110 matches
-
ascultă de schemele umane. E ca și cum natura intră în rebeliune, devenind un subiect ale cărui gesturi nu se supun principiilor științei. Mai mult, fenomenele minuscule nu pot fi urmărite individual, ci doar colectiv. La scară mică, noțiunea de individ e oțioasă, cazul singular fiind înlocuit cu statistica. Unde merge mia nu mai merge unul, monografia (în sens de descriere individuală) capitulînd în favoarea pangrafiei: ori descrii tot procesul, ori te lași păgubaș. E ca o clipocire ubicuitară care face ca o particulă
Patru constrîngeri by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2854_a_4179]
-
istoria, care e o disciplină searbădă menită a consemna fenomene efemere, poezia surprinde ființa omului în universalitatea ei. Ce e perisabil ține de istorie, ce e imuabil ține de poezie. Dacă ai citit Herodot sau Tacitus, alte lecturi istorice sunt oțioase, căci știi deja cum va arăta istoria omenirii. În schimb, dacă ai citit Homer nu te poți opri la el, ci trebuie să treci la Vergiliu, Dante sau Goethe: la ei e vorba de esența omului din felurite unghiuri, așadar
Velle non discitur (III) by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3918_a_5243]
-
multă acribie. (Precedentul record deținându-l, de altfel, tot Ion Bogdan Lefter, cu o serie de studii apărute inițial în Contrapunct și Familia și reluate mai târziu în 5 poeți). Fără a se prevala în aparatura indigestă și nu o dată oțioasă pe care o presupun în general edițiile critice, Ion Bogdan Lefter reușește să confere necesarei, totuși, rigori academice o remarcabilă suplețe. Respectând cronologia, el nu-i dă, totuși, acesteia o importanță exagerată. Dimov a debutat fără incidente adolescentine, la patruzeci
Măștile lui L.D. by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4318_a_5643]
-
Mureșan scrie bine, el nu scrie încă adevărat. Are o ureche sintactică perfectă, dar alunecă în fandoseli stilistice la a căror vedere cititorul se scutură înfiorat. Întîi de toate, se simte pornirea aproape irepresibilă de a-și încărca textele cu oțioase figuri de stil, manie ce le împrumută acestora aerul unor alcătuiri specioase, sufocate de zorzoane calofile. Prea multe volute și prea dese piruete stilistice, într-o risipire de energie ce nu e răsplătită de mesajul pe care îl transmite. Gazetarul
Admirație ultragiată by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9818_a_11143]
-
disputa dintre confesiuni va păli în fața amănuntului că toate vor începe să fie puse sub semnul îndoielii. În virtutea unei reacții firești de apărare, prelații vor înceta să-și mai dispute întîietatea asupra unor amănunte livrești de o subtilitate devenită brusc oțioasă, și în schimb, prinși de avalanșa unei agresiuni pînă atunci neștiute, se vor coaliza împotriva noilor dușmani: adepții luminilor iscate de rațiunea umană. Preoți-exegeți precum Bossuet și Fénelon își curmă polemicile biblice și iau poziție în fața unui Spinoza, Leibniz sau
Stupul neprihăniților by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9224_a_10549]
-
Bernarda Alba a lui, decît o soacră terifiantă, aparent(?) - abordată În alt registru din alt spațiu și timp?!... Găsesc un interviu mai vechi, din 2000, cu cel care a fost marele comedian Dem Rădulescu. Spicuiesc din el o frază aparent oțioasă : „Ce urăsc mai mult pe lume? Urăsc gara! Nu mă duc să iau trenul : am senzația că plec de tot!”. Atitudinea mea este complexă : uneori urăsc, alteori iubesc gările prin care trec...Nu mi-e rușine să recunosc, plîng cînd
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Închipuie zadarnică orice trudă, ca atunci când el, căutând ceva anume, un volum de versuri sau un roman, o lucrare de drept roman sau un studiu de ihtiologie sau mai știu eu ce, oricum ceva trebuincios lui, dăduse de o lucrare oțioasă, pe care o Înghite praful și o roade mucegaiul, În ale cărei file Îngălbenite se insinuează cenușa uitării, Încât ajunge să semene cu o urnă de gânduri moarte. Astfel cugeta cititorul descumpănit. Când Întâmplarea, destinul și timpul se vor afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
un glob de săpun, pluti o vreme peste capetele lor Îngândurate apoi, din creangă În creangă, se apropie de cer. După câteva rotiri largi, prudente, deasupra orașului, se făcu nevăzută lăsând În urmă cugetarea pe cât de adâncă, pe atât de oțioasă a lui Wenczel Horacsek: Vom putea spune „am fost și vom fi” doar dacă vom rămâne pe loc... În vremea asta lumea Înaintează, mormăi Zegrea, cu un rânjet blând pe chip ce nu mai lăsa loc pentru replici și Îndoieli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din proximitatea rezervației. Ele erau singurele neutre și priveau zeul-maimuță cu calm și detașare, continuau să-l onoreze, deși își încetase de multă vreme serviciile protectoare către tribul lor. Deci, nimic rău sau inoportun nu era de așteptat din partea maimuțoiului oțios. Ori de câte ori se aducea vorba de părinții ei, M.M. se mulțumea să ridice un deget în sus arătând spre înaltul cerului. Nu s-a putut afla nimic vizavi de vârsta, obârșia, paternitatea sau pregătirea sa lingvistică. Un ziarist mai insistent a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se pare oportun, deoarece astfel de clișee condescendente subestimează ceea ce este efectiv discursul în cauză, care, el, e în măsură a proba prezența literară în formula particulară în care aceasta se poate împlini. Distincția între "critică" și "literatură" e una oțioasă, stînjenitoare, ținînd de un didacticism tot mai desuet. Într-o epocă a mixturilor tot mai frecvente, cu insolite rezultate caracteristice, ale genurilor și speciilor, la ce bun să le departajăm, invocînd identități formale ce au încetat a mai ține la
Fondul existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8048_a_9373]
-
proiect început de latinistul clujean Vasile Sav (mort între timp), s-au achitat de datorie: l-au îmbrăcat pe Lucaciu în cusătura recentă a limbii actuale, spălîndu-l de ingredientele indigerabile ale graiului din trecut. Și totuși aceste ingrediente, oricît de oțioase ar părea ochiului contemporan, rămîn veritabile focare de sugestie lingvistică. Astăzi, cînd apăsăm în chip previzibil pe cuvinte și expresii a căror formă s-a înțepenit definitiv prin adîncirea rutinei, ne este greu să înțelegem ce înseamnă să lucrezi cu
Scrisul etimologic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6882_a_8207]
-
eminesciană - și altuia, înghețat în realitatea virtuală din „Viața lui Mihai Eminescu" de G. Călinescu de la 1932 (verificată, pe ici pe colo, pe unde se potrivește, cu „Hyperion" al lui George Munteanu din 1972). Trebuie să facem neapărat reduceri. E oțios să verifici biografia cuiva cu o schemă din științele comunicării, astfel că vom lăsa la o parte domeniul. Evident, ce ai găsit, aia ai căutat (parafrazându-l pe Noica) - dar capitole precum: „Între boală și alterarea raportului cu lumea", „Blocajul
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
a cuprins America după 11 septembrie, dar și la inflația de scenarii de criză și atacuri venite din partea inamicului infiltrat în interior care configurează mitul cetății asediate. Chiar și cei de la C.I.A. a căror imagine de funcționari depășiți de servituți oțioase este departe de mitologia consacrată și care monitorizează întreaga afacere intervenind sanitar pentru a șterge urmele sunt copleșiți de nonsensul la care asistă. Regizorii scontează pe o anumită lentoare a dialogului dintre doi membri marcanți ai renumitei agenții, care asemeni
Idioții by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7898_a_9223]
-
susțin sau sugerează unii și alții - să-i facem față (s-o "gestionăm", cum se zice cu un cuvânt la modă), transformându-se, după un timp, doar într-un prilej de polemică mai mult sau mai puțin academică, de discuții oțioase purtate uneori cu dușmănie și nu rareori creatoare de complexe (pentru unii). Altfel spus, vorba Alexandrescului, "Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură". Oricum ar fi însă, e mai bine să avem ce dezbate decât să ne lipsească, în
O dezbatere profitabilă by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/7699_a_9024]
-
părăsit metafizica și s-a refugiat în religie. S-a lepădat de teorie și s-a furișat în rugăciune. Și astfel, religia și-a luat revanșa în fața unei discipline care, secole de-a rîndul, a înecat-o sub faldurile interpretărilor oțioase. Transcendentul se trăiește, nu se teoretizează. La el nu se ajunge pe cale logică, prin silogisme călăuzite de lumina rațiunii, ci pe cale mistică, prin scîncete rupte în întuneric. Tocmai de ceea, cînd spunem azi "metafizică" ne gîndim la un set de
Metaphysica naturalis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7515_a_8840]
-
cititorul va trăi cu senzația că asistă la o înlănțuire de secvențe lipsite de creștere și de motivație omenească. Noica pare o făptură unidimensională privită doar prin fanta schimonositoare a verdictelor ideologice. Dar, din loc în loc, în masa de relatări oțioase și în amalgamul de sentințe ideologice, din loc în loc apar scene autentice, unde Noica devine un personaj credibil, viu și în întregime recognoscibil pentru cei care l-au cunoscut. Acestea sunt paginile care merită interesul cercetătorilor. Dar, pînă să ajungi
„Obiectivul“ Noica by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7121_a_8446]
-
a trecut ușor asupra acestor rînduri, care refuzau comediilor sale calitatea de "copaci mari", concedîndu-le în schimb "puterea de a trăi", avem proba materială în Cîteva păreri (1896), prin disocierea efectuată acolo între durabil și viabil: problema duratei este declarată oțioasă, întrucît condiția ființei este "viața, nu durata vieții". Cît privește moralitatea operei sale, Caragiale - surprinzător - e mai concesiv decît Maiorescu, ba într-un rînd chiar... autocritic; în interpretarea Cetățeanului turmentat, "dragostea sinceră cu care Brezeanu își motivează toastul este o
Caragiale „liber-schimbist“ by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7635_a_8960]
-
în minte un episod romanesc sau cutare persoană îl duce cu gîndul la un paragraf dintr-un autor celebru. Această oscilare necontenită între detaliile biografiei și memoria cărturarului naște un periplu evocator în care separarea planurilor (viața sau cărți) e oțioasă. În cazul lui Nicolae Manolescu nu mai e vorba de a alterna viața cu cărțile, ci de a-și trăi viața în lumina distincțiilor livrești, simultan cu degustarea cărților sub impresia vieții trăite. Din acest motiv Viață și cărți. Amintirile
Cutia de rezonanta by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5969_a_7294]
-
din lumea copilăriei, pentru ca apoi, renunțînd să-l mai continue, se mulțumește să-l lipească în prima parte a volumului. Rezultatul este o alăturare peticită și nefirească, structura cărții fiind actualitatea dezechilibrată, căci primele 120 de pagini sunt un ingredient oțios și adesea plicticos, care nu se poate bucura decît de interesul autorului. Pe cititor însă nostalgiile acestea personale îl obosesc. Pînă și limba are ceva din dulceața vetustă a unei lumi stăpînite de alte ritmuri cosmice, o limbă care diferă
Idoli și amintiri by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6028_a_7353]
-
de caracter. La fel, autorul își impută lipsa de tenacitate și delăsarea („Diem perdidi! Sufăr de akrasia. Știu ce vreau, știu ce am de făcut, dar mi-e lene și nu fac nimic - p. 54"), uitînd că tot ce-i oțios e voluptuos, cu condiția să nu fie judecat sub unghiul rentabilității. În fine, autorul fuge cu orice preț de sentimentalism, pe care îl consideră simptomul vinovat al dulcegăriei superficiale, numai că repulsia față de efuziuni îl împiedică să aibă simț dramatic
Rutina de sentiment by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6210_a_7535]
-
care provin dintr-o puzderie de genuri: bucăți de proză ce seamănă cu încercări de roman, apoi adagii de tip filosofic (capitolul „Chemare întru sfîrșit“ e o colecție de clișee ezotericoreligioase despre soarta sufletului după moarte), considerații mitologice alăturate unor oțioase precizări medicale (clasificarea tipurilor de inteligență de la p. 132 par scoase dintr-un manual), apoi note de jurnal presărate în mijlocul unor reflecții morale, la toate acestea adaugîndu-se neplăcutul procedeu al dialogului cu propriul spirit, cînd cititorul e silit să asiste
Scoriile trecutului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5147_a_6472]
-
ramurile familiilor regale cu an de naștere, cununie și moarte (regele Alexandru al Greciei a murit din cauza unei septicemii provocate de o mușcătură de maimuță), nu se poate să nu dai volumului un aer de cazuistică stufoasă. De aceea acumularea oțioasă a unor informații care și-ar fi găsit mai bine locul între coperțile unor anale decît într-un volum de memorii pune cititorul la o probă de răbdare. Dorința de a acoperi golul de uitare printr-un exces de documentație
Epoca moșmoanelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5329_a_6654]
-
textului pe care l-a spus în fața camerelor de televiziune a ieșit acest mic volum retrospectiv, pe care îl putem privi ca un rezumat de genul Baudrillard par lui-même. Prin urmare, avem privilegiul de a vedea cum, dezbărat de exegeze oțioase, un autor se înfățișează în nuditatea gîndurilor, sărind peste scoliile dizgrațioase cu care comentatorii îi alterează de obicei spiritul. În fond, dacă fiecare autor ar proceda așa, cantitatea de exegeză inutilă care se scrie în lume s-ar reduce drastic
Lumea ca simulacru by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5228_a_6553]
-
i se adaugă tiparul eliptic al expresiei scrise, Gh. Vlăduțescu scriind cum vorbește: fraza are bucle, virgule și pauze impuse de ritmul respirației autorului, dar necerute de logica curgerii ideilor. Această supunere a prozodiei la cadența oratoriei încarcă textul cu oțioase ticuri verbale și cu dese divagații. Dulceața lor, pe cît de îndreptățită în cursul vorbirii libere, pe atît de specioasă, cade în chenarul paginii scrise. În concluzie, o carte bine documentată, a cărei temă mortuară nu e deloc funebră
Cu ochii la moarte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6388_a_7713]
-
companie se află în pragul colapsului financiar. Anunțându-și șeful direct, pe Will Emerson (Paul Bettany), Peter provoacă o reacție în lanț, fiecare șef anunțând un șef și mai mare până la CEO-ul întregii companii care debarcă asemeni unui zeu oțios dintr-un empireu înconjurat de aerul rarefiat al înălțimilor. Întâlnirile și confruntările succesive permit nu atât sondarea situației fără ieșire, ci ocazia de a privi cu atenție la toate aceste gulere albe. J.C.Chandor urmărește atent toate aceste fizionomii, expresivitatea
Firma și blazonul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5044_a_6369]