213 matches
-
și zvâcnește agonic, uneori orfeic, condiția tragică a umanului, însă ceea ce este pentru noi încă de meditat, ca și la Eminescu (cel neîmpăcat cu o „ patrie” terestră (vezi M. Ungheanu) - e faptul că s-a ex primat în LIMBA ROMÂNĂ, neolatina, necum în vreuna sla vica! „ Tatăl Rusia”, este mono logul hamletian, al Claunului care acuza Incestul în Cetate. Incestul monstrului istoric, panslavic, parusianismul și umbră demențiala a misticului Rasputin, a lui Ivan cel Groaz nic (Groznâi, de unde concepte că groază
ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/93_a_118]
-
este în mare parte de origine latină, dar fiindcă limbi romanice de est s-au dezvoltat aproape fără contact cu restul limbilor neolatine, se pot observa atât dezvoltări neobișnuite de semnificație cât și împrumuturi care nu se pot găsi în nici o altă parte a lumii romanofone. Datorită substratului vocabularului de origine posibil dacă, există și cuvinte fără echivalent în limbi romanice occidentale, dar
Vocabularul limbii române () [Corola-website/Science/314835_a_316164]
-
agru", "câmp", "falce", "a ara", "grâu"), numele animalelor ("cal", "șa", "taur", "pește"), numele părților și elementelor corpului ("păr", "frunte", "ochi", "piept", "sânge") și terminologia religioasă ("Dumnezeu", "biserică", "cruce", "Paște", probabil "Crăciun"). În alte domenii, sunt adesea mixte cu împrumuturi, atât neolatine cât și alte. Este interesant de observat că româna nu a reținut niciun cuvânt legat de administrație statală, unica excepție fiind "județ" (< , "cetate" este de origine latină , dar și-a schimbat sensul de la "stat" la "fortăreață"), înlocuindu-le cu împrumuturi
Vocabularul limbii române () [Corola-website/Science/314835_a_316164]
-
de icre pe sezon. Nu are valoare economică. Specia este cunoscută sub denumirile populare de "asprete", "popete" sau "sforete," date de localnicii din satul Galeșu, de pe valea Vâlsanului. Numele științific de "Romanichthys valsanicola" este format din "Romanichthys", care provine din neolatinul "romani", "romanicus" = românesc + grecescul "ichthys" = pește și "valsanicola" o latinizare a numelui râului Vâlsan. Denumirea științifică a speciei se traduce ca „pește românesc de pe valea Vâlsanului”. Denumire populară de "asprete" este dată după solzii săi aspri. Este singurul pește a
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
piesele sale în prețioase documente folclorice. Don Afonso al V-lea și nobilii din suita să manifestau un anumit interes pentru umaniștii italieni. Aceștia vin în Portugalia că mentori. Don Joao al II-lea întreține legături epistolare cu marele poet neolatin Angelo Poliziano. Mulți portughezi vor învăța dreptul și limbile clasice în Italia, la Florența, Bologna, Padova, iar mai târziu la Universitatea de la Louvain. Don Joao al III-lea (1521 — 1557) l-a angajat pe umanistul flamand Nicolau Clenardo ca profesor
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
nu sunt recunoscuți ca minorități naționale. În Grecia doar cei ce descind din vechii eleni sunt recunoscuți ca băștinași. Majoritatea acestora sunt grecii propriu-ziși, dar și aromânii filo-eleni sunt considerați băștinași și membri ai națiunii, ca "greci vorbitori de limbă neolatină" sau chiar "vorbitori ai unui idiom grecesc" (fabricând o istorie antică și o lingvistică alternativă și supralicitând rolul jucat de aromâni in crearea Greciei moderne) parte din "Elleniki ethniki koinonia" (comunitatea neamului elenic). Guvernul grec nu face nimic pentru păstrarea
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
lirice scurte dar complexe dădeau glas sentimentelor personale, mai ales iubirii dintre bărbat și femeie. Poeții francezi din Evul Mediu care scriau despre dragoste și cavalerism se numeau trubaduri. De regulă erau de proveniență nobilă și scriau într-o limbă neolatină. Poezia lor diferea foarte mult de genurile epice ce erau la modă în nord. Datorită Eleonorei de Aquitania, fiica unui trubadur devenită în 1137 soția regelui Ludovic al VII-lea, acest lirism și cultul dragostei cavalerești se răspândește rapid în
Trubadur () [Corola-website/Science/307555_a_308884]
-
(numele grecizat al lui Philipp Schwarzerd - în germană „pământ negru”, n. 16 februarie 1497 în Bretten - d. 19 aprilie 1560 în Wittenberg) a fost un filolog, filosof, umanist, teolog, autor de manuale și poet neolatin. A fost cunoscut că "Praeceptor Germaniae". Prieten foarte apropiat cu Martin Luther, reformator el însuși, s-a distanțat, în cele din urmă de acesta, când a început să politizeze Reforma. Tatăl său, Georg Schwartzerdt era originar din Heidelberg și lui
Philipp Melanchthon () [Corola-website/Science/306143_a_307472]
-
orașe și cetăți române, numindu-le Grădiște, Jidova și Balgrad. Limba română reprezintă un idiom romanic, care își trage originea din vechea latină. Fiind o limbă romanica de răsărit, limba română, aparține în același timp de marele grup al limbilor neolatine din care mai fac parte italiană, franceza, spaniolă și portugheză. Dintre toate acestea, limba română, datorită condițiilor specifice de evoluare, a conservat cele mai multe elemente arhaice, din care cauza anume ea, în raport cu alte limbi neolatine, se găsește în cea mai apropiată
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
timp de marele grup al limbilor neolatine din care mai fac parte italiană, franceza, spaniolă și portugheză. Dintre toate acestea, limba română, datorită condițiilor specifice de evoluare, a conservat cele mai multe elemente arhaice, din care cauza anume ea, în raport cu alte limbi neolatine, se găsește în cea mai apropiată relație cu latină antică. În același timp, spre deosebire de alte limbi romanice, limba română este unitară în tot spațiul etnic românesc, fără a avea dialecte regionale. Numele etnic propriu al românilor sau etnonimul (de la "etnos
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
numai Renania, ci și celelalte regiuni de frontieră ale Imperiului Roman din Europa (ca Pannonia), Africa și Asia nu mai sunt astăzi romanice. Deci, româna nu numai că este continuatoarea unei latine militare de frontieră, ci este și singura limbă neolatină care conservă vestigii ale limbajului de castru ("sermo castrensis").» Altă ipoteză explică trăsăturile latine atât de manifeste dar atât de puțin savante, ale limbii române, prin existența unei îndelungate latinități preromane în Dacia, această latinitate difuzându-se prin comerț, prin
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
fiecăreia un semn anume, dintre semnele folosite ne-sistematic în alfabetul fenician. Dat fiind că rezonanța lui „a” nu este nici anterioară, nici posterioară (cum ar fi de ex. „i" sau „u"), ea va fi numită vocală centrală. În limbile neolatine, „a” accentuat se păstrează (spre exemplu, lat. tardivă "lacte" (latina clasică "lax, lactis") - rom. "lapte", it. "latte"). În română, se remarcă un număr de adaptări ale vocalei: „A-” privativ provine din „ņ” indo-european, prefix negativ, realizat în greaca veche fie
A () [Corola-website/Science/296728_a_298057]
-
imediat în ocean și este prezent și în biosferă. Forma stabilă a potasiului este creată în supernove, în urma procesului-r. Potasiul elementar nu a fost cunoscut în Roma Antică, iar numele lui nu derivă din latina clasică, ci mai degrabă din neolatină. Numele "kalium" a fost împrumutat de la cuvântul „alkali”, cuvânt de proveniență arabă, "al qalīy" = „cenușă calcinată”. Denumirea de "potasiu" derivă de la cuvântul „potasă”, substanță al cărei nume uzual este dat carbonatului de potasiu și care putea fi obținută din resturile
Potasiu () [Corola-website/Science/302745_a_304074]
-
în majoritatea limbile europene, numele acestei țări este construit cu referire la teritoriul însuși, iar nu la etnia locuitorilor lui). Eroarea vine probabil dintr-o confuzie între termenii „gal” și „galez”, înlesnita de asemănarea fonetica. Numele „Wales”, transpus în limbile neolatine, suferă o transformare prin care W e înlocuit cu G (în același fel în care numele Wilhelm sau William este Guillaume în franceză și Guillermo în spaniolă): "Pays de Galles" în franceză, "Galles" în italiană, "Galeș" în spaniolă și portugheză
Țara Galilor () [Corola-website/Science/296826_a_298155]
-
bisericești au înlocuit aceste termen popular cu acela de "sărbătoarea Născutului" (tot de origine latină), așa cum se constată în "Evanghelia învățătoare" din 1642 și în "Cazania" lui Varlaam din 1643, pe baza aceluiași termen deci cu care și celelalte limbi neolatine (romanice) - și nu numai - au derivat numele sărbătorii (, , , , ). Alte etimoane latine care au fost propuse de lingviști sunt ("in")"carnationem" (Lexiconul de la Buda), "crastinum" (Hasdeu 615) și "Christi ieiunium" (Schuchardt, Literaturblatt VII, 154). Acesta din urmă seamănă cu termenul uzual
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
editat un "dicționar latin-român-maghiar", care data de prin anul 1700, cunoscut sub numele de "Lexiconul marsilian". O lucrare cvasi-obligatorie în orice bibliografie a contribuțiilor în domeniul romanisticii din secolul al XX-lea este cartea profesorului Carlo Tagliavini, "Origini delle lingue neolatine" (Originea limbilor neolatine), tradusă în românește în 1977 la Editura Stiințifică și Enciclopedică. Traducerea - în acel moment istoric - și publicarea scrierii au constituit un act de curaj și de demnitate națională. În "Cuvântul introductiv", se afirmă că „Lucrarea profesorului Carlo
Carlo Tagliavini () [Corola-website/Science/310084_a_311413]
-
latin-român-maghiar", care data de prin anul 1700, cunoscut sub numele de "Lexiconul marsilian". O lucrare cvasi-obligatorie în orice bibliografie a contribuțiilor în domeniul romanisticii din secolul al XX-lea este cartea profesorului Carlo Tagliavini, "Origini delle lingue neolatine" (Originea limbilor neolatine), tradusă în românește în 1977 la Editura Stiințifică și Enciclopedică. Traducerea - în acel moment istoric - și publicarea scrierii au constituit un act de curaj și de demnitate națională. În "Cuvântul introductiv", se afirmă că „Lucrarea profesorului Carlo Tagliavini este singura
Carlo Tagliavini () [Corola-website/Science/310084_a_311413]
-
și iranici. S-a ajuns ca Moldova de pînă la descălecat să fie populată de un popor de sorginte creștină, care după origine avea două componente: „brodnicii vechi” de origine protoslavă (slavi balcanici) și daco-moesică alături de „infideles” (necredincioși) de origine neolatină, care erau valahii (românii) ce fugeau din părțile Ardealului, nefiind de acord cu supremația maghiară și cu influența crescândă a bisericii catolice. Populația respectivă era organizată în structuri de origine prestatală. Mențiuni despre băștinași („brutenos et infideles”, adică brodnicii și
Descălecatul Moldovei () [Corola-website/Science/326954_a_328283]
-
numai Renania, ci și celelalte regiuni de frontieră ale Imperiului Roman din Europa (ca Pannonia), Africa și Asia nu mai sunt astăzi romanice. Deci, româna nu numai că este continuatoarea unei latine militare de frontieră, ci este și singura limbă neolatină care conservă vestigii ale limbajului de castru ("sermo castrensis").». Cuvintele românești comune cu cele albaneze, despre care s-a stabilit că aparțin substratului autohton/preroman, întrucât au participat, alături de evoluțiile fonetice ale cuvintelor latine - ca, de exemplu, trecerea "l" latin
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
ca un întreg; părțile occidentale au fost germanizate, cele din mijloc maghiarizate și numai cele din est și sud (România) și-au menținut latinitatea Tot de la sfârșitul secolului VIII putem vorbi de apariția limbii române, fiind o limbă romanică sau neolatină. La formarea acesteia, rolul principal l-au jucat cele trei componente principale: stratul romanic, substratul presupus daco-moesic (format în mare parte din vocabular împărtășit de limba albaneză, cel puțin aproximativ 160 de lexeme) și adstratul slav. Repartizarea vocabularului de proveniență
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
pe valori comune (federalismul și democrația directă) și pe simbolistica alpină. Înființarea Confederației Elvețiene este datată prin tradiție la 1 august 1291, când se sărbătorește și ziua națională. Denumirea în limba română provine din cea latinească, de "Helvetia", asociat termenului neolatin de "Confederatio Helvetica". Termenul folosit în limbile locale provine de la termenul alemanic "Schwiizer", utilizat pentru a-i denumi pe locuitorii din "Schwyz" și din teritoriul asociat, unul dintre cantoanele din Waldstätten, care a format nucleul Vechii Confederații Elvețiene. Numele a
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
pharmacum"). Geto-dacii aveau cuvinte proprii pentru a denumi vrăjitoria sau vrăjitorul, unele ajunse până astăzi nemodificate, de exemplu: "boscorodeală", "boscănitură" sau "vâlfă". Cuvântul "farmec" este sinonim cu peste 48 de cuvinte, din care 19 de origine latină, 10 din limbile neolatine, 6 autohtone, 6 cu etimologie necunoscută, 5 din limbile slave, unul din turcă, unul din ungară. Din limba slavă cuvântul "vrajă" are o utilizare integral națională și tinde să înlocuiască cuvântul "farmec". Ceremoniile de inițiere a vrăjitorului cuprindeau adesea, la
Vrăjitorie () [Corola-website/Science/303308_a_304637]
-
poezie "Doina" despre întinderea României „de la Nistru pân-la Tisa”. Uniunea Sovietică constituiește aici în anii 1930 (1924) o regiune autonomă a Transnistriei în interiorul Ucrainei, numită Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), în care aproape jumătate din populație vorbea o limbă neolatină (de fapt o română rusificată). Între anii 1929 și 1940, orașul Tiraspol a fost capitala RASSM. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, România, ajutată de Germania Nazistă, pentru prima dată în istorie a preluat controlul Transnistriei, Germania nu a
Statutul politic al Transnistriei () [Corola-website/Science/335446_a_336775]
-
i sunt un popor european din familia popoarelor indo-europene, vorbitor al limbii române, o limbă neolatină din familia limbilor indo-europene. Poporul român astfel definit s-a format în urma etnogenezei românești, în spațiul carpato-danubiano-pontic. Este acceptată ideea că românii s-au format atât la nord cât și la sud de Dunăre. În accepțiune mai largă, termenul român
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
în linii mari, formate astfel că venirea slavilor din Nord-Europa la sud de Dunăre nu a făcut decât să nuanțeze oarecum caracteristicile limbii române, prin contactul lor cu autohtonii români din spațiul carpato-dunărean. Ca urmare, limba română este o limbă neolatină. După cucerirea romană din 106 în Dacia (dar și înainte de această dată în Moesia) a luat naștere o populație daco-romană (respectiv traco-romană), care a fost mai târziu influențată de popoarele slave în "epoca migrațiilor", dar nu atât de mult încât
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]