89 matches
-
lui Nicolae Milescu, Dionisie Fotino, G. Papadopol, fiind amprentat puternic de mediul cultural în care a crescut. Constantin Aristia 45 și Ion Heliade-Rădulescu46, dar se impun câteva precizări. Nu trebuie minimalizată în special influența literaturii (cu deosebire a poeziei lirice) neogrecești asupra celei românești. Costachi Conaki, Barbu Paris Mumuleanu, Ienăchiță Văcărescu, Iancu Văcărescu, Anton Pann, Grigore Alexandrescu, George Săulescu sunt doar câțiva din cei în a căror operă s-au descoperit asemenea semnificative reflexe. Unii preiau diverse poezii din caiete nesemnate
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sârbești și bulgărești, capătă contur definitiv în versiunea românească, tipul moldo-muntean. Aici acțiunea este dominată de drama creatorului, încheiată printr-un dublu sacrificiu. Locul de obârșie al baladei pare să fie spațiul elin. Pledează pentru aceasta forma incipientă a cântecului neogrecesc, în care se păstrează trăsături rudimentare ce îl apropie de baza etnografică, și numele Manole, Caplea, Ana, caracteristice onomasticii grecești. Un rol important în răspândirea baladei la popoarele balcanice l-au avut breslele zidarilor aromâni. Variantele sud-est europene ale Meșterului
MESTERUL MANOLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288098_a_289427]
-
limba latină cât și cea greacă începuseră să evolueze în jurul secolului al treilea după Cristos (ca să ne exprimăm cu mare aproximație) de la un sistem cantitativ către un sistem bazat pe accent așa cum este cel al limbilor neolatine și al limbii neogrecești; această evoluție a avut loc, așa cum e logic, întâi în mediile populare și s-a răspândit apoi în clasele cultivate deși era combătură de învățământul tradițional. Într-adevăr, acest învățământ, fiind bazat și pe poezia clasică, trebuia în mod obligatoriu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Palamed, autor al unei istorii cu titlu și conținut similar, scrisă în 1607, la curtea cneazului Constantin din Ostrog. De asemenea, a fost transpusă, în rezumat, în slavona rusă, în același secol al XVII-lea. Aparținând, în primul rând, literaturii neogrecești din diaspora, poema lui S. face parte și din patrimoniul literar românesc atât prin calitatea de slujbaș domnesc a autorului și prin subiectul ei, cât și prin faptul că foarte curând avea să fie încorporată istoriografiei în limba română. SCRIERI
STAVRINOS (c. 1570. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289891_a_291220]
-
ai lui Mihai Viteazul: Stavrinos și Palamed, Ploiești, 1943, 3-56; Povestea preafrumoasă a lui Mihai Voievod, tr. Rita și Eugen Dobroiu, LRV, II, 193-225; Cronica lui Stavrinos, tr. și pref. Gheorghe Tomozei, București, 1975. Repere bibliografice: G. Dem. Teodorescu, Scrieri neogrecești despre români. Vistierul Stavrinos și mitropolitul Matei al Mirelor, LAR, 1896, 5, 1897, 1; O. Tafrali, Poema lui Gheorghe Palamide despre viața lui Mihai Vodă Viteazul, București, 1905; Iulian Ștefănescu, Epopeea lui Mihai Viteazul în lumea greco-rusească, în secolii XVII
STAVRINOS (c. 1570. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289891_a_291220]
-
I (1940), 85-89; Vasile Grecu, Stavrinos. Eine gar schöne Erzählung über Michael den Wojewoden, „Berliner Byzantinische Arbeiten”, 1960, 180-206; Börje Knös, L’Histoire de la littérature néogrecque. La période jusqu’en 1821, Stockholm-Göteborg- Uppsala, 1962, 413-416; C. Th. Dimaras, Istoria literaturii neogrecești, tr. Mihai Vasiliu, București, 1968, 85-86; Ivașcu, Ist. lit., 120-121; Ist. lit., I, 325-329; Dan Zamfirescu, „Vitejiile lui Mihai Voievod”, LRV, II, 186-193; Piru, Varia, I, 10-12; Dicț. lit. 1900, 808-809; Mazilu, Recitind, II, 138-141. Il. M.
STAVRINOS (c. 1570. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289891_a_291220]
-
latină, cît și cea greacă începuseră să evolueze în jurul secolului al III-lea după Cristos (ca să ne exprimăm cu mare aproximație) de la un sistem cantitativ către un sistem bazat pe accent, așa cum este cel al limbilor neolatine și al limbii neogrecești; această evoluție a avut loc, așa cum e logic, întîi în mediile populare și s-a răspîndit apoi în rîndul claselor cultivate, deși era combătură de învățămîntul tradițional. Acest învățămînt, fiind bazat și pe poezia clasică, trebuia în mod obligatoriu să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tematice. Astfel, legenda Meșterul Manole este studiată în cadrul literaturii balcanice, stabilindu-se, prin analiză, trei tipuri ale credinței despre construcție (grec, sârb și român), iar în cadrul lor, mai multe variante. După ce prezintă critic lucrări similare asupra basmului, apreciind clasificarea basmelor neogrecești făcute de J. G. von Hahn, Ș. expune în prima parte a monografiei Basmele române... teoria substratului antropologic și a suprapunerii factorului etnologic în poveștile populare. El grupează basmele românești în patru secțiuni: povești mitico-fantastice, etico-mitice (psihologice), religioase (legende), glumețe
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
în încercarea poetului de a construi o perifrază lucrată, ,,artificiu” prețios și complicat, incizat cu ingeniozitate și virtuozitate, destinat să trezească uimire și surpriză; poate fi aici un gust baroc format sub influența liricii italiene de concetti, receptată prin intermediul poeziei neogrecești, ceea ce nu se confundă totuși cu încercarea de artă barocă, străină lui. Imaginea măștii, în Satiră, specifică barocului, are la V. numai un sens demascator, ce l-ar apropia de J.-J. Rousseau și de preromantism. Parodia (Tatăl nostru parodiat), gen
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
II, îngr. Marta Anineanu și Virgil Cândea, București, 1967, 42-83; Constantin Erbiceanu, Două poezii ale lui Alexandru Văcărescu, fiul lui Ienăchiță Văcărescu, BOR, 1897, 8; Iorga, Ist. lit. XVIII, II, 394-397; Densusianu, Opere, III, 321-323; Ariadna Camariano, Influența poeziei lirice neogrecești asupra celei românești. Ienăchiță, Alecu, Iancu Văcărescu, Anton Pann și modelele lor grecești, București, 1935; I.C. Filitti, O jalbă a lui Alecu Văcărescu către vodă Hangerli, PL, 1936, 1; I. Vârtosu, Destinul tragic al poetului Alecu Văcărescu, ADV, 1936, 14
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
Nicolae Predescu, Poeți și artiști, București, 1900, 382-423; Iorga, Ist. lit. XIX, I, 30-40, 147, 154-157; Ramiro Ortiz, Pietro Metastasio e i poeti Vacaresti, Torino, 1914; Bogdan-Duică, Ist. lit., 1-38; Densusianu, Lit. rom., II, 57-76; Ariadna Camariano, Influența poeziei lirice neogrecești asupra celei românești. Ienăchiță, Alecu, Iancu Văcărescu, Anton Pann și modelele lor grecești, București, 1935; Zarifopol, Pentru arta lit., II, 78-88; Perpessicius, Opere, VIII, 101-106; Popovici, Romant. rom., 147-154; Paul I. Papadopol, Poeții Văcărești. Viața și opera lor poetică, București
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
regăsește integrată cronologic la începutul istoriei sale. Inspirată de un subiect ce îi impresionase pe contemporani - Dionisie Eclesiarhul, Dionisie Fotino, ca și pletora de cronici rimate -, este croită în versuri lungi, de cincisprezece silabe (tetrametru trohaic catalectic), după modelul scrierilor neogrecești. Dacă în versurile sale moralizatoare sfârșitul violent al domnitorului este socotit o pedeapsă divină, previzibilă și meritată, când compune în proză Z. îi analizează cauzele: înrobirea țării prin biruri și abuzuri cunoscute la Poartă, de unde vin mazilirea și moartea, descrise
ZILOT ROMANUL (1787. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
adeseori metaforic și uneori rimat, într-o propoziție sau într-o frază, un adevăr cu valabilitate generală , impus prin tradiție. Denumirea speciei este de proveniență cultă (din latinescul proverbium și francezul proverbe) și a înlocuit mai vechiul parimie, de origine neogrecească. În popor se folosesc termenii cuvânt, pildă, vorbă, zicală, zicătoare. Izvorât dintr-o experiență colectivă îndelungată, p. a circulat la toate popoarele, din cele mai vechi timpuri. Pătrunzând foarte devreme în scris, s-a confundat cu maximele, sentințele, pildele filosofilor
PROVERB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289049_a_290378]
-
să arăt ce a însemnat iudaismul în interiorul spațiilor central și sud-oriental ale Europei, pentru ca într-un volum următor să stărui asupra diasporei armenilor. Un salt calitativ în literatura de specialitate a fost înregistrat prin reconstituirile care înglobează caracteristicile istoriei culturale neogrecești, lucrări de istorie literară și comparatism literar semnate de Constantin Th. Dimaras, Alkis Anghelon, Leandros Vranoussis, Panaiotis Pistas ș.a. M-am folosit cu precădere de sinteza Histoire de la littérature neohellénique a lui C. Th. Dimaras, care reconstituie principalele direcții de
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
în reformele propuse de intelectualul maghiar, reforme care, la rândul lor, erau menite să lămurească problema națională. Pentru spațiul grecesc, conexiunile cu Herder au fost observate de C.Th. Dimaras, anume, prezența ideilor lui în dezvoltarea și afirmarea ideologiei și culturii neogrecești. Paul Cornea a analizat pașoptismul românesc și cultura germană, acordând importanță convergențelor dintre conținutul operelor istorico-literare romantice și preceptele herderiene. De asemenea, Iosif Wolf a studiat componenta herderiană a ideologiei române de la 1848, cu aplecare specială asupra reprezentanților transilvăneni. Aceluiași
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
Fernand Braudel, Mediterana și lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea, ed. cit.; Jean Delumeau, Frica în Occident (secolele XIV-XVIII). O cetate asediată. Traducere, postfață și note de Modest Morariu, Editura Meridian, București, 1986. C.Th. Dimaras, Istoria literaturii neogrecești, în românește de Mihai Vasiliu, Editura pentru Literatură, București, 1968, p. 75. Răzvan Theodorescu, Civilizația românilor între medieval și modern, București, 1987, vol. I-II. Vezi Filocalia, vol. VII, București, 1977. Filocalia, ed. cit., p. 229. Virgil Cândea, „Studiu introductiv
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
ed. cit., am încercat să dezvăluim câteva aspecte importante ale receptării lui Herder de către intelectualul maghiar; cf. capitolul „Széchenyi Istvăn și relațiile româno-maghiare”, pp. 84-103. C.Th. Dimaras, Neoellinikos diafotismos, Atena, 1977, capitolul „J.G. Herder și prezența sa în formarea spiritului neogrecesc”. Paul Cornea, „Pașoptismul și cultura germană”, în Revista de istorie și teorie literară, nr. 3-4, 1984. Iosif Wolf, „Herderianismul - componentă a ideologiei generației române de la 1848”, în Marisia (Studii și materiale), VIII, 1978, pp. 146-156. Iosif Wolf, „Die rumänische Herderrezepzion
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
Biblioteca Academiei (1937-1939), apoi ca asistent la Institutul de Istorie Națională (1943-1949) și cercetător științific la Institutul de Istorie „N. Iorga” (1949- 1968). A fost membru al Societății de Științe Istorice din România și membru al Societății Internaționale de Științe Neogrecești. Pe lângă numeroase studii privind istoria Eteriei și relațiile istorico-culturale greco-române, C. a avut preocupări în domeniul istoriei literaturii române, al literaturii comparate și bibliologiei. Astfel, a reconstituit filiera unor traduceri grecești din cultura română, stabilind, pentru începutul secolului al XIX
CAMARIANO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286049_a_287378]
-
début du XIX-e siècle, 1943), a rectificat atribuirea eronată a lucrării Teatrul politic a lui Nicolae Mavrocordat (La Traduction grecque du „Théâtre politique”, attribuée par erreur à N. Mavrocordat et les versions roumaines, 1943) și a studiat Influența poeziei lirice neogrecești asupra celei românești (1935). Dar opera sa de căpătâi rămâne monumentala lucrare Academiile Domnești de la București și Iași (1971), publicată și în limba franceză în 1974, lucrare care a primit premiul a două Academii, în țară și în Grecia. Recenzentul
CAMARIANO-CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286048_a_287377]
-
Recenzentul lucrării în Grecia, C. Th. Dimaras, considera că această carte va fi indispensabilă pentru cercetătorii învățământului românesc și grec. Se poate afirma astfel că fără aceste cercetări erudite comparatismul literar româno-grec nu ar fi posibil. SCRIERI: Influența poeziei lirice neogrecești asupra celei românești, București, 1935; Spiritul revoluționar francez și Voltaire în limba greacă și română, București, 1946; Academiile Domnești de la București și Iași, București, 1971. Ediții: D. Russo, Studii istorice greco-române. Opere postume, I-II, București, 1939 (în colaborare cu
CAMARIANO-CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286048_a_287377]
-
o operă literară cu tentă puternică de originalitate, creație exclusivă a lui Ion Creangă. Expedițiile lui Harap-Alb, asociat cu tovarăși năzdrăvani, fac trimitere la călătoria Argonauților în căutarea lânii de aur din Colchida. Spânul, ca personaj, apare și în basme neogrecești, Fiul împăratului și spânul, Spânul, în care personajul este sfătuit, ca și în Povestea lui Harap-Alb, să nu se întovărășească cu omul spân, apoi substituția se face, eroul trecând probe asemănătoare, ajutat de albine sau furnici. Tovarășii năzdrăvani, corespunzători lui
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
latinești savante; * 3,95% italiene. Formații interne 3,91% (majoritatea fiind bazate pe etimoane latine) Slave 14,17% 9,18% slava veche; 2,6% bulgărești; 1,12% rusești; 0,85% sârbo-croate; 0,23% ucrainene; 0,19% poloneze. Germane 2,47% Neogrecești 1,7% Traco-dace de substrat 0,96% Maghiare 1,43% Turcești 0,73% Englezești 0,07% (în creștere) Onomatopee 0,19% Origine incertă 2,71%. Structura etimologică a vocabularului reprezentativ al limbii române Sursa: Informațiile valorificate în hartă sunt preluate
Societatea românească azi by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
cari sunt acele proprietăți cari dovedesc un substrat și etnic lingvistic comun? 1) Formațiunea caracteristică a viitorului cu un verbum volendi (vouloir, wollen), comună limbilor albaneză, română, neogreacă, bulgară și sârbă. 2) Lipsa și circumscrierea infinitivului în limbile albaneză, bulgară, neogrecească, ba uneori în cea română și cea sârbă chiar. 99 {EminescuOpXV 100} 3) Însemnarea genitivului și a dativului cu aceeași formă (în limbile albaneză, română și bulgară). 4) Așezarea articolului după, nume, unde ține locul terminațiunilor declinațiilor. articolul albanez definit
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
că toponimele îmbătrînesc și dispar mai repede decît cuvintele comune (să ne gîndim numai la cele cîteva zeci de toponime păstrate din dacă ori latină, față de zecile de mii de cuvinte comune moștenite, și la puținătatea generațiilor de toponime turcești, neogrecești, germane etc., față de multitudinea cuvintelor comune de aceleași origini) și se îmbolnăvesc mai grav și mai des decît acestea („vindecîndu-se“ destul de greu și prezentînd „răni“ și „cicatrice“ care le „mutilează“). Despre numele de locuri romînești, în special Regulile privind formarea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
abstractă și niciun verb. Există și un al doilea strat de cuvinte turcești osmanlii, din epoca fanariotă, care conține neologisme turcești cunoscute aproape numai de păturile superioare ale societății și care au dispărut odată cu această epocă, la fel ca termenii neogrecești contemporani lor. Cuvintele din turca osmanlie au pătruns în română fie direct, fie prin intermediul unor limbi slave (bulgară și sârbă); acestea din urmă sunt, pentru română, împrumuturi bulgărești sau sârbești, conform principiului etimologiei directe. În timpul din urmă, E. Suciu a
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]