198 matches
-
la munte și se țineau într-adins departe de șes. Kantacuzenus, socotind că ascunderea aceasta e semn de slăbiciune și frică, se simțea sigur, făcu tabără în câmp limpede, fără să puie străji, avanposturi și cercetași, fără chiar să ridice obicinuitul șanț cu val împrejurul locului taberei, ceea ce se cădea în asemenea cazuri. Insurgenții surprinseră noaptea pe neașteptate tabăra, duseră spaimă și neorânduială în oastea inamică, o luară pe fugă, omorâră și prinseră o parte dintr-însa și puseră mâna pe
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mișca înainte decât încet-încet. Românii se grăbiră să dosească la munte pe drumuri mai scurte trenul cu prăzile, acoperindu-l cu oaste îndeajuns și asigurîndu-l contra oricărui atac, după care atacară ei înșii împreună cu cumanii oastea împărătească în modul lor obicinuit și moștenit din vechime. Se repeziră săgetând și aruncând lănci asupra șirurilor de bătălie ale dușmanilor; îndată după asta se risipiră într-o fugă nebună și prefăcută, pentru a-i ațâța pe inamici să-i urmărească, apoi deodată dădură față
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
închinarea lui Dumnezeu să oglindească datinele străbunilor. Trimisul papei, capelanul de curte Ioan, fu primit de regentul Ioannițiu (Kalojohannes) cu toate onorile și prietenia cuvenită și înainte de toate își asigura consimțământul arhiepiscopului de la Zagora, căruia-i predete cu toată solemnitatea obicinuitul sacos (veșmînt de-asupra), mitra și inelul, primind din parte-i în același mod formal jurământul unei necontenite fidelități și a ascultării pentru papa și biserica romano-catolică. După sfatul și cu aprobarea principelui, el instală încă doi episcopi cu scaunele
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
doborî cu totul sub slăbiciunea întrunită a copilăriei și bătrâneții. Vremi grele apăsau preste tot provinciile apucate de puterea de fier a războiului, a căror suferințe, pricinuite atât de mînile amicilor cât și ale inamicilor, întreceau orice măsură a suferințelor obicinuite ale războiului. Ioannițiu, aprig dușman al romeilor, dar și un puternic răzbunător al lor, dete pe mâna sălbatecului contingent auxiliar de cumani să prade-n bunăvoie toate orașele și orășelele dintre Constantinopol și Adrianopol câte erau tributare latinilor. Tot într-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
romeic; apoi în genere lucra cu atâta circumspecțiune, dreptate și blîndeță încît se bucură de o deosebită venerare și iubire nu numai între romîno-bulgari, ci și între romei și între celelalte popoare învecinate. El rămase credincios spiritului său de blîndeță obicinuită chiar față cu Theodor Comnen, protivnicul prins care, deși trebuia neapărat ținut în închisoare și sub pază, fiind primejdios statului, totuși de bucură de multe înlesuiri și îndulciri ale traiului, fu tratat cu onori și distincțiuni deosebite și duse multă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
când incorigibilul și nemulțămitorul Theodor unelti, din locul său de exil, intrigi în patria sa și planuri pentru restaurarea sa, Ioan Asan, silit să fie aspru descoperind aceasta, porunci să-l orbească, o pedeapsă și o măsură de precauțiune foarte obicinuită în împărăția bizantină în contra pretendenților la tron și a regenților răsturnați. Fratele lui Teodor, Manoil Comnen, bărbatul Mariei, fiicei nelegitime a regelui bulgar, uzurpă orașul Tesalonic, ocupă câteva provincii apusene, își puse titlul de împărat și despot, arogîndu-și astfel din
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de neatârnat de orice instanță bisericească superioră și în drept totodată de-a purta titlul de patriarh. După săvârșirea festivității nunții, împărăteasa Irina merse cu fiul și cu noră-sa spre răsărit, pe când soția lui Asan se-ntoarse asemenea la obicinuita ei reședință. Ioan Asan și Vatatzes se puseră în fruntea oștenilor ce aduseseră cu sine, petrecură țărmul apusan, supus latinilor, luară bogate prăzi și prefăcură întreaga regiune în proverbialul pustiu cuman [... ]. Conform alianței lor juruite, împărțiră între ei, pacinic și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
până sub zidurile Constantinopolei, grămădiră rău pe latini și băgară mare spaimă în ei. Când, iarna apropiindu-se, îi sili să se liniștească, amândoi aliații puseră la cale măsurile lor pentru campania din anul viitor și se întoarseră fiecare la obicinuitul scaun de reședință, Vatatzes la Niceea, Asan la Tîrnova. După moartea lui Robert luară guvernul Baldum II, al treilea fiu nevrîstnic încă a lui Petru și, ca reprezentant de sine stătător al acestuia, Ioan de Brienne, exrege de Ierusalim, om
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
amogabanilor, dintre cari străpunge pe unul cu lancea, iar pe altul îl spintecă cu sabia. Dar, lesne de recunoscut de departe prin insigniile vredniciei sale împărătești, el devine numaidecât ținta atacurilor dușmane. Doi ostași persani curajoși, acoperiți de pavăza lată obicinuită la poporul lor, s-aruncă de-a dreptul și neopriți asupra lui Mihail, vin în nemijlocita lui apropiere și vor tocmai să-i dea lovitura de moarte, când iată că în momentul hotărâtor marele paharnic și un paj împărătesc abat
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
rele regiuni de mijloc a rutinierului; fericire chiar daca încă nu târăsc cu ei obicinuința ce vatămă pozitiv prin reflectele cele fără coloare a figurilor lor. Din dezvoltare urmează așadar că calitățile rutinierului nu pot fi decât negative Limba teatrului cea obicinuită se esprimă, fără să aibă cunoștință clară despre asta, în modul următor: "El nu strică neci un rol", într-asta însă zace și reversul care sună: "El neci nu împlinește cumsecade vreun rol". {EminescuOpXIV 266} Asta însă, precum am arătat
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a celei mai mari părți din auditori, născută însă din lipsă de tact fin, îl obicinuiesc firește pe actor din ce în ce mai mult ca să nu simtă defel așa de adânc [nevoia] de-a satisface pretențiunei unei emancipări necondiționate de dialect. Cât merg obicinuitele critici teatrale până-n fundamente și când se silesc să țină de rău defectele pronunției? Urechea rudă a mulțimei abia e atinsă de-o asemenea discordanță. De-acolo fenomenul cumcă vezi până și actori cu talente mari, cu amor nediscutabil pentru
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
silințe dinamice din ce în ce [mai] mari. Din cauza sus-menționatelor însușiri s-ar putea ca această parte să constituie cea mai grea și cea mai naltă pretențiune făcută artei, pentru că puterea crescândă a intuițiunilor nimicește plane până și cele mai obicinuite întretăieri și pauze gramaticale si ne reprezintă întregul ca un spectacol mare, ce influințează asupra-ne cu lovituri din ce în ce mai tari. Aicea actorul caută să prindă numai, cum am zice, momentul respirărei care, prin întrebuințarea puterei de care are nevoie vocea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
e cel mai însemnat act de creație în reprezentarea unei personalități poetice. Am însemnată odată că tonul fundamental este elementul tonic în care ni se împlinește intuițiunea totalității unui caracter. Tonul fundamental ne sensifică trăsura fundamentală a caracterului, esistența habituală, obicinuită, pietrificată a caracterului, ceea ce grecii numesc etos al caracterului {EminescuOpXIV 360} în sens propriu, în antiteză cu patosul aceluiași. Cred că deosebirile lui Kant și Schopenhauer între caracterul inteligibil (liber) și cel empiric(determinat) este mai clară și mai folositoare
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ar fi dialectică. A doua parte a logicei transcendentale va conține deci o critică a acestei păreri dialectice și se numește dialectică transcendentală, nu ca o artă pentru a excita în mod dogmatic o asemenea părere (o artă altfel destul de obicinuită în diferite jucării metafizice), ci ca o critică a inteligenței și rațiunei în privirea întrebuințărei lor hiperfizice, spre a descoperi aparența falsă a amăsurărilor ei nefondate și de-a modera la o simplă dejudecare și prezervație a inteligenței pure de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
munca al căror concurs ea-l cere. La început e omul însuși cel care poartă sarcinele, punând la lucru puterea sa musculară. Tot astfel mai e încă în unele părți ale Indiei, unde brațul și umerele culilor sânt singurele vehicule obicinuite pentru a transporta călători și mărfuri. Dar industria locomoțiunii au progresat. Omul îmblînzește calul, măgarul, catârul, elefantul și-i impune ca să-i poarte sarcini. El inventă încă carul, căruța, corabia. Numaidecât se modifică natura muncii cerute pentru transportul mărfurilor și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
frunzele de betel (Piper betle), care sunt mestecate de toată lumea pentru efectele lor analgezice, stimulente și afrodiziace (287). Tradu cătorul din 1795 a simțit nevoia unei note de subsol expli- cative : „Betel e o mâncare iubită la neamul indianilor și obicinuită spre cinste, ca la alte părți dulceața, care asemănare are cu afionul” (160, pp. 406, 415). Este evident vorba despre „dulceața [magiunul] de opium”. „Morfinomania, comună întregului Orient - scria Lazăr Șăineanu în 1900, referindu-se de fapt la opiomanie -, era
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pe infortunata femeie din ghearele teribilei sale antagoniste. De două zile, această victimă a amorului n-a apărut pe șosea. Gurele rele afirmă că-i va trebui mai bine de o lună pentru ca figura ei să-și poată lua aspectul obicinuit. O amor, tu ai pierdut Troia! Fantasio [14 martie 1882] ["NEFIIND DE IERI DE ALALTĂIERI"] Nefiind de ieri de alaltăieri, e de neînțeles de ce entuziasmul factice și de paradă nu mai prinde rădăcină, de ce zile a căror însemnătate s-a
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
concesii în cestiunea Dunării și să fie cel mai bun amic al maghiarilor. Absurditate fără pereche! [6 august 1882] ["ÎN NUMĂRUL DE IERI AL "ROMÎNULUI"... "] În numărul de ieri al "Romînului" citim șirurile următoare într-un articol de fond: Eram obicinuiți ca: stăpânul să învețe pentru noi, stăpânul să cugete, stăpânul să ne boteze, să ne căsătorească, să ne hrănească, stăpânul să facă tot, el să fie tot și noi să, ne supunem numai și să ne închinăm lui. ș' această
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
nr. 4-6, 1915, p. 88. Redacția preciza, într-o notă: „Deși nu împărtășim unele afirmațiuni și concluziuni ale autorului, dăm cu plăcere loc acestui studiu obiectiv și conștiincios, al cărui ton se deosebește atât de mult de discuțiunile noastre politice obicinuite“ (p. 85). Era mai mult o „rezervă diplomatică“, decât una reală față de conținutul materialului cuprins între p. 85 și 110. • Ibidem, p. 89. • Ibidem, p. 95-96. Referire, mai întâi, la cele trei județe din sudul Basarabiei retrocedate Moldovei în 1856
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
din acel complex care asigură solidaritățile dintre vii și morți. Antim Ivireanul - în apropierea căruia am rămas în acest capitol - îi furniza celui interesat și un „model” (în Izvodul dieții): „A treia, să mi se facă pogrebaniia și pomenirile céle obicinuite până la împlinirea unui an. Așijderea și milele și sărindarele ce las să se dea deplin”. Irina, văduva lui Dragul portarul, rămasă singură, căci îi murise și fiica, a lăsat - prin diata făcută în 1577 - averea rudelor (punând și blestem), ca
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de mulțumiri și de efuzii sentimentale care m-ar fi întîrziat pe drumuri. Irina mi-a dat astfel drumul, încercîndu-se să nu plângă și trimețîndu-mă singură ca să mă îngrijesc. Plin de milă pentru gestul ei - știam cât plânge la despărțirile obicinuite - am lăsat-o totuși. Probabil că par grozav de hain. Cred că oricine, de și-ar exprima sincer vagile impresii, ar ajunge la aceleași rezultate. De obicei sunt cu toții de rea-credință și nu-și recunosc slăbiciunile. Pentru mine, însăși această
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
era formată numai din instincte. Niciodată n-am vă-zut-o contrazicîndu-mă numai din pricina unei judecăți proprii. Aceste instincte erau însă fără vreun relief, comune, înlocuindu-se unul pe altul la întîmplare, în voia ultimei impresii. Femeia momentului, una din acele femei obicinuite, care sunt în stare numai de mici răutăți sau generozități. A fost deseori geloasă, dar starea ei permanentă nu era gelozia. De îi dam vreo ocazie, se consola destul de iute, și raționamentul meu cel mai fals o liniștea. Era senzuală
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
redevină așa cum o știam. "Cînd?" Răspunsul sosi tot așa de dîrz: "De-acum înainte". Reluai teoriile vechi: Vom fi cei mai buni prieteni, ne vom vedea cât mai mult, mândri de îmbogățirile spirituale care vor spori zilnic, disprețuind regulele moralei obicinuite"... "Și e potrivit pentru mine asta?" Într-adevăr, era potrivit pentru ea asta? Ce să-i răspund? O femeie, totdeauna fluidă în judecățile ei, își are precise ideile pentru aranjarea vieții (redusă la o singură formă: mariajul). După o mică
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
profund, de pe unde nu vezi nici un început de boală. În același timp, despărțirea se face meschin. Au avut atâtea momente admirabile împreună și, totuși, în ultima clipă, neagă totul, murdăresc totul, își spun cuvinte triviale, care nici nu le sunt obicinuite, se pedepsesc cât mai tare; și aceste clipe, fiind ultimele din viața lor comună, vor fi mereu prezente în minte, oricât ai încerca să te gândești la ceva mai bun. - Și când eram nenorocit și singur pe lume, dragă Ioana
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
citi rândurile acestea s-ar grăbi să reflecteze: "Nu mă interesează eroina, este un caz patologic". Ca și cum asta ar împiedeca pe Ioana ca să fie bună sau rea, să-i simt trupul cald cerând dreptul la existență, așa cum nu pretind fetele obicinuite, drăguțe și neînsemnate. Ioana este bolnavă, dar dacă examinezi de aproape, orice gest al nostru se poate explica printr-un secret organic și ajung la concluzia că nu avem nici un liber-arbitru, că suntem conduși de fatalitățile structurii noastre. Îmi pot
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]