75 matches
-
află cheia în silaba sacră aum. Fiecare din cele trei litere ale acestei vocabule simple descrie progresiv adâncirea în somn. Silaba sacră închide la un loc trecut, prezent și viitor, precum și tot ce există dincolo de ele. Lumea manifestată și Absolutul nemanifestat coexistă în ea (dualitatea despre care vorbea poemul indic, explicată de Sergiu Al-George în sensul de opoziția contrariilor). Litera "a" reprezintă starea de trezie, "u" cea de vis, iar "m" cea de somn adânc. Silaba întreagă desemnează starea de transcendență
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
celor îndurate și bucuria revederii cu ceilalți camarazi rămași în lagăr. Revenit în lagăr la Buchenwald după ce fusese anchetat a intrat sub comanda lui Mille Lefter, căruia îi predase comanda la 24 Decembrie 1942. Desigur că el exercita o autoritate nemanifestată sub nici o formă, în folosul unității și a rămânerii tuturor legionarilor alături de Comandant. Avea o frază pe care o repeta ca o obsesie: „Măi băieți, măi, să ferim viața Legiunii de rugină, căci o roade, o mănâncă...” Se referea la
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
face cu un alt tip de inevident, nu cu cel al unui sens latent pe care să-l aducă la suprafață, în conștiința care îl discerne ca inteligibil. Este inevidentul unui sens posibil, netematizabil căci pretematic, nu-încă-vizibil, ca fenomen originar nemanifestat sau ca figură a absenței, care se dă intuiției eidetice sub forma diafană a trecerii prin transparență. Figură a absenței, ea nu e interpretabilă decât în momentul în care deja nu mai este, sau - altfel spus - "figurează" în subtextul ori
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
al vieții spiritului. Acesta e singurul "obiect" al poeziei, propunerea unor "existențe substanțial indefinite"4, ființările libere ieșite din matca ființei, unde ele sunt doar în măsura în care se înscriu în existentul de-finit. Stări absolute ale intelectului și viziunii, existențele nedefinite, nemanifestate în corpul ființei unui poem, sunt - potrivit lui Barbu - stări și nu acțiuni, "starea de geometrie și, deasupra ei, extaza"5. Altfel spus, figura cristalină a desăvârșirii spirituale - spiritul de geometrie - și viziunea înaltă a posibilului luminat - spiritul de finețe 6
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
suav. Reducția e aici inclusiv o întoarcere a manifestării în amonte, până pe culmea defenomenalizării absolute. Aroma și suavitatea zumzetului nu ascund plantele, respectiv albinele, în nemanifestare; în curgere inversă manifestarea atinge nu doar esența pe care o arată ca esență nemanifestată în aparență; ceea ce se arată e chiar imaginea unei esențe neîntrupate în sensibil, care apare - ființează - înaintea sau în absența ființei. Nu e aceasta tocmai eidetica înțelegerii albe, a cărei intuiție primește la sine, în pasivitatea receptivă a manifestării care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ființei de lumină 15, transparența primitoare a luminii "ploii lactee" ori cea "asemeni vuietului dintr-o marină scoică". Ce se vede, spuneam, nu se are în vedere, dar se primește în vedere, creează imaginea pură, suspendată între auto-revelarea sensului originar nemanifestat și corpul poetic al sensibilului care o dă înțelegerii. Fluctuantă, irizată de reflexele incertitudinii ("Au fost oameni? Au fost vedenii?"), ea developează nevăzutul sufletului, "o iubire vastă. Și văzul mult mai mare/ decât ochii". Este poate definirea cea mai exactă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
îi e dat să modeleze splendoarea, o face în virtutea splendorii de sus care iradiază jos, în lucrurile create, la fel cum "în orice vers se scaldă, de sus, splendoarea ta", îmbibat de "geamănă (...) lăuntrica splendoare"7. Interioritate absolută a ascunsului nemanifestat în care "misterioasa carne se face duh în noi", iar "semințe tinere-n lumină sus/ Trec iar prin carnea fructului, spre nemurire"8. Prin carnea fructului, devenită străvezie, se trece, căci - expusă pe un fundal de lumină - ea se rarefiază
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
golul pur pun limite și-ncheg/ Volumul sacru, sâmbur de altare"33, limitele interioare fiind tot atâtea potențe originare ale creației, "fructele luminii ce-a-nsămânțat pustia"34. Ceea ce deja semnifică și se dă ca posibilitate a creșterii este încă în ascundere, nemanifestat în lumină, dar ceea ce începe să fie (posibil) crește numai în lumina ce vine de sus, trece prin limitele interiorității evacuate și se expune pe fondul astfel dezvăluit. De aceea, "în fructul tainic, încă nebănuit în muguri,/ S-amestecă tot
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pe de o parte, reciproca oglindire - coprezență reflectată - a ceea ce prevestește semnificarea într-un semn de prezență și preînțelegerea saturată intuitiv; pe de altă parte, situarea intuiției într-un înainte de vedere îi dezvăluie locul privilegiat al revelatului, între inaparentul sensului nemanifestat și posibilul unei întrupări imaginale. Loc deschis și totuși gol, al răsfrângerii în sine a golului care nu are ce arăta decât vacuitatea plăsmuirii, sensul invers al dizolvării. Dar ce sens poate avea această frângere pe dos, răsfrângerea unui gol
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cum apariția mundană propune o imagine care arată, dar nu luminează. Trebuie "cojit" fenomenul, "pentru a explora drumul spre tâlcuri"12. Însă ceea ce sensul luminează este, pe de o parte, lumea pre-formală a posibilului pur, înaintea oricărei autorealizări fenomenale. Sens nemanifestat decât în originarul absolutei sale nedeterminări. Pe de altă parte, drumul într-acolo răspunde unei chemări, se așterne în sensul luminii pe care o propagă miezul incandescent al realului. De aceea punctul de sosire, cel al izvorului în care se
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
realul astfel intuit în esența sa inaparentă nu apare decât odată cu poemul, în stofa densă a plăsmuirii deja posibile; "el nu există înainte ca opera artistică să existe". Ceea ce se manifestă prin interstițiile poemului e sensul unui real mai întâi nemanifestat, încapsulat în fenomenul care îl prezintă în aparența sa mundană. Tot ce apare în fenomenalitatea lumii este vizibil, comprehensibil, o prezență tematizabilă și interpretabilă. Or înțelegerea albă surprinde intuitiv "sâmburele întunecat și inexprimabil al realului", "sâmburele necategorial al unei opere
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
afirmația, așa cum, în cazul unei sfere goale, convexitatea nu întrece în forță concavitatea, ci constituie doar cealaltă față a ei"24. Ceea ce este negat drept carență funciară a realului manifestat se reafirmă cu vigoare în esența lui inaparentă, ca sens nemanifestat sau ca imagine invizibilă. Aceasta se afirmă însă ca imagine a invizibilului, tocmai în distanța în care ia naștere și pe care o face cu putință. Distanță a unei lumi imaginale (mundus imaginalis), nu fictivă în sensul unui ireal inaccesibil
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
aburi pe-o miriște arată". Ceea ce apare în golul apariției este chiar faptul de a apărea, de a se arăta ca gol; dar e un gol chemat la lucrare, la împlinirea de sine în sensul în care apare. Autorevelarea sensului nemanifestat nu deschide orizontul prezenței și nici nu semnifică lipsa ființării retrasă în absență. Se arată ca invizibil al nemanifestării, invizibil al vizibilului dezvăluit în chiar lucrurile care îl învăluie. "Lucruri care prin sensul ce li se conferă acum/ vor accede
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ar fi, vălul în care vederea cade deodată ca într-o groapă transparentă. Fenomenologia vederii e dispusă pe verticala manifestării, căci prin ceea ce este văzut se întrevede atât nemanifestantul de "jos" al prevederii în care totul se resoarbe, cât și nemanifestatul transcendenței absolute, ochiul de "sus", supraveghetor, zburător în cerul tuturor posibilelor. Acesta rămâne invizibilul opac, imprezentabilul înălțimii inegalabile, de dincolo de vedere. Transparent e doar voalul prin lumina căruia vederea trece, cade în sine: Când te-ai deschis în mine/ clopot
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sale de expresie, ia chipul unei manifestări care se dă vederii. Un chip ce se arată ca imagine a distanței, ca retragere a ființei în departele non-manifestării. Altfel spus, manifestarea ființării semnificabile este cu putință doar în virtutea retragerii ființei în nemanifestatul lucrător al absenței. Ceea ce primește chip se confruntă cu paradoxul ființei care iese din chip, cu nevăzutul care nu e de față, nu apare în fața ochilor care nu au ce să vadă, pe fața neînfățișată a vizibilului. Depărtarea în care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
din neființa celor ce vor fi se arată ca imagine a începutului, dar începutul în sine luminează fără a fi văzut, pune în lumină fără să apară ca lumină. Deși văzut în lumina care îl înconjoară, cerul sufletului rămâne inaparentul nemanifestat, retras în pura sa transcendență: "cel care, neștiut, cum nu știm cerul/ se roagă-n cerul vieții, cer ascuns/ în el, acum, văzând ce ochii nu văd/ și ascultând, nu sunete, ci viața/ grăind fără cuvinte"38. Ceea ce se vede
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
șapte ori mai lungi!) arată câtă/ lumină a rămas necucerită:/ și până unde brațele măsoară/ osânda mea stă-n căile crescute". Ceasul rostirii e răstimpul ființării; începutul poemului e rostirea neauzită, imaginea nevăzută care o însoțește, semnul inaparent al semnificabilului nemanifestat, aflat sub discursul care l-ar pune în lumină. Căile luminii cresc în numele prin care ea se rostește, în numele rostitului enunțiativ, invocator al realului. A le cuceri nu înseamnă a le urma, a le cuprinde manifestarea în rostitul spre care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
bate/ linii de sânge negru șterge/ pe-un sânge mai luminos". De acum totul se întoarce în informul increatului, dar nu pentru a se pierde în nonsensul unei imposibile imagini, ci pentru a primi puterea manifestării. Doar prin înfășurarea în nemanifestatul inaparent al semnificabilului originar manifestarea se află în putința de a se desfășura, de a imagina creator esența fondului obscur care o inspiră. Creația e acum posibilă, deja in-formată în imagini expirate, căci "orice naștere de-acum se va petrece
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nespus al întemeierii. Nu se vede decât ceea ce nu se spune, iar în lumina nevăzută imaginea ia forma genuină a nespusului, strălucește în caratele poemului. Imaginea retrasă (Gheorghe Istrate) Faptul că nespusul se absoarbe inspirator în fondul originar al semnificabilului nemanifestat arată imaginea retrasă în inaparentul unei rostiri care ni se dă în imaginație înainte și dincolo de cuvântul rostit al textului 43. Cuvântul nu numai că e privat de funcția sa referențială și de valența reprezentării; el e evacuat din chiar
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cu vălul ce acoperă adevărul înseamnă, inversând sensul mitului platonician, a uita nu de ființă, ci de vanele imagini ale acesteia, devenite indiferente, pentru a avea împărtășire cu adevărul dezvăluit, alétheia. Repliere - reducție - până la pliul din urmă, la esența ireductibilă, nemanifestată, dar receptivă, astfel încât trupul dematerializat să nu fie decât mediul de primire și de exaltare a unei alte imagini: "Îngerii Domnului/ ca niște pești/ mi se strecoară în vârtejuri/ prin găvane...". Imaginea aceasta nu arată nimic din existența uitată, din
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
data aceasta ca relație, o punte de legătură, a unei manifestări prelungite până la sfârșit. Sfârșitul manifestării nu înseamnă însă ultimul apariției. Căci ceea ce s-a dat în imaginea unuia în-doit în altul continuă să se dea. Se redă în inaparentul nemanifestat, în inevidentul fără fenomen, ca imagine ascunsă în transparență, a unei apariții de nevăzut. În sfârșit, imaginea se retrage în propriul început, în așteptarea unei noi lumini, a "tunetului" unui cuvânt, care (în lumea poemului) să îi dea distanța ivirii
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
prezentul fără prezență, aprezentat. "De existat în sens strict există numai prezentul", "cât despre viitor, el nu există în sensul că nu există încă" (Petru Creția, Epos și Logos, Editura Univers, București, 1981, p. 248). Semnificabilul originar este posibilul încă nemanifestat, prezentul lui fiind doar potența imprezentabilă, iar viitorul său stă în existența în care el nu mai există, e deja inexistentul care trece în actul manifestării. Nu este, prin urmare, un "posibil imaginar, deci ca o reprezentare a ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
răsfrângător", în "luciul nemișcător"? "Oglinda/ care să adune lumina de soare - are doar forma/ vasului din care nu stă să o toarne nimeni " - absență a reflectării de sine fără de care lucrurile nu există în vederea altuia, nu au decât forma imanenței nemanifestate, nevăzute, fără consistență ontică. La rândul ei, privirea neoglindită în lucruri nu primește învestirea lor imaginală, "nu are adevăr", "este doar un păianjen orb", o privire suspendată în golul vizibilului (cf. Arachneisme, vol. Alte poeme nouă, 1986, în Mircea Ivănescu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
susține în momentul de față că spațiul vid este gol este cel puțin discutabil. Vacuum-ul pur, vidul absolut se pare nu există - chiar și în spațiul așa numit vid existând o cantitate enormă de energie aflată într-o stare nemanifestată - de fapt un fel de dans cosmic al energiei între existența reală și relativa non-existență, între creație și anihilare. Nature abhors a vacuum - natura are oroare de vacuum - devine astfel, dintr-o zicere antică, atribuită, se pare, lui Aristotel, un
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
anula reciproc ! Fenomenul se numește interferență distructivă a undelor. Paradoxal, din cele 4 particule elementare am obține ... nimic ! Nu este vorba de o violare a principiului conservării masei sau energiei, ci de faptul că materia poate trece într-o stare nemanifestată. Cu alte cuvinte, zero sau nimicul nu înseamnă întotdeauna zero, ci poate însemna și echilibrul perfect, simetria perfectă a două (sau mai multe entități. Implicit, dacă inversăm fenomenul prin ruperea simetriei vom obține doi fotoni. Acești fotoni, în prezența unui
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]