227 matches
-
Augustin a abandonat definitiv maniheismul și s-a apropiat de neoplatonismul creștin, constatând că și retorica pe care o profesa el îi oferea tot mai puține satisfacții. Adeziunea la neoplatonismul creștin fusese pregătită și de lectura unor cărți ale autorilor neoplatonici. Nu se știe dacă era vorba de cărți ale lui Plotin sau Porfiriu și nici de care anume. Oricum, acestea fuseseră traduse în latină de Marius Victorinus sau, după alții, de Manlius Theodorus, un literat și om politic milanez, filosof
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
existența unui singur Dumnezeu (care depășea dualismul maniheist) și cea privitoare la logosul său, supremă înțelepciune și raționalitate; Augustin a observat apoi în Confesiuni că această doctrină putea fi găsită și în Evanghelia după Ioan, dar aceasta nu însemna că neoplatonicii puteau să se ridice până la nivelul Evangheliei pentru că le lipsea credința în persoana Mediatorului dintre oameni și Dumnezeu, care constituie esența creștinismului. Dumnezeu, ființă ilimitată și perfectă, nu poate avea existență materială, nici măcar sub forma luminii, cum susțineau adepții maniheismului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se găsea la curtea imperială de la Treviri; unele persoane oficiale de la curte fuseseră impresionate de povestorea sa și renunțaseră la bogății și onoruri pentru a practica asceza. Un alt exemplu de convertire fusese acela reprezentat de un intelectual și un neoplatonic ca și Augustin, adică de Marius Victorinus. Între sfârșitul verii și toamna lui 386, Augustin stă împreună cu un grup de prieteni și cu mama sa în vila unui cunoscut de-al său, Verecondus, la Cassiciacum, localitate de lângă Varese; în acea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
creștine și meditației, pentru că mai crede încă în posibilitatea de a realiza un echilibru între neoplatonism și creștinism. În acest fel, temele și titlurile dialogurilor de la Cassiciacum au un caracter profan, iar lecturile care le subîntind sunt acelea ale unui neoplatonic latin din secolul al patrulea: în primul rând, Virgiliu și Cicero. Augustin se întreabă aici care este viața fericită, în ce constă ordinea care domnește în univers, care este supremul Bine; sunt toate teme cu caracter filosofic, chiar dacă scriitorul aderă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
savoare care amintește de dialogurile ciceroniene, chiar dacă totul este învăluit într-o atmosferă mai intimă. Augustin vorbește deja despre experiențele pline de dezamăgiri din trecut, despre descoperirea „stelei polare” (creștinismul) care îl poate călăuzi; amintește despre propriile lecturi ale cărților neoplatonice. Credința creștină apare aici într-o întrepătrundere armonioasă cu filosofia, cu acel neoplatonism pe care scriitorul îl studiase la Milano, așa cum vom afla ulterior, câțiva ani mai târziu, din Confesiuni; dacă în cazul lui Marius Victorinus filosofia mai era încă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
astfel este Despre adevărata religie (De vera religione), dedicată lui Romanianus, în care scriitorul vrea să prezinte religia creștină apărând-o de interpolările maniheiste și confruntând-o cu păgânismul: în esența sa, creștinismul reprezintă adevărata concretizare a înțelepciunii păgâne. Profund neoplatonică este și opera Învățătorul (De magistro), care abordează încă o dată problema sufletului și a cunoașterii. Când ne rugăm, urmând preceptul divin, nu avem nevoie de cuvinte rostite, ci vorbim în interiorul nostru, amintindu-ne învățătura lui Cristos. Pornind de la exegeza unui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
spre rău, voința e un bine intermediar; eroarea voinței nu derivă dintr-un principiu originar, ci din însăși condiția omului, tot așa cum omul însuși se poate înălța din nou cu ajutorul lui Dumnezeu. În această operă, Agustin reia multe din motivele neoplatonice privitoare la suprema transcendență a lui Dumnezeu și la funcția numărului, realitate imuabilă și rațională; cartea a treia, însă, vorbește mai ales despre problematica paulină a predestinării care este în strânsă legătură cu aceea a voinței libere: pentru această poziție
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
spirituală, de la întâlnirea cu maniheii până la atmosfera de la Roma și Milano. A șaptea carte este plină de reflecții teologice și filosofice prilejuite de descoperirea „cărților platonicilor”, care l-au ajutat pe Augustin să se apropie de creștinism, în forma sa neoplatonică, la preț în cercurile creștine din Milano și profesată de Simplicianus, Manlius Theodorus, Ambrozie; în timp ce în cartea a opta narațiunea se concentrează asupra convertirii care se rezumă la trei episoade fundamentale: colocviul cu Simplicianus care îi povestise despre convertirea faimosului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nou o figură centrală pentru Augustin și îl însoțește în perioada dintre convertire și botez, așa cum este împreună cu Augustin în timpul călătoriei de întoarcere și mai ales în timpul faimoasei viziuni de la Ostia, când trăiește împreună cu el extazul de tip creștin și neoplatonic în același timp despre care povestește în cartea a noua. Odată cu extazul de la Ostia și cu neașteptata moarte a Monicăi se termină narațiunea propriu-zisă pentru că scriitorul a atins de-acum punctul cel mai înalt al vieții sale, iar după convertire
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
teologic, cum sunt exegeza primelor versete din Cartea Facerii, interpretarea creației lumii în timpul căreia Fiul era prezent într-un raport de co-eternitate cu Tatăl și, în sfârșit, interpretarea timpului, o problemă, aceasta, care stârnise interesul lui Plotin și reapare la neoplatonicii de după Augustin. Opera se încheie cu o profesiune de credință creștină și cu o nouă laudă adusă lui Dumnezeu; recunoașterea slăbiciunilor și a defectelor omenești, a caracterului meschin al vieții pământești, este asociată cu preamărirea bunătății Creatorului și cu gratitudinea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Augustin, rămâne totuși un punct fundamental în discuție, și anume dacă a avut loc o convertire la creștinism, sau mai degrabă o convertire la neoplatonism: dialogurile scrise la Cassiciacum, așa cum am văzut, ar fi, într-adevăr, mai degrabă operele unui neoplatonic decât ale unui creștin, iar neoplatonismul ar fi prezent și după botezul din 387, cel puțin în toate operele ce precedă hirotonisirea care are loc în 390. În această formă alternativă, problema e rău pusă. Eventual, putem să gândim, așa cum
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din 387, cel puțin în toate operele ce precedă hirotonisirea care are loc în 390. În această formă alternativă, problema e rău pusă. Eventual, putem să gândim, așa cum face Courcelle, că Augustin s-a converit la creștinismul milanez care era neoplatonic, așa cum erau Ambrozie și Simplicianus, dar în mod sigur la creștinism. E adevărat că povestirea faptelor vieții dinaintea acestui moment nu e absolut obiectivă: Augustin le evocă din nou, bazându-se pe propria memorie, dar, în același timp, le interpretează
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Augustin nu prea știe să disocieze complet cateheza de formele tradiționale ale retoricii”, care „rămâne în fundal ca o osatură invizibilă”; într-adevăr, opera se adresează și persoanelor cultivate, adică acelor păgâni care, posedând anumite cunoștințe de filosofie, mai ales neoplatonică, găseau o explicație rațională - însă nu religioasă - a existenței creștinismului și mergeau pe urmele lui Porfiriu din Tyr care susținuse că Isus Cristos nu era altceva decât un om foarte învățat. Și pentru că păgânii, tot conform învățăturii lui Porfiriu, subliniau
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Expositio Vergilianae continentiae). Sunt două tratate ale unui scriitor creștin, însă problematica abordată de acest Fulgențiu pare destul de îndepărtată de aceea a episcopului de Ruspe; mitograful Fulgențiu interpretează cele trei opere ale lui Virgiliu dintr-un punct de vedere strict neoplatonic. Diverși cercetători au presupus că cei doi Fulgențiu ar putea fi unul singur aducând ca probă, între alte considerații, faptul că în secolul al șaselea cultura africană era bogată încă în elemente clasice. Însă preocupările care reies din operele lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
aducând ca probă, între alte considerații, faptul că în secolul al șaselea cultura africană era bogată încă în elemente clasice. Însă preocupările care reies din operele lui Fulgențiu de Ruse cu greu pot fi puse de acord cu acelea ale neoplatonicului Fulgențiu, deși erau amândoi creștini; de aceea, noi credem că e mai bine să menținem distincte cele două personalități. Bibliografie. Ediții: PL 65; CChr.Lat 91-91A, 1968 (J. Fraipont, C. Lambot). Traduceri: CTP 57, 1986 (La condizioni della penitenza; La
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
într-o familie foarte nobilă, atât pe linie maternă cât și pe linie paternă, el s-a bucurat, grație senatorului Quintus Aurelius Memmius Symmachus, de o educație aleasă pe care și-a desăvârșit-o la Alexandria, în Egipt, la școala neoplatonicului Ammonius. Erau anii în care Italia, cucerită deja de Odoacru în 476 (sfârșitul Imperiului Roman de Apus), intrase apoi sub stăpânirea ostrogoților lui Teodoric începând din 493, însă, pentru cei care posedau mijloacele necesare (pe lângă interesul propriu-zis), legăturile cu Orientul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Cristos. De aici și aparenta ciudățenie a celor două blocuri de opere între care ar exista, s-a spus o vreme, o opoziție de fond, adică între operele creștine și operele (așa se zicea) păgâne, sau, oricum, profane și neoplatonice. Ca și cum un creștin n-ar putea să scrie opere tehnice fără să fie nevoit să introducă doctrina creștină în discutarea unor probleme de matematică sau de logică; mai mult, ca și cum ar fi necesar s-o facă, tocmai pentru că este creștin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
era considerată perfect ortodoxă, iar în secolele mai apropiate de noi, din dorința de a rămâne fideli „dogmei” care consfințea opoziția dintre operele creștine și cele profane, exegeții au hotărât că adevăratul Boethius ar fi cel aflat sub influența filosofiei neoplatonice, în timp ce operele explicit creștine ale lui Boethius ar fi neautentice. Evident, acest tip de metodă de cercetare a fost abandonat, chiar dacă de puțin timp. Potrivit interpretării valabile astăzi, Boethius este un perfect creștin laic, care, mai mult, este profund atașat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Potrivit interpretării valabile astăzi, Boethius este un perfect creștin laic, care, mai mult, este profund atașat de credința sa, așa cum Sinesius, după ce s-a convertit, a devenit episcop în orașul său și a scris Imnuri cu conținut deopotrivă creștin și neoplatonic. Neoplatonismul, filosofia de care s-au folosit în primă instanță apărătorii vechii culturi grecești și adversarii creștinismului cum sunt Iulian Apostatul, Proclus și Damascius, asigura încă foarte bine unui creștin, în secolul al șaselea, instrumentele necesare pentru o cercetare teologică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
culturi grecești și adversarii creștinismului cum sunt Iulian Apostatul, Proclus și Damascius, asigura încă foarte bine unui creștin, în secolul al șaselea, instrumentele necesare pentru o cercetare teologică. Trebuie oare să mai amintim, chiar din spațiul latin, exemplele precedente ale neoplatonicilor Marius Victorinus și Augustin? Așadar, problema pe care ne-o pune opera lui Boethius nu e legată de credința creștină sau de păgânism: este problema caracterului specific și tehnic al tratatelor pe care el le compunea rând pe rând. Apoi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Persoane; examinează cristologia pentru a vedea cum pot exista două naturi și o singură persoană în Cristos și, în opere de mică întindere, dezvoltă o argumentație strânsă folosindu-se exclusiv de procedee riguros logice și de concepte derivate din filosofia neoplatonică în care pătrunseseră multe procedee din logica aristotelică și multe doctrine ale Stagiritului; atestările extrase din Sfânta Scriptură care serveau de obicei ca bază și ca instrument pentru controversele doctrinale creștine sunt aproape absente din analiza dezvoltată de Boethius în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a cărui bunătate, în schimb, este „substanțială”, adică se transformă în substanță, din care derivă tot binele lucrurilor existente care tocmai de aceea nu sunt bunuri „substanțiale”. Așadar, scurta scriere este un simbol pentru creștinismul lui Boethius în care speculația neoplatonică devine sprijin pentru credința ortodoxă. O atenție aparte merită și tratatul Contra lui Eutihie și Nestorius (Contra Eutychen et Nestorium) care constituie una din cele mai semnificative (și cu siguranță una din cele mai originale) contribuții occidentale la definirea cristologiei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Consolatio se dezvoltă după o structură cu climax, adică trece progresiv de la subiectele cele mai simple și mai previzibile, preluate din literatura consolatoare antică, la speculația complicată și subtilă în jurul unor teme ce provin în totalitate și exclusiv din filosofia neoplatonică. Astfel, inițial, Filosofia încearcă să-l consoleze pe Boethius arătându-i că nenorocirile prezentului nu l-au împiedicat să aibă în trecut mari satisfacții, pentru a trece apoi la un examen al instabilității și inconstanței norocului ce guvernează întreaga lume
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
dialog de cinci zile. Au fost făcute diverse tentative de identificare a acestei scrieri: a fost propus Philalêthês, operă a lui Hierocle din Bitinia (anii 307-310), deja criticat de Eusebiu de Cezareea, însă s-a insistat în special asupra filosofului neoplatonic Porfiriu din Tyr de la care ne-au rămas numeroase fragmente care ar face parte dintr-o scriere în 15 cărți contra creștinilor unde se găsesc practic toate obiecțiile filosofului din Apokritikos. A. Harnack, de pildă, s-a gândit că Macarie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
perioada analizată aici, străini de disputele cristologice. 28. Enea din Gaza În școala din Gaza, cu puțin înainte de Procopie (cf. aici, pp. ???-???), a apărut Enea. Născut probabil prin 450, a studiat filosofia la Alexandria, așa cum ne spune chiar el, cu neoplatonicul Ierocle; ulterior, a ținut lecții de retorică, literatură, filosofie și drept la Gaza, dar și în alte localități din Palestina și Siria și poate și la Constantinopol. A murit puțin după 518. Prin 490 (invaziunea vandalilor din 484 e menționată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]