355 matches
-
unde, unde? Că nici pe șanț n-a fost acceptat. Cum mergea el așa abătut și necăjit, ajunse la un cimitir plin de cruci vechi, lăsate Într-o parte. Se opri să se odihnească nițel și văzu că nu-l ocărăște nimeni. Busuiocul stătea pe un mormânt necunoscut: Încercă să citeasca numele de pe cruce, dar nu Înțelese nimic. Rămase acolo peste noapte. Și peste zi. Și Încă o noapte și Încă o zi. Un firicel de iarbă tare vorbăreț și prietenos
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
fi eu, s-ar duce totul de râpă în gospodăria asta. Lumea s-o săturat de treabă și el doarme.” Nu sfârșea de spus tot ce avea pe suflet și pornea ca o vijelie prin ogradă, să termine treburile, dar ocăra tot timpul. Bunicul se trezea din somn și ridica ușor pălăria de pe ochi. Privea apoi așa, pe furate, în direcția de unde venea turuiala bunicii, dar nu scotea o vorbă. O făcea pe mortul în păpușoi.In zilele când bunicul pleca
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
noi... Pe la vremea când știa că ar cam trebui să se întoarcă bunicul de la baltă, bunica începea să se aprindă, cum s-ar spune. Dacă făcea curat în curte, deodată se oprea și începea să dea cu mătoriul de pământ, ocărând în gura mare: „Să vezi ce îi fac eu când vine de la gârlă! Ei lasă că îi dau eu lui baltă!” Si iar începea să măture, cu așa o ciudă de nu se mai vedea din colbărie. Pe la o chindie
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
fost tot așa, nu mai făceau ei nouă copchii. Povestea cu zăludul îi adevărată sau? a întrebat moș Dumitru. Cum să nu? Ii adevărată. Aista avea o păsărică în capul lui, care se apuca să cânte taman când bunica îl ocăra pe bunicul...In rest, ședea toată ziua pe prispă și vorbea singur sau cu orătăniile... Apoi nici noi nu suntem prea sănătoși la cap dacă am pornit la drum cu încărcătură pe așa niște troiene. Dumnezeu știe ce ne mai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
arată cu mult mai strânsă la mână decât era jupâneasa Profira, cea dinaintea ei cu vreo zece ani. Mai dând unul, mai lăsând altul, am ajuns a fi și cu jupâneasa Ilinca în bună prietenie. Numai cât am s-o ocărăsc pentru că te-a ținut atâta vreme departe de ochi care ar fi știut a te prețui cum se cuvine. LIANA (din când în când, se uită în registrul din fața ei și notează pe o filă): Domnia ta, căpitane, pari a te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ne arate dacă cele spuse de nora noastră sunt adevărate. PRICINĂ: Adevărate, până la ultima vorbă! GÂND: Atuncea, iubite cuscru al nostru, te rugăm pe tine să fii judecător, ca tată drept al Lianei și ca unul care te-ai socotit ocărât prin bucatele aduse în fața ta. BOLOVAN: Hă, hă, dacă mă punea pe mine să fac judecata, îndată porunceam să-ți taie capul, frate Pricină! PRICINĂ: Mă aflu întru totul rușinat, și mărturisesc asta fără sfială la toți aici de față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
zis să merg eu, că sunt mai mare... zise ea plângând și tremurând de frică. Atunci moș Ion, își dădu seama imediat de numărul pe care i-l jucase tatăl fetei și, fără să mai stea pe gânduri, înjurând și ocărând, repede se îmbrăcă, silind-o și pe ea să facă același lucru și, înfuriat peste măsură, înhămă calul la sanie, urcară ambii și porniră în satul vecin, la părinții fetei. Aceștia erau gata de așa ceva și chiar îi așteptau. Flăcăul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Nu aveam antrenamente în fiecare zi, dar noi tot pe „teren” ne făceam veacul, rugându ne de țața Maria să ne dea voie în particular și mai mult decât atât, să ne cadorisească cu o minge mai uzată. După ce ne ocăra bine că n-avem casă, masă, familie și școală, i se făcea milă de niște țânci ca noi, ea neavând copii, și ne satisfăcea toate dorințele. La Neant-Oică nu încercam niciodată, n-am fi avut nici-o șansă de înduplecare, și
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
în cărăușie. Poate i s-o fi părut că prea te pun la treabă și atunci m-o întrebat: „Ce ai cu Pâcu? Doar sunteți prieteni. De ce stai cu gura pe el? Mai slăbește-l. Nu mai ai pe cine ocărî? Ai destui care chiar merită”. Și nu avea dreptate? Avea. Da’ lasă că nici eu nu te-am iertat cu vorba niciodată... Treaba însă a mers și încă bine, Pâcule. Măi Dumitre, nu ți se pare că am început să
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
-Problema, nu este cea a sărăciei lucii, filozofează Antoniu, cu ochii cârpiți de somn, problema este că societatea și-a luat mânuța ei grăsună de pe noi, și ne-a lăsat de izbeliște sub cerul liber, ciuguliți de păsări sălbatice și ocărâți de oameni fără inimă. -Pentru că suntem niște nimeni, niște haimanale periculoase și josnice, cărora li se scurg ochii numai după lucruri rele, puchinoși care umblă hai-hui prin lume, murdărind bolta Înstelată cu cele mai vulgare cuvinte... -Nici chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În care se face schimbul grăbit de călători să fie de fapt opriri În timp. Un copil Începe să plângă și mama Îl liniștește pe un ton blând. O femeie corpolentă cu față de vultur, trecută bine de șaizeci de ani, ocărăște cu o voce stridentă guvernul, pentru că nu-i ajung banii de pensie. Ca un curent electric, un murmur de nemulțumire față de ,,viața plină de lipsuri,, , face turul autobuzului, dus-Întors de câteva ori pe cele mai diverse voci, după care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
treacă prin viață fără să știe cum e șarlota evreiască? Sau fiindcă n-ai mai putut să-ți continui viața fără să-ți faci o spovedanie evreiască? Fără să-i înfățișezi nevesti-tii păcatul săvârșit, pentru ca ea să te poată acuza, ocărî, umili, pedepsi și însângera la nesfârșit, să te lecuiască de poftele tale interzise! Da, chiar așa, un desperado tipic evreu, taică-meu ăsta! Recunosc perfect acest sindromul ăsta. Haide, vino, neamule, oricare-ai fi, dă-mă-n vileag și condamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de fiecare dată o doamnă. Eu, unul, eram barbar. Oricât de ponderat aș fi fost la început (sau condescendent, căci așa apăream în ochii altora), până al urmă ajungeam să fac spume, să iau la mișto, să insult și să ocărăsc, să mă iau în hâră cu acești oameni înfiorător de înțepați, făcându-l pe iubitul lor Ike analfabet, imbecil politic și moral - probabil că am și eu partea mea de vină pentru categorica înfrângere a lui Adlai în statul Ohio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
am vrut să mă urc înapoi în mașină, m-au luat pe sus, în gât îmi apăruse un guguloi acru, care creștea, creștea, fiindcă mama n-a smuls valiza din portbagaj și nu le-a zis pa, nu i-a ocărât și nu i-a zgâriat cu unghiile pe față. Fifi a rămas în iarbă tărcată și speriată, eu mi-am turtit nasul de geamul portierei, l-am mânjit cu lacrimi și muci, pe urmă, tot ce-am mai putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
am studiat la facultate. Doar în treacăt, la "alți poeți", în cadrul unui seminar. Uite, am aici o fișă. Vreau neapărat să ți-o arăt: în "Luceafărul" nr. 4, din 1 septembrie '58, Crohmălniceanu, într-o cronică la Fluxul memoriei, îl ocăra pe A. E. Baconsky, da-l ocăra rău, că s-ar fi lăsat influențat de Blaga. Tare mai era atent Crohmălniceanu ca nu carecumva să se "devieze". Greaua "moștenire a trecutului" era un clișeu proletcult numai bun pentru a defăima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
la "alți poeți", în cadrul unui seminar. Uite, am aici o fișă. Vreau neapărat să ți-o arăt: în "Luceafărul" nr. 4, din 1 septembrie '58, Crohmălniceanu, într-o cronică la Fluxul memoriei, îl ocăra pe A. E. Baconsky, da-l ocăra rău, că s-ar fi lăsat influențat de Blaga. Tare mai era atent Crohmălniceanu ca nu carecumva să se "devieze". Greaua "moștenire a trecutului" era un clișeu proletcult numai bun pentru a defăima valorile românești. A, își adîncește gropițele Șichy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Eyre. Tano se repede la poartă, despicîndu-mi urechile cu lătratul. Zăresc basmaua trențăroasă, capul îmbodolit al cerșetoarei care mă blestemă cînd n-am nimic să-i dau: "Muri-ți-ar morții!" Păstrez la îndemînă ceva bani, să nu mă mai ocărască așa. Cînd o satisface suma, cînd nu-i pare prea puțin ce-i ofer, îmi mulțumește în același fel particular: "Trăi-ți-ar morții!" Vreau să-mi trăiască morții și-mi cumpăr mereu urarea ei de bine. Ca ai mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
altă parte, reluai, este un nume care îți dă dreptul să botezi 1. Ai putea așadar să alegi un prenume. Când vorbești cu dumneata însăți, cum te numești? -Nu mă numesc în nici un fel. Dar dumneata, te numești? -Bineînțeles. Mă ocărăsc: „Baptiste, nu ești decât un cretin.” Ea izbucni în râs. -Te-ai numit Baptiste! Te zăpăcesc cu poveștile mele... Am încercat să ies din încurcătură: -Cum te strigă Olaf? -Cu un nume suedez. -Ești mulțumită de el? Înălță din umeri. -Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
a lor este împărăția cerurilor." Destulă amăgire, Dumnezeule, destulă! Păstrează-ți dreptatea și nedreptatea și împărăția ta deopotrivă! Nu o să mă vezi cerșind la porțile tale, indiferent câtă prigoană vei trimite spre mine. Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea." Îmi este indiferent de toată durerea ce se poate prăvăli peste mine, pentru că nu este durere mai mare ca singurătatea. Pentru tine să mint, Dumnezeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în locul celei dumnezeiești (Iacob 2,9). Blasfemia După dicționarul etimologic al lui Chantraine, blasphemein, în greaca clasică, nu are un sens specific religios, ci înseamnă „a înjura, a vorbi de rău pe cineva, a calomnia”. Este sinonim cu loidorein, „a ocărî”. În opoziție cu euphemein („a vorbi de bine, frumos pe cineva”), înseamnă „a rosti cuvinte de rău augur” sau „a rosti cuvinte care nu trebuie rostite în cursul unui sacrificiu”. Sensul religios al termenului, așa cum s-a tehnicizat cu timpul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
acum văd. I-au zis: Ce ți-a făcut? Cum ți s-au deschis ochii? Le-a răspuns: V-am mai spus și nu ați ascultat. Ce vreți să auziți iarăși? Vreți să ajungeți și voi ucenicii Lui? L-au ocărât și au zis: Tu ești ucenicul Aceluia, noi suntem ucenicii lui Moise. Noi știm că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise; Acesta însă nu știm de unde este. Omul a răspuns și le-a zis: Asta e chiar de mirare: că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de ce n-ați tras într-o casă mai acătării, mai vrednică de voi și ați nimerit tocmai în cocioaba noastră (așa-i spune mama, când e necăjită: cocioabă) noi n-avem nimic decât ce vezi, ba oamenii ne mai și ocărăsc, parcă e vina noastră că tata s-a îmbolnăvit și a murit! În sat sunt case arătoase, așa, ca pentru îngeri ca voi... Ei, ei, ia-o încetișor! mi-a spus. Pe noi ne-a trimis Fiul Lui Dumnezeu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
trimfătoare, o căciulă din blana unui lup vânat de el. Lupii nu au venit nici a treia zi. Oamenii murmurau. Străjile erau obosite și înfrigurate. Jandarmii râdeau de neghiobia tuturor; femeile, rămase cu greul casei - bărbații umblând creanga prin târg -, ocărau în gura mare. „Vânător! Să-l ia dracu’!” „Un scârbavnic!” „Așa păcăleală...” „Ce păcăleală, batjocură!” „Să ne lase-n pace veneticu’!” „Mă piș în puștile lui!” „Și-n capu’ lui!” Vox populi. Mulțimea are simțuri aparte, cade mereu în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
moștenit de la străbuni? Bunicul Aron Ciorogariu era veșnic cu cartea în mână. Pedant. Foarte curat. Număra banii, îi dădea cu greu. Bunicul George Gorun câștiga banul cu greu, dar îl dădea ușor. Eu, a lui dragă nepoată? Idem! Terenția mă ocăra că prea sunt prădalnică, dar din câștigul dânsei mereu îmi făcea câte un dar. Tata citea cărți de istorie. Pedant. Galant. Eu? M-am afirmat Gorun (mama) în ceea ce privește pedanteria: cam lăsam să «treacă pe lângă ureche» — și ca lucrurile să se
Literatura de scrin by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6571_a_7896]
-
plăcea. Nimeni n-ar fi îndrăznit să cânte un asemenea cântec la noi în cartier. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, s-ar fi deschis pe dată zeci de ferestre, nevestele și babele ar fi blestemat și l-ar fi ocărât pe cântăreț, iar până la urmă s-ar fi găsit cineva să-i deșerte o găleată cu apă în cap. Pe câtă vreme aici cerul este nemărginit și deschis și oricât de tare ai striga nu poți umple toată acea imensitate. Nu degeaba
ISMAIL KADARE - Cronică în piatră Vremea nebuniei by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/4789_a_6114]