55 matches
-
trecut, n-a căzut din copac alaltăieri” (ibidem, p. 85). Se afirmă așadar bogăția Africii, măreția trecutului său, rafinamentul moravurilor și locul preponderent al culturii În cadrul societăților sale. Această dezbatere, care astăzi poate părea depășită, este o miză extraordinară pentru negritudinea pe cale de a se naște. Este important, mai Întâi, să se arate o istorie nouă, care să restabilească adevărul cu privire la respectabilitatea Africii ca spațiu de referință. Este nevoie, pe de altă parte, prin exaltarea „virtuților imaculate”, să se aducă dovada
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a realizărilor tot mai des Întâlnite chiar și În Europa ale artei negre. Iată deci ce au În comun aceste viziuni. Totuși, anumite concepții se deosebesc Între ele prin statutul acordat noțiunii. La Césaire, există un refuz de a considera negritudinea oideologie, adică un sistem de referință care ar justifica ansamblul operei sale și activității sale politice. Există Însă și o diferență la nivelul expresiei În Însăși arta poetică, iar aceasta dezvăluie niște abordări distincte. Jean-Paul Sartre remarca, vorbind despre poezia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
sistem de referință care ar justifica ansamblul operei sale și activității sale politice. Există Însă și o diferență la nivelul expresiei În Însăși arta poetică, iar aceasta dezvăluie niște abordări distincte. Jean-Paul Sartre remarca, vorbind despre poezia lui Césaire, că „negritudinea este descrisă În aceste frumoase versuri mai curând ca un act decât ca o dispoziție. Este Însă actul unei determinări interioare: nu este vorba despre a lua În mâini și a transforma bunurile lumii, ci de a exista În sânul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
o dispoziție. Este Însă actul unei determinări interioare: nu este vorba despre a lua În mâini și a transforma bunurile lumii, ci de a exista În sânul ei” (Sartre, 1997, p. XXX). Ceea ce vrea să spună Sartre aici este că negritudinea lui Césaire e minimalistă, nu În sensul unei superficialități, ci din perspectiva unei idei minimale: recunoașterea negrului ca om În toată demnitatea sa. Această recunoaștere ar permite o relație cu celălalt respectând Întru totul exigența de autenticitate. Iar dacă În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Césaire e minimalistă, nu În sensul unei superficialități, ci din perspectiva unei idei minimale: recunoașterea negrului ca om În toată demnitatea sa. Această recunoaștere ar permite o relație cu celălalt respectând Întru totul exigența de autenticitate. Iar dacă În această negritudine se găsește și revoltă, motivul este că Încă nu a dispărut un anumit abuz al Europei, care dorește să-și subsumeze Întreaga Istorie. Deși ar putea prelua cu ușurință această perspectivă, Senghor preferă să meargă mult mai departe, până la un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
anumite rezerve cu privire la statutul noțiunii În dialectica istorică. Lui Senghor, care arată că, pentru Césaire, albul și negrul simbolizează capitalul și respectiv munca, Îi răspunde că noțiunile de clasă și de rasă nu se pot suprapune. „De fapt”, spune el, „negritudinea apare ca timp slab al unei progresii dialectice”, adăugând apoi că „ea este trecere, și nu destinație, mijloc, și nu scop ultim” (Sartre, 1997, p. XLI). Frantz Fanon, fost elev de-al lui Césaire la Liceul Schoelcher din Fort-de-France, reacționează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
ajungă la izvorul izvorului, ci și de a-l seca Într-un fel ș...ț. Jean-Paul Sartre, În acest studiu, a distrus entuziasmul omului negru. Devenirii istorice i se putea opune imprevizibilitatea. Aveam nevoie să mă pierd cu totul În negritudine” (Fanon, 1971, pp. 108-109). Dezacordul dintre Sartre și Fanon (care va lua sfârșit câțiva ani mai târziu, Întrucât Sartre va fi cel care va prefața opera lui Fanon) se referă de fapt la statutul conștiinței negre În evoluția istoriei. Intitulându
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
va lua sfârșit câțiva ani mai târziu, Întrucât Sartre va fi cel care va prefața opera lui Fanon) se referă de fapt la statutul conștiinței negre În evoluția istoriei. Intitulându-și textul Orfeu negru, Sartre vrea să spună că momentul negritudinii este cel al coborârii omului negru În sine Însuși, Însă poate el să rămână acolo definitiv? Nu trebuie oare să apară ca Om În fața lumii, pur și simplu ca Om, și, În contribuția sa la operele de civilizație, să aspire
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
pur și simplu ca Om, și, În contribuția sa la operele de civilizație, să aspire la Universal? Fanon pare să se alăture acestei poziții circa zece ani mai târziu, când va formula o serie de critici destul de ferme cu privire la ideologia negritudinii, critici ale căror baze le pusese deja prin două sau trei afirmații făcute În Încheierea la Peau noire, masques blancs 1: „Nu lumea neagră Îmi dictează comportamentul. Pielea mea neagră nu este depozitara unor valori specifice ș...ț. Nu există
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
unei lumi negre. Viața mea nu trebuie să fie consacrată bilanțului valorilor negre” (ibidem, pp. 184-186). Și În Africa, unii intelectuali vor adopta aceeași direcție. Într-o carte intitulată semnificativ Négritude et Négrologues 2, Stanislas Adotevi denunță modul În care negritudinea folosește etnologia, care, născută din ratio occidentală, are drept finalitate să demonstreze neputința popoarelor studiate și, În consecință, necesitatea colonizării lor, totul sub masca unui discurs pretins științific. Pentru acest autor, „negritudinea este exprimarea a ceea ce a fost refulat ș
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Négrologues 2, Stanislas Adotevi denunță modul În care negritudinea folosește etnologia, care, născută din ratio occidentală, are drept finalitate să demonstreze neputința popoarelor studiate și, În consecință, necesitatea colonizării lor, totul sub masca unui discurs pretins științific. Pentru acest autor, „negritudinea este exprimarea a ceea ce a fost refulat ș...ț. Este discursul actual al neocolonialismului ș...ț, este modul negru de a fi alb” (Adotevi, 1972, p. 207). Mai mulți autori Își vor exprima opiniile asupra acestui subiect, și În special
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
tigritudinea, ci Își sfâșie prada și o mănâncă!” (Kesteloot, 1967, p. 259), dând de Înțeles că este nevoie să se ducă o luptă concretă Împotriva colonialismului pe care Îl denunță În operele sale. De fapt, rezervele sau obiecțiile vizează adesea negritudinea promovată de Senghor, autorii având grijă să facă distincție Între aceasta și cea a lui Césaire, considerată mai incisivă. Este adevărat că Senghor se va angaja Într-o carieră politică ce nu va fi scutită de criticile tinerilor intelectuali din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
pericolul unei negritudini ideologice. Și el, presat de Întrebări legate de viitorul noțiunii, nu o reneagă, ci arată că a fost un moment istoric necesar, care avea, Într-un anumit fel, valoarea unui catharsis dezalienant. În schimb, recunoaște Césaire, această negritudine „a comportat destule pericole, a tins să devină o școală ș...ț, o biserică...” (Kesteloot și Kotchy, 1973, p. 235). Am putea adăuga că, la fel ca În cazul Bisericilor, aderarea este liberă. Așa se face că François Duvalier, dictatorul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
o școală ș...ț, o biserică...” (Kesteloot și Kotchy, 1973, p. 235). Am putea adăuga că, la fel ca În cazul Bisericilor, aderarea este liberă. Așa se face că François Duvalier, dictatorul haitian, s-a revendicat nu o dată de la principiile negritudinii. Influența În lume Negritudinea și-a pus amprenta pe o Întreagă generație de scriitori africani, caraibi sau afro-americani, dar și brazilieni, venezueleni, columbieni sau peruani, pentru a-i menționa doar pe cei care au ținut, În scrierile lor, să afirme
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
demografic. Autori ca Romulo Gallegos, În cazul romanului, sau Juan Pablo Sojo, În cel al poeziei și studiilor folclorice, au pus În evidență rolul negrilor În societatea și cultura din Venezuela. În Peru, Nicomedes Santa Cruz poate fi considerat bardul negritudinii și al culturii afro-peruane. Acest poet și eseist a fost de altfel unul dintre autorii remarcați cu prilejul Întâlnirii de la Dakar din 1974, care a avut ca temă „Negritudinea și America Latină”. În Brazilia, pe urmele lui Mario de Andrade, s-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
1974, care a avut ca temă „Negritudinea și America Latină”. În Brazilia, pe urmele lui Mario de Andrade, s-au dezvoltat o coregrafie și un teatru specific revendicative, care afirmau valorile negre, cu dezbateri foarte asemănătoare celor care au agitat mișcarea negritudinii. Aceste dezbateri au avut loc În special ca urmare a apariției tezelor lui Paulo Freire privind specificul afro-brazilian. Astfel, cântărețul Gilberto Gil Îi Îndeamnă pe negri să se servească de negritudinea lor pentru a Îmbrățișa cauza generală a luptei Împotriva
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
cu dezbateri foarte asemănătoare celor care au agitat mișcarea negritudinii. Aceste dezbateri au avut loc În special ca urmare a apariției tezelor lui Paulo Freire privind specificul afro-brazilian. Astfel, cântărețul Gilberto Gil Îi Îndeamnă pe negri să se servească de negritudinea lor pentru a Îmbrățișa cauza generală a luptei Împotriva opresiunii; În același timp Însă, continuă să existe o poezie mai puternic marcată de etnicitate, reprezentată de Oswaldo de Camargo, care cântă Africa asemenea unui fiu ce se adresează unei mame
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
scenă, În operele lor de ficțiune, mândria originilor. În Cuba, lucrările lui Fernando Ortiz și Lydia Cabrera arată În mod clar interesul și continuitatea acestei tematici În Caraibe. Însă mai ales În paginile lui Nicolas Guillén se va exprima o negritudine care are caracteristica de a nu fi În contradicție cu paradigma metisajului. În anii ’50, Guillén, exilat la Paris, descoperă revista Présence Africaine, lansată de Alioune Diop și al cărei prim număr apăruse În 1947, cu articole semnate de Michel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
În 1947, cu articole semnate de Michel Leiris, André Gide, Jean-Paul Sartre, Marcel Griaule, Théodore Monod, Emmanuel Mounier, Pierre Naville și alți intelectuali francezi care voiau să aducă În felul acesta, cu generozitate, dacă nu un sprijin În favoarea unei noțiuni (negritudine), cel puțin susținere pentru o mișcare de reabilitare a valorilor negre Împotriva eurocentrismului. Această revistă avea să permită mai multor generații de africani, antilezi și intelectuali de toate originile să demonstreze că este posibil, dincolo de „marele strigăt al negrilor”, să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
contrarasisme, după modelul formelor de rasism Împotriva cărora reacționau și/sau doreau să lupte. De exemplu, rasismului „anti-negri” În stil american (cel al partizanilor „supremației albe”) i s-a opus, Începând cu anii ’20, un rasism anti-albi bazat pe elogiul negritudinii, pe o viziune „exclusivistă” asupra identității black, mijloc de a Întoarce stigmatul prin restaurarea stimei de sine a negrului american, dar care va lua repede forma unui naționalism etno-rasial și separatist, de la Marcus Garvey la Louis Farrakhan (Taguieff, 1995, pp.
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
de defavorizat. A aboli o servitute nu Înseamnă doar a Înceta să i te mai supui, ci Înseamnă a reconstrui lumea. Léopold Sédar Senghor (1906-2001), Léon Damas (1912-1978) și Aimé Césaire (n. 1913) au reușit această minune, inventând noțiunea de „negritudine”, care combină refuzul de a fi asimilat cu celălalt, afirmarea valorilor proprii și aspirația spre universalitate. Din raritatea tentativelor de acest tip Înțelegem cel mai bine forța servitudinilor care ne constrâng și ne Împiedică să profităm de toate resursele din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
latină a Eticii: 1677) ă trad. rom. Etica, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981. TOCQUEVILLE Alexis de (1981), La Démocratie en Amérique, Paris, Garnier-Flammarion, două tomuri (prima ediție: 1835 și 1840). Φ Alienare, COLONIALISM, DOMINAȚIE, DREPTATE SOCIALĂ (teoriile Î), Ideologie, NEGRITUDINE, SCLAVIE Sincretismtc "Sincretism" Ceea ce, la Plutarh, desemna frontul politic unit al cetăților din Creta, de obicei rivale, Împotriva unui dușman exterior a căpătat acum sensul unui amalgam, al unei fuziuni de doctrine diferite, mai mult sau mai puțin conciliabile, al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Sfântul Ioan, într-o geometrie temporală simbolică) îl pregătesc pe acesta din urmă pentru pierderea "oricărei noțiuni de mediu", într-un loc care este deja în afara timpului. Pianistul negru (vom vedea jocul pus în mișcare de culori în narațiune -, dar negritudinea trimite nu numai la spațiul nopții, ci și la un exotism afro-american în relație cu deplasările culturale induse) repetă aceeași arie, cu titlu semnificativ, Slowly Time Call, "ca și cum ceva, în mecanismul acestui timp, nu ducea decât la o perpetuă repetiție
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Sorescu, București, 1997; Poezia pădurii, I-V, București, 1998-1999; Cinegetica, I-III, București, 2003. Traduceri: Léopold Sédar Senghor, Jertfe negre, cu un cuvânt al autorului, pref. trad., București, 1969; ed. bilingvă (Hosties noires- Jertfe negre), pref. trad., București, 1976, De la negritudine la civilizația universului, cu un cuvânt al autorului, București, 1986 (în colaborare cu Mircea Traian Biju), Totem, pref. trad., București, 1996; S. Kosovel, Extazul morții, București, 1975; Khalil Gibran, Poeme, pref. trad., București, 1983, Profetul, pref. trad., București, 1991; Jean
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286116_a_287445]
-
care o are, preocupat de dizolvarea sa lentă, dar sigură în drojdie, în Angel Heart (1997) al lui Alan Parker destinul său este pecetluit și în decorul de supersitiție și magie al Harlemului cu poezia sa de măști votive, blues, negritudine încinsă și flecuștețe voodoo ceva dintr-o disperare tristă se desface lent. Până și în filmul care l-a transformat într-un sex symbol al anilor '80, Nine 1/2 Weeks (1986) al lui Adrian Lyne, un film cult, personajul
Această viață Sportivă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7553_a_8878]