85 matches
-
ei, îi simțeam un scut al inimii. Dușmanii atacau cu rachete sol-aer, Dar cu toată priceperea și perfecțiunea Niciodată n-au nimerit stelele sau Luna, Deși pentru intimidare le ținteau totdeauna. Copacii - adăpostul nostru - Erau fulgerați de meteori având la oblânc Stații sofisticate de radar și telefoane, Dar ei, copacii, și noi eram mai feriți ca oricând. Am fost localizați cu greu și... obligați Să ne umilim în fața superiorilor, Care ne țin sub ordine imbecile, Să ne cantonăm altundeva, mai în
ORDINE IMBECILE de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1302 din 25 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349501_a_350830]
-
interpreți mai generoși și compensate probabil de promisiunea unu nu s-a încurcat cu astfel de “frivolități” și “blestemății” dar nici n-a gândit că există în aceste forme “bestiale” și-ntr-un asemenea “hal” și, ca s-aduc sub “oblâncul” frustrărilor de odinioară un exercițiu de imaginație tușat de o undă de ironie și de binedispunere, ce-ar fi zis Ceaușescu de-ar fi văzut atâta destrăbălare și pierdere de vreme - cu termenii de rigoare pe care i-ar fi
LAPORTARI CU FIRETURI ŞI GALOANE CA LA C.C.AL P,C.R. ÎN LAS VEGAS !(IV) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 198 din 17 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366725_a_368054]
-
De roata horei jucată la fântână De fetele ce-aduc din vii în doniuțe pelin Când își mână ciobanul oile la stână. De palma aspră ce-nfige plugu-adânc Întorcând brazda recoltei viitoare, Mi-e dor de țăranul cu plosca la oblânc Umplută cu apa rece rece la izvoare. Îmi este dor de pasul lui apăsat pe hotar Când cumpănește ploaia în privire De brațele vânjoase ce pun în car Rodul crescut din marea iubire. Mi-e dor de cumpăna ce coboară
EMINESCU, CA VEȘNICIA CERULUI. POEME DE AL.FLORIN ȚENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 2198 din 06 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368838_a_370167]
-
Bucovu Publicat în: Ediția nr. 1525 din 05 martie 2015 Toate Articolele Autorului îndoială e -o seară lucidă, cerul e nud ca ochii tăi, un praf de-argint cade din secera lunii pe părul tău incendiat; pe brațul drept, peste oblânc, văd sânii tăi cu ochiul stâng și-am înghețat și e tăcere, simt gust de lut și gust de miere, încremenit în umbra mea, mai c-aș fugi, mai că aș sta, să fie cum a fost și ieri, să
ÎNDOIALĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1525 din 05 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369606_a_370935]
-
Acasa > Poeme > Antologie > NOROC ÎN ALBASTRU Autor: Costel Zăgan Publicat în: Ediția nr. 1680 din 07 august 2015 Toate Articolele Autorului Primăvara stă-n copac parcă-i Doamne cocostârc și-am atâta verde-n cap pielea toamnei la oblânc Parcă-i Doamne cocostârc cerul atârnând deasupra e un nor și mai adânc steaua-și saltă-n aer umbra Cerul atârnând deasupra am atâta verde-n cap din cerneală-mi ridic cupa primăvara stă-n copac Parcă-i Doamne cocostârc
NOROC ÎN ALBASTRU de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 1680 din 07 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/368098_a_369427]
-
absorbeau, o față lungă, smeadă, niciodată rasă dar barba nu era mai mare de două degete, rară, fața aceea niciodată nu se întorcea să răspundă la salut, niciodată nu l-am auzit vorbind, doar trapul calului marca sonor trecerea... La oblâncul șeii vedeam năpârca, spaima tuturor, un bici lung de câțiva metri, din fâșii de piele argăsită de bou, gros cât mâna la mâner și cu venin și flăcări în vărf, crăpa cămașa ca hârtia și sărea sângele în mărgele roșii
DE SILVIA OLTEANU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1323 din 15 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/353119_a_354448]
-
a vreunui mizantrop furgoane vistieria prădată în galop neliniști, carabine și mușcături de ace o bruscă revenire, jivine din adânc păduri de nestemate se schimbă iluzoriu himere se topesc în zori pe promontoriu ca visele de noapte cu șaua la oblânc; și totuși o uimire se lasă înșelată pe leneșele ape, albastre liziere iluzia la care n-ar mai putea să spere, ca-ntr-o butaforie, zăpezile de vată. Referință Bibliografică: Zăpezile de vată / Ion Untaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
ZĂPEZILE DE VATĂ de ION UNTARU în ediţia nr. 353 din 19 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359460_a_360789]
-
solară A-ncremenit în spațiul necuprins Vise ce fulgera întreg abisul Au adunat imagini de hoinar Din haosul ce m-a crezut învinsul Placerilor gustate fără hâr Pe crestele născute din adâncuri Imaginăm castele de povești Și aplecați pe-a șeilor oblâncuri Zburdau în voie cavaleri crăiești La poarta unei inimi zăbrelite Eu, cavaler din veacul efemer, Ținteam săgeți din gânduri nălucite Închise în poemul mesager Reverberează-un hohot de tăcere De zidul cu fantasme trecătoare În zori se nasc dorințe din
HOHOTUL TACERII de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 1845 din 19 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340284_a_341613]
-
lumineze versul pe care îl vei scrie; păleau cuvinte albe, păleau petale moarte dar focul din penița părea că te îmbie... Cu lacrima din frezii eu ți-am stropit obrazul și c-un surâs, răbdarea ți-am pus-o la oblânc, cănd înfloreau lumine sfioase că topazul în tainițele firii cutreierai adânc... Și dezgoliți de umbre sub lespedea-nserării alunecam alături, îmbrățișați în carte simțind pe buze - roșu - același gust al sării când despicam genunea în două-a Mării moarte. Dar
CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 474 din 18 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/343707_a_345036]
-
De roata horei jucată la fântână De fetele ce-aduc din vii în doniuțe pelin Când își mână ciobanul oile la stână. De palma aspră ce-nfige plugu-adânc Întorcând brazda recoltei viitoare, Mi-e dor de țăranul cu plosca la oblânc Umplută cu apa rece rece la izvoare. Îmi este dor de pasul lui apăsat pe hotar Când cumpănește ploaia în privire De brațele vânjoase ce pun în car Rodul crescut din marea iubire. Mi-e dor de cumpăna ce coboară
EMINESCU, CA VEŞNICIA CERULUI... de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1472 din 11 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372822_a_374151]
-
De roata horei jucată la fântână De fetele ce-aduc din vii în doniuțe pelin Când își mână ciobanul oile la stână. De palma aspră ce-nfige plugu-adânc Întorcând brazda recoltei viitoare, Mi-e dor de țăranul cu plosca la oblânc Umplută cu apa rece rece la izvoare. Îmi este dor de pasul lui apăsat pe hotar Când cumpănește ploaia în privire De brațele vânjoase ce pun în car Rodul crescut din marea iubire. Mi-e dor de cumpăna ce coboară
DOR, POEZIE DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 739 din 08 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346305_a_347634]
-
fierăstrău, lopată, sită, dârmon, bardă, topor, clește, pilă, osie, daltă, suveică, vârtelniță, blid, răboj, tigae, desagă, rogojină, toiag, nicovală, cumpănă, lanț, sanie, laviță, drojdie, țuică, covrig, colac. Cuvinte și relații ostășești: viteaz, voinic, ceată, tabără, șatră (cort), steag, prapur, iscoadă, oblânc, prieten, vrăjmaș-dușman (turanic), primejdie, pagubă, strajă, pază, chivără, sabie, surlă, trâmbiță, bucium; agricultură: ogor, lan, hat, toloacă, pârloagă, brazdă, loviște, prăjină, potcoavă, cramă, streșină, stâlp. Alte cuvinte slave: vadră, găleată, câblă, merță, chilă, drob, pogon, ploscă, cobză, lăută, obor, nedeie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
devine de nestăpânit, poetul face o întorsătură bruscă dezvăluindu-ne dintr-o dată Iugoslavia luptătoare: Dar nu-i atât. E-o liniște mai grea. Furtuna se aude din adâncuri Nu peste mult în munți vor răsuna O oaste nouă strânsă pe oblâncuri. Finalul poeziei e un avertisment adresat lacheilor americani din Belgrad, a căror pierire apropiată poetul o prevestește, exprimând bucuria viitoare a unei zile de 1 Mai liber « Când va păși la cot cu noi, Belgradul» (...). În poezia Zestrea poetul folosește
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
o ochire, dispunerea tovarășilor săi, își lăți gura, sub barba deasă și neagră, în ceea ce s-ar fi dorit un zâmbet și îl salută într-o latină ce purta accentul tărăgănat al alobrogilor: — Salve, amice. Sprijinit cu o mână de oblâncul șeii, Balamber, care vorbea destul de bine galoromana, îi răspunse cu zâmbetul cel mai prietenos cu putință: - Salutare. La drept vorbind, nu credeam că locurile astea sunt atât de populate. Celălalt râse scurt, dezvelindu-și dinții stricați. — Ei, da, spuse. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe urmă, a trăit toată viața printre cai. Dacă îi simte acolo, în față, înseamnă că e adevărat. Waltan trase sabia din teacă: — Dar cine ar putea fi? întrebă, făcând ochii roată. Ricarius începuse să-și tragă încet securea din oblâncul șeii. — Poate bagauzii. Din deschizătura coviltirului, în spatele vizitiului ce aștepta ordinele privind în jur cu îngrijorare, își făcu apariția chipul frumos al Fredianei, aureolat de părul lung, castaniu, și încă luminat de veselia râsului. — Ce se întâmplă, tată? De ce ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lovit trăsnetul, pesemne s-a eliberat. Gualfard continuă să-l cerceteze câteva clipe, cu aerul că-și repeta în minte și cântărea fiecare cuvânt. încuviință apoi și aruncă sfoara în iarbă. — De acord, conchise el. Punându-și ambele mâini pe oblâncul șeii, scutură din cap și, vorbind aproape către sine, adăugă înnegurat: — De necrezut. Și totul din vina a doi copilandri... Geremar, alarmat, întinse mâna, arătându-l pe Balamber, și observă: — L-au văzut. Dacă îi lăsăm să scape, tot planul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gest al mânii. Arătând spre moară, spuse doar atât: — A venit momentul să-i anunțăm pe prieteni. Așteptați-mă aici. în vreme ce el se îndepărta, Metronius îi aruncă lui Sebastianus o privire îngrijorată. — Ai încredere în el? întrebă, sprijinindu-se în oblâncul șeii. — Vreau să am încredere. La urma urmei, omul ăsta s-a predat lui Flavius Etius, deși putea să nu o facă, și și-a asumat o sarcină grea și riscantă. Descălecând, Sebastianus adăugă: — Să ne oprim și să lăsăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în coasta bărbatului, spărgând împletitura inelelor de fier, după care, cu mare iuțeală, îl apucă de o margine a mantalei, îl răsturnă din șa și încălecă în locul său. Puse mâna imediat pe sabia pe care acela o avea agățată la oblânc și, din nou, strigând cu furie, dădu pinteni calului și se aruncă iarăși în luptă, sperând că ai săi îl vor urma. Dușmanul, însă, se lupta cu furie, iar celălalt mal a ceea ce mai întâi îi păruse doar un torent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
șoc a barbarilor lansați în urmărire. Dacă nu voia ca oamenii săi să fie măturați ori chiar să dea bir cu fugiții, contaminați de panica soldaților, trebuia deci să-i împingă imediat înainte la contraatac. Descălecă și, luându-și de la oblânc scutul rotund, lăsă liber calul, care în acel tip de înfruntare s-ar fi dovedit inutil, apoi, trăgând sabia din teacă, privi neliniștit spre Ambarrus; nu fu însă nevoie să-l îndemne în vreun fel: învârtind daga în aer, bagaudul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hotărâri importante. Luându-și rămas bun de la el și de la Chilperic, Sebastianus părăsi coloana și se îndreptă spre câmpie. își simțea inima cuprinsă de o tristețe apăsătoare. Prea mulți prieteni morți, prea mulți combatanți viteji pierduți. în desaga atârnată la oblânc avea două suluri de papirus pe care Vitalius transcrisese cu grijă, în timpul popasurilor zilnice ale armatei, însemnările scrijelite în grabă, în ultimele săptămâni, pe tăblițele sale de ceară. Relatarea campaniei, care avea să rămână incompletă, fără ultimul său - tragic - capitol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să se formalizeze și se întoarse spre maică-mea: — Acum e rândul tău. În clipa aceea, răsună în depărtare chemarea muezinului din sat. Tata ridică ochii spre soare, care părea înfipt în mijlocul cerului, și, cu o mână iute, luă de la oblâncul calului covorașul de rugăciune pe care-l întinse pe nisip, apoi, căzând în genunchi cu fața spre Mecca, porni să recite cu glas tare rugăciunea de la amiază. Toate astea s-au petrecut cât ai clipi din ochi și cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
capul unui turc anatolian, Îmbrăcat Într-o armură de Samarkand, crăpându-i coiful și despicându-i țeasta. Lângă el, Oană prinse cu coada ochiului Încercarea unui călăreț otoman de a-l ataca pe voievod cu lancea scurtă scoasă rapid de la oblâncul șeii, dădu pinteni și Îi reteză brațul din umăr. La cincizeci de pași, Gâlcă părea rănit, căci lupta cu stânga și răsufla greu. Din valea Bârladului Începeau să se scurgă șiruri de turci fugari, călărind Înspăimântați spre sud. Mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care trebuiau Îndreptate spre cei opt. Arcașii Înțeleseră și se răspândiră În locurile din care puteau atinge cel mai bine țintele. - Ai vrut un luptător! se auzi vocea călugărului. Îl ai În față! Jian Shi descălecă și el, scoțând de la oblâncul șeii o suliță. Avea la brâu o sabie lungă, ușor curbată, și un pumnal. Călugărul Îl studie cu același zâmbet. Jian Shi nu era un bărbat urât, dar avea un chip aspru, care sugera meschinăria. Era vânjos, avea, poate, treizeci și cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Își salvaseră familiile și Își Îngropaseră morții. Adunaseră grânele și le ascunseseră. Acum erau datori cu o victorie. Pe umerii lor apăsa prima șarjă din lupta grea și Îndelungată a eliberării. Auzeau tropotele spahiilor, gâfâitul cailor, clinchetele armelor lovite de oblâncul șeilor, și, deasupra lor, răsuflarea rară și adâncă a pădurii. Știau că pe flancuri așteptau răzeșii, cei care nu luptaseră la Valea Albă și aveau de dovedit că erau la fel de vrednici ca cei care se jertfiseră acolo. Știau că În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Dar trebuiau să și simtă asta. Cei doi cai așteptau cuminți, cu urechile ciulite la zgomotele bătăliei. Ștefănel repetă instinctiv strategiile posibile. Avea cele două Katana la spate. Pumnalele Shinobi Tanto la Încheieturile mâinilor. Secera cu lanț Kusari Gama la oblâncul șeii, În dreapta. Secera cu lanț și praf orbitor Bakahatsu Gama pe stânga. Punguțele cu explozibili. Lanțul Kusari Fundo, având la capete bile metalice, lângă scări. Bastoanele care conțineau praf explozibil și praf orbitor, Închise unul În altul, sub șa. Shuriken-uri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]