61 matches
-
Raluca Dună Marian Ilea, Înțeleptul, București, Tracus Arte, 2013 „Apoi timpul meu s-o dus și o ajuns numa’ o poveste. La 89 de ani stau în cămăruța asta de trei pă patru, la masa de lucru negeluită și ascult la radio postul Trinitas. Îi din acela cu credință și-mi place. Tare multe îs posturi cu Diavolul și alea nu-mi plac și nu le ascult deloc. La mine bumbu de la radio îi fixat de mult. Cred
„La noi în Desiștea…“ by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/3632_a_4957]
-
Rosal del Virrey. Nelson Farina nu venise să-l salute pe senator pentru prima oară în doisprezece ani. Ascultă discursul din hamacul lui, la răstimpurile cînd se trezea din somnul de după-amiază, sub bolta răcoroasă a unei case de scînduri negeluite pe care și-o ridicase cu propriile-i mîini de spițer cu care-și ciopîrțise prima nevastă. Fugise din pușcăria din Cayenne și apăruse la Rosal del Virrey într-un vas plin de papagali nevinovați, cu o negresă frumoasă și
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
chipul adumbrit de o tulburare de neînvins, ea făcu un ușor gest cu mîna, își întoarse privirea spre locul unde se afla cealaltă femeie și spuse: - a venit. Cealaltă stătea la masă, cu coatele sprijinite de scîndurile de stejar, groase, negeluite. Cînd auzi bătăile, își întoarse privirea spre lampă și păru că e cuprinsă de un tremur violent. - Cine poate fi la ceasul ăsta? întrebă. Și ea, senină, cu siguranța cuiva care spune cuvinte la care s-a gîndit ani de
Gabriel García Márquez - Vine un bărbat pe ploaie (1954) by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/11015_a_12340]
-
blond/ de blondă de succes și naturală" (și era cam răcoare), conștientă de puterea de tranchilizant a fardurilor și a altor artificii de care se poate folosi: "pulsul/ mi-l plimb prin sticluțe de lac/ și parfumuri/ pe etajera verde, negeluită,/ dar nu prin Ioana" (Poză de buletin). "Ioana", în spiritul sincerității care "nu e doar/ ieftin diluant" (Scotch peste luna aprilie), își asumă întregul edificiu de clișee care participă la constructul cultural femeie, cu o atitudine delicat-firească și ușor autoironică
"Nevăzutul" Bănulescu by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/16011_a_17336]
-
senzorul obosit./ Și noi am cules laurii de staniol/ Ai după-amiezelor petrecute-n ședințe, și noi/ Am luptat în întuneric cu diverși/ Dumnezei județeni, și noi am stat/ Pe malul fluviului și am plîns, și noi am căzut/ Sub mesele negeluite ale cazinoului Paupasse-Oul, am răcnit, am expectorat/ Sofistica rîncedă a acceptării, și noi/ Am auzit șuierul glonțului pe lîngă urechi/ În Budila-Express." (Budila-Express); "La ora Demonului să îmi fii aproape.// Să-mi sprijin fruntea de umărul tău,/ Să-ți mîngîi
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
e "o lovitură de pocker" contra Divinității, s-o îmblînzească prin oferta aceea nemaipomenită. Mîncărurile, bucatele, cele mai multe făcute din pește, ca pescari ce erau, sunt aduse pe rînd de toți sătenii și așezate, jur-împrejurul bisericii lor vesele, pe niște scînduri negeluite puse pe niște pari înfipți în pămîntul roșcat, nisipos, al locului... Astfel încît biserica părea ocrotită de niște zei localnici ai lor ce s-ar fi ocupat și ei, pe vremuri, cu pescuitul, dar care, acum, ieșind la pensie și
Praznicul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16102_a_17427]
-
merg la braț, într-un "acum" dintr-o lume lipsită de timp, pe trotuarul dinspre Casa Armatei a Bulevardului cu cinematografe, într-un București în care fiecare edificiu e doar fațadă de scândură și hârtie, proptită în spate cu bârne negeluite. Oraș construit cu penseta într-o sticlă verzuie și pântecoasă. Dar cât de reali par norii, suflați de-a lungul cerului de vântul întunecat și pătimaș, răsfrânți în tabla caldă a tramvaielor și-n bovindourile din acoperișul Universității! Cât de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
crezut văzând baraca pictată bălțat din afară. În fund se zărea o scenă având ca fundal o pânză albastră pe care erau lipite steluțe aurii de poleială. Nici un fel de alt decor nu mai era nicăieri. Pereții își vădeau scândurile negeluite, podeaua era din aceleași scîndun, iar cele vreo cincisprezece rîndun de scaune erau ca de cinematograf: speteze lipite în șir, numerotate, și locul de așezat pivotând în sus și-n jos în șuruburi. Putea grețos a petrosin, ca toate sălile
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
brațe umplîndu-se de un puf de solzișori multicolori, orbecăi cu luminosul material în brațe spre gura podului, dărâmând felinarele și sticlele de lampă, troznind nucile sub tălpi și tăindu-se-n uneltele ruginite, coborî aproape prăbușindu-se scara de fustei negeluiți și se-nchise cu fabuloasa ei pradă-n odaie. Desfăcu pe pat largile aripe străbătute de nervuri ca de frunză, ce umplură patul și se ridicară peste pereți, acoperind icoanele și ștergarele de borangic. Fata nu știa pe atunci că
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și apoi hulit și sfârșise prin a fi ignorat de aproape toți oamenii. Pe un perete se afla icoana Sfântului Augustin, o pictură veche și afumată, care căpăta parcă viață, însuflețită de luminile înșelătoare care o străbăteau. Podeaua din lemn negeluit era murdară și păstra numeroase urme de pași. Singurul artefact tehnologic din încăpere era monitorul unei sonde psi, care picura puțin albastru în semiîntunericul capelei. Cei trei bărbați care îl însoțeau în cameră aveau întipărite pe fețe expresii diferite. Kalator
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
din comun, fie că apărea în fața copiilor din Militari, în cadrul Festivalului Nasurilor Roșii, fie că juca în vreun cătun pe unde mi-am plimbat și eu pașii de-a lungul acestor frământați ani. Acum zăcea într-un coșciug de lemn negeluit, răpus de cancer, o tumoră la creier care nu a putut fi operată. Era internat la Colțea și mi-a dat într-o zi un telefon. ― Ce faci, maestre, Marcelino la telefon. ― Salut, Marcel, cum te simți? ― Bine, doctorul îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
loc numai bun ca în cazul unei ambuscade să distrugi vehiculul din frunte și astfel să blochezi înaintarea unei întregi coloane. Conștienți de asta erau și nemții. De aceea amplasaseră pe coasta muntelui un post de pază construit din bușteni negeluiți, înconjurat de un meterez întărit cu bolovani. Dintr-o fantă orizontală se ivește țeava lungă și neagră a unei mitraliere. Rezemat de ușă, un soldat german privește către siluetele munților ascunse sub mantia groasă a omătului, dar asta nu face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mai tineri, nu s-au lămurit decât târziu, când abia mai putea înghiți băutura ce nu acoperise nici măcar un sfert din banii de aur aruncați pe tejghea, în clipa în care a spus, înainte să-și întindă brațele pe masa negeluită și capul pe brațe, de parcă ar fi plâns, dar nu plângea: „Armăsarul de foc e o nălucă!“. Doar Hildebranda Mihaela Dogan, care mai auzise povești asemănătoare de la logodnicul ei columbian, a ridicat paharul cu votcă și, înainte de a-l da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fără sâni e ca un pat fără perne... Iar una cu sâni e ca unul cu perne. În ce mă privește”, mormăi inginerul, „prefer de cele mai multe ori să dorm pe-o suprafață tare, pe pământul gol sau pe o scândură negeluită, cu un bolovan sub cap, decât să mă folosesc de o saltea...” Simțindu-se, pesemne, ofensată, femeia care zăcea dezbrăcată Între ei, oprindu-se din chițcăit, spuse: „Ce bădărani!”. Afară, Oliver scoase un cârâit prelung. Înfipte adânc În solul umed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
doar paharul, și pe ea o fecunda cu de-a sila, ca să se descarce, despre cohortele de muncitoare înrolate la controale forțate, despre încălzitul copiilor prin frecare iarna. Femeia aceea a părăsit blocul nostru într-un coșciug mic, de lemn negeluit. Era tare chircită și tare vânătă. Nimic nu-i mai trăda cei 26 de ani, toți anii pe care apucase să-i trăiască. În urma ei, preotul dădea cu cădelnița și spunea: - Iartă Doamne pe această femeie păcătoasă, plecată neîmpărtășită dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Copenhagăi, care voiau să fugă de lume, drept în mijlocul capitalei. Nu aveau curent electric, ulițele erau nepavate, creșteau animale și legume, reparau sobe de teracotă, godine, uși și clanțe vechi. Și zăceau, frate, zăceau la câte o masă de lemn negeluit, cu marijuana în bot, sau măcar cu o rachie făcută la alambicul locului. Din maguri vechi, Joplins ne spunea iarăși că all is loliness. Hendrix se încrunta pe tricouri și insigne, Woodstock reînvia fără kitsch. Nu m-am dezlipit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
răsăritul Europei, taiga și, ciudat, Titanic și totodată mă simt în anii ’70 în America. Atunci când ies pe prispă este ca în vremea și atmosfera de defrișare a marilor păduri ale lumii noi. Cred că scaunele de afară, din mesteacăn negeluit, și câteva unelte sunt din acele vremuri. În studioul de înregistrare unde locuiesc ei acum mă simt ca în corturile apașilor, populate cu instrumente muzicale și icoane românești. Poate în casa lor cea nouă (Argeș Monastery) să înceapă America 2003
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ca o ladă lungă și îngustă. Împinse cu piciorul obiectul respectiv, răsturnându-l pe o parte. Își dădu seama imediat că nu era o ladă ci un scoc din lemn întors cu fundul în sus. Era construit rudimentar din dulapi negeluiți putreziți pe alocuri, cu stinghii din loc în loc ca să-l întărească și leațuri subțiri bătute la distanțe egale pe fund. Se scărpină după ceafă privind în jur. Mai la deal, se afla o moviliță nu prea înaltă pe care crescuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lemn dată acum de perete. Cristi se îndreptă într-acolo și pătrunse înăuntru. O pergolă năpădită de iederă acoperea întreaga grădină de vară, filtrând aproape complet lumina soarelui. Mesele mici și discrete, ridicate pe un fel de podină din lemn negeluit, se înșirau de-a lungul pereților îmbrăcați în verdeață. Zgomotul și așa slab al micului orășel dispăruse complet iar față de vipia din drum, aici domnea o răcoare plăcută. În afară de el nu se mai afla nici un client acolo și un chelner
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
părea a fi foarte solid. Prinse în scoabe puternice, grinzi masive de lemn erau fixate pe piloni groși înfipți undeva în pereții ravenei. Peste acestea, calea de rulare din dulapi dubli, se pierdea în ceață. O balustradă rudimentară din scânduri negeluite se ridica la marginea acesteia. Inspectorul se strecură pe sub ea și se opri pe pod. Privi încă o dată cu atenție în urmă, dincolo de poartă. Nimic nu părea în neregulă acolo. Atât cât putea străbate cu privirea, din negură nu pândea nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care luminau sălița. Nici pe Zina n-am mai zărit-o în următoarea oră (interval în care am lins, cu plăceri de om civilizat, două beri bașca suta de rom, trecându-mi cu un fel de voluptate palmele pe suprafața negeluită, neașchiată a mesei), așa că am început să mă gândesc la plecare. Nu-mi surâdea nici să plec prin sat pe întuneric - cine Dumnezeu mai putea să cunoască drumurile? Mi-am luat a treia bere, pe care am rămas s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
au sosit și lăzile de „acasă“, expediate cu mult înaintea plecării. Au fost „predate“ în absența destinatarilor, fără preaviz, lăsate fără milă în ploaie, în fața ușii locuinței noastre provizorii, cea mai tristă dintre toate. În cele două lăzi de scândură negeluită, simple ca niște sicrie de oameni sărmani, se aflau cărți, albume cu fotografii, tablouri, câteva kelimuri și broderii vechi, porțelanuri fine de familie trecute bucată cu bucată prin „comisii muzeale“ înaintea expedierii, pentru ca nu cumva, luându-le cu noi, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
ale tigrilor și cămilelor în mogâldețe, aducând izbitor a oi, câini sau pisici, clătinate dintr-o parte într-alta a arenei nu de strigătele metalice ale dresorilor cambrați în fireturi, ci de mormăiturile veștede ale unor ciobani încuiați la gură, negeluiți de oraș, nepreocupați altcumva decât de a devasta proviziile de băutură ale restaurantului "Hora", prin dreptul Parcului Sportiv "Dinamo", pe deasupra cofetăriei "Perla" și-a librăriei " Lumina", peste prispele reduse la doar două trepte de ciment ale aprozarelor, croitoriilor și magazinelor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lățimea unui pantof și săpată direct În malul mult mai Înalt decât un om. De aici, urcară un deal mic și abrupt, ajungând la casa lui Gheorghe a’ Dască’lui, bunicul lui Va din „satu’ cu bunic”. Porțile din lemn „negeluit” erau larg-deschise, trebuia să sosească Ionel, mezinul familiei, flăcău În bunăregulă, cu lemne uscate pentru a fi „arse” oalele din lut. Bunicul lui Va era un foarte cunoscut meșter olar, atât În satele din apropiere cât și În cele depărtate
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
întotdeauna pe cei vii, amintindu-le viitorul, și o secundă cele câteva femei mai din apropierea curții fură gata-gata să-și facă cruce, dar o ură veche, strânsă de ani de zile, le înțepeni manile și așa Înghețate. Bărbații priveau sicriul negeluit, din scânduri ieftine de brad, cu capacul bătut în cuie. - -Lau ascuns, spuse unul. - Calic a fost, calic moare! Glasurile se aprinseră: - Mie mi-a luat trențele din casă, strigă o femeie. Am venit la el și i-am căzut
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]