63 matches
-
în ochi”, sună verdictul din jurnalul de autor. Să nu uităm că în proza lui R. Mareș atât singurătățile vârstelor, cât și interdicția senzualității melancolizează. De aici impresia că autorul taie prea brutal din text, pornind de la reveria voluptuoasă (o nimfetă sau o idee) ce va fi suspendată și vag politizată, dar lasă totul echivoc, rezultând un final nefericit. Sau nefertil. Firește că cititorul, urmărind aceste grile de lectură, rămâne cu impresia că Radu Mareș construiește cu insistență singurătățile unor indivizi
Robinson și Lolita by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2559_a_3884]
-
Nu peste multă vreme, Emil Constantinescu descoperea o altă stea a artei românești contemporane, pe regretatul, astăzi, Sabin Bălașa, autorul cerurilor pe care zburau îngerașii de la Scornicești și de la Petrești. O lucrare a acestuia, probabil o Elenă în chip de nimfetă albăstrie, odihnește, poate, și acum pe la Casa Albă, adusă de Bill Clinton după ce o primise la București de la același Emil Constantinescu. Așadar, nici o șansă ca unitatea inaparentă a celor patru tablouri să vină, cumva, din această direcție. Atunci nu mai
Patrimoniu recuperat, la aniversară by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8320_a_9645]
-
narator. O lume nebună, nebună, nebună alunecă în gratuitate dacă nu e susținută și de construcția atentă a parodicului. În Colonia subterană scenariul se repetă, în alt decor. Ajuns conducătorul aurolacilor, eroul lovit de boala insomniei se îndrăgostește de o nimfetă. De la resurecția democratică din subteran la despotismul salvator nu e decât un pas, iar boala rămâne, cum ne-am obișnuit, în vecinătatea erotismului. Nefirescul e deopotrivă și efectul și veriga slabă a sistemului prozastic propus de Cristian Meleșteu. Stările narcotice
Debuturi și radiografii la minut by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3964_a_5289]
-
anii șaizeci, s-a creat o enormă vîlvă în jurul receptării Lolitei, a tehnicii construcției narative, a invenției lingvistice aproape inepuizabile și, în primul rînd, a temei romanului:povestea devoratoare a iubirii dintre un bărbat matur, rafinat, intelectual francez, și a nimfetei Lolita, o fetiță americană de doisprezece ani, cel mai ciudat amestec de inocență, de perversiune, la limita raționalului cu iraționalul. După 1990, multdiscutatul roman a fost publicat și la noi, mai întîi la Editura Universal Dalsi, în 1994, în traducerea
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]
-
pe scenă nu au fost speculate cele două, să spunem, din ipostazele esențiale construcției teatrale. Predomină structura narativă, cea a romanului, și, deci, fațeta de povestitor a lui Humbert, lipsind cea de personaj-autor, Humbert cel angajat direct în relația cu nimfeta Lolita, Humbert cel care povestește ce simte, ce vede, ce se naște și ce crește în imaginația lui în care Lolita este idol și prizonieră, deopotrivă, Humbert cel care amestecă aiuritor senzorialitatea simțurilor și a observațiilor. Farmecul straniu și plin
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]
-
cu nemiluita. Străzi, cartiere întregi fără nici o mașină. Numai susurul unduitor al roților de bicicletă, într-o valsare sărbătorească: femei în toată firea, ducând senin coșuri cu legume pe ghidon, domni severi plutind laolaltă cu copilașul blondiu atașat la spinare, nimfete-n blugi pedalând cu virilă determinare, dar și frumuseți cu rochiile-n vânt, dezgolind vederii, cu nonșalanță sportivă, desuuri orbitoare. Nu ziceți că, la câte-o traversare, când le acordai prioritate, te trezeai că-ți mulțumesc cu un zâmbet larg
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
oameni reali ca pe niște mănuși. Și o neșansă, pentru că - parcă la granița paranormalului - acest joc al nostru a fost crunt pedepsit. Nu în ficțiune, ci în realitate. Dar de aici începe alt roman. Vladimir Makanin Ă Spaima Satirmanul și nimfeta Bogdan Romaniuc Vladimir Makanin este poate ultimul „clasic“ al literaturii ruse. Makanin descrie în romanele sale agonia unei societăți îmbibate de ideologie. Personajele sale, pândite la tot pasul de diavol (ca în Falsificatorii de bani al lui Andre Gide), și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
bătrânul Piotr Petrovici Alabin, trăiește din plin drama Rusiei postsovietice, aflată într-o perioadă de tranziție, puternic ancorată în tradiție și încercând să facă față noului. Piotr Petrovici Alabin este mereu în căutarea aventurilor picante, atras de tinerele fete, însă nimfetele lui Makanin nu seamănă deloc cu cele ale lui Nabokov. Nu se știe a cui e spaima, a nimfei sau a satirului: „Noapte adâncă, amândoi suntem pe jumătate adormiți, șovăitori, totuși amândurora inimioara ne bate sâcâitor: trebuie, trebuie!... De ce mi-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
nu țin numai de culoare. Și nimfa lasă de dorit: nimfa a slăbit. Cărnița olandeză s-a dezumflat și nimfuța a ieșit cam de vreo treisprezece ani, atât de junioară... “. Tabloul, în varianta retușată, s-ar putea numi Satirmanul și nimfeta. În replica sa „asimetrică“ la Lolita, Makanin îl internează pe Humbert Humbert al lui Nabokov. Traducere din limba rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu, colecția „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2008, 32.95 lei TRIMISUL NOSTRU SPECIAL Florin L|Z|RESCU
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
stăpânul său creatorul... Ei, spre plăcerea mea, Makanin o cotește de data asta și schițează un adevărat erou (comparat, facil zic eu, cu Humbert Humbert) al zilelor noastre, un bătrân viguros, un satirman/satirmen atras irezistibil de trupul nimfelor (nu nimfete, nota bene) pe timp de lună plină. Totul se petrece după celebrul puci al lui Elțân din 1993 și, de fapt, nu se petrece nimic. Doar că un bătrân dintr-un sat de vilegiaturiști de pe lângă Moscova (Vasile, de ce a mutat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
cu care a fraternizat. Carnaval răsucit prin diafane balade ale reînnoirii. Fantome fluturând mantii negre de mătase, oase albe de morți. Șiruri de călăreți sumbri, împiedicându-se de năvala țâncilor jegoși și iuți, ca niște țipari. Măști macabre și glugi, nimfete spoite și manglitori. Cheflii, paparude, buruieni. Fanți cu șișul între dinții de aur. Codoașe zaharisite, mângâind burțile gloabelor care însoțesc alaiul. Pe undeva, furișându-se, gălbui, unchiul sadic și iepuraș ? Balabuste bocitoare, arlechini, damblagii, seniori ai șatrei, popi paradiți. Veselie
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vulnerabil îmi apare acuma băiețandrul încruntat, cu pieptul înfipt în gard ca-n vîrful săbiei din "mormîntul haiducului". N-am întors capul, dar știu că m-a urmărit cu stomacul strîns într-un spasm. L-am lăsat cu mînie pe nimfeta care-i trecuse prin zodie, rîzînd de el: "Mă rîzi". Și-a luat revanșa. Clipa-clipita aceea (cît un lac, cît o vară ploioasă) a veșnicit-o în seria de acuarele Fata și șarpele. M-a pictat cu mîini îndrăgostite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
inteligența picturii. Culoarea, instinctul ei". A avut dreptate să uzeze de mottoul cu poetul-ochi. E pictorul-ochi. Albumul ăsta nu-i decît o biografie a trupului. Mi-e neplăcut să recunosc, dar a trupului meu. A făcut colecția trupurilor mele: de la nimfetă pînă la explozia hormonală. Pînă la excedentul hormonal de la sfîrșit. Un paradis diafan, degenerat în clocot vital. ("Iar te lași dusă de prețiozități, Iordana. Atenuează, nu-ți șade bine postura de prețioasă ridicolă"). Dar cum să atenuez ce-am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
soi de fericire nebună, prostească, inexplicabilă, cînd ating culoarea aceea cu vîrful degetelor. Imaginile tale se nasc firesc, Russ. Tactile, olfactive, mustind de prospețime, mă trezesc eu vorbind celebrissmului prieten de jocuri copilărești. Revin la album. Îmi redă adolescența cu nimfeta asta. Nu mă mai tot reda atîta mie însămi, Rusaline. Mi-a răspuns: "Să mă explic într.o frază, două? Definitivez o personală și citesc, pesemne drept recompensă, romanul tău ultim, Bolduri pentru fluturi. Vino la Dorobanț, să.mi cunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
la viață, de la starea larvară la zborul spiritual" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant). Viermii se vor hrăni din "trupul înflorit și plin" al lui Ilen (La Baaad), de "viermii teribili" este amenințat și "trupul alb de fată care vei muri" al nimfetei suav-parșive (La Nymphette), de pe buzele celui ce își sărută, în vis, mama moartă se desprinde tot "frumosul vierme inelar" (Rod) care marchează distanța între viață și moarte la fel ca în cunoscutul raport testimonial debutând cu: "zic o vorbă: între
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
principii, transferat în sfera artei prin aluzia din titlu și cea iconografică, din pictură. Pe genunchii unei adolescente al cărei chip poartă amprenta unei voluptăți dureroase, se află un craniu înpodobit cu o cunună de lauri. Imaginea acestui corp de nimfetă este asociat morții și artei în același timp, moartea a preluat, în mod malițios, înfățișarea unei adolescente al cărei chip este descompus de o tensiune dramatică a sexualității sale. VII.2. Florile răului: tentația și maleficiul estetizat Înainte de a fi
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în 1894); cariera decadento-simbolistă a personajului fixează, printre reperele edificatoare Trei povestiri (1877) -, cartea lui Gustave Flaubert. Salomeea lui Flaubert constituie expresia de sensibilitate decadentă a unei femme fatale: nu curtezana pentru care viciul constituie o a doua natură, ci nimfeta, statut ambiguu în care feminitatea relevă condiția originară a răului încarnat în malefica fecioară. Feminitatea în stare pură, originară, relevă cruzimea și, paradoxal, un viciu funciar, instinctual, de dinainte de păcat, anistoric, ca în povestirea lui Barbey D'Aurevilly, Cea mai
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
malefica fecioară. Feminitatea în stare pură, originară, relevă cruzimea și, paradoxal, un viciu funciar, instinctual, de dinainte de păcat, anistoric, ca în povestirea lui Barbey D'Aurevilly, Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan. Paradoxul decadent al acestui "monstru delicios", nimfeta, lipsită de conținut afectiv, constă într-o inocență a viciului, care face să transpară calitatea sa sacră, rituală. Privirea litificată și cosmetica flamboiantă transformă chipul Salomeei într-o mască a seducției, tematizarea privirii apare ca un reflex al unei alte
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decadente, a măștii Meduzei 533. Schimarea de registru este numaidecât sesizabilă la un poet precum Jules Laforgue, care abordează tema în Moralități legendare (1887). Salomeea acompaniindu-se de o liră ține un discurs fantast oaspeților. Odată "livrat" capul sfântului Ioan, nimfeta îl supune unei serii de "operații estetice", sfârșind prin a plasa în gura Sfântului o piatră prețioasă, un opal. Salomeea încearcă revificarea mușchilor feței prin "pase electrice", naratorul subliniind caracterul pseudoștiințific al acestor experimente. Estetica decadentă a fost depășită la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a fost depășită la Jules Laforgue printr-o parodiere a scenei climactice a sărutului pe gură, care survine ca o sigilare a unui recipient, în timp ce Salomeea nu este încercată decât de curiozitatea specifică unui om de știință. Pasiunea mortiferă a nimfetei s-a transformat în curiozitate experimentală. Caracterul ezoteric al celebrului dans al celor șapte văluri este supralicitat până la deriziune. Laforgue păstrează în recuzita luxuriantă a nimfetei datele unui exces delectabil, acumulare de detalii-ornamentale menite să reifice corporalitatea Salomeei, să o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nu este încercată decât de curiozitatea specifică unui om de știință. Pasiunea mortiferă a nimfetei s-a transformat în curiozitate experimentală. Caracterul ezoteric al celebrului dans al celor șapte văluri este supralicitat până la deriziune. Laforgue păstrează în recuzita luxuriantă a nimfetei datele unui exces delectabil, acumulare de detalii-ornamentale menite să reifice corporalitatea Salomeei, să o metamorfozeze într-un obiect estetic, asemeni ouălelor Faberge. Salomeea, "Celesta ființă amabilă de estetici bine înțelese"534, este aici mai puțin nimfeta carnivoră, cât produsul unei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în recuzita luxuriantă a nimfetei datele unui exces delectabil, acumulare de detalii-ornamentale menite să reifice corporalitatea Salomeei, să o metamorfozeze într-un obiect estetic, asemeni ouălelor Faberge. Salomeea, "Celesta ființă amabilă de estetici bine înțelese"534, este aici mai puțin nimfeta carnivoră, cât produsul unei noi alchimii estetice. Dialectica invizibilă a schimbării de cod estetic scandează trecerea de la simbolism și decadentism la avangardism, fapt care-și va găsi propria expresie în artele plastice. Prezența personajului Salomeea în literatura română ne comunică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Salammbô, în romanul omonim al lui Gustave Flaubert. Plăcerea și cruzimea se asociază în cocktailul decadent, scenariul erotic își are parcursul sado-masochist. Sărutul post mortem al ochilor sfântului are un sens expiator pentru crima din dragoste, acest sărut dizolvă senzualitatea nimfetei pentru a-i croi un alt veșmânt decât cel al vălurilor magice, de un colorit și rafinament ce indică o cosmologie subiacentă condiției regale. Asemeni Ofeliei, Salomeea se lasă să plutească în apele unui râu unde se îneacă ținând la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
condiției regale. Asemeni Ofeliei, Salomeea se lasă să plutească în apele unui râu unde se îneacă ținând la piept capul sfântului. Întruchipare a soteriologiei decadente, avem în Ofelia un personaj utilizat în iconica decadentă și prerafaelită, contraponderea lilială a vicioasei nimfete, Salomeea. Fascinul malefic care apare în acuarela lui Gustave Moreau, Apariția, unde Salomeea fixează obsesiv capul Sfântului Ioan suspendat în sala tronului, este aici dizolvat într-o relație aproape maternală, ca în tablourile Ceciliei Cuțescu-Storck. "Salomeea îl luă în mâini
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
grații coregrafiate atent, preparate parcă într-un laborator fotografic. Această caligrafie posturală, care-i scoate în evidență feminitatea, sugerează aparent reversul senzualității, o atitudine meditativă, abstrasă, cu atât mai mult cu cât sculptorul a scos din scenă prețiosul trofeu al nimfetei, capul sfântului Ioan. În plus, capul acestei Salomei, prin capelură și banda de mătase care-l încojoară decorativ, și singurul amănunt vestimentar, aparține unei femei contemporane din înalta societate bucureșteană. Criticul subliniază apartenența sculpturii la simbolism într-un mod aproape
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]