63 matches
-
este o construcție de continuități întrerupte simbolic, metaforic, de alte continuități, pe alte niveluri de înțelegere și sinteză, tot mai cuprinzătoare a ceea ce există și trebuie explicat. Universul cunoașterii a repetat filogeneza universului care explică posibilul și credibilul și relevează obiectualitatea, adică universul omului. Cunoașterea a trecut de la atotpotențialul demiurgului la atotfuncționalul mecanismului, ajungând să treacă firesc (de la teză și antiteză, la sinteză) la atotintegratorul uman. Are acest drum prin deșertul cunoașterii valoarea emblematică a eliberării rațiunii de convențiile constrângătoare, inclusiv
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
cu suportul Internetului, aceștia au devenit populari. O definiție unanimă îi apreciază pe acești agenți drept sisteme intenționale, operând independent și rațional și interacționând multiplu, într-o viziune care survolează barierele dintre actor și spectator, uman și nonuman, intenționalitate și obiectualitate. Spre deosebire de obiectele obișnuite ale lumii virtuale, de la clădiri la reprezentările avatarice, care sunt limitate la un răspuns conform cu preprogramarea lor, agenții raționează cu privire la (interăacțiunile lor, fiind în stare să permită sau să restricționeze accesul unui anumit utilizator. Aceste „obiecte” cognitive
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
definiții, limbajul poetic s-ar caracteriza, astfel, "prin capacitatea sa de a evoca imagini. El nu formulează păreri, nici nu rezolvă probleme, ci evocă o lume într-o plenitudine obiectuală. Deoarece nu se referă, ca orice alt limbaj, la o obiectualitate existentă în afara limbii, ci mai degraba abia o creează el însuși, va folosi toate mijloacele lingvistice care îi pot fi de folos în acest scop"13. Mai exact, într-o pagină eseistică din cartea mai recent tradusă a lui Pascal
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poate fi revelată esența unei lumi care, în mod primar, este fără de esență, fluidă, incertă. Infinitul șantier urban, șantier al spațiului și al timpului, ge nerează o dilemă importantă a reprezentării: cum poate fi surprinsă sau descrisă tocmai absența oricărei obiectualități constituite a orașului; cum poate fi înțeleasă lumea metropolei ca interpelare a memoriei, ca ecou vizibil în forma materială a obiectelor, în trăsăturile mulțimii sau în întâlnirea mirabilă a numelor de străzi? Benjamin răspunde: ca momente de ilumi nare momentană
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de conceptualizare a religiei. „Sacrul, în calitate de concept scolastic în studiul religiei, ar trebui reevaluat în conformitate cu ultimele descoperiri privind rolul categoriilor în limbaj și cunoaștere.“ Decupările conceptuale ale treptelor și registrelor au și miză explicativă, însă, în măsura în care ele conferă obiectivitate și obiectualitate fragmentelor convențional instanțiate, se depărtează de calea și miza înțelegătoare a intenției lor. Demersurile de a analiza fenomenul religios în manieră scolastică deschid cu siguranță perspective noi de abordare, însă rămân inevitabil limitate la nivelul și la capacitatea de reprezentare
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
tionala (sau poate mentală) a unui obiect și prin ceea ce noi am numi, deși nu cu expresii complet clare, relația [die Beziehung] cu un conținut, orientarea [die Richtung] spre un obiect (prin care aici nu trebuie înțeleasă o realitate) sau obiectualitatea [Gegenständlichkeit] imanenta. Fiecare fenomen psihic conține în sine ceva ca obiect, deși nu fiecare în același mod. În reprezentare este ceva reprezentat, în judecată este ceva acceptat [anerkannt] sau respins, în iubire, iubit, în ură, urât, în dorința este ceva
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
la un loc; și este, se-nțelege, dar în ultimă instanță, obiectul intențional al oricărui act de gândire autonomă, adică al oricărui act judicativ (constituit, formal, prin judecată, ca act constitutiv corelativ timpului), dar unul care are în propria sa obiectualitate structuri operaționale ce pot fi numite generic "habitualități timporizatoare" prin care timpul însuși constituie în sens judicativ. De aceea, căutarea celor ce apar înșiruite aici, în ceea ce ele sunt, trebuie să ajungă la timp. Acestea toate reprezintă "lucrurile însele" de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
iar acesta din urmă trebuie să fie dat, cumva. Nimicul nu trebuie confundat, raportat la primele reconstrucții fenomenologice, nici cu "idealitatea specifică" despre care vorbește Husserl ("semnificația în sine", "abstracția", "ideația", "specia" sau "generalitatea specifică") și nici cu "generalitatea", ca obiectualitate dată prin actul ideației, concept al lui Heidegger.19 Miza problemei cunoașterii în perioada dominată de sofiști și de cei trei filosofi "clasici" greci (Socrate, Platon și Aristotel) este natura obiectului cunoașterii. Această natură este dată în și prin obiectul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și actul prin care acesta este preluat (și, cred, prelucrat), constituit, adică. Dar judecata, odată autonomizată, constituie ea însăși "obiecte": cel puțin pe cele corespunzătoare celor două "poziții", S și P, din sinteza sa; de aici predeterminarea judicativă a oricărei obiectualități, legate de gândire, rostire sau făptuire. Trecerea logos-ului în logică are printre urmările deja constatate: îngustarea căii cunoașterii în genere și în fiecare specie a sa prin operații de stabilire a valabilității judicative, blocarea exercițiului cognitiv în spațiul lucrului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de exemplu, este constitutivă conștiința morală perfectă despre care vorbește Kant, pentru conștiința morală imperfectă a unei ființe raționale (a omului). Dar tocmai de aceea intervine și "obiectualizarea": conștiința limitată, tocmai pentru a-și păstra identitatea de sine, recunoaște alteritatea. "Obiectualitatea este așadar întotdeauna o realizare activă a Eului, un avut al conștiinței active în încrederea ei în acest Ceva conștient; și acest Ceva este în mod continuu Același prin chiar extensia conștiinței într-o durată a sa."80 Într-o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
plus, veritabilele temeiuri existențiale ale enunțului țin de existențialii înțelegerii și explicitării: deținerea-prelabilă, privirea-prealabilă și conceperea- prealabilă. Acestea din urmă sunt de fapt acte cu rol constitutiv derivat din intenționalitatea factică a Dasein-ului, ceea ce reprezintă o dovadă a caracterului de "obiectualitate" al celor trei elemente intenționale: ceva-ca-ceva, "ca" și enunțul. Singura problemă pe care o putem sesiza imediat aici ține de obiectualitatea lui "ca": luat cu sens operațional, el pare a nu avea de-a face deloc cu sensul de "obiect
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de fapt acte cu rol constitutiv derivat din intenționalitatea factică a Dasein-ului, ceea ce reprezintă o dovadă a caracterului de "obiectualitate" al celor trei elemente intenționale: ceva-ca-ceva, "ca" și enunțul. Singura problemă pe care o putem sesiza imediat aici ține de obiectualitatea lui "ca": luat cu sens operațional, el pare a nu avea de-a face deloc cu sensul de "obiect". Totuși, el însuși, pentru a deveni operațional, trebuie constituit cumva. În plus, el este, așa cum se va dovedi, timpul care timporizează
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ori de la altceva din afara lor, care le ordonează și le așează potrivit evenimentului constituirii dictaturii judicativului? Ceea ce putem deja ști este faptul că toate aceste fapte sunt constituite judicativ, altfel spus, că judecata este actul constitutiv al fiecăreia și că "obiectualitatea" fiecăruia este timp. Încercând să scoatem pe rând din spațiul discursului aceste elemente de ordin structural și istoric, putem observa că ceea ce am numit "dictatura judicativului" (sau "judicativ constitutiv") încă mai poate fi gândit, ba încă mai este ceva semnificativ
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
corelatul obiectual al actului de a judeca (de "a lega" în forma judecății). Cu ajutorul conceptului aristotelic de ființă, putem spune că timpul este generalitatea fără gen, ceea ce oferă "existență de fapt", ființare, pur și simplu, fiecăruia dintre cei doi termeni, obiectualitate constituită deja în însuși topos-ul judecății, prin structura operațională a acesteia, care conține în mod necesar tocmai "obiectul" propriu: S și P. În cazul de față, raportul temporal prin care S și P sunt ceva se stabilește între prezentuire
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva ce funcționează în judecată ca subiect și predicat. Faptul acesta, care adună sensul de a fi ceva și sensul de funcțiune determinată în judecată, poate fi numit "poziție logică". Preemineță are, în privința statutului pe care îl dobândesc în judecată, "obiectualitatea" lor, faptul că ei corespund unei "intenționalități" și că o onorează pe aceasta, căpătând valori, fiind interpretați. Există însă diferențe notabile între funcțiunile logice asigurate de termenul S și cele asigurate de termenul P; ei reprezintă "poziții logice" diferite în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sa durată (dimensiune temporală)? În fond, judicativul este el însuși mai degrabă "act", așa încât trebuie să aibă și propriul său timp, ca un corelat obiectual. Problema aceasta a fost, cumva, rezolvată mai sus: logos-ul este ființarea (formală) a judicativului, obiectualitatea sa, ceea ce înseamnă că logos-ul (formal) este timpul ca atare (fiind și el o ființare); logos-ul (formal) este, de asemenea, timpul pentru toate elementele judicativului. De aici, din această "reducție", pe care cred că o poate opera orice
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are tocmai pe aceasta în prim plan, iar ființarea sa este topită în funcțiunea logică proprie. Toate acestea sunt sensuri constitutive pentru diferența dintre cele două obiecte judicative, subiectul și predicatul. Totuși, în cazul amândurora, poziția logică proprie, adică însăși obiectualitatea lor constituită, este dublu condiționată: ca ființare și ca funcție. Reprezentând o ființare, predicatul este și el timp (timpul ca ființarea proprie). Totuși, în unitatea judecății, el se deosebește funcțional de subiectul logic; mai mult, are o preeminență funcțională, pusă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întrebăm ce se întâmplă cu "gândul", odată autonomizată expresia, acestea două luate, deocamdată, strict formal, în analogie cu conceptele de "formă" (pentru expresie) și "conținut (pentru gând). S-ar putea spune, mai întâi, că gândul devine sens, semnificație, referință etc., obiectualități constituite de o conștiință judicativă care pare a-și fi pus în discuție propriile sale operații, structuri, "produse" etc. Apoi, s-ar putea spune că gândul devine idee sau că rămâne "gând", pur și simplu, însă își întărește dependența "sintactică
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca element judicativ privilegiat de actele de timporizare, fapt care îl expune interpretărilor non-ontologice în sens semantic (sintactic, el rămâne "ceva"). Și atunci, ce sens ar mai putea căpăta, în acest nou orizont de constituire judicativă, ființarea, ființa ființării, ființa, obiectualități pline de sens în orizontul primei formalizări, evidențiate de reducția judicativă? Către un răspuns ne îndreptăm acum. În orice caz, de-ontologizarea lui "este" ar putea veni din faptul că reformalizarea logos-ului provoacă mutații veritabile în privința tuturor actelor de timporizare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
În plus, schemele de constituire de mai sus trebuie umplute cu constituiri obiectuale ca atare, chiar dacă operațiile reductive s-au mișcat către un "obiect" final formal prin excelență, anume timpul, mai degrabă prin schemele pomenite mai sus, iar nu prin obiectualități care să fi activat schemele respective. Aici este vizată o revenire asupra operațiilor reducției, pentru a le testa eficacitatea formatoare, nu doar pe cea formală. Totuși, revenirea aceasta este constitutivă față de timpul însuși, fiindcă abia acum, prin revenire asupra elementelor
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
schemele respective. Aici este vizată o revenire asupra operațiilor reducției, pentru a le testa eficacitatea formatoare, nu doar pe cea formală. Totuși, revenirea aceasta este constitutivă față de timpul însuși, fiindcă abia acum, prin revenire asupra elementelor judecății, el își restructurează obiectualitatea prin actele timporizatoare proprii. Reducția operată până aici a avut de-a face mai cu seamă cu spațiul filosofiei; adică faptele despre care am vorbit mai sus au o legătură directă cu istoria filosofiei. Dar nu trebuie uitat faptul că
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
putea spune anticipând un sens posibil doar prin reducția non-judicativă, se deschid, totodată, către timpul-kairotic. 1. Părtinirea. Trecerea subiectului de la sensul de substrat la cel de substanță primă (individual) pare a fi un fapt de reconfirmare a valabilității actelor și obiectualităților unei conștiințe comune. E drept, totul se petrece printr-un travaliu al unei conștiințe care și-a acceptat demult reorizontalizarea non-naturală și care a susținut reducția judicativă a dictaturii judicativului, cu toată bogăția sa de fapte, la timp. Întoarcerea către
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
limită), suspendăm valabilitatea unor angajamente ontologice. În aceeași măsură, însă, procedând invers, nerespectând modalitatea de a gândi stabilită prin cota de constitutivitate obiectuală a ființei, eludând, altfel spus, unele exigențe exprimate de gândirea ființei de exemplu, cea referitoare la ierarhia obiectualităților ontologice -, putem să nu scăpăm de angajamentele ontologice, pentru nici un gând, rostire, făptuire, așadar nici pentru expresiile notate mai sus. Prin urmare, nu există o metodă sigură de a suspenda valabilitatea angajamentelor ontologice, în orizontul judicativului constitutiv. Angajamentele ontologice exigențele
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
susținut în această lucrare; acum se adaugă un context nou, care dat fiind contextul! are rosturi semantice. Subiectul, ca poziție logică structurantă, ce crează contexte de gândire, rostire și făptuire, împreună cu ceilalți trei termeni din structura judecății, reglează semantica oricărei obiectualități constituite; este vorba, prin urmare, despre un reglaj răsfrânt asupra oricărei gândiri, rostiri, făptuiri. În genere vorbind, semantica păstrează pragmatica în însăși structura sa "logică"; de fapt, aceasta din urmă funcționează ca un fel de "element", de temei, de formă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să aibă și o susținere a priori. Desigur, în acord cu cele susținute aici, elementul a priori este asigurat de judicativul constitutiv ca unitate a unei gândiri care se gândește pe sine. Toate acestea au fost arătate în lucrare. Exceptând obiectualitatea "imaginativă" a judecății. Dar, strict formal, fiind vorba despre gândirea autonomă, nu se poate vorbi despre ceva aflat "în afara" sa, ci numai despre ea și propriul său "obiect": ea însăși. Numai că odată ea apare ca act (act de judecată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]