40 matches
-
de fapt retragerea în lumina celor nespuse, reașezarea într-o altă structură, în substratul în care lucrurile nu pot fi spuse, ci își rostesc ele însele nespusul, prezintă imaginea întoarsă a transparenței mundane. Sub-înțelese - ba chiar pre-înțelese - revelator, se devoalează numenal în chiar eclipsarea manifestării fenomenale: "se-adună lumea-ntr-o lumină/ ca floarea- ntr-un grăunte viu/ abia atinsă de-o albină/ ce soarbe clipa din târziu...". Lumina în care se adună lumea o înfășoară și o desfășoară totodată; lumea se
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
propune scena acestei detente, complementară retragerii din poemul discutat anterior. După asceză, extazul, dar el nu e cu adevărat revelator decât în asceză, în despuierea radicală de orice imagine fenomenală. Ceea ce nu înseamnă că exterioritatea se defenomenalizează în favoarea unei percepții numenale care ar scruta adâncul, altfel insondabil. Am văzut că interioritatea însăși a eului nu mai are natura unui subiect coagulant, fibra unui nucleu tare, devine fluidă, evanescentă, neutră 89. Dar actul acestei resorbții se spune în chiar întoarcerea sa în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
spunea că murim întotdeauna?! la mijlocul unui cuvînt. După ce a dovedit că limba română are un rost dincoace (adică: în temei) de funcția comunicării și că "vorbitul este un demers ontologic" (în interpretarea la Cratylos), după ce a făcut să irumpă forța numenală a celor în jur de o sută de cuvinte esențiale și să ne dezvăluie astfel arheul (Eminescu) fiecăruia dintre ele, după ce a sedus aceste concepte fundamentale întrupate în vorbire și le-a pus să ne aducă aminte partea lor de
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
spiritul meu dac, dar și faptul că nu de abandonarea tradiției e vorba, ci de Îndeplinirea ei atunci când nu trebuie, adică când n’are nici un efect. E vorba de o poluare a relațiilor dintre oameni și dintre ei și lumea numenală, de deasupra noastră. E drept, unii, adică aceia cărora le place să tulbure apele, au de câștigat. Nu mi-a fost greu să pătrund această problemă, știind ca și domniile voastre, dar și demonstrând aceasta mai demult, că dacă un număr
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
soclu. Calul n’a fost doar un simplu vehicul, nici doar n’a spart cetăți, precum cel troian; a fost poate, ca și la alți arieni, sacrificat, e drept rarul sacrificiu suprem, regesc, păstrând legătura lumii noastre fizice cu cea numenală. Dar a fost adorat Întotdeauna ca unul dintre animalele sfinte. Azi chiar e prezent, În atare ipostază, sub sfântul Gheorghe, de fapt un succedaneu al anticului Perseu, dar și al Cavalerului trac; cu suliță cu tot! Continuitatea motivului e firească
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
și căsătoria umană reproduce o hierogamie, cu deosebire uniunea Cerului cu Pământul”. Cosmicitatea viziunii justifică așezarea acestui ultim tipar simbolic în încheierea lucrării. Nunta constituie metafora creației înseși, iar mirii - tinerii novici de altă dată - sunt încărcați acum cu energia numenală a cuplului primordial. Mărci ale inițierii masculine Dominanta solară Procesul inițiatic provoacă o coborâre pe axa istoriei până în momentul creației, reiterat acum de flăcăul însuși: „introdus în interiorul sacrului, misterul îl obligă să-și asume responsabilitatea bărbatului”. Motivele inițiatice specific masculine
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
sau de către boii solari. Găsirea urmei lăsată de mireasa - ciută la asfințit, în punctul central al universului ordonat („drumul mare”), reface tiparul eroic și evidențiază finalitatea maritală a inițierii. După ce a înfrânt fiara arhetipală, eroul trece cu alaiul său prin numenal pentru a-l infuza cu energia numinoasă eliberată prin gesturile arhetipale. Abia apoi, ca încununare a procesului de revigorare a lumii își va întemeia familia, acționând așa cum îi stă în fire: ca un războinic biruitor. În balada Dămean și Sîla
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
din senin într-o nouă dimensiune. Câmpia din colinda de fecior are ca stăpân cerbul, și el simbol al renașterii, al reînnorii: „Cerbul Runcului,/ Fiara câmpului/ Ș-a pământului”( Vânarea cerbului IV,58) Sintagma este revelatorie, cornuta reprezintă o apariție numenală a spațiului specific inițierii. Apartenența la htonian face din cerbul care își cântă fala o întrupare zoomorfă atemporală care trebuie re-biruită. Locul universal al inițierii și cel mai frecvent întâlnit este pădurea, a cărei simbolistică vastă se compune totodată din
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de acolo e negația celui din Cuvinte potrivite, cel din versurile de după 1940 e diferit și de primul și de al doilea. E un deus malitiosus. Primul se ascundea (deus absconditus), al doilea se revela, dar nu în esența sa numenală (deus pseudorevelatus), acesta din urmă se amuză crud pe socoteala ființei raționale" (p. 212). În sfârșit, să mai notez că, după părerea lui Dumitru Micu, eternul feminin în poezia argheziană se situează la antipodul absolutului întruchipat de Dumnezeu (p. 225
Relectură, revizuire, rescriere by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11232_a_12557]
-
ce bun un adevăr care e "pierdere de timp", cînd, pretextînd criteriul obiectivității, se referă la "ceilalți", și nu asigură ecuația cu ființa, un adevăr care nu duce la mîntuire? Un adevăr care e generator de rău, aneantizator? Adevărul fiind numenal, deci incognoscibil, ce ne-ar rămîne decît o pletoră de reflexe interpretabile, un snop multicolor de ipoteze? Nu s-ar putea să-l socotim de-a dreptul ca o variantă e erorii, la modul la care Nietzsche afirma că procesul
Fețele autenticității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7567_a_8892]
-
cuceritor de zări, Să fi-ntreprins asaltul temutelor portale Purtând înfrigurată mândria forței tale Mai sus și mai departe spre noi evaluări, Să fi străpuns penumbra letargică și ceața Ce împleteau pe norme un neguros Dedal Ca, adâncind cu groază abisul numenal, În seara biruinții să-ntrezărești cum Vieața Se-ntoarce somnoroasă, în ciclul ei steril, Sub fard și mască, mimma unei absurde arte... Și totuși deasupra rotirilor deșarte Făuritor de sensuri, să te ridici viril; Și, beat de aderare activă și
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ca „un om al paradoxurilor”, caracterizat de o puternică voință de „independență și singularizare”: „Formula modernității lui Arghezi se impune în sensul evadării din formule”. „Stăpînitorul unui pascalism permanent și universal, apropiat foarte de tradiția ocultă a marii arte: cea numenală și deasupra valorilor estetice” este scos, astfel, de sub incidența interpretărilor reductive, fie ele „tradiționaliste” sau „moderniste”, și așezat sub zodia unei vizionarism integrator: „A face din Arghezi un poet al decadenții, pervers adorator al hidosului, dovedește o desăvîrșită neînțelegere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
viața lui desfășurată calendaristic. La Ion Horea, focul nu este o jubilație, o stare frenetică de trezire (ca la Lucian Blaga, în "Focuri de primăvară"D. Micu), ci o ardere calmă, menită să se desfășoare veșnic așa. El este forța numenală, originea și substanța permanentă a lumii materiale și a sufletului" (Heraclit). Într-adevăr, Ion Horea este dominat de modele: Horațiu, Ovidiu, Esenin, Pillat, dar în poeme ca "Târziu", "Alb", " Se mai aud", efectul liric devine efect pictural, declanșând o atmosferă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
spune, metoda optimă de exorcizare, de eliberare de sânge, de organicul robit, subjugat lumii, deci de stările care atrofiază ființa poetei. Într-o artă poetică explicită, aceasta recunoaște că doar prin poveste, prin logos trece din materie organică în materie numenală, într-un fel de eter, de esență a cunoașterii absolute: "doar povestite,/ toate mi se supun/ și de teroarea lor mă curăț.// noaptea, când galopul inimii/ sub coaste mă umple de forță,/ scriu despre un bărbat/ pândindu-mă zile și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
În poezia veche, reluată și de romantici. Poetul nu cutează s-o fixeze Într-o imagine, cum un spirit religios nu cutează să deseneze chipul divinității. Îi adîncește aproximarea printr-o negație: negație care Îngroașă existența unui misterios ce, ființă numenală, cogito-ul, marele necunoscut al iubirii. În gîndirea Văcărescului el are două calități: 1) aduce simbadie, netezește, altfel zis, calea sentimentului, provocînd starea psihică favorabilă receptării și 2) Înnoadă cu strînsoare I unde va fi dat prinsoare: Întărește, secondează jurămîntul, prieteșugul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]