168 matches
-
să respir trecut și prezent chiar aici Lasă-mă, să mă laud măcar din când în când că m-am trezit brusc din visare Dă-mi curajul să nu pot uita niciodată clipa aceea Lasă-mă să-ți povestesc despre neodihna acestor foi Dă-mi curajul ! Citește mai mult LASĂ-MĂ...Lasă-mă în brațele măriicând fără astâmpărprivirea-mi se-aruncănestingherităDă-mi curajul chiar trecătorsă încerc,să respirtrecut și prezentchiar aiciLasă-mă, să mă laudmăcar din când în cândcă m-am trezit bruscdin visareDă
MIHAELA MIRCEA [Corola-blog/BlogPost/382765_a_384094]
-
Ediția nr. 2271 din 20 martie 2017 Toate Articolele Autorului V-aș îndruma să mergeți pe caii de lumină, V-aș arunca pe umeri un șal al împăcării, Dar sînt mereu o rană din ce în ce mai plină Parcă de sarea albă din neodihna mării. Prin rana mea cea veche trec proaspete suspine, Sînt toate ale voastre, precum și ale mele; Un fel de epurare - eu, stația de bine Dintr-un noian de patimi, de neputinți, de rele. Prin tot vacarmul ăsta deci mergem înainte
SÎNT O RANĂ de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2271 din 20 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383070_a_384399]
-
înnegrită, Sub teiul încă verde, Cad stropi de ploaie tristă,... Durere și infern. Mă-ntreb, unde ești, ziuă? Unde ești, palmă caldă? Undea-ai pierit, cărare Spre zori de primăveri? Voi rătăci de-acuma Pe drumuri pustiite; Prin nopți de neodihnă, Spre mâine,..sau spre ieri? Citește mai mult Mă-ntreb, unde-i cărareaCe duce către ziuă? Am rătăcit buimacăFără vreun rost sau țel!Grădina e pustie!Din foișor,...ruină! Iar merii rumeni, cândva,Acum sunt goi și sterpi. Fântâna plânge
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
Pe banca înnegrită,Sub teiul încă verde,Cad stropi de ploaie tristă,...Durere și infern.Mă-ntreb, unde ești, ziuă? Unde ești, palmă caldă?Undea-ai pierit, cărareSpre zori de primăveri? Voi rătăci de-acumaPe drumuri pustiite;Prin nopți de neodihnă,Spre mâine,..sau spre ieri?... XV. ÎN MIEZ DE NOPȚI, de Florina Emilia Pincotan , publicat în Ediția nr. 2255 din 04 martie 2017. În miez de nopți, Să-mi fie Sublimul clar de lună, Însoțitor și prieten Pe lângă plopii suri
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
sau fluiditățile de argint și visare ale viorii. Deși aparțin unor profiluri de personalitate extrem de diverse, cu accente și traiectorii de evoluție inconfundabile, cele două autoare se întâlnesc în aspirația lor comună a așteptării de sine sau, altfel spus, al neodihnei de a-și fructifica mereu „constructorul” interior, de a rămâne în gest până la capăt, frumos și demn. Condiția femeii este un alt teritoriu de întâlnire pentru Doina și Constanța. Este însă un tip de slujire a acestei cauze care nu
„Renaşte în fiecare zi” – decupaj de suflet şi de viaţă – [Corola-blog/BlogPost/93051_a_94343]
-
Niculescu, publicat în Ediția nr. 2271 din 20 martie 2017. V-aș îndruma să mergeți pe caii de lumină, V-aș arunca pe umeri un șal al împăcării, Dar sînt mereu o rană din ce în ce mai plină Parcă de sarea albă din neodihna mării. Prin rana mea cea veche trec proaspete suspine, Sînt toate ale voastre, precum și ale mele; Un fel de epurare - eu, stația de bine Dintr-un noian de patimi, de neputinți, de rele. Prin tot vacarmul ăsta deci mergem înainte
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
astfel fură toate în plan și se zidiră. Citește mai mult V-aș îndruma să mergeți pe caii de lumină,V-aș arunca pe umeri un șal al împăcării,Dar sînt mereu o rană din ce în ce mai plinăParcă de sarea albă din neodihna mării.Prin rana mea cea veche trec proaspete suspine,Sînt toate ale voastre, precum și ale mele;Un fel de epurare - eu, stația de bineDintr-un noian de patimi, de neputinți, de rele.Prin tot vacarmul ăsta deci mergem înainte,Inconștient
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
mare-n furtună, uneori mă văd alergând în infinit, e târziu, nu mai pot să-mi smulg aripile, zbor spre neunde, prin valurile singurătății din ceață. când mă voi întoarce, voi găsi zăpezile de mâine și patul gol, vegheat de neodihnele gândului, îmi va ieși din oglindă chipul ei, va veni până la marginea speranței, apoi se va strecura prin frigul chemării peste umbra mea, alergând după depărtările timpului. luni, 9 decembrie 2013 Referință Bibliografică: arunc ancora în pustiul din mine / Ion
ARUNC ANCORA ÎN PUSTIUL DIN MINE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1075 din 10 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363300_a_364629]
-
voi adormi uitat, Pierdut într-o provincie pustie...” ( Plumb de toamnă ) Publică volumele Plumb, Scântei galbene, Bucăți de noapte, Poezii, Comedii de fond din care nu lipsesc accentele profunde, neliniștea surdă, ancestrală, spaima și groaza în fața curgerii ireversibile a timpului, neodihna spiritului sau povara tot mai a grea a vieții, după cum nu lipsește nici liniștea aceea binefăcătoare, întotdeauna caldă și voluptoasă, pe care i-o prilejuiește întâlnirea cu femeia iubită. „ ... Iubito, și iar am venit... Dar astăzi, de-abia mă mai
„ … DESCHIDE CLAVIRUL ŞI CÂNTĂ-MI … ” de AUREL CONȚU în ediţia nr. 2177 din 16 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362500_a_363829]
-
au strivit și m-au ținut în fiare („Mărturie”, Andrei Ciurunga, p. 200). Descrierea universului carceral trece de la realismul brut până la impresionism, încercând să ne aducă mai aproape de trăirile lor. În reprezentarea durerii, a fricii, a frigului, a foamei, a neodihnei, a mizeriei, a însingurării, a răzvrătirii, a nedreptății etc. sunt create unele dintre cele mai plastice imagini: Hei, degetele noastre noduroase/ au pietre scumpe de rubin pe ele/ din rănile ce-ajung până la oase/ și bătături în jurul lor, inele („Aceste
O EPOPEE A SUFERINŢEI ŞI A SALVĂRII ROMÂNEŞTI de ALEXANDRU MĂRCHIDAN în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360774_a_362103]
-
tavă de aur. A doua zi însă când se trezise, mahmur fiind, căută să-și aducă aminte ce se întâmplase în seara precedentă. Capul îl durea îngrozitor deoarece vinurile amețitoare, mâncărurile alese, fumul aromatele arse din abundență și mai ales neodihna, îl obosiseră în așa măsură încât era incapabil să-și mai aducă aminte ceva în afară de abundența sărbătorii. Apoi, încet, încet, îi reveni în minte o imagine a unui cap tăiat pe o tavă. Cel al lui Ioan Botezătorul. Era doar
ANCHETA(FRAGMENT DIN ROMAN-2) de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366942_a_368271]
-
Acasa > Poezie > Sonete > CERBII Autor: Florentin Dumitrache Publicat în: Ediția nr. 2156 din 25 noiembrie 2016 Toate Articolele Autorului Cerbii se-adapă din vârfuri de brad Oglindite-n ochiuri de apă, Stropi de neodihnă curg înspre vad, Iar cerbii se-adapă,se-adapă. Rămâne doar umbra apei pe prund, Setea le-a fost potolită, Se-ntorc înspre țancuri.Oare când Ivitu-sa iar frumusețe dorită ? Privesc înspre vârfuri,arcuri de trup În salturi tot
CERBII de FLORENTIN DUMITRACHE în ediţia nr. 2156 din 25 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368739_a_370068]
-
dorită ? Privesc înspre vârfuri,arcuri de trup În salturi tot mână și mână, Se-nalță spre ceruri,de-acolo irup Lumină în inimi,lumină. e vad. Cerbii se-adapă din vârfuri de brad Oglindite-n ochiuri de apă, Stropi de neodihnă curg înspre vad, Iar cerbii se-adapă,se-adapă. Rămâne doar umbra apei pe prund, Setea le-a fost potolită, Se-ntorc înspre țancuri.Oare când Ivitu-sa iar frumusețe dorită ? Privesc înspre vârfuri,arcuri de trup În salturi tot
CERBII de FLORENTIN DUMITRACHE în ediţia nr. 2156 din 25 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368739_a_370068]
-
dorită ? Privesc înspre vârfuri,arcuri de trup În salturi tot mână și mână, Se-nalță spre ceruri,de-acolo irup Lumină în inimi,lumină. e vad. Cerbii se-adapă din vârfuri de brad Oglindite-n ochiuri de apă, Stropi de neodihnă curg înspre vad, Iar cerbii se-adapă,se-adapă. Rămâne doar umbra apei pe prund, Setea le-a fost potolită, Se-ntorc înspre țancuri.Oare când Ivitu-sa iar frumusețe dorită ? Privesc înspre vârfuri,arcuri de trup În salturi tot
CERBII de FLORENTIN DUMITRACHE în ediţia nr. 2156 din 25 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368739_a_370068]
-
pinteni de piatră din munte sau mânuind barosul, cu toate că nu era prea robust. În ultimul an al vieții sale, Părintele Dometie Manolache a slăbit și s-a șubrezit mult, ca urmare a necontenitelor osteneli făcute fără cruțare. Drumurile obositoare, postul, neodihna, slujbele fără nici un ajutor, cântarea plină de dăruire, afară și în bisericile neîncălzite iarna, privațiunile de tot felul - au contribuit substantial la îmbolnăvirea sa. Părintele a devenit tot mai rezervat și mai obosit, în contrast cu firea sa activă și dinamică. Ce
UN AUTENTIC EROU AL CREDINŢEI ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1259 din 12 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349800_a_351129]
-
aproape, dar nu vine. Se lăsase o tăcere adâncă în juru-mi ca zeama de struguri Jucată în lin pe rit de sârbă de picioare tinere, frumoase, Undeva spre apus înaltul cerului aprinsese ruguri Când eu îl căutam pe Domnul cu neodihna în oase. Urcam pe-o scara împletită cu lumină tot mai sus Și tot mai departe Dumnezeu era, tot mai departe, Când soarele își pusese capul pe-o pernă de apus Îl mai căutam în gânduri îngălbenite din Carte. Paginile
ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 221 din 09 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348252_a_349581]
-
știu că fiecare ar fi făcut-o pentru mine.” Dacă autorul acestei fascinante cărți a fost mărinimos cu toate personajele sale și le-a dezvăluit doar calitățile, cu el însuși e necruțător. „Realizez brusc că durerile mele sunt mai importante, neodihna mea e mai mare, nevoile mele mai stringente decât ale celorlalți... Ce căutam aici? Pentru ce toată această zbatere dacă sufletul meu nu poate vibra la nevoile celor din jur?... Calea mea dreaptă rătăcea, neputincioasă prin întuneric și eu nu
TREIZECI ȘI TREI DE ZILE DE FERICIRE AUTOR ION DUMITRAȘCU, SAU CALEA SPRE UN PRIETEN de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1812 din 17 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/365885_a_367214]
-
de Teiuș, gândind și pe patul suferinței la emanciparea națională și spirituală a românilor, se stingea din viață în martie, 1867. Și acum, când scriu aceste cuvinte , port în suflet și nu numai, urmele spinilor străjuind lângă Numele Lui... În stânga neodihnei sale, tot uitate între spinii nepăsării, stau mormintele părinților săi... Mama sa, era Elena Châlb, din Mâsca, iar tatăl său, Ioan Popa, din Galșa, care își pierde viața în urma evenimentelor din toamna anului 1849, fiind împușcat, pentru vina de a
TESTAMENTE UITATE- TESTAMENTE CARE DOR (MORMINTE ŞI SPINI...) de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 201 din 20 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366663_a_367992]
-
mai 2016 Toate Articolele Autorului nu sunt făcută să te fac robul meu să duc a foame de iasomie aroma îmi aduc aminte de jugul dintre noi îți scriu sonete desuete de o vreme sonetele mele au gust de noapte neodihna genunchilor și neputința glasului ca să te strig m-aș retrage mă tem să nu mă jignească pasul timida mea grijă și oblojeala somnului pierdut cât țineam eu la copii!!!!! sonetista ... Referință Bibliografică: SONETE CU RĂSUNET 2 / Florica Ranta Cândea : Confluențe
SONETE CU RĂSUNET 2 de FLORICA RANTA CÂNDEA în ediţia nr. 1976 din 29 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/366124_a_367453]
-
Acasa > Versuri > Cuvinte > PUȚIN NOROC Autor: Petru Jipa Publicat în: Ediția nr. 2097 din 27 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului O neodihnă din interior o stare de dincolo de adevăr, mișcarea mâinii mele stângi apoi a mâinii mele drepte este în planul acestui perete un drum. Materia și mișcarea ei dezordinea pornită de la Zei apoi se ordonează toată în iubire și se leagă
PUŢIN NOROC de PETRU JIPA în ediţia nr. 2097 din 27 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366278_a_367607]
-
sufletul său a prins aripi cu care s-a înălțat peste condiția de muritor, dar „neocrotit de nuferi” (Să-ți leg nuferi la glezne), meditând la rostul omului „Zborul continuă,/ gândul duce dincolo de gând/ și ciclul se reia/ cu alții.” (Neodihnă) rămâne „cu un singur regret// acela că mor.” ( Singurul regret). Punând cuvântul pe piedestalul mult meritat, poetul îl apără cu toată ființa sa, ca pe un idol: „Voi fi nebănuit ca tunetul/ aruncat din senin peste case,/ ploaie voi fi
VOLUM DE POEZIE de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 1016 din 12 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352433_a_353762]
-
Aldous Huxley împărtășește ideea experienței mistice a lui Pascal, mărturisite de celebrul “Memento“. Primul cuvânt Foc, exprimă extazul mistic pe viu, susține acesta în studiu consacrat lui Pascal. Prin creație, renăscătoare flacără, filozoful are certitudinea nemuririi-non omnios moriar. Iradiind în neodihna nopții, această purificare pune avanposturi față de orice noapte a spiritului.Viziunea focului atestă înflăcărarea lui Pascal în lupta cu Hypnos și Morfeu, titanica sforțare să mântuie sufletul uman de oroarea nopții, de volbura abisurilor și bezna necunoașterii. În opera lui
HYPNOS ŞI MORFEU ÎN LUPTĂ CU PASCAL de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 338 din 04 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351471_a_352800]
-
visătoare) Nu-ți dai seama că dacă femeia și bărbatul ar rămâne îmbrățișați în ipostaza rutului, și dacă s-ar pierde și nu s-ar mai putea desprinde, ar muri epuizați. Apoi ar muri de foame, apoi ar muri de neodihnă, apoi ar muri de sete. CONSTANTIN BRÂNCUȘI : (gânditor) Așa este... Dar nu la asta mă gândesc eu. La altceva. Gândește-te la creație și la întreg. Nu întregul este de vină, ci părțile. Părțile sunt în așa fel alcătuite...Aici
PIESĂ DE TEATRU ÎN TREI PĂRŢI de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 83 din 24 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350483_a_351812]
-
fiu prea sigură de mine. Nici acum nu sunt sigură, dar am ajuns la o stare de împăcare (fără aroganță sau trufie), în sensul unei înțelegeri acceptate, a unei stări de conviețuire calmă cu reușita și abandonul, cu limitele și neodihna de a le înțelege, măcar, dacă pe unele nu le poți depăși. - Și pentru că tot a venit vorba de oglinzi, să vorbim și despre oglinzile din proza semnată Carmen Firan. “Plăcerea conferințelor în fața oglinzii s-a transformat în ritual. Își
SUNTEM DEPENDENTI DE MIRACOL. DE VORBA CU SCRIITOAREA CARMEN FIRAN de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 116 din 26 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350810_a_352139]
-
uitată pe pământ”. Pentru Mihaela Meravei poezia e totul, este viață, naștere și renaștere, sprijin în clipele de cumpănă: „când mi s-au frânt aripile / m-ai prins în palme / din suflet ți-am făcut culcuș / să-mi pot odihni neodihna / privire în privire / gând în gând / m-ai renăscut” (poezie). Miracolul maternității, ivit „dintr-o celulă în diviziune” - căreia îi simți pulsul și din clipa aceea ești prins ca într-un vîrtej într-o iubire fără sfârșit, această minune de
EDITURA INFORAPART, 2012, (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 719 din 19 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351553_a_352882]