107 matches
-
Dumnezeu malign, care produce cu bună-știință plăgile istorice. Cu alte cuvinte, Schelling e mai blînd: îl disculpă pe Dumnezeu și pune răul în seama unei proces impersonal care a luat naștere odată cu creația universului. Prin urmare, nici omul și nici numenul divin nu sunt răspunzători de existența răului, ci o falie care s-a creat la începuturi în ființa divină. Falia aceasta nu e rodul voinței divine, ci un accident de parcurs a cărui cauză stă în natura contradictorie a lui
Spiritul calcitrant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4648_a_5973]
-
chiar acesta e flerul. Ceea ce înseamnă că, pe lîngă talent, ca formă uzuală de dexteritate a pensulei, și pe lîngă gust, ca putere de discriminare a grației din forme, pictorul mai are nevoie de ceva: de pori exacerbați în sesizarea numenului aflat dincolo de lume. Fără aceste antene de finețe ominoasă, pictorul e un fluture care se pretează la prestidigitații facile menite succesului. Și cum antenele nu i se trezesc în lipsa unei persoane care să-i întrețină tonusul sufletesc, în pictură nu
Schema flerului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4353_a_5678]
-
sufletesc, în pictură nu ajungi nicăieri dacă nu ai un maestru pe potrivă, ideea pionieratului pe cont propriu fiind o naivitate. Paștina fără Ciucurencu ar fi fost un pictor cu talent, dar fără simț numinos. În fine, scopul picturii e numenul, numai că numenul nu-l vezi direct, dar vezi răsfrîngerea lui în lume, adică vezi văzduhul, aerul prin care transpare stihia. Nu materia lumii se arată într-un tablou, ci aura de spirit care o însuflețește. Din acest unghi de
Schema flerului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4353_a_5678]
-
nu ajungi nicăieri dacă nu ai un maestru pe potrivă, ideea pionieratului pe cont propriu fiind o naivitate. Paștina fără Ciucurencu ar fi fost un pictor cu talent, dar fără simț numinos. În fine, scopul picturii e numenul, numai că numenul nu-l vezi direct, dar vezi răsfrîngerea lui în lume, adică vezi văzduhul, aerul prin care transpare stihia. Nu materia lumii se arată într-un tablou, ci aura de spirit care o însuflețește. Din acest unghi de vedere, un tablou
Schema flerului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4353_a_5678]
-
pe care nu-l poate auzi. Dan Iacob e din regnul deficitarilor cărora pîlnia unui ideal i se închide la răstimpuri variabile, de unde crizele prin care trece. Neavînd o natură mistică care să-i permită crearea unei breșe directe spre numenul divin, Dan Iacob nu poate recurge la rețeta transfigurării în duh. Asceza îi repugnă, bigoția îl irită, și, în genere, ritualul religios îl rabdă în doze mici. Metanoia, dacă există, nu se numără printre experiențele pe care le are la
Ieșirea din cărți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3530_a_4855]
-
în care nimerește un meditativ căruia îi lipsește fibra mistică, Dan Iacob postulînd un Dumnezeu pe care nu-l simte, dar pe care îl instituie din fidelitate față de tradiție. Teologia, cînd nu e revelație acceptată, e stipulare subiectivă a unui numen consolator, iar pornirile reflexive ale lui Dan Iacob merg în direcția unei teologii creștine, așa explicîndu-se interesul arătat pentru Schmemann sau Siluan Athonitul. Cum pentru Dan Iacob nu contează decît cărțile în al căror spirit și-l regăsește pe al
Ieșirea din cărți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3530_a_4855]
-
apoteozei. La o privire sumară, ingratitudinea e forma de nerecunoș- tință pe care o arăți binefăcătorilor, dintr-un impuls de a răsplăti sprijinul prin răceală sarcastică. La o privire mai minuțioasă, ingrat e cel care s-a rupt de grația numenului, nimerind în debusolare stingheră. Ingratul e apostatul de zeu și denigratorul de semeni. Nietzsche e în ambele sensuri ingrat, ridicîndu-se împotriva acelora care l-au ajutat și, în același timp, întorcînd spatele providenței. În ochii lui, Dumnezeu e mort, iar
Gheara leului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3836_a_5161]
-
sale care se cuvin raportate, după cum afirmă cel mai recent dintre ei, Aurel Sasu, la „limitele, erorile, adevărurile și prejudecățile unei istorii înșelătoare”. Deoarece voindu-se orgolios retranșat în scrisul personal, încercînd „voluptatea de-a fi singur”, autorul Stelei fără numen-a putut evita tangența la cele două extreme politice cu care a fost contemporan. Ambele soldate cu o inadecvare de fond, pe care el însuși a ajuns a o conștientiza dureros. Inițial o apropiere de fascinantul Nae Ionescu, marșînd pe
Mihail Sebastian mîntuit? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3646_a_4971]
-
a dreptul, fără intermediari, numai că orice teorie este în sine un mare, laborios și încîlcit intermediar. Un balast de noțiuni pe care misticul nu le poate digera în ruptul capului, și asta grație vocației de a se pierde în numenul divin. Natura mistică, cînd e autentică, are repulsie de doctrine, și nimic nu-i mai opus misticului decît teologul studios care face discriminări în marginea unor controverse de jargon. Un mistic doct e un oximoron. Idealul misticului e să uite
Magistrul turingian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3137_a_4462]
-
sau de la Dumnezeu. Orice ai face, nici o reacție nu vine să-ți tulbure intimitatea, nici sub forma dezaprobării, nici sub chipul încuviințării. Gesturile ți se irosesc în vid, nici un răsunet nemaiîntorcîndu- se la tine. Iar cazul dramatic e cînd nici numenul nu-ți dă semne de înduplecare. Atunci te afli pe picior de solipsism radical, singur cuc într-un unives ingrat. Consecința imediată e pierderea echilibrului interior, și nu întîmplător urechea (cohleea), pe lîngă rostul auzului, îl are deopotrivă pe cel
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]
-
mai poate fi perceput. Tăcerea lumii devine insuportabilă pentru ureche. Sub acest unghi de vedere, putem atribui fiecărui simț o latură a vieții spirituale: auzul e organul sensului în viață (teleologia), gustul e simțul frumosului (estetica), mirosul e flerul adulmecării numenului divin (teologia), tactul e simțul cunoașterii prin contopire (iubirea și mistica), iar văzul răspunde de ierarhia morală (tot ce ține de ținută și atitudine - postúri eminamente etice, din care poți ghici caracterul unui om -, poate fi percepute prin văz, nu
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]
-
Din acest motiv, ce o doboară pe autoare nu e vitregia împrejurărilor, ci predispoziția francă spre chinul gratuit. „Gratuit“ e luat aici în accepția etimologică a termenului, de chin descins dintr-o grație pe care fie o pui în seama numenului, fie o negi coborînd-o la treapta absurdităților sorții. Numai că la Mihaela Stănișor soarta nu e absurdă. Chiar pusă în condiții de huzur, cu toate înlesnirile luxului sub nas, autoarea ar suferi la fel, cauza tribulațiilor ținînd de timbrul sufletesc
Patotropia by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2899_a_4224]
-
cerută de o participare spontană la epifania sonoră. Epifania e irepetabilă, la fel ca tensiunea pe care o trăiești în acel moment. O astfel de tensiune exclude reveriile idilice, cum exclude și reprezentările unei imaginații bogate. Muzica e dezvăluirea unui numen care se manifestă prin om. Omul nu e creator, ci mijlocitor. Un compozitor nu „creează“ muzică, el doar scoate din latență condițiile de apariție a muzicii. Iar pentru savurarea muzicii conștiința trebuie să se golească de ingerințele lumii. Afirmația fenomenologilor
Sunetul crud by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3202_a_4527]
-
excesul de durere morală îi provoacă un paroxism intelectual de ordin lucid, pentru filosof neavînd importanță decît acele clipe cînd atenția îi este distrasă de la propriul chin. Iar singurul care îl poate scoate din sine pentru o vreme e chiar numenul descris de Rudolf Otto: ceva fascinant și deopotrivă de rău-augur. De aceea tot ce-l ajută să scape de sine - muzica lui Beethoven și Mozart, poezia lui Goethe sau vreo controversă iscată de o chichiță speculativă („propoziția e un complex
Logica cu virtuți etice by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3856_a_5181]
-
mod de a le cruța fragilitatea. Mai mult, e o garanție că adevărul ajunge la urechile lor. Ca un om să fie receptiv la transcendență, trebuie îmbiat cu un șir de povești enigmatice. Lipsa poveștii nu numai că ar ține numenul departe de lume, dar l-ar condamna pe om la neînțelegere. În plus, în fața marilor întrebări ale existenței („întrebările rusești”, cum le numește Andrei Pleșu, exemplu „care e sensul vieții?”, „ce e iubirea?”), nu poți răspunde silogistic, prin argumente logice
Receptivitatea pericopelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4095_a_5420]
-
exigența frumosului, pe cînd cel de-al doilea are la îndemînă asceza și e preocupat de anularea voinței proprii. Și unul și altul urmăresc același scop, sentimentul de eliberare pe care îl trăiesc în momentul cînd, rupîndu-se de lume, ating numenul universal. Primul plătește eliberarea cu nebunia, al doilea o plătește cu mortificarea trupului, dar nici unul nu o face fiindcă așa vrea, ci fiindcă e împins de o voință irepresibilă. Lumește vorbind, trăim într-o bolgie a necesității din care nu
Velle non discitur (II) by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3945_a_5270]
-
lui Zizin Cantacuzino s-o traducă în limba lui Pascal, așa explicîndu-se de ce prima variantă franceză a Lumii ca voință și reprezentare aparține unui român (cf. volumul Contradicția lui Maiorescu de Nicolae Manolescu). Întorcîndu-ne la estetică, scopul artei e sesizarea numenului divin, creația avînd drept țintă „cunoașterea frumosului”, expresie care l-ar fi umplut de consternare pe Kant, la care judecata de gust nu numai că nu cere cunoaștere, dar chiar o exclude, căci dacă gustul ar fi o facultate care
Velle non discitur (II) by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3945_a_5270]
-
tonul impersonal, de exponent al unei stihii ce vine de dincolo. Prin urmare, a înțelege o operă nu înseamnă s-o percepi ca pe o expresie posibilă a eului tău (vezi Călinescu), ci ca pe o poartă care duce la numenul depersonalizat, unde expresia ființei tale nu are nici o greutate. O operă se înțelege prin intuiție spontană, și orice comentariu în marginea ei are darul de a o altera.
Velle non discitur (II) by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3945_a_5270]
-
a patru constrîngeri imediate: timpul, spațiul, cauzalitatea și materia. Numai că sub această crustă se află izvorul din care pornesc toate, adică esența intimă a lumii. Și cum intimul e superlativul de la interior, gradul suprem de interioritate a lumii e numenul, adică lucrul în sine, care la Schopenhauer e totuna cu voința. Tot ce ține de numen e scutit de cele patru coerciții pomenite anterior, iar facultățile cognitive ale omului (sensibilitate, intelect, rațiune) nu pot atinge numenul, domeniul lor de aplicare
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
izvorul din care pornesc toate, adică esența intimă a lumii. Și cum intimul e superlativul de la interior, gradul suprem de interioritate a lumii e numenul, adică lucrul în sine, care la Schopenhauer e totuna cu voința. Tot ce ține de numen e scutit de cele patru coerciții pomenite anterior, iar facultățile cognitive ale omului (sensibilitate, intelect, rațiune) nu pot atinge numenul, domeniul lor de aplicare fiind crusta fenomenală. Viața omului e un slalom printre fenomene fără putința de a le atinge
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
interioritate a lumii e numenul, adică lucrul în sine, care la Schopenhauer e totuna cu voința. Tot ce ține de numen e scutit de cele patru coerciții pomenite anterior, iar facultățile cognitive ale omului (sensibilitate, intelect, rațiune) nu pot atinge numenul, domeniul lor de aplicare fiind crusta fenomenală. Viața omului e un slalom printre fenomene fără putința de a le atinge esența. Voința, ca motor al lumii și echivalent al lui Dumnezeu, e partea inaccesibilă la care cunoașterea omului nu va
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
care e sensul lumii și ce intenții are voința universală. Îi constatăm prezența în noi înșine și deopotrivă în toate regnurile, dar altceva despre scopul ei nu putem ști. În plus, voința nu se învață. Laitmotivul cărții e . Voința ca numen e un tărîm interzis omului, nici o facultate cognitivă neavînd putere asupra ei. De pildă, rațiunea, ca facultate a conceptelor (spre deosebire de Kant, unde intelectul e facultatea conceptelor, nu rațiunea, căreia îi revin doar ideile), e neputincioasă în cunoașterea voinței, doar intuiția
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
a conceptelor (spre deosebire de Kant, unde intelectul e facultatea conceptelor, nu rațiunea, căreia îi revin doar ideile), e neputincioasă în cunoașterea voinței, doar intuiția (contemplația) avînd sorți de izbîndă în sesizarea ei. Dar ceea ce sesizează intuiția nu e voința, care în calitate de numen nu poate fi obiect pentru un subiect, ci doar aspectul ei ideal, adică ideile în sens platonician (matricea formelor intime). Asta înseamnă că esența lumii are un conținut, care e voința (lucrul în sine) și o formă, care sunt ideile
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
facultate discursivă care face uz de abstracțiuni, iar abstracția nu poate trece dincolo de aparențe. Gîndirea abstractă e pentru mediocri. Dintre arte, singura care reușește să dezvăluie voința universală e muzica, celelalte arte fiind precare sub unghiul putinței de a surprinde numenul. E totuna cu a spune că în vreme ce muzica atinge temeiul universului, celelalte arte (pictura, sculptura, poezia) se mărginesc la ideile platoniciene. Inadvertența e că la început Schopenhauer spune că voința nu poate fi obiect pentru un subiect, ca acum să
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
ideile platoniciene. Inadvertența e că la început Schopenhauer spune că voința nu poate fi obiect pentru un subiect, ca acum să spună că prin muzică subiectul uman poate atinge voința. Voința se manifestă prin muzică, și atunci nu mai e numen, ci fenomen. Despre consecințele acestei inadvertențe data viitoare.
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]