1,009 matches
-
patristice și mai ales la Sfântul Maxim Mărturisitorul, ca una care dinainte de veacuri a fost cugetată și rânduită, anume a fost rânduită unirea hotarului (definitului) și a nehotărniciei (indefinitului), a măsurii și a lipsei de măsură, a marginii și a nemărginirii, a Creatorului și a creaturii, a stabilității și a mișcării, această taină arătându-se în Hristos care S-a arătat, aducând prin ea împlinirea hotărârii de mai înainte a lui Dumnezeu<footnote Ibidem, răsp. 60, pp. 304-305. footnote>. Deci întruparea
Căderea protopărinţilor în păcat - viziunea spiritualităţii ortodoxe (II). In: Editura Altarul Banatului by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/123_a_149]
-
Dar dacă L-ar cunoaște cineva deplin, n-ar mai avea bucuria să-L simtă ca pe Cel continuu nou, deci ca pe Cel niciodată deplin înțeles. Simțindu-i pe îngeri, și simțindu-i ca mărginiți își dă seama de nemărginirea lui Dumnezeu”<footnote Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, notă explicativă, nr. 261, PSB, vol. 29, p. 286. footnote>. În textul de mai sus al Sfântului Grigorie, întâlnim aici și o altă expresie paradoxală: „A văzut frumusețea nesperată și necircumscrisă a Celui
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
același bine tot mai înalt dă celui ce intră și iese și o statornicie. Într-un fel „suntem nemulțumiți cu starea în care ne aflăm de câtva timp, pentru că, cunoscându-i marginile, nu ne mai este satisfăcută setea noastră de nemărginire. Voim ceva nou, voim să ieșim din mărginire. Dar noul în care intrăm e din alt punct de vedere înrudit cu starea în care am fost. Binele, iubirea, e mereu nou și mereu același. E un nou paradox: schimbarea și
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
confruntărilor împlinitoare „sub blânda lumină difuză a bunului-simț“. În ce zonă se manifestă înțelegerea/ cunoașterea? Să fie acea „societate spectacol“ sau „golul“ pe care atât de adesea îl folosește Mihai Șora pentru a da margini unui „nemărginit“? În copilărie, descoperise „nemărginirea mărginită“ stând, întins pe pământ, într-un no man’s land - câmp nesfârșit și în afara timpului. Atunci face el cunoștință cu întinderea universului; că este sau nu finit, - cine știe? - are mai puțină relevanță; ceea ce interesează este dacă „incitatorul“ este
Mihai Șora: despre rostul dialogului by Vasile Savin () [Corola-journal/Journalistic/2525_a_3850]
-
Căci în planul vieții și al fecundității ideea se înscrie ca o dureroasă negativitate". "Negativitatea" ideii în sine nu constituie ea însăși o idee reducționistă, menită a zăgăzui, printr-o exagerare artificială, spiritul uman deschis prin chiar natura sa către nemărginire? Firește, scrisul e un instrument al spiritualității. Dar unul de dată relativ recentă, de vreo șase milenii, ceea ce ne duce gîndul la un progres tehnic, ergo circumscris materialității. Or, progresul tehnic naște frecvent adversități. Socrate, Buddha, Isus n-au lăsat
Arta și sacrul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16873_a_18198]
-
vreo trei kilometri, un arc de oțel sclipind în bătaia soarelui și denumit Poarta de Aur, Golden Gate. El leagă cele două capete ale strîmtorii în care se află portul imens în stare să adăpostească toate flotele lumii, - deschiderea spre nemărginirea oceanului Pacific... Peste Poarta de aur se poate ajunge pe țărmul celălalt pe care se află o adevărată grădină botanică în aer liber cu arbori sequoia exotici, unii avînd circumferința de peste 20 de metri. Am îmbrățișat un astfel de exemplar
ALCATRAZ by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17131_a_18456]
-
același bine tot mai înalt dă celui ce intră și iese și o statornicie. Într-un fel „suntem nemulțumiți cu starea în care ne aflăm de câtva timp, pentru că, cunoscându-i marginile, nu ne mai este satisfăcută setea noastră de nemărginire. Voim ceva nou, voim să ieșim din mărginire. Dar noul în care intrăm e din alt punct de vedere înrudit cu starea în care am fost. Binele, iubirea, e mereu nou și mereu același. E un nou paradox: schimbarea și
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
în: Ediția nr. 1551 din 31 martie 2015 Toate Articolele Autorului Sonetele lui Anatol Covali sunt expresia unei viziuni profund rafinate. Cernute prin sita vremii și șlefuite în acorduri de lumini, sonetele sunt pentru poet hotarul către divinitate, către esența nemărginirii și a dezrobirii. Se regăsește pe sine doar acolo unde poate îmbrățișa absolutul și unde libertatea sa interioară înseamnă o călătorie spre cetatea sublimă a divinității. Fiecare vers este o poartă spre seninătate, dar și o lacrimă care urcă spre
MUZICA VERSULUI DIVIN de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1551 din 31 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382676_a_384005]
-
în limpezimea fiecărui sonet, fiindcă reușește să îi confere acestuia acea claritate și muzică nobilă a sferelor înalte. Precizia cu care își conturează versul, siguranța și străduința deosebită au dat naștere unor sonete impresionante, al căror glas pătrunde prin pânza nemărginirii și străpunge ecourile sfinte care vin să-i aline sufletul. Adăpostit la streașina melancoliei, își sutură aleanul cu versuri încântătoare, cultivate din dorinți arzătoare. Biruința sa este învingerea timpului și spatiului cu o îndrăzneală neobișnuită. Temerile sale s-au scuturat
MUZICA VERSULUI DIVIN de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1551 din 31 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382676_a_384005]
-
să te răsfăț, Să-ți dăruiesc al meu dezmăț, În focul nopții tu să-mi zgândări jarul... Unde te-ai dus, iubire? Ce rai sau iad te-a contopit? Mi-e dor să cânt la pieptu-ți obosit, În zboru-mi spre nemărginire... 08.01.2017 Referință Bibliografică: Cântec de suflet / Mirela Stancu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2200, Anul VII, 08 ianuarie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Mirela Stancu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este
CÂNTEC DE SUFLET de MIRELA STANCU în ediţia nr. 2200 din 08 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382768_a_384097]
-
Ești singură și rece azi Mediterano, Cu dragostea ce ți-am lăsat-o, ce-ai făcut? De cine te-ai îndrăgostit vicleano? Și cui i-ai dat frumoaso, tandrul tău sărut? Cu ochii-nchiși, cu brațele deschise, Cuprind albastra ta nemărginire, În gânduri, răsfoiesc acuratețea viselor promise Și îmi unesc cu tine, al zbuciumului pătimire. Un val ce se apropie de mal, mi-aduce orizontul Și-mi pune la picioare, covorul sidefat de perle, Eu, în cuvinte triste îți mărturisesc tumultul
MEDITERANO! de MARGARETA MERLUȘCĂ în ediţia nr. 2244 din 21 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382803_a_384132]
-
etc, prin operele lor sunt sclavi ai timpului, se forțează să dau o realitate de timp prezent viitorului sau trecutului, și nu au intuiția eternului, pentru că îl caută în timp, în Istorie și nu în ei însuși. Constat că fântânile nemărginirii care susură în scrisul lui Cervantes au secat în operele scriitorilor europeni. Că existența diurnă a nenumăraților Sancho se scaldă în apele impure ale mărginirii și resemnării, că lumea dezbinată într o Europă ce se crede unită, în loc de o confrerie
"CAVALERUL NEBUNIEI" STRĂBATE LITERATURA EUROPEI. In: Editura Destine Literare by Al. Florin Țene () [Corola-journal/Journalistic/90_a_416]
-
Privește singurătatea și întreabă-te dacă este bună? 516. Nimeni nu este nimeni decât dacă nu s-a născut să poată muri. 517. M-am plimbat pe faleza privirii tale și am încercat să înțeleg zborul pescărușilor unor gânduri spre nemărginire dorind să înțeleg de ce trăim în lumea orizonturilor morganatice. 518. Instinctul vieții are ca apărător suprem: Moartea! 519. Navighez în deriva sorții pe lumina ochilor tăi încercând să aflu farul călăuzitor al marii noastre iubiri în noaptea unor sentimente albite
Editura Destine Literare by Sorin Cerin () [Corola-journal/Journalistic/85_a_451]
-
anii și- am să mor Și voi intra în tine să îmi odihnesc, Tristețea copleșită de lumesc, Căci Dumnezeu din tine m-a facut, Din lut de-aici și niciodată n-am putut Să plec, să nu- ți mai văd nemărginirea, Măcar și doar atunci când îmi ridic privirea Spre cer, pe care Dumnezeu a pus O stea, gândind că poate nu- s Destule stele pentru fiecare om Și mi- a lăsat păduri, ca fiecare pom Să aibă unde a- și găsi
SILVANA ANDRADA [Corola-blog/BlogPost/381528_a_382857]
-
vor răpune anii și- am să morși voi intra în tine să îmi odihnesc,Tristețea copleșită de lumesc,Căci Dumnezeu din tine m-a facut,Din lut de-aici și niciodată n-am pututSă plec, să nu- ți mai văd nemărginirea,Măcar și doar atunci când îmi ridic privireaSpre cer, pe care Dumnezeu a pusO stea, gândind că poate nu- sDestule stele pentru fiecare omși mi- a lăsat păduri, ca fiecare pomSă aibă unde a- și găsi căldurași unde răzvrătiții să își
SILVANA ANDRADA [Corola-blog/BlogPost/381528_a_382857]
-
atâția vulturi prind în inima să-mi sape Conturul nesfârșit al unui dor preasfânt: Un dor albastru, ce iernile-mi alunga, Ce știe a face zăpezile să plângă Și să tresalte în patru zări uimirea. Sunt ochii mamei ce străbat nemărginirea, Să-mi pună-n palmă flori de tămâioara, Să nu mă tem pe drumul către seară. Iau luna sfetnic și pășesc în noapte Către un rug aprins din neuitate șoapte. Sparg nuci în mâini și simt miros de toamnă Și
DANIELA POPESCU [Corola-blog/BlogPost/381680_a_383009]
-
de apeși-atâția vulturi prind în inima să-mi sapeConturul nesfârșit al unui dor preasfânt:Un dor albastru, ce iernile-mi alunga,Ce știe a face zăpezile să plângăși să tresalte în patru zări uimirea.Sunt ochii mamei ce străbat nemărginirea,Să-mi pună-n palmă flori de tămâioara,Să nu mă tem pe drumul către seară.Iau luna sfetnic și pășesc în noapteCătre un rug aprins din neuitate șoapte.Sparg nuci în mâini și simt miros de toamnăși-n suflet simt
DANIELA POPESCU [Corola-blog/BlogPost/381680_a_383009]
-
Undeva, cândva... Vag ți-aduci aminte de-un tânăr frumos care țesea vise, iar iubirea ta având crez și ținte nu se-ofilise. Undeva, cândva... Pare o poveste primul început, prima împlinire când a fost, va fi ,căpătau în este nemărginire. Undeva, cândva... În atâtea rânduri erai Făt-Frumos biruind balauri, punându-ți semeț pe-ncinsele gânduri cununi de lauri. Undeva, cândva... Cum să se întoarcă pașii-ți obosiți pe vechile urme, când haite de lupi vor să crezi că parcă seamănă
UNDEVA, CÂNDVA... ÎNTOARCEREA FIULUI RISIPITOR de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1738 din 04 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381780_a_383109]
-
în toate nuanțele, Din cufere-n stele închise... Cu flori dragi de "Nu mă uita", Voi împleti speranțe-n cununi, Pe care-n cer le voi înșira, Împodobind visele-n minuni! Din suflet vor prinde aripi vii A zbura spre nemărginire, Doruri sfinte am să reînvii Urcând pe culmi de nemurire... Cu ele-n piept voi înainta Navigând încet spre infinit, Unde galaxii voi explora, Străbătând în spațiul nesfârșit! Cu pași neobosiți de drumuri, Traversând universul magic, În care se-ascund
CRISTINA P. KORYS [Corola-blog/BlogPost/383536_a_384865]
-
Sclipind în toate nuanțele,Din cufere-n stele închise...Cu flori dragi de "Nu mă uita",Voi împleti speranțe-n cununi,Pe care-n cer le voi înșira,Împodobind visele-n minuni! Din suflet vor prinde aripi viiA zbura spre nemărginire,Doruri sfinte am să reînviiUrcând pe culmi de nemurire...Cu ele-n piept voi înaintaNavigând încet spre infinit, Unde galaxii voi explora,Străbătând în spațiul nesfârșit! Cu pași neobosiți de drumuri,Traversând universul magic,În care se-ascund stranii țărmuri
CRISTINA P. KORYS [Corola-blog/BlogPost/383536_a_384865]
-
spațiului nelimitat accesibil imaginar. Evadând din spațiul personal, delimitat de ziduri incomode și bariere constrângătoare spiritului dornic a fi rebel, și devenind din ce în ce mai sufocante trupului, ce își cerșește parcă, în felul lui, dreptul la a simți propria-i libertate, sub nemărginirea cerului călăuzitor prin astrele-i, mă îndepărtez până la uitarea de sine, undeva la nemaizărirea celuilalt eu, care rămâne de veghe, ca un prieten de nădejde, ancorat la malul realității... ... Citește mai mult Încui ușa locuinței, lăsând cheia sub piatra din
CRISTINA P. KORYS [Corola-blog/BlogPost/383536_a_384865]
-
spațiului nelimitat accesibil imaginar. Evadând din spațiul personal, delimitat de ziduri incomode și bariere constrângătoare spiritului dornic a fi rebel, și devenind din ce în ce mai sufocante trupului, ce își cerșește parcă, în felul lui, dreptul la a simți propria-i libertate, sub nemărginirea cerului călăuzitor prin astrele-i, mă îndepărtez până la uitarea de sine, undeva la nemaizărirea celuilalt eu, care rămâne de veghe, ca un prieten de nădejde, ancorat la malul realității... ... V. UN ALT ASFINȚIT..., de Cristina P. Korys, publicat în Ediția
CRISTINA P. KORYS [Corola-blog/BlogPost/383536_a_384865]
-
legăna-n vânt, Transformându-le-n buchete de Nu-mă-uita, Ce veșnic dorurile-n ele le vor purta... Printre rime visurile toate s-ar plimba, Găsindu-și liniștea,-n timp ce inimi ar schimba! Oh, poeților, cerul le este destinat, În nemărginirea-i să-și afle harul lăsat!... Scrisă de ziua poeților, ~ 21.03.2017 ~ la ceas de seară târzie. ( foto: internet.) ... Citește mai mult De s-ar opri o clipă în loc infinitul, Și-ar poposi odată cu el răsăritul,Prin versurile sufletelor
CRISTINA P. KORYS [Corola-blog/BlogPost/383536_a_384865]
-
legăna-n vânt,Transformându-le-n buchete de Nu-mă-uita,Ce veșnic dorurile-n ele le vor purta...Printre rime visurile toate s-ar plimba,Găsindu-și liniștea,-n timp ce inimi ar schimba!Oh, poeților, cerul le este destinat,În nemărginirea-i să-și afle harul lăsat!...Scrisă de ziua poeților,~ 21.03.2017 ~la ceas de seară târzie.( foto: internet.)... X. CÂND NEGURI SE AȘTERN PESTE CLIPE, de Cristina P. Korys, publicat în Ediția nr. 2261 din 10 martie 2017
CRISTINA P. KORYS [Corola-blog/BlogPost/383536_a_384865]
-
soare ritmurile sub care se zbat neîncetat, să se facă simțite, pulsurile lumii...... XX. CĂLĂTORIND SPRE PARADISUL PROMIS, de Cristina P. Korys, publicat în Ediția nr. 2206 din 14 ianuarie 2017. Pe aripi desprinse din nemurire, Ce se înalță spre nemărginire Vise-n alb și frânturi rose de gânduri Se împrăștie, plutind pe cer, rânduri... Printre cioburi de stele și umbre vii, Răzbat, alunecând lent, dorințe mii Și glasuri se aud cum le strigă-n zări Cu ecouri ce se sting
CRISTINA P. KORYS [Corola-blog/BlogPost/383536_a_384865]