312 matches
-
local să fie minkowskian (adică, în coordonate local inerțiale, metrica este minkowskiană, și primele sale derivate parțiale și coeficienții de legătură dispar). După ce s-a formulat versiunea relativistă, geometrică a efectelor gravitațonale, mai rămâne problema cauzei(sursei) gravitației. În teoria newtoniană, sursa generatoare a câmpului gravitațional o reprezintă masa. În teoria relativității restrânse, masa se dovedește a fi o componentă a unei mărimi mai generale, denumită tensorul energie-impuls, care include atât densitatea de energie cât și pe cea de impuls, precum și
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
denumită tensorul energie-impuls, care include atât densitatea de energie cât și pe cea de impuls, precum și tensiunea mecanică (presiunea și forțele deformatoare). Utilizând principiul de echivalență, acest tensor se poate generaliza la un spațiu-timp curbat. Pe baza analogiei cu gravitația newtoniană geometrică, se poate presupune că ecuația de câmp a gravitației leagă acest tensor de tensorul Ricci, care descrie o clasă particulară de efecte mareice: schimbarea volumului unui nor mic de particule de test aflate inițial în repaus, și apoi puse
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
dezvoltate de Einstein. Cea de-a doua furnizează o abordare sistematică a rezolvării pentru geometria unui spațiu-timp, ce conține o distribuție de materie ce se mișcă lent în comparație cu viteza luminii. Extinderea post-newtoniană implică o serie de termeni; primii reprezintă gravitația newtoniană, pe când ultimii termeni reprezintă corecții și mai mici ale teoriei lui Newton datorate relativității generale. Extinderea aceasta, introduce o serie nouă de termeni în ecuație; primii reprezintă gravitația newtoniană, pe când ultimii reprezintă corecții fine ale teoriei lui Newton datorate relativității
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
luminii. Extinderea post-newtoniană implică o serie de termeni; primii reprezintă gravitația newtoniană, pe când ultimii termeni reprezintă corecții și mai mici ale teoriei lui Newton datorate relativității generale. Extinderea aceasta, introduce o serie nouă de termeni în ecuație; primii reprezintă gravitația newtoniană, pe când ultimii reprezintă corecții fine ale teoriei lui Newton datorate relativității generale. Formalismul parametrizat postnewtonian este o generalizare a acestei extinderi, ceea ce permite efectuarea unor comparații cantitative între previziunile relativității generale și alte teorii alternative. are mai multe consecințe fizice
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
nu este o elipsă, ci ceva asemănător cu o elipsă ce se rotește în jurul unui focar, având ca rezultat o curbă asemănătoare cu roza polară. Einstein a obținut pentru prima oară acest rezultat folosind o metrică aproximativă ce reprezintă limita newtoniană și tratând corpul în mișcare de revoluție ca pe o particulă test. Pentru el, faptul că teoria sa dădea o explicație directă a deplasării anormale a periheliului planetei Mercur, deplasare descoperită de Urbain Le Verrier în 1859, a fost o
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
0.4 c (v < 120,000 km/s), și de maxim 0.1% pentru v < 0.22 c (v < 66,000 km/s). Versiunile trunchiate ale acestei serii permit fizicienilor să demonstreze că teoria relativității restrânse se reduce la mecanica newtoniană la viteze reduse. De exemplu, în relativitatea restrânsă, sunt valabile următoarele ecuații: Pentru γ ≈ 1 și γ ≈ 1 + / β, respectiv, acestea se reduc la formulele newtoniene echivalente: Ecuația factorului Lorentz poate fi și inversată pentru a da: Aceasta are forma
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
acestei serii permit fizicienilor să demonstreze că teoria relativității restrânse se reduce la mecanica newtoniană la viteze reduse. De exemplu, în relativitatea restrânsă, sunt valabile următoarele ecuații: Pentru γ ≈ 1 și γ ≈ 1 + / β, respectiv, acestea se reduc la formulele newtoniene echivalente: Ecuația factorului Lorentz poate fi și inversată pentru a da: Aceasta are forma asimptotică: Primii doi termeni sunt uneori folosiți pentru a calcula rapid viteze pentru valori mari ale lui γ. Aproximarea β ≈ 1 - / γ are o eroare de
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
În matematică, ecuația Hamilton-Jacobi descrie o condiție necesară de extrem geometric în generalizarea problemelor "calculului variațional". În fizică, ea este o reformulare a mecanicii clasice și ca atare echivalentă cu alte formulări, precum mecanica newtoniană, mecanica lagrangiană și mecanica hamiltoniană. În particular, ecuația Hamilton-Jacobi este folositoare la identificarea mărimilor care se conservă într-un sistem mecanic, ceea ce este posibil chiar și în cazul în care problema mecanică nu poate fi rezolvată complet. De asemenea, ecuația
Ecuația Hamilton–Jacobi () [Corola-website/Science/318026_a_319355]
-
Navier-Stokes, numite așa după Claude-Louis Navier și George Gabriel Stokes, descriu mișcarea fluidelor. Aceste ecuații au luat naștere prin aplicarea legii a doua a lui Newton la mișcarea fluidelor împreună cu ipoteza că tensiunea fluidului este proporțională cu gradientul vitezei (fluid Newtonian), la care se adaugă gradientul presiunii. sunt folosite în foarte multe domenii ale mecanicii fluidelor pentru a modela, de exemplu, mișcarea curenților atmosferici, ai curenților oceanici, scurgerea fluidelor prin tuburi, scurgerea aerului în jurul unei aripi de avion, pentru mișcarea din
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
mai apropiate de realitate sunt modelările statistice sau chiar prin dinamică moleculară. Diferențierea dintre un "mediu continuu" și un "mediu discret" este dată de numărul Knudsen. În mod uzual, ecuațiile Navier-Stokes sunt scrise pentru fluidele cunoscute sub numele de fluide Newtoniene. Aceste fluide au tensiunile tangențiale dintre două straturi vecine proporționale cu viteza de deformație, coeficientul de proporționalitate μ numindu-se vâscozitate. Desigur, există și fluide care nu au această proprietate, ele numindu-se "fluide nenewtoniene", fluide la care legile dintre
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
masei" este absolut necesară. Acest lucru se realizează prin adăugarea ecuației de continuitate a masei, dată în forma cea mai generală de ecuația: sau, folosind derivata substanțială: O simplificare a ecuației Navier-Stokes se obține când fluidul este considerat fluid incompresibil Newtonian. Ipoteza incompresibilității exclude apariția undelor de șoc, viteza fiind mult mai mică decât viteza sunetului. Dacă viteza fluidului se apropie de viteza sunetului, atunci apar fenomene de compresibilitate, iar ipoteza simplificatoare de incompresibilitate nu mai este valabilă. În general, fluidele
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
presupune că vâscozitatea dinamică μ și densitatea ρ sunt constante, iar ecuația Navier-Stokes în formă vectorială se scrie: în care, f reprezintă "alte" forțe, precum gravitația sau forțe centrifugale. Termenul tensiunii de forfecare formula 39 devine în cazul fluidului incompresibil și Newtonian formula 40. Pentru a pune în evidență sensul fiecărui termen să comparăm ecuația de mai sus cu ecuația impulsului a lui Cauchy: De notat că doar termenul corespunzător "accelerației convective" este neliniar pentru fluid incompresibil Newtonian. Accelerația convectivă este o accelerația
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
în cazul fluidului incompresibil și Newtonian formula 40. Pentru a pune în evidență sensul fiecărui termen să comparăm ecuația de mai sus cu ecuația impulsului a lui Cauchy: De notat că doar termenul corespunzător "accelerației convective" este neliniar pentru fluid incompresibil Newtonian. Accelerația convectivă este o accelerația cauzată de o schimbare a direcției vitezei, de exemplu, accelerarea fluidului care intră într-o duză convergentă. Deși individual particule de fluid sunt accelerate și prin urmare sunt în mișcare instabilă, câmpul de viteze nu
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
de timp. O altă observație importantă este că, vâscozitatea este reprezentată de Laplacianul vectorial al unui câmp de viteze, aici, interpretat ca diferența dintre viteza dintr-un punct și valoarea medie a vitezei volumului înconjurător. Acest lucru arată că vâscozitatea Newtoniană este un transfer de impuls, care lucrează cam în același fel ca transferul de caldură din ecuația transferului de căldură, care de asemenea implică Lapacianul. Dacă efectul temperaturii este de asemenea neglijabil, pentru a rezolva problema mai avem nevoie de
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
incompresibilă, funcția fiind tot scalară. Apropierea vitezei fluidului de viteza sunetului are ca efect principal apariția compresibilității fluidului. Descrierea acestui fenomen conduce la o formă mai complicată a ecuațiilor Navier-Stokes. Dacă se presupune că vâscozitatea "μ" este constantă, fluidul fiind Newtonian, ecuațiile Navier-Stokes capătă forma: în care, formula 83 este coeficientul de vâscozitate volumică, cunoscut și sub numele de "al doilea coeficient de vâscozitate". De data aceasta, problema mișcării mecanice nu mai poate fi trată separat de cea a câmpului de temperaturi
Ecuațiile Navier-Stokes () [Corola-website/Science/317916_a_319245]
-
ea de presiune și temperatură, viscozitatea cinematică variază mult cu acești parametri, care trebuie precizați. La suspensii viscozitatea variaza cu procentul volumic al particulelor dispersate. Fluidele pentru care ipoteza lui Newton este valabilă (de exemplu apa, gazele) se numesc "fluide newtoniene". Ipoteza simplă a lui Newton nu este valabilă pentru toate fluidele. Fluidele pentru care ipoteza lui Newton nu este valabilă se numesc "fluide nenewtoniene". Cu studiul comportării fluidelor din punct de vedere al viscozității se ocupă reologia. Isaac Newton a
Viscozitate () [Corola-website/Science/309777_a_311106]
-
se bazează pe nici o dovadă solidă; în contrast cu aceasta, oamenii de știință de obicei folosesc acest cuvânt pentru a se referi la mănunchiuri de idei care fac prognoze specifice. A spune "mărul a căzut" este a afirma un fapt, în timp ce teoria newtoniană a gravitației universale este un corp de idei care permit unui om de știință să explice de ce mărul a căzut și să facă prognoze privind alte obiecte căzătoare. Orice teorie foarte fructuoasă care a supraviețuit timpului și care are o
Știință () [Corola-website/Science/299441_a_300770]
-
dovadă matematică, o teorie științifică dovedită este "întotdeauna " susceptibilă de a fi falsificată dacă apar noi dovezi. Chiar și cele mai de bază și fundamentale teorii se pot dovedi a fi imperfecte dacă observațiile noi sunt inconsistente cu ele. Mecanica newtoniană este un exemplu faimos de lege care nu a supraviețuit experimentelor care implică viteze apropiate de cea a luminii sau apropiere față de câmpuri gravitaționale puternice. În afara acestor condiții, Legea lui Newton rămâne un model excelent de mișcare și gravitație. Pentru că
Știință () [Corola-website/Science/299441_a_300770]
-
experimentelor care implică viteze apropiate de cea a luminii sau apropiere față de câmpuri gravitaționale puternice. În afara acestor condiții, Legea lui Newton rămâne un model excelent de mișcare și gravitație. Pentru că relativitatea generală oferă explicații pentru toate fenomenele descrise de mecanica newtoniană, este privită ca o teorie superioară. Știința este o metodă folosită cu scopul de a acumula cunoștințe. Obiectivul metodei științifice este de a porni de la una sau mai multe ipoteze și a dezvolta o teorie validă. Acesta este un model
Știință () [Corola-website/Science/299441_a_300770]
-
face inferențe din simțurile umane pentru a descrie ceea ce de fapt "este". Pe de altă parte, știința poate face "previziuni" bazate pe "observații". Aceste prognoze de multe ori sunt foarte utile societății sau individului care le folosește. De exemplu, fizica newtoniană iar în cazuri mai extreme teoria relativității ne permit să prezicem fenomen de la efectul pe care o minge de biliard în mișcare îl are asupra altei mingi până la traiectoriile navetelor spațiale și ale sateliților. Științele sociale ne permit să prezicem
Știință () [Corola-website/Science/299441_a_300770]
-
forme care depind de situația fizică analizată. Această secțiune prezintă ecuația în cazul general precum și în câteva cazuri simple. Pentru sistemul cuantic general avem ecuația: în care: Operatorul hamiltonian descrie starea energiei totale a sistemului. Aidoma legii forței din mecanica newtoniană, și aici, forma exactă a forței trebuie calculată independent, fiind o funcție a proprietăților fizice intrinseci ale sistemului. Pentru un sistem tridimensional avem ecuația în care: Einstein interpretează cuanta lui Planck ca foton, particulă de lumină, și a presupus că
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
mai completă a definiției forței pentru un corp de masă constantă. Derivata impulsului mecanic în raport cu timpul este: Principiul al doilea al mecanicii introduce noțiunea de forță ca fiind derivata impulsului în raport cu timpul. formula 4 sau folosind definiția impulsului formula 5. În mecanica newtoniană, se consideră că masa este constantă (independentă de viteză) cât timp se păstrează integritatea corpului, deci formula 6. Adică formula 7. Când un corp acționează asupra altui corp cu o forță (numită forță de acțiune), cel de-al doilea corp acționează și
Legile lui Newton () [Corola-website/Science/299373_a_300702]
-
unei cantități care se conservă. Dacă un sistem este invariant la o translație, înseamnă că, pe direcția respectivă impulsul se conservă. Dacă un sistem este invariant la o rotație în jurul unei axe, atunci, momentul cinetic se conservă. În cadrul mecanicii clasice Newtoniene, este imposibil de a enunța o teoremă generală care să înglobeze exemplele de mai sus, în afară de cazurile în care sistemele posedă simetrii foarte complicate. Teorema lui Noether afirmă că: odată ce avem un grup de transformări a parametrilor care păstrează un
Geometrie simplectică () [Corola-website/Science/317822_a_319151]
-
Parapsihologia este o pseudoștiință ce se ocupă cu studiul unor fenomene pe care percepția noastră uzuală nu le poate explica imediat și care se derulează într-un alt plan decât cel al universului newtonian. Descrierea și definirea acestor fenomene stau la baza parapsihologiei. Termenul de "parapsihologie" a fost utilizat pentru prima oară de germanul Max Dessoir în 1889. După americanul Joseph Banks Rhine (1895-1980) parapsihologia se definește ca o ramură a științei care detectează
Parapsihologie () [Corola-website/Science/304664_a_305993]
-
natura materiei sau a radiației, sau a felului cum ele interacționează. Teoria relativității restrânse explică fenomenele ondulatorii, eliminând acțiunea instantanee de la distanță. Electrodinamica lui Faraday și Maxwell este compatibilă cu viteza finită de propagare a luminii. Prin generalizarea legilor mecanicii newtoniene și a unor legi ale fizicii, electrodinamica devine relativistă. Dar pentru a pune gravitația in concordanță cu relativitatea a fost nevoie de modificări mult mai profunde ceea ce l-a condus pe Einstein la Teoria relativității generalizate. În această teorie, orice
Albert Einstein () [Corola-website/Science/296781_a_298110]