66 matches
-
există și că acest ceva are un nume. Ca atare, se ajunge astfel la o reevaluare a accepțiunii tradiționale a predicației, fiindcă ceea ce se consideră în mod obișnuit punere a temei este deja activat de o predicativitate nominală. În fine, nominația reprezintă forma evidentă de manifestare a conștiinței de sine a omului, prin raportarea lui la realitate, prin realizarea unei relații plurivalente între el și realitate și prin umanizarea realității. V. categorizare, dialectică, dialogism, glosocosmos, logosferă, punct de vedere. NIDA 1975
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sensului poate fi însoțită de o reactivare a sensului etimologic. Alegerea unui nume propriu în cadrul unei paradigme de apelative, clasamentele sociale și cunoștințele despre individul căruia i se asociază și categorizarea individuală constituie mărci ale semnificației lui. V. antonomază, categorizare, nominație, semnificație. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2002; VARO - LINARES 2004. RN O OBIECȚIE. Din punctul de vedere al conținutului, obiecția s-ar putea defini ca expresie a unei opoziții pe bază de argumente în vederea respingerii, dar, foarte pe scurt, obiecția este punerea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nu suficient de mare încît să excludă întrutotul metafora. Etimologia sancționează însă în mod clar situația și exclude polisemia. De aici, rezultă că teoria polisemiei implică numeroase aspecte, care nu sînt întotdeauna observabile pentru vorbitorul obișnuit. V. capitalizare, lexem, monosemie, nominație, omonimie, praxem, reglare. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001, VARO - LINARES 2004. IO POLITEȚE. Politețea reprezintă o constantă a comunicării umane, care înlesnește procesele comunicative prin procedee diferite de la o comunitate la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lumii. Noțiunea "praxem" trebuie considerată atît din punctul de vedere al limbii, cît și din cel al vorbirii. Prima perspectivă conduce la o înțelegere reînnoită a lexicului, lista denominațiilor lexicale apărînd aici ca artefactul unei însumări metalingvistice a actelor de nominație suficient de recurente în discurs pentru a fi considerate ca fiind stabilizate în limbă. Și cîmpurile semantice cuprinse de articolele lexicografice apar ca potențialități suficiente care rezultă din procesele respective, experiențiale și discursive, anterioare, care își au originea în necesitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pentru acesta din urmă fondează programele de sens capitalizate de limbă. Procesul actualizării, care face trecerea virtualităților limbii în realizări efective ale vorbirii, înscrie praxemul în perspectiva discursului. Cercetarea modalizării dinamice a acestui proces conduce la apelul unor noțiuni precum "nominație", înțeleasă ca un act de vorbire în care se operează o predicație lexicală. În fapt, de vreme ce nu mai există semnificat fix și de vreme ce locutorul exprimă un punct de vedere asupra a ceea ce numește, făcînd o clasificare de un anumit fel
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
mult, după cum s-a putut constata, chiar definirea conceptului respectiv este în mare parte sub semnul incertitudinii, în măsura în care el nu este încă integrat într-un sistem de relații ferme cu alte noțiuni științifice. V. act de vorbire, actualizare, dialectică, discurs, nominație, praxematică. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN PRAXEMATICĂ. Pentru a depăși proiectul ideal al unei sistematici abstracte și logice a limbii, promovat prin glosematica lui Louis Hjelmslev, a fost propusă o teorie lingvistică centrată pe analiza producerii sensului în limbă, într-
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
referința pe care o instituie. Semantica prototipului este compatibilă cu teoria praxemului prin opțiunea realistă și prin principiul care face din practică fundamentul programelor de sens și al reprezentărilor cu care se asociază. Prin noțiunea "punct de vedere" de la nivelul nominației, se ține cont de variațiile observate în construirea modelului prototipic, în funcție de circumstanțe și de percepțiile individuale. De asemenea, actualizarea permite explicarea relațiilor speciale întreținute, pe planul limbii, prin trăsăturile care constituie prototipul ce se manifestă, pe planul discursului, sub forma
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
un nume comun și un nume propriu, altfel spus, între a-l considera ființă sau lucru, fie ca element al unei clasificări colective, fie ca individualitate intrinsecă. Această variație se explică prin dimensiunea performativă a vorbirii, care este inerentă problematicii nominației. F. de Saussure a specificat, de altfel, că punctul de vedere este o schemă conceptuală (teoretică) cu care se abordează studiul unui obiect și care creează, prin urmare obiectul, căci influențează observarea realității. Se constată astfel că celelalte abordări ale
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
abordează studiul unui obiect și care creează, prin urmare obiectul, căci influențează observarea realității. Se constată astfel că celelalte abordări ale acestei chestiuni, indiferent de orientare sau de aplicații, au putut fi sugerate de afirmațiile acestui lingvist. V. categorizare, enunțare, nominație, povestire, praxem. SAUSSURE 1916; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN PUNCTUAȚIE. Prin punctuație se înțelege un sistem de semne grafice folosite pentru a indica limitele între constituenții unui enunț
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
informații despre realitate și de a comunica aceste informații. Relația ilustrată de referință este direcționată dinspre o unitate lingvistică (de obicei un cuvînt, un semn lingvistic) spre obiectul denumit și, de aceea, din perspectiva referinței, acest obiect este referentul, în vreme ce nominația este actul de atribuire a unui nume pornind de la obiect, realizîndu-se astfel desemnarea lui, obiectul fiind desemnatul (sau designatul). Din acest motiv, referința este relația care se creează într-un moment concret între expresia lingvistică și obiectul sau situația extralingvistică
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca fiind internă prin sistem, constatarea variabilității decupării realului după limbi apare ca o consecință logică și ca o confirmare a analizei structurale. De aici, F. de Saussure a ajuns la principiul arbitrarului semnului care domină lingvistica limbii. V. logosferă, nominație, praxem, reprezentare. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. IO RELAȚIE INTERPERSONALĂ. Pe lîngă textul care se construiește în mod colectiv, conversația este și locul în care se construiește între participanți o anumită relație socială sau afectivă. Chiar și atunci
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care nu au avut rezultate unanim acceptate. Se poate observa astfel că taxinomia poate fi uneori o operație dificilă și de lungă durată, căci rezultatele ei depind întotdeauna de nivelul de determinare a elementelor supuse clasificării. V. categorizare, glosocosmos, logosferă, nominație, terminologie. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2002; VARO - LINARES 2004. RN TEMATIZARE. Prin tematizare se denumește ansamblul construcțiilor sintactice prin care locutorul subliniază tema comunicării sale. Procedeele de tematizare permit ca la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
alcătuirea formelor identității colective. Studiul transferurilor culturale este în curs de constituire și implică diverse discipline, între care sociologia traducerii, istoria ideilor și antropologia. Traducerea și transferul cultural presupun o serie de practici lingvistice și interlingvistice prin care se analizează nominația și actualizarea în descrierea statutului enunțiativ. V. contact, interferență, intertextualitate, nominație, traducere. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001. RN TRANSFRASTICĂ. Disciplină modernă, integratoare, care studiază nivelul transfrastic (nivel suprasintactic, avînd ca unitate de bază textul și / sau discursul), transfrastica se
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
constituire și implică diverse discipline, între care sociologia traducerii, istoria ideilor și antropologia. Traducerea și transferul cultural presupun o serie de practici lingvistice și interlingvistice prin care se analizează nominația și actualizarea în descrierea statutului enunțiativ. V. contact, interferență, intertextualitate, nominație, traducere. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001. RN TRANSFRASTICĂ. Disciplină modernă, integratoare, care studiază nivelul transfrastic (nivel suprasintactic, avînd ca unitate de bază textul și / sau discursul), transfrastica se încadrează în sfera pragmaticii, dar recurge și la elemente de sintaxă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
rău. Cimilitura românească referitoare la nume (Ce lucru e În toateși fără el nu se poate) surprinde În chip sintetic funcțiile simbolice ale numelui ca reflectare a esenței lucrurilor și a puterii sale de a institui și legitima esența obiectelor. Nominația e o prerogativă divină. A cunoaște numele Înseamnă a stăpâni obiectul, de unde rezultă toate manipulările magice ale numelui. Pericolul de a rosti numele pentru a nu dezlănțui manifestarea unei forțe s-a reflectat În tradiția menținerii În secret a numelui
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
Cimilitura românească referitoare la nume ("Ce lucru e în toate/Și fără el nu se poate") surprinde în chip sintetic funcțiile simbolice ale numelui ca reflectare a esenței lucrurilor și a puterii sale de a institui și legitima esența obiectelor. Nominația e o prerogativă divină. A cunoaște numele înseamnă a stăpâni obiectul, de unde rezultă toate manipulările magice ale numelui. Pericolul de a rosti numele pentru a nu dezlănțui manifestarea unei forțe s-a reflectat în tradiția menținerii în secret a numelui
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
36 Esența limbii / 42 Modalități de existență și de manifestare ale limbii / 47 Conținutul limbii / 53 Semnificație și noțiune / 58 Funcționarea limbii în vorbire / 65 Actele de vorbire / 70 Discursul / 75 Discursul repetat / 79 Funcțiile de bază ale limbii / 83 Nominația (funcția denominativă) / 85 Comunicarea (funcția comunicativă) / 89 Expresivitatea (funcția expresivă) / 92 Metalimbajul (funcția metalingvistică) / 98 Direcții în cercetarea filozofică actuală a limbii / 101 Limba ca artă / 104 Teoria spiritului limbii / 108 Neohegelianismul în interpretarea limbii / 112 Proiectarea filozofiei kantiene asupra
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
faptul că limba este întotdeauna intersubiectivă, este comună mai multor persoane, deoarece este mijlocul de comunicare între ele. De fapt, cele două aspecte ale filozofiei limbii relevate de Coșeriu reflectă problematica legată de două dintre funcțiile de bază ale limbii, nominația și comunicarea, iar modul de a construi filozofia limbii este prin determinarea esenței limbii. Există însă și alte perspective de abordare filozofică a limbii, printre care aceea potrivit căreia sînt două direcții determinabile ale profilului ei prin felul în care
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cuprin-de semnificații asociate cu imagini acustice, fiind, în același timp, o realitate sistematică și funcțională 18. Este sistematică fiindcă elementele ei cunosc o organizare bazată pe interrelații și intercondiționări și este funcțională deoarece îndeplinește anumite funcții în societate (între care nominația și comunicarea sînt cele mai importante), instituind chiar reguli de comportare socială. La Saussure, limba este concepută sub trei aspecte: a) ca însumare lingvistică, b) ca instituție socială și c) ca sistem funcțional. Acestea nu sînt însă tratate de el
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
prin adaptarea la starea generală din punct de vedere cultural, social și istoric a comunității vorbitoare și, de aceea, traseul conceptual-semnificativ de la obiect la numele lui este unul subiectiv-comunitar, iar nu unul interpretativ. Funcționarea limbii în vorbire Dacă în cazul nominației, concepută ca existență a semnelor care alcătuiesc limba, prezența scopurilor și a intențiilor nu este relevantă, aceasta devine manifestă în cele mai multe cazuri în enunțurile cu care se realizează comunicarea. În conștiința vorbitorului, se manifestă mai întîi intenția de a comunica
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cercetarea limbii din perspectivă filozofică nu le poate neglija. Cercetările recente întemeiază posibilitatea de a vorbi și despre o funcție pragmatică a limbii, care ar putea fi apreciată ca depășind cu mult limitele stabilite prin teoriile despre actele de vorbire. Nominația (funcția denominativă) Din perspectiva funcției denominative, limba este considerată ca avînd drept scop posibilitatea de a da informații despre realitatea înconjurătoare și de a comunica aceste informații. Această funcție este numită și cognitivă, fiindcă este legată de realizarea cunoștințelor (limba
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ea), sau referențială, deoarece vizează relațiile cuvintelor cu referenții lor, cu obiectele denumite. În sfîrșit, această funcție este și constructivă, căci prin ea se realizează logosul semantic și se alcătuiește sistemul semnelor lingvistice noționale care permite denotarea în procesul vorbirii. Nominația reprezintă forma desăvîrșită a manifestării conștiinței de sine a omului, prin raportarea lui la realitate și prin realizarea unei relații plurivalente între el și realitate. După Eugene A. N i d a98, procesul nominației (numirii) este în unele privințe similar
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care permite denotarea în procesul vorbirii. Nominația reprezintă forma desăvîrșită a manifestării conștiinței de sine a omului, prin raportarea lui la realitate și prin realizarea unei relații plurivalente între el și realitate. După Eugene A. N i d a98, procesul nominației (numirii) este în unele privințe similar referirii (referinței), deși perspectiva este în parte diferită, datorită orientării opuse a actului cognitiv. Referința este descrisă în mod uzual ca o relație stabilită între o unitate lingvistică (un cuvînt) și un referent, ca
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
diferită, datorită orientării opuse a actului cognitiv. Referința este descrisă în mod uzual ca o relație stabilită între o unitate lingvistică (un cuvînt) și un referent, ca atare, se pornește de la cuvînt (de la un fapt de limbă) spre realitate, în vreme ce nominația este actul specific al desemnării unui astfel de referent, pornind de la realitate spre faptul de limbă atribuit pentru a realiza desemnarea (semnificarea) lui. Nominația ține de conținutul limbii prin care se determină și se orientează toate funcțiile ei și prin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
un referent, ca atare, se pornește de la cuvînt (de la un fapt de limbă) spre realitate, în vreme ce nominația este actul specific al desemnării unui astfel de referent, pornind de la realitate spre faptul de limbă atribuit pentru a realiza desemnarea (semnificarea) lui. Nominația ține de conținutul limbii prin care se determină și se orientează toate funcțiile ei și prin care se pune pe prim plan, dintre toate elementele, cuvîntul (sau echivalentul cuvîntului) ca semn (ca înlocuitor) pentru obiectele cu aceleași trăsături. Cuvîntul cuprinde
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]