758 matches
-
1947, cînd cu abdicarea, a fost văzută lîngă regele Mihai în taiorul descris și neavînd bluză pe dedesubt, nici țîțar, din care cauză, mamèlele ei robuste, deși lăsate, de fiică absolută a Revoluției, respirînd greu ca de-o emoție de nestăpînit, ochii moleșindu-i-se de atracția fundamentală... Parfumul... Mirosea violent a parfum. Pisica neagră! Unei doamne distinse, căreia îi plac fierăriile și care umblă toată ziua prin fierării, plăcîndu-i și mirosul de metal, contactul cu bărbații duri în salopete albastre
Șuvoiul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16846_a_18171]
-
mult din sarcasmul piesei, transformând-o într-o bijuterie de grație aristocratică și veselie delicată, vom fi de acord cu acei comentatori care nu văd în Conte o brută și nici un comic ci doar un bărbat lovit de o pasiune nestăpânită, care-l antrenează în situații potrivnice lui. De altfel, muzica atribuită lui de Mozart nu are nimic din demonismul unui Don Giovani, ea este dominatoare, virilă dar limpede. Ceea ce se vede și în gravitatea cvasi-religioasă a magnificului final "Contessa, perdono
Un sfârșit și un început by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16847_a_18172]
-
femeia - deși ea a declanșat mecanismul dramei - ci Turriddu. Regizorul îl scoate în prim-plan, complicându-i neașteptat relația cu Lola - pe care o batjocorește în fața consătenilor forțând-o să bea cu el - și face din el un om slab, nestăpânit, a cărui moarte dobândește semnificația unui sacrificiu ritual ca răscumpărare a ieșirii din norme. Foarte frumoasă este scena finală când femeile năvălesc în scenă fluturând broboade negre, ca un stol de corbi. Dar dacă intenția regizorului a fost să-l
"Soirées de Vienne" by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16899_a_18224]
-
confruntările - cele dintre surorile Catarina și Bianca, dintre fiice și tată, cele dintre pretendenți, și, evident, confruntarea majoră dintre Catarina-Petruchio - precum și "dresurile" de rigoare. Pasiune, dragoste, orgolii își lasă frămîntarea pe nisipul tolerant. Catarina - Oana Pellea este o războinică de nestăpînit, un fel de femeie a Vestului sălbatic ce amenință pe toată lumea cu pușca la ochi. Petruchio, un aventurier colonialist cu rucsacul - casă în spinare, sosit de la Verona la Padova ca să o cucerească. Îngenunchind-o pe Catarina, Petruchio își așterne la
Dresura de scorpie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17025_a_18350]
-
al fenomenului artistic. Ziarist pînă în ultima sa fibră, cu o remarcabilă percepție a evenimentului în contextele și în semnificațiile sale mai largi, tăcut și, aparent, retractil ca prezență imediată, CRC se manifesta, în fața colii de scris, într-un mod nestăpînit și devastator. Avînd o perfectă proprietate a termenilor, o capacitate firească, și cu atît mai rară, de a distribui ironia, sarcasmul și spiritul polemic în construcții retorice grave și cu o bogată substanță analitică, el a acoperit, de-a lungul
Tăcerea lui CRC by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15612_a_16937]
-
în asta constă. Eu nu sînt scriitor, regret acest lucru, dar această suferință veche, adîncă, ascunsă, nu m-a făcut să-mi fie ciudă, nu m-a acrit, dimpotrivă, mi-a stîrnit o admirație sinceră, dar nu prostească, și o nestăpînită curiozitate pentru orice persoană care a convins editori ca Gallimard, Fayard, Actes Sud sau Bernard Barrault să-și imprime numele lîngă al lor pe coperta unei cărți. Restul nu e decît muncă, lectură, judecată. Iar esențialul este ați înțeles, să
Bernard Pivot - Bună dispoziția ziaristului de cursă lungă by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/15702_a_17027]
-
și tremură ca un epileptic în plină criză. Pasagerii se revoltă, o invită imperativ pe țigancă să-și potolească odrasla sau să coboare la prima, ea nu răspunde, își leagănă puradelul mai departe, însă acesta urlă din ce în ce mai tare și mai nestăpînit. Dacă nu taci, îi spune ea oarecum în șoaptă, dar la un nivel al șoaptei proporțional cu intensitatea urletului, să știi că ți-o sug aici. Apoi, fără să mai aștepte vreun răspuns, îl saltă de subțiori, îi ridică brusc
Actualitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15769_a_17094]
-
o idee de a curma suferința prin anticiparea vastă a unui final care nu va întîrzia: moartea, dispariția în anonimatul inert al materiei, fantoma unui gînd ce rătăcește obsedant în poezia lui Bacovia". V. Fanache vorbește despre "forța și evenimentele nestăpînite", care sînt "dezlănțuite stihinic în revărsare apocaliptică de ape și de foc", iar Dan Laurențiu vede la Bacovia un univers întruchipînd "un punct terminus al prăbușirii și destrămării greoaie". Care e adevărul? Avem sentimentul că ambele imagini critice își găsesc
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
atunci cînd nu reflectează pe suprafața sa "nepătată" modelul divin, ea este un lăcaș al diavolului; de aici perpetuarea unui șir întreg de superstiții, prejudecăți, reprezentări alegorice ale păcatului, grefate pe o teroare ancestrală în fața a ceea ce este necunoscut și nestăpînit, în fața lumii de fantasme, de spectre, de temeri și dorințe trezite la viață de suprafața ei netedă. Chiar și mai tîrziu, după ce știința optică și cea psihiatrică au înregistrat importante progrese, această temere s-a perpetuat, chiar dacă proiecțiile ancestrale ale
Critica și experiența cotidiană by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16029_a_17354]
-
și deodată țipa și fulgera, strigându-mi: Voi sunteți vinovați!" Adică evreii erau vinovați de situațiunea groaznică în care el îi punea. Când se înfuria și țipa, aveam senzația că era gata să mă linșeze. În izbucnirile sale de mânie nestăpânită, pe care le-am trăit eu însumi, am văzut originea cruzimei hotărârilor sale de deportare, de masacrare, da, populația evreiască din Basarabia a fost masacrată, masacrată, fără un pic de milă... În contradicție cu figura - apărându-mi deodată înfiorătoare - a
Alexandru Șafran, marele rabin al Genevei - "Memoria este un act etic, și etic înseamnă acțiune, înseamnă viitor" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16053_a_17378]
-
preferam să-mi pun hainele mele, vechi și ponosite, sau cele pe care părinții ar putea să m i le cumpere din când în când, și-am slobozit toate astea până când vocea mi s-a spart într-un plânset de nestăpânit, care m-a lăsat cu răsuflarea tăiată. Am fost pesemne atât de convingătoare încât părinții și bunica s-au privit pe tăcute și au înțeles că, renunțând la îmbră- cămintea Elenei îmi luam adio de la copilărie. Anii care au venit
Eu am fost ea uneori by Gustavo Dessal () [Corola-journal/Journalistic/2789_a_4114]
-
veritabile filosofii de viață. O puternică, anume întreținută culoare locală - accesul la universalitate, o spun prozatorii norvegieni încă o dată, se face prin fine, insistente și atente incizii în ceea ce e mai specific unui loc anume - își îngăduie abateri spre imaginarul nestăpânit, spre nonrealism și exotic. Instrument redescoperit: limbajul, cu asumata întoarcere la forța cuvântului și la poezia lui secretă. Prozele din volum taie până la os evenimentul mărunt, cu o scriitură dezvrăjită și încântătoare. Marca cea mai personală a perspectivelor auctoriale mi
Privirea scandinavă sau despre subtext by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/2677_a_4002]
-
Gândind, mereu, mereu). ”Anotimpurile se succed greoi, împletind în jurul lor istorii uneori necunoscute, alteori de neînchipuit. Punem speranțe, făurim idealuri și totul depinde de acest licăr de viață din noi. Dacă ne-am cunoaște apusul zileleor, haosul ar fi de nestăpânit” (El, Mântuitorul preamilostiv). ”Ce-s fără Tine, Bunule Domn?/ Pulberea zilei în vânt/ O adiere înspre pământ/ Gând fără noimă” (Lacrimi n-ajung să mă bucur de Tine), ” A rămas pentru omenire/ Gândul bun spre a nemuri/ Crezul sfânt în
Rugăciune în versuri … Ca tămâia înaintea ta [Corola-blog/BlogPost/92661_a_93953]
-
ne vedem noi de ale noastre, adică își construiau castele, își creșteau copiii și umblau după ale gurii cât era ziulica de mare pentru că zmeii nu-și domolesc foamea chiar așa cu una cu două. Și tocmai de la această foame nestăpânită s-a pornit gâlceava între zmei și oameni. Că, vezi bine, zmeii nu s-au mulțumit cu ceea ce au găsit în pădurile lor și au prins a intra pe pământurile și în gospodăriile oamenilor. Dar credeți că le-a fost
MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU [Corola-blog/BlogPost/381564_a_382893]
-
ne vedem noi de ale noastre, adică își construiau castele, își creșteau copiii și umblau după ale gurii cât era ziulica de mare pentru că zmeii nu-și domolesc foamea chiar așa cu una cu două. Și tocmai de la această foame nestăpânită s-a pornit gâlceava între zmei și oameni. Că, vezi bine, zmeii nu s-au mulțumit cu ceea ce au găsit în pădurile lor și au prins a intra pe pământurile și în gospodăriile oamenilor. Dar credeți că le-a fost
MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU [Corola-blog/BlogPost/381564_a_382893]
-
ceva, e amintirea. Sunt urmele fascinante ale unor oameni și locuri care au trecut demult pragul de dincolo de negura. Căci, un lucru e cert: nu vom ști, poate, niciodată, care a fost dragostea de căpătai a oamenilor de aici, farmecul nestăpânit și amețitor al podgoriei, sau unduirea albastră a valurilor bătrânului Aluthus” Prof. D. Păsat Calina, octombrie, 2014 Referință Bibliografica: Teodor Barbu Drăgășani între legendă și adevăr , cronică de prof. D. Păsat / Al Florin Țene : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
TEODOR BARBU DRĂGĂŞANI ÎNTRE LEGENDĂ ŞI ADEVĂR , CRONICĂ DE PROF. D. PĂSAT de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1380 din 11 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383726_a_385055]
-
grijă de fată și că i-o va lua, dacă se mai întâmplă. Au discutat destul de tăios, Cristi uitând că Delia i-a fost soție ani buni și că au avut o familie reușită. Acum îl conducea orgoliul și dorința nestăpânită de a avea casa doar pentru el. — Mă voi muta în vilă cât de curând. Peste o lună mă voi căsători cu femeia pe care o iubesc. Îți dau termen de gândire. Acceptă să-ți plătesc jumătate din valoarea vilei
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383753_a_385082]
-
prezent. Atunci, cum vreți să avem, o singură limbă, un singur caracter o singură apucătură, un singur sentiment ? Suntem toți apucați în funcție de cum au fost îmbinați hormonii de a lungul istorie; din fel de fel de ,,măritișuri și însurători, iubiri nestăpânite la timp, din războiae, din robie, din sclavagism, din imperii, din prostituție, din ce vreți, doar numai de la Dumnezeu să nu spuneți. Viața îsăși este o continuă mișcare, schimbare, creștere și descreștere, noi,ca îndivizi, de ce nu am fi ? Apoi
EXTRAS DIN MOTIVELE ,,N,, de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 2352 din 09 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380104_a_381433]
-
care ridica gunoiul menajer și de deservenții ei. Colegul meu mi-a tras un cot iar apoi mi-a șoptit: „Auzi? Gozerița cu diplomă!” Stupida asociere a celor două substantive ne-a făcut pe amândoi să izbucnim într-un râs nestăpânit, râs pe care l-am continuat și pe coridor, după ce tovarășa învățătoare ne-a invitat să părăsim clasa. Astfel, înfrigurata mea așteptare, în loc să i-a sfârșit, s-a prelungit, primirea în rândurile pionierilor fiind amânată pentru o altă dată. Ioan
CRAVATA DE PIONIER de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1678 din 05 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/380223_a_381552]
-
ale cantului mai apraoape cât mai aproape de tine să fiu tu cuprinde-ma în altceva privirea nu-mi mai ajunge vreau brațele tale înfășurate înspre umerii mei gură ta să nu rostească cuvinte să-ți tremure trupul în ritmul dorințelor nestăpânite totul să mă îmbete în simțiri lunecoase să mă facă să cred că exist că iubesc și că în mine dansează toate bucuriile vieții priveste-ma întruna în timp ce dansez și spune-mi cum ți se par acum după ce am ars
MEMORIA DANSULUI de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1512 din 20 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377108_a_378437]
-
zgomote înfundate, apoi ne cerem iertare cu un sărut și o mângâiere o strângere mai pternică în brațe, mai aproape unul de altul lipiți, nu cumva să ne pierdem și să ratăm momentul descătușării. Mie îmi mai curge o lacrimă nestăpânită amestecată cu un suspin în nota unui oboi răgușit, tu mi-o săruți imediat ce îmi ajunge pe buze și așa de moale și fraged îmi pari că uit de durere și te strâng și mai tare în brațe, eu să
MELODIILE DRAGOSTEI de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 2138 din 07 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382230_a_383559]
-
estetice și nu ideologice, pentru profunzime și individualizare, conținutul politic nefiind garanție a calității, dimpotrivă generator de manierism și paradigmă lozincardă". încă odată, totuși, de ce a acceptat compromisurile, în anii '60, generația mea? A fost desigur febrilitatea caracteristică tinerilor, graba nestăpânită de a ne vedea publicați în condiții a căror schimbare nu o întrezăream. Și a mai fost ceva: influența pe care o aveau asupra noastră acei oameni de gust din epocă de care am vorbit, descoperitorii și sprijinitorii noștri. Ne-
Generația mea în anii '60 by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/8596_a_9921]
-
său nobil, distinct, și cu densități diamantine este plasat la înălțime, și aici nu este nicidecum vorba de registrul instrumental. Georgeta-Ioana Iordache, evoluează cu vioara sa într-un permanent flux de frumuseți îndatoritoare. Ceea ce am urmărit cu o suprindere de nestăpânit este precizia cu care violonista utilizează arcușul, termen care de regulă se referă la acuratețea pe tastieră. La Georgeta- Ioana Iordache, fără a se impieta asupra echilibrelor sonore de ansamblu, arcușul este acționat cu amploare de rol principal în această
Tinere?e ?i adev?r by Mircea ?tef?nescu () [Corola-journal/Journalistic/84211_a_85536]
-
asemănătoare ca stil și caracter. Cu un tușeu frumos realizat, frazări și nuanțări ce se pliau perfect pe muzica interpretată, pianista a creat o atmosferă melancolică, propice meditației și a nostalgiei, atmosferă întreruptă doar de scârțâitul scaunului și de aplauzele nestăpânite ale publicului între părțile suitei... Recitalul a continuat cu Ruxandra Urdăreanu și ale sale Patru cântece franceze, acompaniată la pian de Ioana Maxim, urmată apoi de cele Cinci valsuri pentru pian în interpretarea Mădălinei Florescu. Seara noastră muzicală petrecută în
Adev?rul despre Benjamin by Andreea DRAGU () [Corola-journal/Journalistic/84302_a_85627]
-
de capodopere, distinși cu numeroase premii, unii dintre ei nobelizați, produc surprize pentru că dovedesc o tendință a scriitorului de a se aventura în teritorii depărtate de lumea în care trăiesc și pe care o cunosc. O fac probabil dintr-o nestăpânită vocație de exploratori, dintr-o imaginație fără limite, din obsesii care sapă adânc în conștiință și subconștient. Iată că un scriitor spaniol, Camilo José Cela, evocă Vestul Sălbatic american, un autor italian - Claudio Magris, traversează timpuri și spații străine, din
Cele mai frumoase... by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7774_a_9099]