214 matches
-
de aceea își mușcă buzele și limba, dar nu scoate o vorbă. Cu gura rănită (dinții smulși), supliciatul nu poate vorbi de durere; atunci când și limba îi este tăiată, gestul acesta echivalează cu o castrare. Logica torționarului este sălbatică: tăcerea obstinată a victimei va fi pedepsită printr-o castrare de cuvinte, oficiată de pedepsitorul autorizat. Uneori, victima este chinuită într-atât, încât își pierde vorbirea, din pricina șocului nervos și fizic. Dacă va mai comunica, totuși, ea o va mai putea face
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
din 29 iunie 2016 Toate Articolele Autorului La Roma este, încă, o toamnă frumoasă, dar pe Ponte Milvio, primăvara-i voioasă, fără flori, doar iubirea prinsă-n ,,lucchetti'' poveste, simbol și promisiune-a fidelității. Seara sub,,lampioni''se opresc îndrăgostiți obstinați să admire aceste bucăți de muzeu, unde sufletul prinde aripi iar chipul de zeu și zboară ,,Tre metri sopra îl cielo'', credeți? La Roma este, încă, o toamnă frumoasă, pentru mine de mulți ani înseamnă ,,acasă'' o capitală, unde destinul
BELLA ROMA de MARIA ILEANA TĂNASE în ediţia nr. 2007 din 29 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382262_a_383591]
-
cel al respirației, el nu pune probleme de ordin tehnic. Poți lesne cădea în proza crasă, dar nu mai mai mult decât în scandarea clasicizantă. Folosit cu atenția pe care o merită, versul alb îi oferă poetului tonul unei gravități obstinate, al exprimării demne de sine. Sub semnul marelui Vag, viața mea în noiembrie. Marele Vag e în mine, cutreierându-mă, cum umbra nemișcată ce-o arunc pe lac e străbătută de un pește. Pește cu goana scurtă - atât de leneș
Neconsimțitoarea nimfă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8216_a_9541]
-
acordă suficientă considerație spre a iniția dialogul cu noi! Entuziasmul ozeniștilor noștri, trezit de comunicatul de la Vatican, aparține de fapt unor defazați, cărora li s-a oferit pe neașteptate o mică gură de oxigen. Pentru că, de pe la începutul mileniului 3, tăcerea obstinată a vidului interstelar a prins să dizolve vechile mituri și premoniții: nimic, nici cel mai mic semnal modulat, indiferent din ce direcție, nu ne parvine din spațiul cosmic. Viața pare un fenomen unic, care nu s-a putut dezvolta decît
Morsa și ornitorincul by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8385_a_9710]
-
Homais era un adept al stîngii atee) și anume religiozitatea. Credința e, în ochii săi, un dar nativ, a cărui absență divulgă o infirmitate: "Așa cum unora le lipsește simțul sublimului sau al comicului, altora le lipsește simțul divinului". O preconcepție obstinată disociază spiritul religios de funcția inteligenței, împingîndu-l la periferia intereselor intelectualului modern: "Este aproape unanimă ideea că nu merg împreună credința și frica lui Dumnezeu cu inteligența lucidă și cultura. Deși, de un secol și jumătate, Flaubert, ...liber cugetătorť el
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
țărănimii în cadrul amplu al viitoarei unități naționale. Acest volum al doilea al Publicisticii ne mai oferă ocazia unei revizuiri. Și anume, a impresiei că avem în Stere un mesianic paseist, al cărui „țărănism” merge mână în mână cu un refuz obstinat al modernității. Articolele din perioada 1905-1909 ne înfățișează, în răspăr cu tonul de mai târziu al romanului În preajma revoluției, un C. Stere modern, atât ca informație - în timp ce preopinenții se nutreau din idei de la 1848, el cita cele mai recente studii
Un gânditor social: tânărul Stere by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3904_a_5229]
-
decât cu ochii în jos - puțin adus de spate, cu băgare de seamă, căutând...(...) Sintagmele de discurs: "dacă, poate, cât de cât, oare, însă, una-alta, parcă, totuși", care ilustrează reflecția școlarilor căutători de adevăr, redau admirabil - prin reluarea lor obstinată - tatonările cercetării umane în real. Fascinant, continuând direct problematica poemului de mai sus, îmi pare un monolog la limita incoerenței, Din câte adevăruri. Alătur aceste două texte poetice plecând de la tema ce le este comună: adevărul. Mai întâi, căutarea lui
Tatonări în real by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8779_a_10104]
-
mi-am dat seama că situarea sa "interstițială" îi îngăduie să îmbine libertatea creatoare a scriitorului, care se mișcă nestingherit în universul fantasmelor sale, subjugat de subiectul care îl acaparează la un moment dat - deci egocentrismul subiectivității absolute - cu rigoarea obstinată și concentrarea maniacală a cercetătorului care verifică și experimentează în laboratorul său, cu obiectivitatea metodelor științifice, mai multe ipoteze de lucru. Așa se face că, într-o primă fază, se încheagă tema - născută în urma unei intuiții fulgurante sau, dimpotrivă, a
Despre incandescența riguros temperată by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/8896_a_10221]
-
ar umple o pagină întreagă de enciclopedie. Și toate acestea s-au petrecut cu mult înainte ca Heliade să-și fi început acțiunea de îndrumător cultural, s-au petrecut înainte de 1822; spre deosebire însă de zgomotosul Heliade, Asachi a muncit obstinat și discret, n-a făcut propagandă în jurul faptelor sale și, mai ales, n-a căutat - precum patronul "Curierului românesc" - să-și acumuleze prin asemenea acțiuni capital politic. Perseverent și tăcut, i-a lipsit talentul auto-promovării. Chiar propriile poezii, unele antologice
Gheorghe Asachi și cerul italic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8989_a_10314]
-
nu-și mai pune problema supraviețuirii operei sale". Nu sîntem siguri că lucrurile stau chiar așa; există și acum, ca întotdeauna, năzuința firească de a beneficia de succes și tot ce aduce el cît ești viu, dar există și vocația obstinată, cu bătaie lungă (rară în toate timpurile) și sacrificînd confortul comun. Putem ști ce anonim pentru noi își scrie chiar acum o operă ce va supraviețui secolului abia început? l Mai aplicat, Liviu Antonesei vede multe schimbări pozitive în literatura
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9069_a_10394]
-
în pofida modificării reperelor istorice. Moștenirea lui Paul Valéry, în planul cugetării asupra actului poetic, este incredibilă: celebrele Caiete, 261 la număr, însumează 26.600 de pagini, în ediția facsimilată, apărută în Franța, în 29 de volume. Este rodul unei cercetări obstinate, îndelungi, răstimp în care Paul Valéry nu a mai scris poezie, motiv, pentru unii, de a-l acuza de sterilitate. Dreaptă sau nu, acuza nu are cum știrbi uriașa anvergură a proiectului și, implicit, importanța problematicii. Prin altitudinea ideatică de la
Ultima Thule a poeticului by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/9059_a_10384]
-
cu privirea mă alini, cât senin e în înaltul din iris, ce soare lichid îți curge prin gândul ce-l trimiți către mine, fiule drag. mângâietor ca o melodie, printre gânduri îmi scapi, ești locul din vis la care revin obstinat, tot sperând să iau totul de la capăt, să fac timpul să-și înghită tenia lungă ce ne-a devorat cu aceeași irepresibilă râvnă. undeva va fi un tărâm să ne odihnim împreună, să ne spunem ce mult ne-au sudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
contrastul dintre intenția hazlie, afectuoasă, jumătate defensivă, a bătrânei, proferând vorbele glumeață și dezarticularea ei în repetiția mecanică... Aceiași dezamăgire, pe care ți-o provoacă un acord înregistrat, plin de o intenționalitate afectivă, a acului diafragmei, pe care-l pietinează, obstinat, accidentul material al înregistrării, uzura...
Frica!... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8033_a_9358]
-
nu spune nimic. Nici măcar nu deschide gura să zici nu. Cuvintele nu-i spuseră nimic lui Coral. Simțea o durere În piept. Când mașina Întoarse și-o luă În direcția Vienei, văzu cum dispar luminile gării și se Întrebă cu obstinată fidelitate unde o fi Myatt. Durerea Îi Îngreuna respirația, dar era hotărâtă să nu spună nimic. Să vorbească, să-și descrie durerea, să ceară ajutor ar fi Însemnat să-și scoată din minte, fie și pentru o clipă, fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
acestor umbre, cele ale imaginației și cele din viața ta. — Eu voiam... noi voiam să vă întrebăm dacă există vreun scriitor cimerian care... — Luați loc, spune profesorul, calmat pe neașteptate, sau mai degrabă cuprins de o neliniște stabilă și cumva obstinată, care-i dizolvă neliniștile întâmplătoare și labile. Spațiul e strâmt, pereții acoperiți de biblioteci; o bibliotecă, neavând de ce să fie sprijinită, stă în mijlocul camerei, segmentându-i spațiul redus, așa încât biroul profesorului și scaunul pe care trebuie să te așezi sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de decizia mea de a pleca "dincolo", în lumea "civilizată"... Dintre toți, doar el îmi aprobase hotărârea, o hotărâre care desigur îl durea dar o suportase cu stoicism cu credința că fiicei lui îi va fi mai bine. Refuzul lui obstinat de a veni să locuiască cu noi, cu Victor și cu mine : Am obligații, trebuie să termin lucrarea vieții mele", zicea el pe ton de glumă amară. Iar eu, în afara câtorva întrebări din vârful buzelor, uitate deîndată ce erau puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
zdrențuită, înfățișând mașini de ultimă generație, la care nu ar avea acces nici măcar în proiecțiile sale onirice), ci poziția firească de semilotus, care, în ochii unui hindus credincios, l-ar înfățișa pe omul pubelelor drept un ascet rătăcitor, în căutarea obstinată a iluminării depline. Cerșetorul stă nemișcat în lumina orbitoare a soarelui, imun la mirosurile pestilențiale și la zgomotele cacofonice care-l învăluie fără încetare, într-o parodie a tentației la care Buddha era supus, odinioară, de către fiicele lui Mara. Ochii
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Homais era un adept al stîngii atee), și anume religiozitatea. Credința e, în ochii săi, un dar nativ, a cărui absență divulgă o infirmitate: "Așa cum unora le lipsește simțul sublimului sau al comicului, altora le lipsește simțul divinului". O preconcepție obstinată disociază spiritul religios de funcția inteligenței, împingîndu-l la periferia intereselor intelectualului modern: "Este aproape unanimă ideea că nu merg împreună credința și frica lui Dumnezeu cu inteligența lucidă și cultura. Deși, de un secol și jumătate, Flaubert, Ťliber cugetătorť el
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6993_a_8318]
-
e nici beția (cu bacoviana justificare de mai tîrziu că "altfel e greu pe pămînt"), nici tipicul angoaselor de cafenea, descîntate aristocratic, lîngă o ceașcă în care se arată destinul. Ce vrea lumea asta a bărbaților - damele sînt, de obicei, obstinate băutoare de ceai... - e răcorirea. Luarea de pe suflet, cu o lejeritate în bună parte jucată, a problemelor care supraîncălzesc soțietatea. Care intră în cîteva clase mari. Cele mai adesea atacate, tocmai fiindcă nu așteaptă nici o rezolvare, indiferent cît de mare
Carul cu bere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7510_a_8835]
-
grupul Literatorului, s-o fi și practicat, după cum ne încredințează unele mărturii); și-a mărturisit chiar discret preferința pentru acest fel de iubire, precum în poezia Lui Cetalo Pol. O mulțime de tabú-uri literare românești cad odată cu opera lui Macedonski. Obstinata lui privire spre viitor (din speranța unei recunoașteri postume a trăit Macedonski toată viața) i-a jucat multe feste, dar s-a dovedit perfect justificată după moarte: tot simbolismul românesc și o bună parte a literaturii interbelice poartă, mai vizibile
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
scădere. Dacă ar fi s-o explic pe scurt, deși sînt încă sub impresia ei puternică, indelebilă, aș spune că ea rezidă în felul în care autorul ține în frîu nenumăratele fire narative (și tocmai pentru că nu e o operă obstinat tehnică, puțini cititori se vor apuca să le numere), fiecare cu un registru propriu. O explozie de sunet - conversație, muzică, gînduri, claxoane - și mișcare umple La Rampa, strada care pare să nu doarmă niciodată, cu vorbăria spirituală a lui Arsenio
Trei tigri (a)politici by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5732_a_7057]
-
moartă, dar cu care mai avusese o rundă de iubire cu mulți ani în urmă (perioada ’27 - ’39). Departe de a avea puterea de seducție a Vulpii sau farmecul intelectual al Cliziei, Mosca este totuși un partener tutelar de dialog, obstinat și critic, gata să-l apere pe poet de obscenitatea masificării invazive și de ipocrizia falselor elite. Mitologia psihoexistenț ială din cărțile de tinerețe anticipă și include aventura metafizică din cărțile de maturitate. Poetul ce realizează condiția de proscris a
Eugenio Montale () [Corola-journal/Journalistic/5733_a_7058]
-
ei imensă de afecțiune, afecțiune pe care o dăruiește tuturor cu o generozitate impresionantă. Dincolo de replicile ironice sau nervoase față de mama ei, față de sora ei, se întrevede această dragoste care nu-și primește răspunsul, o dragoste tratată cu indiferență. Revenirea obstinată „acasă" ține instinctiv de regăsirea spațiului protector al familiei primare pe fondul dezagregării propriei căsnicii, și de încercarea de a regăsi afecțiunea celor mai apropiați. Cred că nu avem câtuși de puțin încă un film despre absurditatea instituțională cu funcționari
Felicia, în cele din urmă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6232_a_7557]
-
de încercarea de a regăsi afecțiunea celor mai apropiați. Cred că nu avem câtuși de puțin încă un film despre absurditatea instituțională cu funcționari descinși din Kafka, aceasta mi se pare o temă secundară a filmului, cât povestea unei căutări obstinate, ratate, a afecțiunii în cercul familiei. Aș remarca faptul că funcționarii de la aeroport nu sunt toți la fel, și că seria de accidente și blocajul Feliciei pe aeroportul Otopeni constituie prin cumulare tensiunea care conduce către un singur moment revelator
Felicia, în cele din urmă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6232_a_7557]
-
primul volum de poezii originale, îndelung pregătit, frapant prin noutate. Odată ajuns scriitor de relativă notorietate, după publicarea volumului în grădină, proustianul scriitor român propune publicului o formulă literară nouă, aceeași pe care o va cultiva pînă la moarte: evocarea obstinată a trecutului, reprezentînd pentru el puritate și frumusețe artistică, în contrast cu prezentul urîțeniei și al vulgarității. De aici apare obsesia degradării, a stingerii și a morții, prezență tutelară în opera lui Anghel - aluzivă în poezie, explicită în proză. Această viziune va
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]