43 matches
-
bun în branșă. Sîntem la mare căutare în vremurile astea. — Ce fel de vremuri, Gloopy? Nu citești revistele la modă? Nu te uiți la talk-show-uri? Epoca nostră e una în care valorile sociale se prăbușesc. E epoca alienării și a noncomunicării. Vechea morală și manierele dispar, iar cele noi nu au apărut încă. Rezultatul este că femeile și bărbații nu pot vorbi despre ce doresc unul de la altul. în demodata cultură a florilor, cum e cea din Tahiti, o fată purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o ordine pe care nu o înțelegem. Simultaneitatea evenimentelor duce la o totală lipsă de importanță a cronologiei, a oricărui început și sfârșit. Personajele își caută desăvârșirea nu prin ele însele, ci prin proiecția lor pe fundalul mohorât, amar-mișcător al noncomunicării. În vis m-a lovit cineva cu o nuielușă, dar cine mi-a spus: "Trezește-te, cenușă?!" (Spiridușul somnului) Uneori, după cum demonstrează Carlos Bousoño, metafora nu mai implică simultaneitate în timp, ci juxtapunere, apropiere tangențială a două segmente de timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de putere, ascunsă într-o publicitate mercantilă și care, în excesul său, ar fi puțin periculoasă dacă nu ar exista fascinația pentru tehnologie și pentru o știință transparentă. Căci comunicarea avea deja renumele său. Cine nu vrea să comunice? Și noncomunicarea nu este o boală? Ea dispune, între altele, de aura științei (cognitive, sau oricare alta). Și, de altfel, comunicarea este științifică, așa cum știința este comunicativă. Ea dispune încă de susținerea instituțiilor publice cu morbul puterii, într-o societate unde vechea
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
indecis și plat. Câteva caligrafieri intimiste nu sunt lipsite de oarece grație. Dar P. pare dispus să prelucreze liric, fără discernământ sau reticențe, orice pâlpâire mai energică a sensibilității sale meditative. Preponderente ar fi regretul, neliniștea, tristețea, despărțirea, injustițiile și noncomunicarea, dar apar și izbucniri, poate autoironice, agresiv-narcisiste. Metafore, mici alegorii ori parabole punctează discursul, însă majoritatea poemelor rămân declarative ori, dimpotrivă, impenetrabil obscure. Ca prozator, P. a adunat în volumul Dincolo de aparențe (1968) câteva nuvele de nivel modest, articulate corect
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
boxului, conceput ca un spectacol a cărui brutalitate se potrivește temperamentului popular certificînd totodată certitudinea superiorității morale și culturale a elitei. În final, Trade Unions Act, care instaurează un sindicat mic și cvasiobligatoriu, sfîrșește prin a întări acest dispozitiv al noncomunicării între clasa literată și cea ignorantă prin anii 1870. O face prin concensionarea condescendentă către salariați a unui soi de cetățenie profesională inegală, instituită prin centrale muncitorești dirijate în mod autoritar, astfel încît exercițiul cetățeniei politice era și mai bine
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
dezarticulare, amețeală, nebunie, pierderea identității. Similitudinile sunt extinse la procesul de comunicare, în ansamblu. Caragiale a sesizat "uzura expresiilor verbale, convenționalitatea limbajului, capcanele automatismelor" verbalizate. Nonsensurile, gluma absurdă, agramatismul construcțiilor sintactice sunt indicatori cu valoare caracterizantă. Fracturarea sintaxei, digresiunile haotice, noncomunicarea nu caracterizează numai vidul sufletesc al personajelor, inaptitudinea lor de a judeca și raționa. Micșorează distanța temporală și augmentează semnificațiile valorice existente în creațiile amândurora. Loredana Ilie insistă asupra înrudirii estetice dintre Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu. În convorbirile cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Simțul comicului ca instinct nativ, modurile comice, absurdul comic configurează detașarea creației caragialene de sub rigorile tradiționalismului și intrarea în spațiul perenității, prin deschiderea unor inedite căi de acces spre realitatea extralingvistică: "lista telegramată", colajul, autoreferențialitatea, mixarea registrelor stilistice, cuplurile comice, noncomunicarea. Criticul I. Constantinescu a sesizat comentează Loredana Ilie prezența unui "dadaism avant la léttre" în "tehnica zig-zag-ului", astfel denumită după titlul rubricii recurente din "Ghimpele", "Claponul", "Moftul român". Caragiale pune cuvintele în libertate, cum va proceda peste trei decenii Tristan
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin care Eugen Ionescu își caracteriza retrospectiv prima sa "antipiesă", relaționează parodia extremă care vizează referenți multipli, cu un tip de comic al absurdului derivat din perceperea distorsionată a "tragediei limbajului"100, ilustrată printr-o ingenioasă mise en abyme a noncomunicării. Se știe, din mărturisirile adunate în celebrele Note și contranote, că Eugen Ionescu a început să scrie teatru pentru că îl detesta profund. Aversiune, dispreț, ireverență suficiente motive pentru ca piesa ce va marca debutul unei cariere dramatice de mare prestigiu să
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
simplu nu se comportă ca vorbitori normali, raționali. De fapt, nu este clar nici dacă ei încearcă cu adevărat să comunice ceva"113. Aplicată dialogului ionescian, observația susține interpretarea Cântăreței chele drept o "tragedie a limbajului" exprimată cu mijloacele comicului. Noncomunicarea, suspendarea principalei funcții a limbajului reprezintă, de fapt, decesul tragic al acestuia, deces reperat de Diane Blakemore într-o circumstanță reală și transpus de Eugen Ionescu în artă nu numai în prima sa piesă, ci și în Lecția "o mică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vedea bărbații făcând ca femeile, stând toată ziua cu țigara-n gură, pudrându-se, înroșindu-și buzele sau bând whisky.120 Așadar, nongândirea, evidențiată prin "ducerea la extrem" a rațiunii care-și dovedește astfel mai pregnant ineficiența, are drept consecință noncomunicarea. În această piesă care a dat o primă configurare de valoare a dramaturgiei absurdului, noncomunicarea acaparează toate nivelele rezultate din cuplarea combinatorie a celor trei instanțe ale comunicării: personaje, autor și public. Teatrul presupune un dialog multietajat în care Receptorul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
-și buzele sau bând whisky.120 Așadar, nongândirea, evidențiată prin "ducerea la extrem" a rațiunii care-și dovedește astfel mai pregnant ineficiența, are drept consecință noncomunicarea. În această piesă care a dat o primă configurare de valoare a dramaturgiei absurdului, noncomunicarea acaparează toate nivelele rezultate din cuplarea combinatorie a celor trei instanțe ale comunicării: personaje, autor și public. Teatrul presupune un dialog multietajat în care Receptorul (spectatorii) decodează mesajul piesei și transmite propriul mesaj de răspuns prin aplauze, hohote de râs
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
efect de bumerang, Emițătorul poznaș, preocupat de subminarea constantă a așteptărilor Receptorului, este la rândul său deconcertat de reacția stârnită, devenind astfel un "păcălitor păcălit" neînțeles și neînțelegător. Profund tragică, prin sugestia apocalipsei cuvântului ce anunță disoluția totală a umanului, noncomunicarea este percepută, astfel, paradoxal, prin comic. Nu este vorba, însă, de comicul de factură tradițională, declanșator al râsului vesel, plin de voioșie, ci de un comic al absurdului, asociabil pe de o parte acelui râs crispat al disperării, înghețat prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care definesc umanul: rațiunea și comunicarea verbală. Demistificării prin parodiere a principiilor logice îi corespunde în plan lingvistic o desconsiderare a normelor care îi asigură limbajului statutul de principal instrument al comunicării. Modalitățile efective prin care este pusă în lumină noncomunicarea în textul ionescian, precum și implicațiile sale comice pot fi studiate din perspectivă pragmatică, în maniera analizelor discursului (discourse analyses) și a teoriilor lingvistice ale umorului. Posibilitatea translației acestor analize ale vorbirii asupra literaturii a fost studiată exhaustiv de către specialistul în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
secolul trecut, când se creaseră condiții pentru constituirea unei noi direcții artistice, reprezentate în plan literar cu deosebire prin teatrul avangardei postbelice. În mod firesc, noțiuni relaționate absurdului precum: moarte, angoasă, culpabilitate, responsabilitate, trăire autentică/neautentică, angajare/neangajare, alienare, reificare, noncomunicare etc. au constituit spații comune în care literatura s-a întâlnit, prin multe coincidențe de viziune, nu doar cu filosofia existențialiștilor, cu fenomenologia lui Husserl și cu eseistica lui Camus, dar și cu sociologia, prin lucrările prestigioase ale lui Richard
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale, așa cum se va întâmpla cu cele ale literaturii absurdului, adevărate păpuși-marionete dependente de un mecanism identificat, în cazul celor din urmă mai pregnant, cu o societate acaparantă, strivitoare, dezumanizantă. O mostră a absurdității în plan lingvistic, ca expresie a noncomunicării, este schița Căldură mare, în care atmosfera caniculară justifică sterilitatea dialogului apropiat de absurd. Pentru sublinierea similitudinilor cu procedeele ionesciene pe care le-am analizat deja în capitolul consacrat parodiei, ne propunem să utilizăm aceleași instrumente de lucru din inventarul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
bagaj referențial vast, precum "persoana", "afacerea", care nu sunt însoțite de explicații apozitive. Metalimbajul se impune cu necesitate în vecinătatea unor astfel de cuvinte, atunci când participanții la dialog nu împărtășesc o cunoștință comună cu referire la conținutul lor semantic. Sugestia noncomunicării e dată și de structura labirintică a textului. În acest sens, observăm cum fiecare secvență a replicilor are o configurație dedalică, constituindu-se ca o încercare de înlănțuire eficientă a interogațiilor și a răspunsurilor, soldată invariabil cu un eșec. De
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ori Saint-Saëns, și tu ai făcut oarecare deducții..." 77. Este adevărat că la Arghezi, straniul la limita absurdului ca expresie a depersonalizării prin uniformizare și multiplicare, din exemplul menționat din romanul Ochii Maicii Domnului sau incoerențele conversației ca mărci ale noncomunicării, din fragmentul reprodus din Cimitirul Buna Vestire, sunt asociate cu patologicul. Aceste exemple însă, posibil de relaționat cu situații și personaje caragialiene (cuplul amicilor siamezi Lache și Mache, caruselul verbal din Căldură mare), pot fi văzute și ca semnalări timpurii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să vă bată! (Râd relaxați).89 Aceste proceduri controlate prin care se asigura uniformizarea opiniilor și "reeducarea în masă" sunt responsabile și de tragica denaturare a limbajului. Expresie concretă a absurdului ființei umane dezumanizate la Caragiale și la Eugen Ionescu, noncomunicarea are în piesa lui Sorescu alte cauze și alte funcții. Chiar dacă remanența ecourilor caragialiene persistă prin replici care traversează instantaneu distanțele prin aluzii intertextuale directe, de pildă în paralogismul din "balcoanele reprezintă încununarea unor sudori vărsate"90, similitudinile cu absurdul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]