219 matches
-
monetar imperial roman. Armata se împarte acum definitiv în trupe de graniță ("limitanei") și trupe de campanie ("comitatenses"). Din inițiativa lui Constantin este inaugurat în 328, între Sucidava și Oescus, un pod peste Dunăre, care reflectă importanța dobândită de regiunile nord-dunărene pentru imperiu. Prin campaniile sale la frontiera Dunarii, recuperează o parte din teritoriile Daciei (care fusese părăsită de legiunile împăratului Aurelian). Teritoriul reocupat în Dacia este apărat de valul ("limes") cunoscut astăzi sub denumirea de Brazda lui Novac, care pornea
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
după ce Traian a asediat cu succes capitala Sarmizegetusa. Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de "Dacicus Maximus". Totuși, la scurt timp, Decebal a adus iarăși probleme Imperiului Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture. Traian se hotărăște să atace din nou, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre, și reușesc să cucerească Dacia în 106, capitala dacilor, Sarmizegetusa fiind distrusă. Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian
Traian () [Corola-website/Science/297411_a_298740]
-
și onorat. Șovăielile lui Ioan Asan între tabăra latină și cea greacă atrag implicarea ungurilor, care, cu consimțământul papei, au atacat Țaratul vlaho-bulgar în jurul anului 1230 și în 1238. După campania din 1230, Ioan Asan al II-lea pierde teritoriile nord-dunărene, iar regele Ungariei înființează banatul Severinului în Oltenia. După invazia mongolă din 1241, tătarii pun stăpânire pe Muntenia și pe nordul Dobrogei. Ioan Asan II a murit în 1241. După 1241, țaratul a pierdut o mare parte din teritoriile dobândite
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
țări, impregnate de naționalisme. Acestea tind a demonstra o origine cât mai monoetnică și o întâietate cât mai timpurie a fiecărui popor în teritoriul acoperit astăzi de statul care îl reprezintă. Astfel, "vatra străromână" este în România limitată la teritoriul nord-dunărean, vechii slavi de sud evoluează singuri în Balcani după istoricii din Serbia și Bulgaria, iar strămoșii Aromânilor din Grecia sunt "greci latinizați" conform acestei tendințe, denumită "protocronism". În astfel de teorii, Linia Jireček, Țaratul Vlaho-Bulgar, Iașii sau ponderea Cumanilor la
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
de Jos și în Balcani, nu sunt negate de nimeni, dar sunt trecute sub tăcere, iar în dezbaterea istorică, rolul strămoșilor minorităților de azi este minimizat, sau chiar ocultat. În acest context, Românii sud-dunăreni apar ba ca "imigranți de origine nord-dunăreană" în țările balcanice (unde sunt totuși menționati încă din secolul VII, în episodul "Torna fratre" din Teofan Mărturisitorul și din Theofilact din Simocatta), ba ca "rămășițe răzlețe a unei latinități sud-dunărene strămutată tardiv în nordul Dunării" (teoria istoriografiei mahiare, expusă
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
socotesc "Macedoneni antici latinizați", revendică statutul de minoritate și se identifică prin "Soarele de la Vergina"). Majoritatea lingviștilor, etnologilor și istoricilor nu susțin niciuna dintre "taberele" potrivnice, socotind Aromânii ca un popor de sine stătător, ce nu provine nici din Românii nord-dunăreni, nici din Macedonenii antici (care erau elenizați, nu romanizați), ci direct din Traco-Romani precum toți vorbitorii limbilor est-romanice. În 579, doi cronicari bizantini, Teofan Spovednicul și Teofilact din Simocatta, atestează că autohtonii din Haemos vorbeau o limbă romanică (episodul cu
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
în România, ai poporului Român. O minoritate adoptă poziția oficială a guvernului grec (și se socotesc, în România, ca minoritate națională, deși nu sunt recunoscuți ca atare). O altă minoritate (condusă, de la Paris, de Iancu Perifan) se socotește de origine nord-dunăreană, așadar dacică, și se consideră, în Grecia, ca minoritate națională românească (spre marea iritare a guvernului grec și în dauna politicii de prudență a celorlalte societăți aromâne).
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
Lingviștii, în schimb, a se vedea Th. Capidan și Tache Papahagi, pe baza analizei limbii vorbite și a apropierii ei de limba română, considerau că strămoșii meglenoromânilor au trăit în continuitate teritorială cu dacoromânii, sau chiar au fost o colonie nord-dunăreană, a se vedea Ovid Densusianu, care au migrat în Meglen abia în sec. XII-XIII, sau chiar mai târziu. Cităm din Capidan: „Pe când istoria ne coboară pe meglenoromâni în ținutul lor în care îi găsim astăzi încă de prin sec. X
Meglen () [Corola-website/Science/302690_a_304019]
-
și ce limbă vorbea acel popor, În fine, am ajuns la convingerea că limba cea mai veche a fost a frigienilor, adică a pelasgilor, și prin urmare este poporul cel mai vechi”. Amintesc aici că pelasgii populau Balcanii și zona nord-dunăreană cu milenii Înaintea sosirii grecilor. De la numele de pelasgi, trecând prin varianta belagi s-a ajuns la denumirea actuală de valahi/vlahi. Niehbur În Istoria romanilor susține același lucru: ”Pelasga este mama latinei și a greacăi”. Horațiu (Odele I, 20
Editura Destine Literare by Marius Fincă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_393]
-
sub domnia lui Euric, au format unul dintre cele mai puternice regate germanice vestice. În 405-406, vandalii sau suevii, însoțiți de alani, traversează Rinul și ocupă Mainz, Trier și Reims. Cauzele mișcărilor de populații au fost presiunile exercitate dinspre stepele nord-dunărene de către huni și atragerea și implicarea germanicilor în războaiele civile din interiorul imperiului. Au traversat Gallia de Nord, si au pornit spre sud în 409-410, fiind solicitate de rebelul Gerontius aflat în lupta cu un alt uzurpator, Constantin al III
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
fără structura politică. S-au păstrat forme de organizare politică că obștiile sătești. Până în 313, creștinismul a pătruns în Dacia și Moesia, răspândit de misionari creștini, contribuind la strângerea legăturilor daco-romanilor cu romanitatea sud-dunăreană și la continuarea românizării în regiunile nord-dunărene. Prezența creștinismului pe teritoriul Daciei este dovedit de numeroasele descoperiri: opaițe cu semnul crucii, basilici că cele de la Sucidava din secolul VI, Tomis (secolele IV-VI). Au apărut treptat episcopate că Justiniana Prima sau Tomis. Originea latină a creștinismului românesc
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
însă caracterul fundamental al limbii române, fiind 60% latin și dominat de structura gramaticală latină. După anul 602, slavii au staționat la sud de Dunăre, în Imperiul Bizantin. Aceștia, și apoi bulgarii, au separat latinitatea din Peninsula Balcanică de cea nord-dunăreană. În dreapta fluviului, populația romanică a fost asimilată în mare parte de slavi, exceptând romanicii din zonele montane, care au primit numele de vlahi. Ulterior, au venit pecenegii și cumanii. Între 1241-1242, au venit tătarii. Amestecul dacilor, românilor și popoarelor migratoare
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
Carpii) izgoniți din Dacia de Huni, Slavi și Avari. Izvoarele care nu menționează populația romanică din nordul Dunării, nu menționează nici populația romanică din peninsula Balcanică, și nici-o cronică nu menționează vreo migrație de populații romanice din Balcani înspre teritoriile nord-dunărene românești ; singurele migrații atestate de surse sunt strămutarea unor populații romanice din nord-vestul peninsulei balcanice (deci din Panonia de sud) înspre est, din ordinul dat de un han avar (așadar, înainte de venirea ungurilor în Panonia) și un schimb de populație
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
și al Mariței, corespunzătoare împărțirilor administrativ-teritoriale „Diocesis Thraciae” și „Diocesis Daciae”. În aceste regiuni întinse, populația romanică s-a aflat în interiorul statului roman timp de circa șase secole la sud (în contrast cu perioada scurtă de 165 de ani în cazul Daciei nord-dunărene), fără ca schimburile comerciale, transhumanța și amestecul populațiilor să fi încetat, așa cum o dovedesc tezaurele, patronimele din inscripții și izvoarele vremii. Campaniile în Dacia Traiana ale împăratului roman Constantin, podul construit peste Dunăre în 328 între Sucidava și Oescus, reanexarea unei
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
puși sub stăpânirea Albaniei, Serbiei sau Bulgariei, au căutat și obținut sprijinul României, constituind de atunci încoace facțiunea filo-română (istoriografia românească socotindu-i, ca și cea sârbească și bulgărească de altfel, ca fiind desprinși în Evul Mediu timpuriu din românimea nord-dunăreană). O parte dintre aceștia, de altfel, au fost strămutați în anii 1919-1925 în Dobrogea de Sud, descendenții lor constituind astăzi comunitatea aromână din România. Ceilalți au beneficiat, între 1918 și 1944, de finanțarea unei rețele școlare în limba română în
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
Jos și în Balcani, nu sunt negate de nimeni, dar sunt trecute sub tăcere, iar în dezbaterea istorică, rolul strămoșilor minorităților de azi lor este minimizat, sau chiar ocultat. În acest context, Românii sud-dunăreni apar ba ca "imigranți de origine nord-dunăreană" în țările balcanice (unde sunt totuși menționati încă din secolul VII, în episodul "Torna fratre" din Teofan Spovednicul și din Theofilact din Simocatta), ba ca "rămășițe răzlețe a unei latinități sud-dunărene strămutată tardiv în nordul Dunării" (teoria istoriografiei mahiare, inițiată
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
Articolul de față se referă la folclorul de pe teritoriul actual al României (cu puține excepții, create de modificarea hotarelor de-a lungul istoriei). Etniile creatoare de folclor studiate în articol sunt, în cea mai mare parte, vorbitorii de dialecte românești (nord-dunărean, dar și - în limita cercetărilor efectuate - aromân și meglenoromân). Folclorul muzical din România poate fi tratat din perspectiva a două științe apropiate: folcloristica și etnomuzicologia. În zilele noastre, folcloristica numără doar câteva școli naționale; între ele, o poziție semnificativă e
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
obiceiurilor populare. Xenophon în "Anabis",VI,1,5, scrie despre dansurile războinice ale tracilor, între care unul cu caracter colectiv, în care mai mulți dansatori înarmați simulau înfrângerea unor dușmani. Posibil ca aceste dansuri să fi existat și la tracii nord-dunăreni și să fi stat la baza Călușului românesc. În "Tristele" lui Ovidius apare versul "Păstorul cânta din fluierele lui lipite cu smoală" (V,25.). Herodot mai amintește toba folosită de geți, iar Athenaios menționează fluierele și o liră specific getică
Cultura și civilizația dacică () [Corola-website/Science/305004_a_306333]
-
stăpânirea avară și slavă, au fost menționate ultima oară de cronicari bizantini în contextul expedițiilor militare conduse de generalii împăratului de la Constantinopol, Mauriciu, pentru anii 599 și 601. În general, istoriografia română susține că după retragerea aureliană din provinciile Daciei nord-dunărene, o parte însemnată a populației romanizate a rămas în zonele ei de locuire, între care și în regiuni de pe teritoriul Transilvaniei de astăzi. Această istoriografie nu exclude deplasări limitate și timpurii ale protoromânilor în ambele sensuri, din sudul Dunării spre
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
subliniază denumirile slave ale unor ținuturi și localități ce conțin etnonimul „vlah“, amintire a unor „Vlăhii“ care au existat cândva în acele regiuni (însă de obicei amintire a unei populații românești sud-dunărene recente, existente concomitent cu populația românească din Principatele nord-dunărene), ca de pildă: "Vlaško Brdo, Stari Vlah, Vlahinja Planina; Vlahov Katun, Vlaškido, Vlaški, Vlasić, Vlaška Drača, Vlaho-Clisura, Vlaho-Castania, Vlahia Macro, Vlahia Micro, Vlahopol". Comparativ: componenta din toponimele similare aflate în Vlăhia Moraviei, în munții Beschizi, este Valašske": Valašské Meziříčí") Însă
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
azi. Creștinismul, persecutat de autoritățile imperiale în primele trei secole, a avut un rol decisiv în privința integrării populațiilor migratoare ce s-au stabilit pe teritoriul imperiului. S-au găsit dovezi literare și arheologice ce datează din secolul IV în spațiul nord-dunărean, ca gema de la Potaissa, donariul de la Biertan, discul cu monograma lui Christos, opaițe din bronz decorate cu semnul crucii, părți ale unui candelabru din bronz, ce atestă prezența unor lăcașuri de cult. Pe ruinele fostului castru român de la Porolissum sunt
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
ea armata și pe provinciali.Oamenii luați de acolo i-a așezat în Moesia și a numit(nouă așezare) Dacia să Aureliană ,care acum desparte cele două Moesii". În plus, Historia Augusta nu-l învinuiește pe Gallienus pentru pierderea provinciilor nord-dunărene. Vizigoții, ramura apuseana a goților, au fost primii migratori ce și-au făcut apariția în teritoriul Daciei părăsite de Aurelian, lăsând vestigii materiale că cimitirul de la Santana de Mureș și tezaurul de la Simleul Silvaniei, ce aparțin culturii Santana de Mureș-Cerneahov
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
obiceiuri. Este o lucrare de referință, îndeosebi pentru citate, foarte adesea utilizată în lucrările privitoare la Antichitate. Numele lucrării, data redactării sale, identitatea autorului / autorilor au pus probleme delicate cercetătorilor. Stelian Brezeanu a scris că prima mențiune bizantină a românilor nord-dunăreni sub etnonimul de daci a apărut în Lexiconul Suidas. Lexiconul conține un pasaj: „dacii, care acum se numesc pecenegi” ce se referă la realitățile etno-politice nord-dunărene. "Suda" este în același timp un dicționar care explică formele gramaticale complexe și dă
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
pus probleme delicate cercetătorilor. Stelian Brezeanu a scris că prima mențiune bizantină a românilor nord-dunăreni sub etnonimul de daci a apărut în Lexiconul Suidas. Lexiconul conține un pasaj: „dacii, care acum se numesc pecenegi” ce se referă la realitățile etno-politice nord-dunărene. "Suda" este în același timp un dicționar care explică formele gramaticale complexe și dă definițiile unor cuvinte rare în greaca veche. Este și o enciclopedie care comentează persoane, locuri sau instituții. Sursele pe care le utilizează sunt deseori biblice sau
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
anterioare domniei împăratului Constantin cel Mare. Ioan Cassian (360-435), Dionisie Exiguus (470-574) și Ioan Maxentius (liderul călugarilor Sciți) au trăit o mare parte din viata lor în Dobrogea si au promovat creștinismul printre localnici Dar perioada creștinării timpurie a populațiilor nord-dunărene, oricare ar fi ele, a lăsat puține mărturii arheologice și documentare în afara Dobrogei, majoritatea dovezilor fiind mai ales de natură lingvistică, iar rarele obiecte cert creștine, cum este Donariul de la Biertan, fiind interpretabile și ca simple tezaurizări fără semnificație religioasă
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]