49 matches
-
ritos, în cadrul concepției marxiste, e o noțiune care nu poate fi discutată și înțeleasă decât între marxiști... Critica dogmatismului - și critica criticii dogmatice - au făcut-o la noi în țară, pentru prima dată, criticii marxiști, încă prin 1954. Cu criticii nemarxiști nu poți discuta despre dogmatism, pentru că ei nu știu ce este materialismul istoric și dialectic. Ceea ce au atacat ei mai târziu a fost, după părerea mea, coerența. Coerența și anumite principii. Neputând să spună că atacă principiile și metoda, au numit totul
Un scriitor uitat: Paul Georgescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3239_a_4564]
-
materialismul istoric și dialectic. Ceea ce au atacat ei mai târziu a fost, după părerea mea, coerența. Coerența și anumite principii. Neputând să spună că atacă principiile și metoda, au numit totul dogmatism...” Argumentul e falacios și discriminatoriu. Faptul că criticii nemarxiști nu puteau ataca esența doctrinei marxiste nu înseamnă că ei greșeau în aprecierea dogmatismului, cu precizarea că, spre deosebire de criticii marxiști, ei nu credeau că există critică marxistă nedogmatică. În ochii lor, dogmatismul era inerent marxismului, ca și oricărei doctrine impuse
Un scriitor uitat: Paul Georgescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3239_a_4564]
-
Puscariu, I.-A.Candrea, Sever Pop -, apoi Al. Rosetti, I. Iordan, Al. Graur, în fine elevii lor - sînt acuzați de cosmopolitism, paseism, idealism, obiectivism, formalism, reacționarism, împăciuitorism, imperialism, fascism; scrierile lor au caracter retrograd, antipopular, antinațional, antiștiințific, șovin, necombativ, neprincipial, nemarxist; tot ceea ce îi privește și nu e vădit negativ trebuie precedat de semnalul distanței demascatoare: "așa-ziși lingviști istorici ai limbii" (p. 75); "un dicționar așa-zis ăacademică" (p. 76), "așa-zișii lor elevi" (p. 77). Adevărată știință e în
Politică si lingvistică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17969_a_19294]
-
ț Experiența socială acumulată de-a lungul a mai multe secole pe mai multe continente a dovedit că marea Ťsperanță istoricăť a rămas în mai multe privințe iluzorie. În ultimele decenii a devenit tot mai evident, chiar și pentru gândirea nemarxistă, că fenomenele de criză ce afectează sistemul politic burghez nu sunt rezultate accidentale ale unor împrejurări locale, ci efecte inevitabile ale unor vicii structurale profunde, inerente formațiunii sociale întemeiate pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție șsic, sic și iar
"Limitele democrației occidentale și ideologia apologetică" by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10733_a_12058]
-
școlii lui Ungaretti și Quasimodo - cu ,,mesaj" greu de descifrat și de condamnat de cenzori - în fapt, un mod original și foarte concret de a-și formula în cuvinte insolit combinate propriile viziuni ale sentimentelor și ale ideilor poetice. Iremediabil nemarxiste, deși multe absorbite din filosofia germană prin Hegel, părintele ,,cu capul în jos" al lui Marx, viziunile ,,idealiste" sunt aproape criptografiate în extraordinarul Enghidu, început prin 1957, încheiat în 1959 și tipărit abia în 1965 în volumul Dreptul la timp
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
of the Effect of Family and Schooling in America. Referiri despre Holt, Goodman și Jencks la MIRCEA HERIVAN, Educația la timpul viitor, Editura Albatros, București, 1976, pp. 38-42. 14. Confruntări în filosofia educației 1. AL. BOBOC, Istoria filozofiei contemporane. Filozofia nemarxistă la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, E.D.P., București, 1976 și Filozofia contemporană, orientări și tendințe in filozofia nemarxistă din secolul XX, E.D.P., București, 1980. 2. D. D. ROȘCA, "Neotomism și neotomiști", în vol. Studii și eseuri
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Editura Albatros, București, 1976, pp. 38-42. 14. Confruntări în filosofia educației 1. AL. BOBOC, Istoria filozofiei contemporane. Filozofia nemarxistă la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, E.D.P., București, 1976 și Filozofia contemporană, orientări și tendințe in filozofia nemarxistă din secolul XX, E.D.P., București, 1980. 2. D. D. ROȘCA, "Neotomism și neotomiști", în vol. Studii și eseuri filozofice, Editura Științifică, București,1970. 3. G. VLĂDUȚESCU, Filozofia neotomistă în Franța, Editura Științifică, București, 1973. 4. J. MARITAIN, "La réalisme thomiste
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
pentru suportul acordat în efectuarea acestui stagiu de documentare. 16 O tratare in extenso a perspectivei teoretico-politice și a perspectivei epistemologice asupra ideologiei, precum și a concepțiilor subsumate acestora se regăsește în Șandru, Reinventarea..., 48-111. 17 Chiar și încercările teoreticienilor sociali nemarxiști de a ieși de sub "vraja lui Marx", prin postularea unui sens general al ideologiei, nu s-au putut delimita de probleme precum sunt cele legate de interes, dominație sau cunoașterea subiectivă (și deci, din punctul de vedere al criteriilor de
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
mai multe moduri de viață alternative. O astfel de înțelegere a ideologiei, chiar dacă pare generală și neutră, încearcă în fapt să se constituie într-o explicație alternativă la cea care conferă ideologiei în tradiție marxistă caracterul negativ: "Acolo unde comentatorii nemarxiști au reținut dubla conotație peiorativă asociată accepțiunii metaforice inițiale a termenului, ei au generalizat-o și au oferit o varietate de explicații suplimentare pentru distorsionarea sistematică a cunoașterii și manipularea interesată a convingerilor, pe care vor să le sugereze atunci când
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
Laclau, nici Brenner nu au atacat per-spectiva mai istoricistă (și mai puțin deterministă) a lui Cardoso și nici conținutul empiric al tezei lui Frank, adică subdezvoltarea. În această secțiune voi arăta că o parte semnificativă a criticilor dependenței, marxiști și nemarxiști, accentuează nu doar dinamica economică (a capitalismului), ci și relația acesteia cu o structură politică internațională mai autonomă. Ca un corolar, tradiția dependenței a contribuit la redefinirea conceptului de putere, atît de important și pentru realiști. Un prim pas al
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
imperialismului poate fi găsită și la Laclau, care definea dependența economică ca "absorbția constantă de către o regiune a surplusului economic al altei regiuni" (Laclau 1979: 36), o definiție pur descriptivă ce nu prea i-ar deranja pe mercantiliști. Dar economiștii nemarxiști care s-au ocupat de problema dezvoltării au mers mai departe. Sanjaya Lall a negat că influența externă și condiționarea sînt "ceva special, apărut în statele mai puțin dezvoltate, despre care să se poată spune că ar constitui dependența". Aceste
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
aveam impresia că planează asupra mea oarecare neîncredere, că eu în finanțe am făcut pagube și este vorba de judecarea mea (Moraru C. et. al.: 2006, 77-78). Mai departe, Luca era condamnat de colegul său Alexandru Moghioroș pentru "politica țărănească, nemarxistă" pe care Stalin ar fi observat-o în procesul transformărilor economice și sociale din RSR. Pentru prea multe compromisuri, cu alte cuvinte, cu "chiaburimea" de la sate (Moraru C. et. al.: 2006, 207, 239) în primul rând, dar și, colateral, cu
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
germani. I-am fi învins și i-am fi învins mai repede, cu mai puțin sânge [pierdut] (sic!). Sunt sigur de asta. Și poate am fi putut evita războiul" (Gluchowski: 1998, 47). Spre deosebire de Congresul PCUS, unde Stalin fusese catalogat drept nemarxist, Hrușciov afirma în fața comuniștilor polonezi că fostul dictator fusese un marxist convins, "care își dedicase trupul și sufletul clasei muncitoare" dar care, ca fiecare om, era totuși "failibil". În definitiv, conchidea Hrușciov, "Stalin este o figură foarte complexă" în care
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
dinamic al acesteia. În locul rațiunii umane (a științei în mod particular), Marx pune forțele productive, adică acele dispozitive culturale pe care societatea umană le-a creat în vederea producției materiale. Desigur că forțele productive („tehnologia” cum sunt ele numite în teoriile nemarxiste) sunt în funcție de cunoașterea acumulată. Nu numai de cunoașterea teoretică, științifică, ci și de cea practică. Ele nu sunt însă reductibile la cunoaștere în general. Această variabilă, ca și „rațiunea” filosofiei anterioare sunt cumulative în timp. În ritmuri diferite, ea evoluează
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
evoluție. Cel care a articulat în modul cel mai sistematic această teorie a fost Spencer. Spencerianismul a avut o largă influență în mentalitatea celei de a doua jumătăți a secolului trecut, popularizând cu succes conceptul de evoluție, care, în teoriile nemarxiste, a tins să-l înlocuiască complet pe cel de progres. Deși există la ora actuală discuții în legătură cu sensul influenței (Darwin i-a sugerat lui Spencer ideea de evoluție, sau invers, Spencer lui Darwin) (Harris, 1968), un lucru este cert. Conceptul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o societate industrială și o democrație politică, crezând în imperiu și aparținând bisericii anglicane”. Acest evoluționism a trecut la începutul secolului nostru, în științele sociale, printr-o criză puternică. Atât în antropologia socială și culturală occidentală, cât și în sociologia nemarxistă, în prima jumătate a secolului XX, conceptul de evoluție, nemaivorbind de cel de progres, a fost complet abandonat. În SUA, antropologia socială și culturală a fost dominată în prima jumătate a secolului XX de figura lui Boas. Principiul metodologic fundamental
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
produce cele necesare, fie se consideră direct gradul de satisfacere al necesităților umane. Pe această linie pusă în evidență de Marx se orientează, în ultimul timp, cu diferențe însă semnificative din alte puncte de vedere, și o serie de gânditori nemarxiști. De exemplu, teoria societății postindustriale (Bell, 1973) reprezintăo tentativă de elaborare a unui model explicativ și predictiv al istorieiumane. Teza fundamentală a acestei orientări este că economicul reprezintă sfera fundamentală a societății, de gradul de dezvoltare al căreia depinde dezvoltarea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dovedea mai degrabă varietatea surselor de documentare decât o opțiune teoretică personală sau asumată. Sedimentarea unei viziuni teoretice personale a fost facilitată de două Împrejurări care au afectat categorii diferite de sociologi. În primul rând, este vorba despre acumulările teoretice nemarxiste, Înfăptuite până În 1989 de sociologii mai vârstnici, care au favorizat structurarea unor opțiuni alternative la marxism. În al doilea rând, este vorba despre absența educației marxiste la generațiile de sociologi formate după 1989, care și-au conturat atitudinile teoretice În
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
marxismului s-a resimțit Îndeosebi prin ,,critica de delimitare și respingere” (C. Zamfir) a teoriilor sociologice burgheze. A existat și un efect pervers al acestei critici, constând Într-o inițiere - e drept, limitată, trunchiată - a publicului român În teoriile sociologice nemarxiste. Este semnificativ faptul că, În plină epocă antisociologică, cititorii români au putut afla din lucrarea Stelei Cernea informații utile privind teoriile psihosociologice elaborate de G. Tarde, L. Ward, E. Ross, E. Bogardus, S.M. Lipset, M. Duverger, modelul ,,hiperempirismului dialectic” formulat
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
secretar științific a fost, În perioada 1974-1979, sociologul român Ioan Mihăilescu. Noutatea acestui proces de penetrare a teoriilor vestice constă În trecerea de la ,,critica de respingere și delimitare” la ,,critica de deschidere”, bazată pe valorificarea În interiorul marxismului a ideilor sociologice nemarxiste (C. Zamfir). Impactul acestei deschideri s-a resimțit imediat, dar și pe termen mai lung. Un efect imediat a fost polemica desfășurată În România și În alte țări din zonă privind delimitarea sociologie - materialism istoric, ceea ce a Însemnat Începutul unui
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
realizează o analiză sociologico-epistemologică a sociologiei românești din perioada comunistă (1944-1989), cu statut de ipoteze de cercetare. Sociologia românească În perioada comunistă s-a constituit de la Început ca o reacție de depărtare de sociologia marxistă și asimilare a paradigmei sociologice nemarxiste, antebelice românești și a celei occidentale. Relansarea sociologiei În România a fost dominată de o triplă provocare: să fie acceptată ideologic și politic de regimul comunist ca legitimă și utilă, dar și să evite să fie Înghițită de ideologia comunistă
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
dintre cercetători sunt tineri, În faza de formare, până În 35 de ani. Profilul sociologiei din perioada comunistă: 1947-1989 Ipoteza 2: Sociologia românească s-a constituit de la Început ca o reacție de depărtare de sociologia marxistă și asimilare a paradigmei sociologiei nemarxiste, antebelice românești și a celei occidentale. Circulă adesea, mai ales În cercurile sociologice occidentale, dar este acceptată și de unii sociologi din România, o formulare stereotipă pentru a caracteriza sociologia românească postbelică: ea este o „sociologie marxistă” sau e „fundată
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
cei mai talentați lideri ai Partidului Comunist Italian. După 1946 li s-au alăturat cei dezamăgiți de incapacitatea Partidului Acțiunii de a transforma În realitate aspirațiile Rezistenței, vestind În viața publică italiană sfârșitul speranței Într-o alternativă laică, radicală și nemarxistă. „Croceeni făcuți de ocară”, cum Îi numea un scriitor. Prezentat drept vocea modernității și a progresului Într-o țară stagnantă și drept unica șansă de reformă socială și politică reală, PCI a polarizat În jurul său un cortegiu de savanți și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
său criteriu de evaluare a succesului. După cum am văzut În capitolul XIII, mecanismele economice erau principala preocupare a unei generații anterioare de intelectuali reformiști: ei i-au Întors regimului comunist propriile obsesii, conform ipotezei - Împărtășită deopotrivă de marxiști și mulți nemarxiști - că obiectul politicii este, În ultimă instanță, economia. În cursul decadei revizioniste dintre 1956 și 1968, discuția critică ambalată sub forma sugerării unei reforme economice fusese manifestarea cea mai apropiată de o opoziție reală. Însă, la mijlocul anilor ’70, orice observator
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]