218 matches
-
permanentă a spionilor și „scursorilor“ din cele trei imperii („bine mascați sub nume“ ca, de pildă, Valentineanu ș. a.) în cea mai importantă capitală de la Dunărea de Jos, București, promovarea în posturi-cheie a unor „vechi imperiali“, trădători „specialiști“ ai Poporului Valah Nord-Dunărean, acceptarea unor străini ca „Bailot de Beyne, Cezar Librecht, Nicolae Pisoschi“ ș. a., „cartofori-de-gardă-domnească“, ori „militari-necartofori“, ușor de corupt, „jur-împrejuru-i“, chiar „între oamenii săi de încredere“, bazându-se numai „pe cuvânt de-onoare“, nu și pe temeinică informare „de dosar“ - greșeală
UN ROMAN ISTORIC ÎN CALIGRAFIA UNUI HAIJIN VALAH de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1280 din 03 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374369_a_375698]
-
chiar „între oamenii săi de încredere“, bazându-se numai „pe cuvânt de-onoare“, nu și pe temeinică informare „de dosar“ - greșeală făcută și de înaintașul său, Mihai Viteazul, făuritorul celei de-a șaptea re-Uniri a trei Principate Valahe din Dacia Nord-Dunăreană, în orizontul anului 1600 - au dus și la „căderea“ / „abdicarea“ lui Alexandru Ioan Cuza din tronul României, în 11 / 23 februarie 1866, „la ora 4 dimineața“, când „l-au luat prizonier“, din dormitor, de lângă iubita-i, prințesa Maria Catargiu-Obreovici, și
UN ROMAN ISTORIC ÎN CALIGRAFIA UNUI HAIJIN VALAH de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1280 din 03 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374369_a_375698]
-
localități din România (competiție ce trebuie să fie patronată de incoruptibile, competente și adevărat-național-valahe Guverne, Academii, Ministere ale Culturii etc.). Lucrări ca Monografia comunei Brădești, județul Dolj, de Rodica Florescu și Gheorghe Luță, mai exact spus, monografiile tuturor localităților Valahimii Nord-Dunărene (și, de ce nu, și din Dacia Sud-Dunăreană, localități câte mai sunt și astăzi cu „viață valahic-arhaică) ar putea permite realizarea imperioasă a unui complet Mare Dicționar Geografic al Daciei Nord-Dunărene din România, Republica Moldova etc., evident, însumând - „revăzute și augmentate“ - și
UN ADMIRABIL STUDIU MONOGRAFIC DESPRE COMUNA BRĂDEŞTI-DOLJ de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 944 din 01 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/348412_a_349741]
-
și Gheorghe Luță, mai exact spus, monografiile tuturor localităților Valahimii Nord-Dunărene (și, de ce nu, și din Dacia Sud-Dunăreană, localități câte mai sunt și astăzi cu „viață valahic-arhaică) ar putea permite realizarea imperioasă a unui complet Mare Dicționar Geografic al Daciei Nord-Dunărene din România, Republica Moldova etc., evident, însumând - „revăzute și augmentate“ - și cele cinci neasemuite volume realizate în anii 1898, 1899, 1900, 1901 și 1902, ale Marelui dicționar geografic al României, de George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu și Grigore G. Tocilescu
UN ADMIRABIL STUDIU MONOGRAFIC DESPRE COMUNA BRĂDEŞTI-DOLJ de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 944 din 01 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/348412_a_349741]
-
aceeași inițială, E-, dar ce ne facem cu cele vreo 400 de anotimpuri ce-i despart, sau cu-mpingerea cosmic-spațială a anilor lumină de pe-acest segment temporal dintre „marele trubadur al României“ și „marele trubadur contemporan al Macedoniei din Dacia Nord-Dunăreană, partea României (mai exact spus din Tibissiara > Timișoara, „Mică Viena de Banat“), nu a Republicii Moldova etc.“; și din finalul „cuvâtului înainte“, nu putem trece cu pupila dilatata la maximum, ca majoritatea pisicilor / mârtanilor de pe acoperișul iernos al poeziei valahe de
POEZII PELASGE-VALAHE INTR-UN CHIP DIALECTAL MACEDON INCA NEINTELEGANDU-SE CU CEL LITERAR de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376120_a_377449]
-
mulțumește a fi considerat (nicidecum Mihai[l] Eminescu, după cum zice Vanghea-Mihanj Steryu - supra - ci, mai degrabă) că reprezentativ pentru versificări în dialectul macedonean-valah (din Dacia Sud-Dunăreană) așa cum s-a statornicit a fi fiind pentru stihuiri în dialectul bănățean-valah (din Dacia Nord-Dunăreană) poetul Victor Vlad Delamarina (1870 - 1896), contemporanul lui Eminescu, daca poetul Victor Enache „nu stie“, ori „știe, și refuză a recunoaște“ că dintotdeauna dialectalul autor de compuneri cadențate (în picioare-troheu / iambi, ori nu) nu are decât o spoiala regional-mediocră, îmburuienata
POEZII PELASGE-VALAHE INTR-UN CHIP DIALECTAL MACEDON INCA NEINTELEGANDU-SE CU CEL LITERAR de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376120_a_377449]
-
celto-irlandeze, în persană, sanscrită, zendică și lituaniană, consideră că și la noi forma veche era daina și că d. a existat încă de pe vremea dacilor. El invocă chiar d. ca un argument pentru a susține continuitatea poporului român pe teritoriul nord-dunărean. De altfel, cuvântul daina, pe care H. Tiktin îl socotește o exclamație elegiacă, apare și azi în refrenele unor doine ori ale unor cântece rituale de nuntă și cântece de leagăn. D. a denumit multă vreme, impropriu, întreaga lirică populară
DOINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286815_a_288144]
-
vremea lui Justinian se păstrează fortificațiile de pe malul nordic, necesare apărării. El restaurează complet linia Dunării: în Dobrogea (Sciția), sunt restaurate Ulmetum, Aegyssus, Troesmis, Axiopolis, Noviodunum, Callatis, Tomis. Justinian credea sincer că merge pe urmele lui Traian, în recuperarea Daciei nord-dunărene, granița romană nu era o linie, ci o regiune bine păzită. Puternica organizare bisericească dată de Justinian Imperiului indică înnoirea vieții romane pe malul nordic al Dunării.12 Populația autohtonă în Dacia post-romană Continuitatea daco-romanilor în nordul Dunării este indisolubil
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
păstrase în nordul Dunării de Jos câteva capete de pod, puncte de sprijin, unde instalase garnizoane militare. Dioclețian întărește orașele Ratiaria, Transmarisca și Durostorum, atacă pozițiile carpilor din Moldova și îi colonizează în Moesia. În secolul al IV-lea, Dacia nord-dunăreană era stăpânită tot de autohtoni, care de secole se aflau sub influența romană. Constantin cel Mare (306-337) nu se mulțumește cu întărirea liniei Dunării, ci urmărește recucerirea Daciei Traiane. Timp de trei secole (IV-VI), singura monedă care circula în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începutul secolului al VII-lea, iar unitatea romanității răsăritene a fost sfâșiată de avari și de slavi, care s-au așezat statornic în teritoriile romane din sudul Dunării. Cu anul 602, începea o nouă etapă istorică și în viața romanității nord-dunărene.20 Populația autohtonă din regiunile extra-carpatice (sec. IV-VI d. H.) Retragerea armatei și administrației romane din Dacia a dus la modificarea situației politice din nordul Dunării de jos. Spațiul dacic, în totalitatea sa, cuprindea regiuni cu statut politic diferit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dacia romană. În general, în secolele IV-VI, s-a amplificat procesul romanizării dacilor liberi din regiunile extra-carpatice, contribuind la aceasta și acceptarea timpurie a creștinismului, apoi generalizarea lui. În acest fel, s-au definitivat trăsăturile esențiale ale civilizației autohtone, nord-dunărene. Vestigiile descoperite sunt dovada existenței în regiunile extra-carpatice, ca și în restul teritoriilor daco-romane a unei dense și statornice populații de agricultori, crescători de animale și meșteșugari. Culturile acestei perioade sunt: Costișa, Botoșana, Hansca, în Moldova și Basarabia, Ipotești, Cândești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
încetățenit termenul basilica se numea pe ea însăși cu numele de "romani", ceea ce nu se mai întâlnește nicăieri în Imperiu, după 212. Acești romani care folosesc cuvântul basilica îi aflăm în afara Imperiului, și anume la populația romană din Dacia traiană (nord-dunăreană), rămasă aici după 275, ei se numeau romani (adică romanici) ca o nouă "natio barbara".9 Să examinăm și alți termeni. Cuvântul Dumnezeu este prezent în forma aceasta veche, latină vulgară, numai la români. Din examinarea lui rezultă că Domine
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o atmosferă de sincretism al ideilor, întrepătrundere a credințelor, de comuniune a simbolurilor. În Dacia, imaginea Bunului Păstor de pe unele geme evoca creștinilor episoade din mitologia orfică sau cea a lui Hermes, era popular cultul zeiței egiptene Isis. În provincia nord-dunăreană, figurile fantastice, șerpii au contribuit la fundamentarea "iconografică" și chiar lingvistică a "dracului" românesc, pe care V. Pârvan l-a derivat din toți "idolii și demonii păgâni" combătuți de creștinismul în ascensiune. Din secolul al III-lea, a început să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prin creștinare.23 Printre argumentele creștinării se afla și practica înhumației ce se generalizează din secolul al IV-lea. Existența creștinilor abandonați de Imperiu era o realitate, dar sub aspectul organizării, după 275, nu știm care era situația, nici un episcop nord-dunărean n-a participat la conciliile (sinoadele) de la Niceea, Constantinopol și la cele locale, dar trebuie să fi fost. Limba română a moștenit două vocabule referitoare la ierarhia ecleziastică: "piscup" (episcopus) și "preut" (presbyter) o dovadă că în așezările daco-romane funcționau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
departe de dezbaterile teologice și dominate de o cultură orală, circulația ideilor a fost mai limitată, tradiția mai puternică, disciplina mai relaxată. Astfel, în aceste teritorii românești sau în cea mai mare parte a lor, starea credinței și disciplinei creștinilor nord-dunăreni trebuie să fi fost foarte apropiată de cea înfățișată pentru germanii eretici (arieni) de către Salvianus: "aceștia au mai degrabă tradiții decât învățătură, fiindcă ei nu păstrează ceea ce îi povățuiește adevărul legii (creștine), ci ceea ce le-a inoculat stricăciunea unei rele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
esența legii dumnezeești mai mult din învățătură decât din citit, păstrează mai degrabă învățătura primită din predica orală decât legea". Nu sunt cuvinte mai adevărate pentru a zugrăvi starea creștinilor din nordul Dunării. Întregul context istoric-politic-cultural a favorizat, în spațiul nord-dunărean (viitor românesc), însușirea unui creștinism mai puțin riguros, cu multe elemente străine de dogma sa, în care s-au infiltrat idei și tradiții vechi, precreștine (necreștine), așadar, un creștinism popular, spontan, mai aproape de sufletul oamenilor. Întrebare: printre creștinii din nordul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unei "forma mentis".25 Cultul martirilor în spațiul daco-roman a fost impulsionat de practicarea acestuia în bisericile de pe malul drept (sudic) al Dunării. Anul liturgic, marile sărbători, în nordul Dunării, erau: Nașterea, Boboteaza, Paștele, Înălțarea, Cincizecimea. Ritul funerar în Dacia nord-dunăreană, universul funerar al credincioșilor locali erau dominate de numeroase elemente păgâne, pe care ierarhii, sinoadele și Imperiul creștin încercau zadarnic să le elimine din comportamentul supușilor. Dar moștenirea antică (precreștină) era prea puternică pentru a fi ușor eliminată. Prezența în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
priveghi", proveniți din latinul pervigilare ("a veghea toată noaptea") și a "comânda" ("a da de pomană"), "comând" ("pomană") provenite din lat. commendare (a încredința) sunt dovezi indirecte ale perpetuării vechii cutume funerare în nordul Dunării. Într-un ținut ca cel nord-dunărean al fostei provincii Dacia, rămas politic-administrativ și bisericesc în afara Imperiului, un conflict acut între vechea și noua credință a fost puțin probabil, dimpotrivă, putem presupune, intuitiv, că n-a fost teritoriu mai propice conviețuirii păgâno-creștine ca cel din nordul Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cei mai mulți dintre ei "au fugit pe pământ roman, fără teamă de dușmani, cu încredere că mergeau la niște frați". Scrierile din zonă exprimă această realitate, ceea ce probează formarea în mediul creștin dunărean a conștiinței apartenenței la "Romania" (creștină). Nucleele creștine nord-dunărene s-au consolidat sub Diocletian, când numeroși creștini s-au refugiat la barbari, dar și în secolul al IV-lea, prin pătrunderea triburilor germane (goții) din nordul Mării Negre în regiunea Dunării de Jos. Ca factori externi importanți ce au contribuit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se închegaseră comunități creștine. Împăratul Valens (364-378) a urmat exemplul celor doi împărați, el a trimis episcopi și misionari printre goți (arieni). În concluzie, creștinarea devenise garantul fidelității față de Roma.28 Răspândirea creștinismului în regiunile extra-carpatice consolida legăturile dintre comunitățile nord-dunărene și cele din sudul fluviului, acestea fiind favorizate și de extinderea jurisdicției arhiepiscopiei de Constantinopol, la sfârșitul secolului al IV-lea, asupra eparhiilor din dioceza Tracia și a "ținuturilor barbare" dependente de acestea. Difuzarea credinței s-a manifestat prin evanghelizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Guthicas și Sf. Sava. Un alt nucleu se afla în apropierea țărmurilor Dunării de Jos-menționăm martirii: pr. Bathusios, pr. Vercas, eremitul Argyla-moaștele lor au fost adunate de regina Gaatha, creștină dreptcredincioasă. Prin urmare, prezența unor comunități creștine ortodoxe, în spațiul nord-dunărean, în secolul al IV-lea, este o realitate. După ce vizigoții au părăsit nordul Dunării (Muntenia), sub presiunea hunilor, bisericile creștine din spațiul extracarpatic, alcătuite în special din populație autohtonă, și-au continuat existența și legăturile cu Imperiul. Dintre creștinii nord-dunăreni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nord-dunărean, în secolul al IV-lea, este o realitate. După ce vizigoții au părăsit nordul Dunării (Muntenia), sub presiunea hunilor, bisericile creștine din spațiul extracarpatic, alcătuite în special din populație autohtonă, și-au continuat existența și legăturile cu Imperiul. Dintre creștinii nord-dunăreni, cel mai cunoscut era Ulfila, episcop arian al goților; el conducea Biserica ariană din "Gothia" de pe malul stâng, în 341-348-ulterior, el părăsește Dacia și se retrage în sud, în Imperiu, sub presiunea lui Aorich, regele vizigoților. În urma predicilor sale, mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mai cunoscut era Ulfila, episcop arian al goților; el conducea Biserica ariană din "Gothia" de pe malul stâng, în 341-348-ulterior, el părăsește Dacia și se retrage în sud, în Imperiu, sub presiunea lui Aorich, regele vizigoților. În urma predicilor sale, mulți locuitori nord-dunăreni au îmbrățișat arianismul, goți, autohtoni, geți în curs de romanizare și daco-romani. Ulfila predica în greacă, latină și gothică. Prezența unor creștini de origini etnice diverse este o realitate, în secolul al IV-lea, alături de o biserică ortodoxă și una
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
păgâni în sudul Dunării (vezi mau jos). Pătrunderea creștinismului în zona Dunării de Jos, în secolul al IV-lea, a avut loc sub forma unor episcopate latine puternice ce au dăinuit câteva secole. Așa cum am văzut, adoptarea creștinismului în Dacia nord-dunăreană este urmarea întăririi noii credințe latine, provenite din sudul fluviului, foarte vii în secolele IV-VI. Din această perioadă avem urme edificatoare și în Dacia traiană. Pe lângă donariul de la Biertan (jud. Sibiu), binecunoscut, menționăm și sarcofagul păgân cu semnele crucii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din regiunile extra-carpatice ale Daciei. În fapt, convertirea generală a goților la creștinism s-a produs abia după stabilirea lor în Imperiu (sudul Dunării), în 376, acțiunea de evanghelizare a lui Wulfilas, în secolul IV, a avut rezultate nesemnificative. Creștinismul nord-dunărean de origine latină, ca și cel primit de vizigoți în masă, în sudul Dunării, de factură greco-orientală, au evoluat independent, fără influențe reciproce, în împrejurări istorice diferite. Să reținem că, în secolele IV-V, toate vestigiile creștine aparțineau autohtonilor, dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]