85 matches
-
fiind maltratați trimișii Papei. „Sinodul tâlhăresc” a fost nerecunoscut de biserica. Urmează Marcian la tron ce era căsătorit cu sora lui Teodosius, susținătoare a ortodoxiei. În 451 este convocat cel de-al patrulea conciliu la Calcedon prin care erau condamnate nestorianismul și monofizisimul, stabilindu-se ca dogmă oficială diofizismul, prin care natură umană și cea divină a lui Hristos erau considerate a fi unite. După condamnarea monofizismului, tensiunile s-au accentuat în provinciile orientale, mai ales în Egipt, manifestându-se în
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
ritul era grecesc și liturghia se făcea în limba greacă. Încă de la începuturile ei, Biserica Răsăriteană se autointitulase "Ortodoxă" („de dreaptă credință”), adică singura biserică ce propovăduia adevărata cale a Creștinismului, considerând restul formelor de Creștinism Răsăritean (monofizismul, arianismul și nestorianismul) ca fiind eretice. În secolele VI-VII, Imperiul Roman de Răsărit a suferit un proces de grecizare, și, astfel, Biserica Răsăriteană grecizându-se și mai mult. Încă din secolul al V-lea, Biserica Răsăriteană era în conflict cu Bisericile Copte
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
împotriva perșilor, cucerindu-le capitala și asasinând un monarh sasanid. Acest succes spectaculos a devenit însă inutil o dată cu cuceririle arabe în Siria, Palestina, Egipt și Africa de Nord, cuceriri ușurate de dezbinarea religioasă și de proliferarea mișcărilor eretice, în special monofizismul și nestorianismul, în zonele cucerite de musulmani. Deși succesorii lui Heraclius au reușit să salveze Constantinopolul de două asedii arabe (în 674-677 și 717), Imperiul în secolul al optulea și începutul celui de-al nouălea a fost zguduit de marea controversă iconoclastă
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
acolo, în 553 s-au anatemizat noile teze ariene, nestoriene și monofizite și în același mare oraș, între 660-681, s-a condamnat monotelismul, susținîndu-se că Hristos are atât voință umană, cât și dumnezeiască. La Efes, în 431, s-a condamnat nestorianismul și i-a conferit Mariei din Nazaret atributul "născătoare de Dumnezeu". La Calcedon, în 451, s-a condamnat monofizismul și s-a susținut că Hristos are două firi: divină și umană. Crezul adoptat atunci nu a fost recunoscut de ortodocși
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
mai ales negarea păcatului originar, susținută de Iulian, citînd mai multe pasaje din cartea acestuia Către Florus. De asemenea, a scris Confutația simbolului de credință a lui Teodor de Mopsuestia (Refutatio Symboli Theodori Mopsuesteni), pe care Mercator îl acuză de nestorianism; pentru a-l combate chiar pe Nestorie, a scris Comparația între doctrinele lui Pavel din Samosata și acelea ale lui Nestorie (Comparatio dogmatum Pauli Samosateni et Nestorii). Se pare că Mercator a rămas la Constantinopol pînă la moartea sa și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de imoralitate sau de căderea în greșeala ereziei. Epitaful ereziei nestoriene și al celei pelagiene (Epitaphium Nestorianae et Pelagianae haereseos) dovedește că Prosper a aderat la condamnările formulate în cadrul conciliului de la Efes din 431, unde, cu siguranță fără nici o îndreptățire, nestorianismul era descris ca părintele pelagianismului. O tematică analoagă are poemul lui Pseudo-Prosper dedicat Soției sale (Poema coniugis ad uxorem). Aici, poetul, după ce descrie în hexametri un tablou apocaliptic al nenorocirilor care loviseră Gallia răvășită de invaziile barbarilor, trece la exortația
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
naturi și o singură persoană. Cassian vede în erezia lui Nestorie (la fel ca Prosper din Aquitania, mai tîrziu) o continuare și o imitare a pelagianismului, deoarece pelagianismul susține că omul ar putea obține harul doar prin propriile forțe, iar nestorianismul afirmă că omul Cristos ar fi meritat uniunea cu măreția divină grație unei vieți virtuoase. Potrivit lui Cassian, Nestorie este cel ce îl separă pe Fiul lui Dumnezeu de Cristosul întrupat: în consecință, imitarea lui Cristos și credința în Cristos, care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în Cristos, care constituie idealul ascetic al creștinului, nu sînt îndreptate către Dumnezeu, ci către un om. Creștinii n-ar putea fi transformați în Dumnezeu dacă Cristos, primul, n-ar fi fost Dumnezeu. Din acest motiv, modul cum Cassian analizează nestorianismul a fost considerat - poate cu prea multă asprime - superficial și neconcludent; în orice caz, analiza are importanța ei în combaterea nestorianismului de către Occident: pelagianismul, pe care Cassian îl combate aici, este înțeles conform tiparelor pe care teologia romană tocmai le
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fi transformați în Dumnezeu dacă Cristos, primul, n-ar fi fost Dumnezeu. Din acest motiv, modul cum Cassian analizează nestorianismul a fost considerat - poate cu prea multă asprime - superficial și neconcludent; în orice caz, analiza are importanța ei în combaterea nestorianismului de către Occident: pelagianismul, pe care Cassian îl combate aici, este înțeles conform tiparelor pe care teologia romană tocmai le elabora. Desigur, Cassian nu era foarte interesat de motivele teoretice ale controversei, dar și în această operă apără o cristologie conformă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
adică pînă prin 435. în 434 el a scris, sub pseudonimul Peregrinus, două Memoriale (Commonitoria); primul conținea probabil particularitățile esențiale prin care credința catolică se deosebea de erezii, iar cel de-al doilea aplica respectivele „semne de recunoaștere” la condamnarea nestorianismului, promulgată la conciliul de la Efes din 431, însă această scriere nu ne-a parvenit; o cunoaștem doar din ceea ce ne spune Ghenadie. Sfînta Scriptură, afirmă Vincențiu de Lerin, nu poate fi singura normă pentru adepții credinței creștine, deoarece poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
451, iar primele două și la Constantinopol în 553. Prima scrisoare adresată episcopului Acaciu de Melitene (Epist. 40; ACO I, 1, 4, pp. 20-31) prezintă tratativele care au dus la formula amintită și o apără de acuzațiile de cedare în fața nestorianismului. Cu scopul de a determina și alte personaje din gruparea sa să accepte formula de uniune sînt scrise și epistola către Eulogios, preot alexandrin și agent al lui Chiril la Constantinopol (Epist. 44; ACO I, 1, 4, pp. 35-37), ori
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a putut întoarce numai cu ajutorul armatei în 453, însă, între timp, Theodosius, uzurpatorul numit în locul său la presiunile călugărilor, hirotonise numeroși episcopi strîns legați de tradiția instituită de Chiril. Și în Siria, la Antiohia, a cărei teologie era totuși rădăcina nestorianismului, monofizismul s-a impus prin patriarhul Petru Fullon (469/470-490), care a trebuit să fugă de mai multe ori și de tot atîtea ori a reușit să se întoarcă. în Siria, triumful monofiziților n-a fost complet; și aici el
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mod curent Tomus ad Armenios. în 435, cîțiva clerici din Armenia îi ceruseră lui Proclus - printr-o scrisoare păstrată în versiune siriacă - o expunere despre credință prin care să condamne doctrina lui Teodor de Mopsuestia, în care ei identificau sursa nestorianismului (despre acest episod și despre ulterioara implicare a lui Chiril, cf. p. 000). în răspunsul său, Proclus evită să-l menționeze pe Teodor, ca să nu fie nevoit să-l condamne în mod expres. După o primă parte (2-4) în care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la Constantinopol pentru a susține cauza lui Nestorie. După condamnarea acestuia, printr-un edict imperial, Irineu a fost exilat la Petra, în Arabia. îl întîlnim circa 10 ani mai tîrziu, prin 445, ca episcop de Tyr. Atacat cu duritate pentru nestorianism de către eunucul Chrysaphios, de Eutihie și Dioscor din Alexandria (care intervin pe lîngă Theodosius al II-lea și invocă, între altele, faptul că Irineu fusese căsătorit de două ori, ceea ce constituia un impediment canonic pentru ocuparea funcției de episcop), este
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
deoarece, în esență, nu diferă de orientarea lui Chiril și de cea calcedoniană; însă n-ar fi putut accepta niciodată limbajul celor două naturi, pentru faptul că el echivala natura cu ipostasul, după cum am arătat deja, îl obliga să detecteze nestorianismul în orice distincție a naturilor în Logosul întrupat. în acest sens a combătut Tomul papei Leon, care atribuia naturii umane acțiuni proprii; cum acțiunile proprii presupun o existență în sine proprie, acest lucru echivalează, pentru Sever, cu a atribui naturii
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Constantinopol în același an, în mai și iunie, sub conducerea lui Mena, sinod menit să ratifice depunerea patriarhului Antim și condamnarea lui Sever de Antiohia, protejatul lui Antim, de către papa Agapet (cf. p. 000). Deși ordonanța consfințea respingerea deopotrivă a nestorianismului și monofizismului, în această circumstanță particulară lovea în cel de-al doilea. O expunere teologică împotriva acestui curent este Tratatul dogmatic contra monofiziților, compus sub formă de epistolă adresată unor călugări din Alexandria pe care patriarhul Zoil îi convertise, sau
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Părinții Bisericii, în special din Atanasie și - mai ales - din Chiril, autorul încearcă să găsească temeiuri pentru doctrina potrivit căreia Cristos este în două naturi, deși în textele chiriliene invocate această formulare nu apare, ci „din două naturi”. Condamnarea nestorianismului este, bineînțeles, o constantă a tratatului, lucru firesc din perspectiva unei politici religioase menite să-i recupereze cu orice preț pe monofiziți, a căror separare de imperiu era pentru Iustinian mult mai gravă decît aceea a nestorienilor. în această direcție
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat; VII. despre formularea „unul din Sfînta Treime a pătimit”. Richard subliniază că și această operă aparține genului întrebărilor și răspunsurilor; fiecare capitol începe cu obiecția nestorianului, care este apoi respinsă. însă nu e vorba de un nestorianism real, ci de o construcție a polemicii calcedoniene, diametral opusă monofizismului. Leonțiu s-a străduit în special să scoată noțiunea de ipostas din acea impasse în care ajunsese în urma eforturilor făcute pentru a aplica alcătuirii persoanei lui Cristos definiția ipostasului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
descrisă aici ca o constituire (synthesis) în planul proprietăților, astfel încît asumarea naturii umane nu implică un adaos de ipostasuri, ci numai un adaos de „idiomuri” la unicul ipostas al Logosului. Acest raționament, elaborat prin confruntare critică mai degrabă cu nestorianismul (chiar dacă, așa cum am spus, e un nestorianism teoretic) decît cu monofizismul, pune în mod inevitabil accentul pe caracteristicile divine ale persoanei lui Cristos. într-adevăr, insistența asupra miracolelor și a miraculosului în tradiția evanghelică este unul dintre aspectele prin care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
planul proprietăților, astfel încît asumarea naturii umane nu implică un adaos de ipostasuri, ci numai un adaos de „idiomuri” la unicul ipostas al Logosului. Acest raționament, elaborat prin confruntare critică mai degrabă cu nestorianismul (chiar dacă, așa cum am spus, e un nestorianism teoretic) decît cu monofizismul, pune în mod inevitabil accentul pe caracteristicile divine ale persoanei lui Cristos. într-adevăr, insistența asupra miracolelor și a miraculosului în tradiția evanghelică este unul dintre aspectele prin care Leonțiu din Ierusalim se deosebește de Leonțiu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
satul Rufiniane, aproape de Calcedon. După o altă perioadă petrecută în Tracia, în 406, la patruzeci de ani, s-a întors în mănăstire ca egumen, a adunat în jurul său numeroși monahi, a desfășurat o activitate fructuoasă și a combătut păgînismul și nestorianismul. I-a primit cu bunăvoință pe Alexandru și pe ceilalți călugări din mănăstirea Acimiților alungați din Constantinopol. A murit la 30 iunie 446. Ni s-a transmis o Viață a lui, precedată de o dedicație a editorului pentru un diacon
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
combate mai ales negarea păcatului originar, susținută de Iulian, citând mai multe pasaje din cartea acestuia Către Florus. Apoi a mai scris Confutațiunea simbolului de credință la Teodor din Mopsuestia (Refutatio Symboli Theodori Mopsuesteni), pe care Mercator îl acuză de nestorianism; pentru a-l combate chiar pe Nestorius, a scris Comparația între doctrinele lui Pavel din Samosata și acelea ale lui Nestorius (Comparatio dogmatum Pauli Samosateni et Nestorii). Se pare că Mercator a rămas apoi la Constantinopol până la moarte, și a
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de imoralitate sau de căderea în greșeala ereziei. Epitaful ereziei nestoriene și al celei pelagiene (Epitaphium Nestorianae et Pelagianae haereseos) dovedește că Prosperus a acceptat condamnările formulate în cadrul conciliului din Efes din 431 în care, cu siguranță fără nici o îndreptățire, nestorianismul era descris ca părinte al pelagianismului. O tematică analoagă are poemul atribuit lui Prosperus și dedicat Soției sale (Poema coniugis ad uxorem). Aici, poetul, după ce descrie în hexametri un tablou apocaliptic al nenorocirilor care loviseră Galia răvășită de invaziile barbarilor
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
naturi și o singură persoană. Cassian vede în erezia lui Nestorius (la fel ca Prosperus din Aquitania mai târziu) o continuare și o imitare a pelagianismului, pentru că pelagianismul susține că omul ar putea obține harul doar prin propriile forțe, iar nestorianismul afirmă că omul Cristos și-ar fi obținut uniunea cu măreția divină grație unei conduite virtuoase. Potrivit lui Cassian, într-adevăr, Nestorius este cel ce îl separă pe Fiul lui Dumnezeu de Cristosul întrupat: în consecință, imitarea lui Cristos și credința
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Cristos, care constituie idealul ascetic al creștinului nu sunt îndreptate către Dumnezeu ci către un om. Creștinii n-ar putea să fie transformați în Dumnezeu, dacă Cristos, primul, n-ar fi fost Dumnezeu. Din acest motiv, modul cum Cassian analizează nestorianismul a fost considerat - poate cu prea multă asprime - superficial și neconcludent; în orice caz, analiza are semnificația sa în combaterea nestorianismului de către Occident: pelagianismul, pe care îl combate aici Cassian, este înțeles conform tiparelor pe care teologii de la Roma tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]