112 matches
-
ca moment al deciziei separării istoriei religiilor de teologie și anumite tipuri de filosofie a religiilor, moment când s-a stabilit o „platformă” căreia, printre alții, i-au fost semnatari Eliade, Kitagawa și Ch. Long, vezi Ninian Smart, „Beyond Eliade”, Numen XXV (1978), fasc. 2, pp. 171-183. XLVItc "XLVI" 1. În cele din urmă, Eliade nu a publicat nici un articol cu acest titlu, dar este foarte probabil ca esențialul conferinței de la Harvard să fi fost inclus în ceea ce a devenit capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
parcurgea unui drum fără țel. De aceea aceasta semnifică totodată o căutare, o transformare, iar fiecăruia dintre noi care pășim pe această cale ne poate înflori în drum un vlăstar întâmplător din natură, o floare albastră o chemare prietenească, un numen al inconștientului. El indică celui pierdut pe cărare un germene al mântuirii. Producând la rându-i lumină, întunericul fiind parte din natura sa1227. Piatra esențială hermetică conduce și îndrumă pașii celui ales, al poetului. Stă pregătită-n port solara navă
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
ordini și armonii extraordinare, un mozaic de sisteme interdependente (atomi, stele, galaxii), totul desfășurîndu-se cu o asemenea coerență și continuitate, încît impresia unui plan predeterminat, desăvîrșit devine copleșitoare, ca și urmele arhitectului său intangibil. Ordinea este implicită, nume-nologică (de la grecescul numen, însemnînd acțiune divină), potrivit unor autori precum E. Swedenborg, R. Ruyer sau a gnosticilor de la Princeton sau Berkley. Noii gnostici prezintă un model integral teocentric. Cosmosul lor seamănă bine cu cel al materialiștilor, dar e însuflețit de spirit. Se vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
acestei "umanității din om", al condiției umane întemeiate pe setea de absolut, pe puterea unei acțiuni, a unui cuvânt, a unui gest, a unei cărți de a eterniza clipă. În românele sale, alsolutul, sau, cum îl numește Paul Alexandru Georgescu, "numenul", adică perfecțiunea, ideea fără cusur, este capacitatea omului de a se devota necondiționat unei cauze, de a se dărui total unei ființe, este "experiența umană a divinului", așa cum apare la teologul protestant Otto Rudolf, în opera să Lo sânto. Sobre
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de a se dărui total unei ființe, este "experiența umană a divinului", așa cum apare la teologul protestant Otto Rudolf, în opera să Lo sânto. Sobre lo racional e irracional en la idea de Dios5. Acesta analizează categoriile de "sfânt" și "numen" că experiența religioasă fundamentală. Mircea Eliade spune că Otto Rudolf încearcă, de fapt, să facă o analiză nu a ideilor de Dumnezeu și religie, proprii teologiei tradiționale, ci a formelor experiențelor religioase comune. Preluând ideile lui Rudolf privind experiență umană
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de María Zambrano 6, "un element specific și singular care se sustrage rațiunii, este inefabilul, inaccesibil înțelegerii la nivel de concept". Unul din aspectele acestui element "în întregime sui-generis", cum spune Otto Rudolf, este "misterul", si la această parte a "numenului" se referă Sábato, ca "intrinsec absolutului", ascuns și secret, care nu se înțelege, nici nu se concepe, care nu este cotidian, nici familiar, dar care fascinează, atrage, captează și exalta. Ca artist, Sábato vede absolutul în chipurile diverse ale purtătorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
această întâlnire s-a nascut cel mai straniu cântec popular pe care l-a creat omul vreodată și care, pe deasupra, este singurul dans introvertit."139 Sábato spune că "nu trebuie să se înțeleagă metafizica ca fiind o asociere înșelătoare de numene", în sensul de perfecțiune, ideal, puritate, absolutul pur, ci înseamnă nevoia acestui absolut, așa-numita metafizica a concretului, "lucrurile văzute prin ele însele, florile prin ele însele"140. A nega argentinitatea tangoului, spune Sábato, "este un act la fel de sinucigaș că
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
funcția sacerdotală asumată, cu zeitățile (mai apoi, cu divinitatea creștină); imaginile (figurile) care îl reprezentau, când era în viață (așadar, ca substitute ale autorității sale), dar și post-mortem (efigiile și măștile mortuare); ritualul aulic dedicat lui, divi filius și Augustus, numen și genius totodată; ceremonialurile publice anuale; atribuirea calităților de invictus și de pater patriae, precum și a unui prenume (legat de cuceririle sale), devenit nume (Caesar); recunoașterea periodică a virtuților unice pe care le întrupa, într-un oraș construit și folosit
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
limbajului? Faptul că același obiect sau zeu poate avea mai multe nume (polinimie) și că același nume poate fi dat mai multor obiecte (omonimie) înseamnă deja confuzie. Ceea ce inițial era gândit ca fiind un nume (nomen) devine ulterior o divinitate (numen). Exemplu: mitul lui Cronos care își devorează și își regurgitează copiii este expresia „mito-poetică” a cerului care își adună norii, dându-le apoi drumul, va scrie Mircea Eliade, comentând teoria savantului german. M. Müller își va argumenta ideile plecând și
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
două forme temporale 5, pe care le putem asimila blocului temporal (vezi supra) vs convenționalei succesiuni trecut-prezent-viitor: [...] în focul selenar, în recea combustrie a realului, se întâlnesc acum timpul punctat de sonul ceasor nicului și "noaptea amintirii", timpul ei dolorific, numenul de vis. E singurătatea măsurată în auz, revelată sieși prin incantarea urechii, un plictis de vrajă care obnubilează lumea, o muzică a solitudinii făcută din sonurile ce sunt ca o eroziune a realului: greieri, șoareci, și care din acest lent
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Tocmai această alchimie, cum nu se poate mai subtilă, și cât de misterioasă, este cea care eludează ceea ce Paul Valéry numea brutalitatea conceptului. În căutarea lui "deprofundistă", căutare a unei așa-zise profunzimi, a unei esențe a realității, a unui "numen" dincolo de fenomen, el nu vede înflorirea a ceea ce este marca plăcerii și a dorinței de a-fi-împreună prin ceea ce se oferă privirii și, deci, se oferă pentru ființă. Karl Jaspers face referire, în câteva dintre analizele lui, la "comunicarea existențială" ca
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
definește stereotipurile drept o formă de generalizare care se bazează pe reducționism 592, susține că imaginea Balcanilor pendulează între stereotipuri și realități istorice, fiind totodată o "realitate superioară, o oglindire a lumii fenomenale, a esenței și naturii sale adevărate, de la "numen" la "fenomen" (...) niciunul dintre politicienii, jurnaliștii sau scriitorii care s-au specializat în critica severă a Balcanilor (...) nerevendicând (n.n.) vreodată baza filosofică a argumentației sale, deși a ajuns la ea"593. Todorova discută despre stereotipurile legate de Balcani în termenii
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
el: a ideilor a priori, înăscute, și a ideilor a posteriori sau dobândite prin simțuri, probând că sunt o mulțime de lucruri pe care ni le dăm drept cunoscute și pe care, în realitate, nu le cunoaștem, deosebind aparițiunea lucrurilor, numenele, de însăși lucrurile, fenomenele; și arătând că cele dintăi, în care intră și Dumnezeu, sunt pur și simplu problematice și nu putem zice nici că există, nici că nu există. După el, ființa aceasta ideală nu e decât o iluziune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
arbitrară, în timp ce "Balcanismul", devine un discurs eurocentric de marginalizare a unei părți a Europei transformată în alteritate. Mai presus de "imaginea împietrită a Balcanilor" apare "o realitate superioară, o oglindire a lumii fenomenale, a esenței și naturii sale adevărate, de la "numen" la "fenomen"..."58. Cu toate acestea, în opinia Mariei Todorova, Balcanismul nu este o ipostază structurală a Orientalismului 59, în opoziție cu cele susținute de Milica Bakić-Hayden60, pe care îl citează. După Maria Todorova, deosebirea între retorica balcanistă și cea
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
splendide, sofisticate, minuni ale minții umane, clădite pe nisip? Mai mult... pe nimic, un „nimic” ciudat totuși, mai viu uneori decât tone de materie?!...Ă Și, exemplul cel mai celebru, nu-i așa, În modernitatea, În clasicitatea filozofiei, este acel numen al lui Kant, das Ding an sich, lucrul În sine, esența transcendentalității. Cu care s-a războit Întreaga sa școală, Fichte, Schelling, Hegel, Schopenhauer, Nietzsche Însuși, negându-i existența, dar refuzând să fie „confundat” cu „vulgarii” atei sau materialiștiă. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ceea ce ne cade sub simțuri”; Kant, marele Kant ne Învață că materia este o „categorie preconcepută”, „apriorică”, cum Îi zice, și În acest fel este la fel de eternă ca și timpul sau spațiul, ele Însele, Însă, În „nemurirea lor”, depinzând de numen, ceea-ce-nu-poate-fi-numit și, În această calitate, face „echilibru”, „simetrie” dacă vrei, fenomenului... Da, bine, Îți acord această calitate la care se pare că „voi” țineți atât, vreau să zic imortalitatea. Iată, În acest fel se explică și nuanța pe care am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
să le recite cu fraze cu tot luate din cărțile pe care le răsfoiau, rezumate sau sinteze ale altor rezumate sau sinteze, dar cu morga necesară când pronunțau tocmai aceste cuvinte „ezoterice”: destin, personalitate, eul nostru profund, hazard și posibilitate, numen și fenomen, lucrul În sine, contingent și transcendent etc., etc. Poză? Nu, nu era numai poză la „acei adulți” educatori ai copilăriei și pubertății mele sau... ce mai Înseamnă poză? Oare și aceștia sau unii dintre ei pozau ca să Înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
lui Israel, așa cum este narată în Vechiul Testament, este teologia istoriei prin excelență. Dacă odată cu Adam omul devine conștient de existența răului, a păcatului, cu Israel dobândește conștiința sa istorică 33. Istoria sa nu este doar un fenomen, este și un numen, ea fiind permeată de ideea mesianică, pivotul ei. Poporul evreu cu deosebire ilustrează lupta aceasta stăruitoare pe care o atestă istoria la fiecare pas, pe care o resimțim și noi, lupta omului cu lumea și a lumii cu Dumnezeu, lumea
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
de natură să prezinte un interes special pentru mine. Am mai arătat În repetate rânduri că specialitatea mea o constituie fenomenele obișnuite, de zi cu zi. Și Ravelstein mi‑a atras atenția asupra acestui lucru; pe mine nu mă interesează numenele, adică „lucrurile În sine” - pe acestea le las În seama Kanților din lumea noastră. Dar niște cadavre negre, decapitate, Într‑o junglă În care orhideele purpurii se prăvălesc În ghirlande de zeci de metri, sunt fenomene, nu‑i așa? Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Termenul desemnează un eveniment neașteptat în viața unui om, o trăire care îi răstoarnă înțelegerea și îi deschide o altă perspectivă. E o răscolire de pe urma căreia devii cu totul altul decît erai. Hapaxul e varianta laică a drumului Damascului, arătarea numenului și dezvăluirea nenumitului, e trauma aducătoare de revelații. Deși termenul l-a împrumutat de la Jankelevitsch, motivația care l-a îndemnat pe Onfray să se oprească asupra lui a fost biografică. Fiind la un pas de moarte în urma unui infarct, Onfray
Hapaxul existențial by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6259_a_7584]
-
ritmul alert al vieții (orice ritual se derulează lent, motiv pentru care nu există ceremonii rapide); 3) un protagonist, adică persoana centrală din a cărei autoritate descinde substanța solemnă a ritualului (rege, președinte, preot, profesor sau vedetă mediatică); 4) un numen, care este forța în numele căreia se desfășoară ceremonia (spirit divin, zeu, sfînt, erou dispărut, vedetă răposată, politician înhumat etc.) și 5) charisma pe care o deține persoana în care se încarnează numenul, adică puterea fascinatorie pe care publicul o resimte la
Între rit și ceremonie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6180_a_7505]
-
rege, președinte, preot, profesor sau vedetă mediatică); 4) un numen, care este forța în numele căreia se desfășoară ceremonia (spirit divin, zeu, sfînt, erou dispărut, vedetă răposată, politician înhumat etc.) și 5) charisma pe care o deține persoana în care se încarnează numenul, adică puterea fascinatorie pe care publicul o resimte la vederea celui care este încărcat cu aura puterii. Cînd unul din cele cinci elemente lipsește, evenimentul cade din rangul de rit și se preschimbă într-o întîmplare a cărei semnificație nu
Între rit și ceremonie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6180_a_7505]
-
care iau parte la el. De pildă, decernarea premiilor la Festivalul de la Cannes stare de extaz cvasi-religios: laureații izbucnesc în lacrimi, fizionomia le iradiază a fericire, iar întreaga butaforie e impregnată de prezența celor cinci elemente anterioare: decorul, lentoarea, protagoniștii, numenul și charisma. Trăirea e autentică, emoția e peste pragul obișnuit și senzația participanților e de electrizare a aerului în numele unor valori perene, chiar dacă nici unuia nu-i trece prin minte că se află prins în urzeala mistică a unui ritual de
Între rit și ceremonie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6180_a_7505]
-
umană, divină, livrescă sau artistică, cum la fel e mai puțin important dacă apartenența e de castă, rasă, religie sau etnie, important e ca valoarea să fie etalată în văzul tuturor sub auspiciile unei forțe constrîngătoare: această forță e chiar numenul din care iau naștere normele ritualului. În fond, codul de conduită pe care îl cere un ritual este alcătuit din norme, adică din constrîngeri răsfrînte asupra participanților. Fără constrîngeri nu există cod, fără cod nu există ceremonie și fără ceremonie
Între rit și ceremonie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6180_a_7505]
-
ai mînerelor de lectică, principalul lor defect fiind că, văzînd pretutindeni doar fenomene, reduc superiorul la inferior și fac din cauzalitate criteriul realității. Lor le lipsește sentimentul sublimului, care cere ridicarea în conștiință a contrastului dintre coaja aparențelor și imensitatea numenului transcendent, și de aceea rolul științelor e de nivelator statistic al unor fenomene trecătoare. Rezultatul este preschimbarea oricărui proces într-un mecanism, cu eliminarea programatică a noțiunii de organism. Aici Schopenahuer este bucățică ruptă din Kant, la care mecanismul (mechanema
Velle non discitur (III) by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3918_a_5243]