101 matches
-
și încălecă din nou. Venise la Atsuta ca o furtună dar acum, plecând, încetini pentru a merge cu un pas mult mai domol. Călărea așezat cu picioarele într-o parte a șeii, legănându-se și ținându-se cu mâinile de oblâncurile din față și din spate. Se luminase de ziuă, iar sătenii din Atsuta, inclusiv femeile și copiii, ieșiseră în fața caselor și la răspântiile drumului ca să privească, atrași de tropotul cailor care se întreceau să fie primii. Când își dădură seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ține? — Eu sunt, Tozo. — A, frate. Ce s-a întâmplat cu Yosaburo? — A fost tăiat în luptă. — Și Suwa? — A murit și Suwa. — Și Denbei? Încă mai e înconjurat de dușmani. Acum, lasă-mă să te însoțesc. Reazemă-te de oblâncul șeii. Fără a preciza dacă Denbei era mort sau fiu, Tozo luă frâul de la calul fratelui său și porni cu mare iuțeală prin tot haosul. CELE DOUĂ PORȚI Un vânt trist sufla printre brazii care creșteau în jurul taberei lui Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Îmbrăcate, Înfigându-se Între cușmă și gât ori la Încheietura umărului. Arcașii coborâră din șei, pregătind al doilea val de săgeți, În vreme ce, din urma lor, se prăvăliră măciucașii de Dorohoi, călăreți Înalți și vânjoși, cu câte două ghioage atârnate la oblânc, alături de sulița scurtă și de scutul pătrat. Măciucașii izbiră scuturile atârnate de trunchiuri, zdrobindu-le din prima lovitură, Întoarseră caii și, din goană, aruncară cea de-a doua ghioagă În platoșele Încă Întregi, care se prăbușiră cu un zornăit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
mai repede... că ară cu pluguri trase de cai... - Ia te uită, râse voievodul, de unde ieși vitejia Moldovei... Vornicul Isaia, cel temător de armia polonă... Bine, vornice, Începe aratul, trage brazdă cu cai puternici, buni de luptă, cu săbiile la oblânc, și așteaptă porunca de Încălecare dacă se vestește primejdie. - Măria Ta... Îndrăzni, din nou, căpitanul Petru. - N-am uitat, căpitane, spuse Ștefan. Ai porunci anume de la stăpânul Domniei Tale. Prima poruncă a fost să ne asuprești pe noi, cei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
semn de adunare În jurul lui. Dintre cei ce ne așteaptă nu va scăpa nici unul. Ei privesc spre apus. Venim dinspre răsărit, cu arcașii culcați În câmpie. Ocolim spre miazăzi. Copitele, Învelite În pieile de căprioară pe care le aveți la oblânc. Atac cu lancea, două treceri la sabie, prima pe patru rânduri, cu scuturile pe părți, a doua cu voltă pe stânga, jumătate de cerc. Retragere la semnul știut, culcați pe șei, cu apărare de scuturi la spate și pe flancuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
iar Nogodar intră În vorbă cu câțiva tătari care purtau pe cap calpace din blană de vulpe, cu coada atârnând la spate, cu scuturi mici și rotunde prinse la umărul stâng, cu arcuri dublu Încovoiate și cucură de săgeți la oblâncul șeii. Bătrânul le spunea că, odată ce soarele apune, e interzis să mai ceri intrare la marele han pentru prezentarea cadourilor din partea lui Ulatay baatur, mare vânător În pădurile din susul Niprului. Dar, dacă vestiții războinici nu se supără, ar aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
trei cai, cel mai bun lăsat pentru luptă. Mâncare și apă pentru două zile, oameni și cai. Cincizeci de săgeți, din care zece cu vârful muiat În păcură, gata de aprins. Săbiile de o mână la centură, săbiile grele la oblânc. Două sute de scuturi ușoare, de luptă călare, o sută de scuturi mari, venețiene. Cămașă de zale cu apărătoare pentru gât și cap, apărătoare de picioare, zale ușoare pentru cai. - O să avem luptă cu arcași... murmură stegarul Simion, vindecat după lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
din munții Alpi. - Lăncierii, lancea scurtă de luptă călare. Măciucașii din Dorohoi, măciuca și buzduganul legate cu lanț. Plecarea În jumătate de ceas! Pentru mine, pregătiți-i pe Crivăț pentru luptă și pe Amurg pentru drum. Înșeuați, cu armele la oblânc. Mai repede decât poruncise căpitanul, Apărătorii se aflau călări, În zale de luptă sub mantiile albe. Sub privirile uimite ale ostașilor de pe ziduri și ale dregătorilor din cetate, detașamentul ieși pe poarta Sucevei În formație de patru, formația de plecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Întâmplă, era deja cu mâinile la spate, legate strâns cu o frânghie aspră. Nu simțea, totuși, că s-ar afla În vreo primejdie. Acceptă și această neînțelegere, așteptând ca lucrurile să se lămurească. Unul dintre luptători smulse desaga atârnată la oblâncul șeii și scoase totul din ea. Sub privirile Încruntate ale zdrahonului cu brațul bangajat, se ivi uniforma de spahiu pe care Oană o luase de la Ragusa, În eventualitatea În care ar fi trebuit să treacă prin teritorii aflate sub controlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
capul unui turc anatolian, Îmbrăcat Într-o armură de Samarkand, crăpându-i coiful și despicându-i țeasta. Lângă el, Oană prinse cu coada ochiului Încercarea unui călăreț otoman de a-l ataca pe voievod cu lancea scurtă scoasă rapid de la oblâncul șeii, dădu pinteni și Îi reteză brațul din umăr. La cincizeci de pași, Gâlcă părea rănit, căci lupta cu stânga și răsufla greu. Din valea Bârladului Începeau să se scurgă șiruri de turci fugari, călărind Înspăimântați spre sud. Mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
care trebuiau Îndreptate spre cei opt. Arcașii Înțeleseră și se răspândiră În locurile din care puteau atinge cel mai bine țintele. - Ai vrut un luptător! se auzi vocea călugărului. Îl ai În față! Jian Shi descălecă și el, scoțând de la oblâncul șeii o suliță. Avea la brâu o sabie lungă, ușor curbată, și un pumnal. Călugărul Îl studie cu același zâmbet. Jian Shi nu era un bărbat urât, dar avea un chip aspru, care sugera meschinăria. Era vânjos, avea, poate, treizeci și cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Își salvaseră familiile și Își Îngropaseră morții. Adunaseră grânele și le ascunseseră. Acum erau datori cu o victorie. Pe umerii lor apăsa prima șarjă din lupta grea și Îndelungată a eliberării. Auzeau tropotele spahiilor, gâfâitul cailor, clinchetele armelor lovite de oblâncul șeilor, și, deasupra lor, răsuflarea rară și adâncă a pădurii. Știau că pe flancuri așteptau răzeșii, cei care nu luptaseră la Valea Albă și aveau de dovedit că erau la fel de vrednici ca cei care se jertfiseră acolo. Știau că În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Dar trebuiau să și simtă asta. Cei doi cai așteptau cuminți, cu urechile ciulite la zgomotele bătăliei. Ștefănel repetă instinctiv strategiile posibile. Avea cele două Katana la spate. Pumnalele Shinobi Tanto la Încheieturile mâinilor. Secera cu lanț Kusari Gama la oblâncul șeii, În dreapta. Secera cu lanț și praf orbitor Bakahatsu Gama pe stânga. Punguțele cu explozibili. Lanțul Kusari Fundo, având la capete bile metalice, lângă scări. Bastoanele care conțineau praf explozibil și praf orbitor, Închise unul În altul, sub șa. Shuriken-uri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Întâi Într-un genunchi, apoi În picioare. Era teafăr. Ceea ce Însemna că Marele Maestru se sacrificase. Ienicerii reluară atacul. Apărătorii la patru sute de pași, lăncierii pe flancuri, pregătiți de aruncare, spadasinii scoțând săbiile, măciucașii de Dorohoi ridicând ghioagele uriașe de la oblâncul șeilor. Și deodată, asemeni unei pantere care pândise doar momentul hotărâtor, Marele Maestru țâșni În fața voievodului, se opri o fracțiune de secundă, cât să rupă Între degetele mâinii drepte săgeata otrăvită, apoi scoase ambele săbii de la spate și dezlănțui masacrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
iunie 2011 Tratament ideal Ne transformăm în medici, spre-a vindeca pastișe Prin lumile bolnave, căzute la pământ, Și înfruntăm, integri, ipocrizii fățișe, Având doar gânduri bune drept acoperământ. Noi suntem alchimiștii reinventați de gloate, Venim cu elixirul iubirii la oblânc, Ne tălmăcim povestea de mai presus de toate, Și-n dorurile vieții tăiem cât mai adânc. Ni s-au impus scenarii, ni s-au fixat repere, Asigurări de casă, asigurări de gând, Obscurantiști vremelnici au îndrăznit să spere Că ne
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
sonet al șaptelea din ciclu Fuga poetului, Voronca procedează la stilizări similare: imaginea Poetului e și aici modelată după cea a călărețului-oștean, prinsă Într-o efigie tratată la modul decorativ: Viu mînzul. Plajă. Spumă și zăbală Și-apusurile prinse de oblînc Un soare pal În brațul stîng În brațul drept o lună pală. Lance rotită-n cer sau În adînc Rotundul ceas pe-obraz goană ovală... Treptat, imaginea care se impune e, totuși, cea a contemplatorului oprit la porțile cetății Un
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
la fel de nevăzut Închise zidul la loc. Cei doi săriră din creangă În creangă, dintr-un ulm bătrân care crescuse mai jos, sub stânci, și ajunseră cu grijă la poalele acestuia. Doi cai așteptau acolo Înșeuați și gata de plecare. De la oblânc slujitorul scoase niște haine pe care și le traseră În grabă peste veșminte și porniră, ducându-și caii de căpăstru pe cărarea Îngustă. În scurtă vreme ajunseră la drumeagul ce cobora de la castel. Acolo Încălecară și porniră spre vale. Se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și garanția eroizării încărcăturii magice, psihopompe. S-a observat deja că descrierea lui, într-o formă cristalizată, revine și în balada Bogdan Damian : „Călușelul lui,/Puiu leului;/ Șeulița lui,/ Țeasta zmeului;/ Frâulețul lui,/ Doi bălăurei/ De gură-ncleștațî,/ De coadenodațî,/ După oblânc dațî.../ Chingulița lui,/ Doo năpârcele/ ’Mpletite de ielî”. Bogăția de detalii asupra harnașamentului calului amintește de abundența descrierii din balada lui Mistricean, în care multitudinea crucilor și a armelor de argint acționează ca un brâu magic de care șarpele nu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
până atunci. Îmi aduc aminte că la un extemporal pe care ni l-a dat, am analizat poemul Balada popii din Rudeni de Topîrceanu și l-am uimit pe profesor cu finețea perceperii unor sinestezii (căldărușa de metal lovită de oblânc, sunetul pătrunzând prin valurile de ceață, clătinatul popii ce nu se ținea bine în șea, etc.) și prin afirmația tranșantă că în întrețeserea unor astfel de subtilități stă valoarea poeziei, lucru în răspăr cu teza militantă a vremii. Descoperind acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
după care l-am înjunghiat cu propria spadă. I-am retezat gâtul pe jumătate, ca să nu strige. L-am despuiat și am cărat armele pe crupa calului meu. După care i-am tăiat penisul și testiculele, agățând trofeul respectiv de oblâncul șeii. I-am întors calul în direcția de unde veniserăm, l-am pocnit peste crupă, drept care acesta a luat-o la fugă spre Oderzo. III Când am ajuns la domenii, eram terminat. Pe măsură ce mă apropiam, teama și mânia se scurgeau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cai. Nu mai prejos era harnașamentul calului, în fier și în bronz placat cu aur, strălucind în soare. Am remarcat și forma scărilor de șa pe care longobarzii le copiaseră prost de la ei, pintenii cu vârful metalic îndoit spre interior, oblâncurile înalte de lemn ale șeii pe care armata noastră se încăpățâna să nu le adopte, deși îngăduiau mânarea comodă a calului doar din picioare și genunchi. Dar nu numai șaua, ci mai cu seamă armele erau adevărata forță a avarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și Încălecă din nou. Venise la Atsuta ca o furtună, dar acum, plecând, Încetini pentru a merge cu un pas mult mai domol. Călărea așezat cu picioarele Într-o parte a șeii, legănându-se și ținându-se cu mâinile de oblâncurile din față și din spate. Se luminase de ziuă, iar sătenii din Atsuta, inclusiv femeile și copiii, ieșiseră În fața caselor și la răspântiile drumului ca să privească, atrași de tropotul cailor care se Întreceau să fie primii. Când Își dădură seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ridică? — Eu sunt, Tozo. — A, frate. Ce s-a Întâmplat cu Yosaburo? — A fost tăiat În luptă. — Și Suwa? — A murit și Suwa. — Și Denbei? Încă mai e Înconjurat de dușmani. Acum, lasă-mă să te Însoțesc. Reazemă-te de oblâncul șeii. Fără a preciza dacă Denbei era mort sau fiu, Tozo luă frâul calului fratelui său și porni, cu repeziciune, prin acel haos. CELE DOUĂ PORȚI Un vânt trist sufla printre brazii care creșteau În jurul taberei lui Mitsuhide din Onbozuka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
la Berlin, la prietenii mei cărturari și le dați acest manuscris, să-l citească. Aveți grijă de el! Prețuiește mai mult decât o comoară! Slujitorii au închis manuscrisul într-o cutie din scândurele, subțiri, de brad, au legat-o la oblâncul șeii și au pornit la drum. Până la Berlin se mergea, pe atunci, vreo două săptămâni. Pe vremea aceea, mișunau tâlharii la drumul mare. Atacau adesea călătorii, îi prădau și chiar îi ucideau. Toma și Nestor au călătorit bine până la o
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
sonet al șaptelea din ciclu Fuga poetului, Voronca procedează la stilizări similare: imaginea Poetului e și aici modelată după cea a călărețului-oștean, prinsă într-o efigie tratată la modul decorativ: Viu mânzul. Plajă. Spumă și zăbală Și-apusurile prinse de oblânc Un soare pal în brațul stâng În brațul drept o lună pală. Lance rotită-n cer sau în adânc Rotundul ceas pe-obraz goană ovală... Treptat, imaginea care se impune e, totuși, cea a contemplatorului oprit la porțile cetății Un
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]