139 matches
-
experienței umane a timpului este aici fundamentală. Lumea și umanitatea nu sunt simple abstracții; ele se țin împreună într-un destin împărtășit. Gândirea simbolică a mitului organizează experiența lumii într-un poem pe care unii filozofi greci, mai cu seamă neoplatonicienii, au decis ulterior să-l interpreteze alegoric. Povestea degradării temporalității originare nu este mai mult decât o poveste. Istoria începe acolo unde omul este supus degradării ontologice, corupției și morții. Abandonul mitului coincide, în lumea greacă, cu vârsta de aur
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de către teologi (cu dorința de a-l pune în serviciul credinței), provocând totodată o adevărată revoluție în istoria gândirii occidentale, revoluție care în Europa de Sud-Est avea să fie declanșată de nu mai puțin celebrul Georgios Gemistos Plethon, promotorul filosofiei neoplatoniciene. Socotit „al doilea Augustin” al catolicismului, Toma d’Aquino a fost o personalitate covârșitoare a scolasticii medievale, în scrisul lui prevalând raționalismul care avea să deschidă nesfârșitul câmp de manifestare al umanismului renascentist. Opera sa capitală, Summa Theologiae, a fost
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
desacralizarea textului Noului Testament. Nici vorbă! Însă oricine este familiarizat cu textele „sacre” ale școlilor filozofico-religioase din Antichitatea târzie știe că pentru un neopitagorician, de pildă, „cărțile sfinte” erau De vita pythagorica sau Viața lui Apollonios din Tyana, pentru un neoplatonician, Viața lui Platon sau Viața lui Plotin și așa mai departe. Evangheliile sunt reflecții ale Revelației, ca și Tradiția eclezială; ele nu conțin Revelația În sine, aceasta neputând fi conținută decât de Persoana lui Isus, Dumnezeu-Om. Relativizarea percepției noastre
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
În mod deliberat fără Pseudo-) În anii „apostolici sau postapostolici”. Începând cu lucrările lui Stiglmayr și Koch (sfârșitul secolului al XIX-lea, Începutul secolului XX), primele care au arătat Într-un mod absolut convingător dependența autorului Numelor divine față de filozofia neoplatoniciană, În general, și de cea a lui Proclus, În special, dovezile În favoarea unei datări târzii a acestui corpus misterios s-au Înmulțit. E de ajuns să amintim contribuțiile lui F. Müller, G. della Volpe, R. Rocques, M. Schiavone, Lilla, H.D.
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
de Saint-Germain. Nu mă îndoiesc că ați auzit despre el. Sau despre Saint-Alban, un alt nume sub care mai este cunoscut, decapitat din ordinul împăratului Dioclețian la 303. În 411 a reapărut la Constantinopol sub numele de Proclus, mare filozof neoplatonician. În 1211 se numea Roger Bacon, iar în 1375... Numele Christian Rosenkreutz vă spune ceva? A fost fondatorul societății secrete „Rosa Cruce”. A mai apărut apoi la Veneția, Pisa, Milano, Dresda, Paris, Haga, Sankt Petersburg sub diverse înfățișări și purtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ca și un matematician.) Mai târziu, i-a uimit pe toți scriind o carte despre Luther. După care, s-a reîntors la filozofie. Există unele divergențe de păreri în legătură cu această din urmă fază. Unii pretindeau că ar fi devenit un neoplatonician. Ce-i sigur e că a publicat niște fragmente dintr-un studiu despre Plotin. Alții afirmau că „ar fi apucat-o pe calea religioasă“. Circulau zvonuri despre o „doctrină secretă“ și „o carte fundamentală“. Uneori, o relație discipol-profesor dăinuie toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
contextuit et ita per omnia una et sibi conveniens iugabilis competentia cucurrit, elementorum diversitatem ipsa differentiarum aequalitati consocians. Ratio divini decoris nu apare în textul platonician, Macrobius sugerează, subliniind astfel, rațiunea ( ) divină, concepută fie ca fie ca a doua ipostază neoplatoniciană, ca principiu și cauză a frumuseții, a armoniei universale, aceasta din urmă fiind efectul funcției ei ordonatoare. Formularea macrobiană se distinge de cea a lui Platon care exprimă pe de-o parte necesitatea (), pe de alta posibilitatea ( / adj. verbal = visibile
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
o sferă care învăluie și conține în sine totalitatea speciilor (Comm. I, 17, 10 quia sphaerae spatia et loca complectentis omnia unus est cursus rotari; ibid. I, 17, 11; Enn. II, 2, 1 ). Macrobius (I, 17, 12-13) interpretează în funcție de metafizica neoplatoniciană o aluzie a lui Cicero, care numește ultima sferă (extimum globum), cea care le antrenează pe toate celelalte în mișcarea de rotație, zeul suprem (Summum deum): aceasta nu poate fi cauza primă, un zeu atotputernic, de vreme ce este o creație a
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
principiilor, întrucât armonia celestă își are originea în însăși esența Sufletului Universal creat în funcție de intervale matematice și proporții armonice. Partea a treia Filozofie Capitolul 1 Sufletul Universal Suflete individuale Întreaga doctrină macrobiană a sufletului se subordonează unei singure teorii metafizice neoplatoniciene: teoria procesiunii care indică maniera în care formele realității depind unele de altele. Deasupra unității multiple care constituie Lumea Inteligibilă trebuie considerat Unul absolut (Divinitatea deus; prima causa, princeps et origo I, 14, 6) fără distincții și fără diversitate, din
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
14, 15 catena aurea) care unește creaturile cele mai insignifiante cu Zeul Suprem. Capitolul 2 Relația Suflet trup Opoziția suflet-trup, echivalentă cu cea dintre principiile spiritual și material, este fundamentală în istoria filozofiei, Macrobius încearcă să o rezolve în cadrul sistemului neoplatonician, al cărui adept este, apelând la mai multe domenii filozofice, etică, ontologie, metafizică. Relația dintre suflet și corp presupune două nivele de referință: raportul Sufletul Universal Corpul Universal și sufletul uman corpul uman, fiecare implicând anumite destinații și diferențe în
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
echilibrul Sufletului Universal (nemuritor), care animă Corpul Universal (parțial muritor) și sufletul uman (nemuritor), care dă viață corpului (muritor) (II, 12, 15-16; Plot, II, 2, 12). Macrobius preia o imagine și idee stoică (Cicero), care însă se mulează pe sistemul neoplatonician al său: omul este microcosmos, sufletul omului guvernează, domină trupul, după cum Sufletul Universal guvernează Universul (II, 12, 11 ideo physici mundum magnum hominem et hominem brevem mundum dixerunt). Sufletul uman este zeu în măsura în care este asemănător celui care a creat și
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
prin încarnare până la nivelul regnului animal, în corpurile alese în funcție de comportamentul moral din ultima lor viață (I, 9, 4-5). Macrobius preia, în spiritul tradiției pythagoreice și orphice, teoria metempsihozei, teoriile adiacente platoniciene (reamintirii - ; reîncarnare - ), miturile eschatologice în sprijinul unei doctrine neoplatoniciene. Antagonismul suflet - trup, unitatea și nemurirea sufletului este rezolvată de Macrobius prin supunerea lui la renașteri ciclice într-un corp care este sursa tuturor relelor (expresia platoniciană corp/temniță - Crat. 400a; Phaid. 62b preluată și de Macrobius (Comm. I, 10
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
monada (parul-impar), muzica terestră și celestă, mișcările contrare ale sferei fixe și a planetelor, imobilitatea Pământului, teoria antipozilor și a mareelor, relațiile Sufletul Universal - suflete multiple, suflet - trup la nivel microcosmic (Om) și macrocosmic (Univers); acestea fiind dogme esențiale platoniciene, neoplatoniciene și neopythagoreice. 1.7.2. de preferința manifestă pentru schemele binare (perechi contrare): în domeniul muzicii se distanțează de Platon și de teoria sa mai evoluată (Phil. 17c), neadmițând existența unui sunet intermediar, între ascuțit și grav, în teoria elementelor
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
Sufletului Universal, rezultat al unității contrariilor, în domeniile realității: 2.2.1. relația cu Unul și Intelectul, celelalte două ipostaze (metafizică: subordonare); 2.2.2. construirea Corpului Universal (matematică, metafizică, funcție generatoare); 2.2.3. ierarhizarea și guvernarea Universului (diviziunea neoplatoniciană) incluzând ordinea planetelor, distanța dintre ele, mișcările contrare, legitatea naturii: sfera aplanes pe de o parte și pe de alta Pământul și cele 7 sfere planetare (astronomie, matematică, metafizică; funcție ordonatoare); 2.2.4. muzica sferelor (muzică, astronomie, metafizică, funcție
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
unificatoare și negativă, distructivă); 2.2.7. relația suflet-trup (metafizică și etică: funcție generatoare și supraordonare). 3. Surse și originalitate în comentariile lui Macrobius 3.1. Din punct de vedere ideatic, opera macrobiană este construită pe baza doctrinelor platoniciene și neoplatoniciene, conținând puține elemente de originalitate care în cea mai mare parte stau sub semnul îndoielii, de vreme ce problema surselor nu este, încă, lămurită pe deplin. Analizele realizate converg în a admite, în mare măsură, faptul că Macrobius a preluat materialul necesar
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
paralelă a textelor II, 12 (Comm.) și I, 1; I, II (Enn.) observând traducerea corectă a titlurilor capitolelor, prezența unui pasaj care ar putea fi o traducere a lui Plotin și capacitatea de înțelegere și reproducere cu precizie a dogmelor neoplatoniciene. Analizează, în aceeași manieră, capitolul despre virtuți (I, 8) concomitent cu Plotin și Porphyrios admițând posibilitatea utilizării de către Macrobius a lui Porphyrios (în acest caz, De regressu animae) pentru a suplimenta informațiile plotiniene. Pierre Courcelle, cercetând în profunzime maniera de
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
când există mai multe teorii similare sau discordante (ordinea egipteană a planetelor II, 3, 14, schema liniară a progresiei geometrice II, 2, 15) 3.3. Metodologia utilizată de Macrobius în comentarea operei ciceroniene este cea folosită și de ceilalți comentatori neoplatonicieni (Iamblichos, Chalcidius, Proclos) de a plasa pasajul de comentat la începutul capitolului și de a-l analiza până la sfârșitul lui din cât mai multe puncte de vedere posibil. Metodele de cercetare macrobiene a fenomenelor, proceselor se fondează pe coroborarea teoriei
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
spiritu et anima o reproduce, în mare masură, pe cea macrobiană. Adelard din Bath s-a inspirat profund din aceeași lucrare în De eodem et diverso, la fel Bernard Silvester de Tours în De mundi universitate în special pentru ideile neoplatoniciene. Cel dintâi, în Quaestiones Naturales a preluat cea mai mare parte a teoriei despre maree a lui Macrobius, pe când cel din urmă a considerat luna drept cauză unică a mareelor. John din Salisbury a întrebuințat atât Saturnalia, cât și Comentariile
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
distincția dintre ordinea chaldeană si egipteană a planetelor, mișcarea astrelor, teoria lui Crates despre explicarea mareelor. În filozofie, Macrobius este o sursă importantă a neoplatonismului (cele trei hypostas-uri, doctrina emanației, clasificarea virtuților, descensus și ascensus animae), a argumentelor platoniciene și neoplatoniciene referitoare la imortalitatea sufletului și a respingerii celor aristotelice. Bibliografie Texte și traduceri Aristotel, De anima Libri 3, B.G., Teubner, Lipsiae, 1911. Aristotel, Traite de l'Ame, traduit et annote par G. Rodier, Ernest Leroux, Paris, 1900, volumes 2. Aristotelis
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
lui Pluton îl au ca sursă principală pe Numenius. 44 Cercetătorii consideră că Macrobius s-ar referi la Aristotel și școala peripatetică cf Aristotel De generatione et corruptione I, 6; De Caelo I, 3, Phys. III, 2-3, VIII, 5. 45 Neoplatonicienii, Plot.III, 4, 6; IV, 3, 17; Porphyrios Sententiae XXIX. 46 De fapt, locul din care începe descinderea este în punctul de intersectare dintre Gemeni și Săgetător, Macrobius îl urmează pe Porphyrios (De antro nympharum XXVIII), a cărui eroare provine
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
Phaed. 72E, 76D; Phaedr. 249c, Men. 81d-86a et passim. 49 Pentru atracția materiei cf. Plot. I, 6, 5; IV, 8, 1; Synesios V. 50 De fapt constelația Crater este localizată între Corvus și Hydra, cf. Aratos Phaenomena 448. 51 Doctrina neoplatoniciană devenită foarte populară în Evul Mediu cf. Servius II, 482-483; Proclos 260a-b, 348a, Isidor din Sevilla V, 30, 8. 52 Pentru reîntoarcerea sufletelor cf. Plotin I, 6, 8 Porphyrios De Abstinentia I, 30. 53 Sunt de fapt cele patru virtuți
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
nu „zeul este amestecat În toate”. Paralela dintre acest pasaj și Abaris-ul lui Heraclid din Pont scoate În evidență un anumit tip de explicație a acțiunii miraculoase a statuilor și obiectelor consacrate care se va regăsi ceva mai târziu la neoplatonicieni. În fragmentele lui Heraclid păstrate la Iamblichos Îl vedem pe Pitagora discutând cu Abaris „despre legătura cu cerul și cârmuirea exercitată de el asupra tuturor lucrurilor” și extrăgându-și argumentele din acțiunea obiectelor sacre. Din punct de vedere filosofic, această
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
căuta să atingă adevărul; de aceea zeul va fi de-acum Încolo Întrebat care este esența sa, dacă el este sau nu zeul unic. Acesta este Începutul oracolelor teologice care vor face faima unui oracol precum cel de la Claros. Filosoful neoplatonician Porphyrios citează un astfel de oracol În Viața lui Plotin: e vorba despre oracolul lui Apollo privitor la destinul ante și post mortem al sufletului lui Plotin 1. Deși nu este autentic, ci literar, ne putem da foarte bine seama
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
femeia care a fost în linii fundamentale: iscoditoare și intuitivă, totdeauna secretoasă, obsedată de trecut, convinsă că ființa umană este măreață în virtutea calităților mistice și oculte care nu mor atunci când corpul fizic se descompune. În acest sens, a fost tot atât de neoplatoniciană contemporană, cât a fost o "scriitoare gay". Doar protagonistul ei Alexis aprobă orientarea sexuală drept o provocare monumentală a vieții lui. Oricât de bine meșteșugită carte este Alexis, nu este cea mai caracteristică operă a lui Yourcenar. Dacă ar fi
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
precizăm că, după inițiativa de persecutare a creștinilor, mai întâi a celor din armată, în cosfătuiri ținute la palatul imperial din Nicomidia în anul 298, Galeriu și partizanii lui sugerau împăratului Dioclețian să dezlănțuie prigoana anticreștină, mai ales sub influența neoplatonicianului Porfiriu, care în anul 300 scrisese o lucrare pentru a justifica combaterea creștinismului. În felul acesta Dioclețian a emis decrete de persecuție, sub lozinca radicală: nomen christianorum delato (numele creștinilor să fie nimicit). Primul edict a fost dat la 24
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]