lei (bani în monede a câte 5), Psaltirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]