28 matches
-
și nicăieri”, scrie Béatrice Didier 3, simplificând o faimoasă definiție a divinității, dar și a utopiei. Se Înțelege de aici că decuparea, izolarea autoportretului implică prezența unei a doua persoane: lectorul. Pierdut În neutralitatea paginii de hârtie, jurnalul necitit (adică neinterpretat prin lectură) rămâne o simplă materie amorfă, neorganizată, haotică și, de cele mai multe ori, obscură. Pactul secretului atât de des invocat nu e decât o vorbă fără acoperire: jurnalul Începe să existe doar atunci când a depășit granița constrângătoare a anonimatului și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
înțeleg legătura dintre concret și imaginar ca fiind amplă, dinamică, de influențare reciprocă. Imaginarul se poate întoarce către realitate, fie ca să o sprijine atunci când ea are nevoie de legitimare, fie ca să o modeleze. El nu primește însă din partea ei nimic neinterpretat, netransformat în forme specifice de discurs - simbol, imagine, complex de idei, mentalitate, structură sau cod cultural. Nu doar granița este unduitoare și nu imuabilă, dar și cele două "bazine" care redau perceptibilul și non-perceptibilul/imaginarul. Dacă e să recurg la
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
tocmai "obiectul" propriu: S și P. În cazul de față, raportul temporal prin care S și P sunt ceva se stabilește între prezentuire (sunt ceva, sunt demni de a fi luați în considerare, sunt constituiți) și chemarea trecutului (ca posibili, neinterpretați, ei, totuși, nu sunt încă în forma proprie). Așadar, întâi, termenii sunt ceva, datorită raportului temporal (prezentuire chemarea trecutului) pe care unitatea lor "judicativă" (unitatea judecății din care ei fac parte) îi cuprinde; apoi ei sunt funcțiuni logice. Faptul de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]