395 matches
-
și două nopți, numai și numai să vadă, la Tobolsk, pianul prințesei Trubețkoi. Nu i se dădea drumul să intre și aștepta de aproape trei zile... L-am întrebat cu ce treburi venise. Mi-a răspuns că numai să vadă odăița prințesei Trubețkoi. îi pusesem o vorbă bună ghidului și omul se bucură de ceea ce dorise atât să vadă și de la o atât de mare distanță. Cultura este și va fi totul. (Reluare)
Prințesa Trubețkoi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9774_a_11099]
-
se potrivesc lui cel mai bine. Așa mi se pare mie - autorului - corect. Suflet paralel e un fundal tomnatic, în zorii unei obișnuite zile de octombrie, soarele risipi întunericul în colțuri și împinse lumea spre o nouă zi. Într-o odăiță strâmtă, în clădirea de locuințe de pe strada P., Anton se deșteptă după un somn lung, ca de obicei și, cu pași mici și repezi, parcurse calm mult iubitul său traseu, ce îi aducea atâta fericire. Itinerariul cuprindea sufrageria, holul, bucătăria
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
că ele există, totuși. Zilele nu conteneau să treacă, și toate o făceau în chip diferit, căci, în viața unui nebun, nicio zi nu seamănă cu alta. Când nu stătea în delir la pat, femeia se preocupa de curățenia din odăița ei, inspectând toate lucrurile și așezându-le atent la locul lor. Astfel, acolo mereu domnea o ordine amănunțită și strategică. Câteodată, Victor îi mai aducea în dar și câte o carte, carte a cărei lectură era destinată pentru momentele de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ai fi, oricât de tare ți-ar putea străluci talentul la lumina viitoarelor tale mari opere, nu este niciun dubiu că ai să fii sărac. Zău așa, chiar dorești să-ți petreci toată viața în genunchi, cu hainele roase, în odăița ta modestă, scriind? Uite, dacă aș avea puterea s-o fac, crede-mă că ți-aș interzice pentru totdeauna să mai scrii! Păi, treabă-i asta? De altfel, te invit să privești în istorie, te rog, și să constați că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
adânc afundat și, totodată, mai vedea și că o cale potrivită și comodă de scăpare din această mare încurcătură deloc nu se întrezărea la orizont. Astfel că, în ultima vreme, el ajunsese să se plimbe des și foarte încordat prin odăița lui, tremurând aproape febril, în încercarea sa de a găsi o idee salvatoare, venită miraculos. Făcuse atât de multe drumuri dus întors dintr-un colț în celălalt al acelei încăperi, încât, dacă priveai covorul întins pe jos dintrun anumit unghi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
adia mereu un miros foarte plăcut. Nu înțelegeam a ce anume mirosea, a flori uscate, a busuioc, a tămâie? Când am crescut mare, am înțeles că acel miros se poate defini printr-un singur cuvânt: sfințenie. Mirosea a sfințenie în odăița ei, locul unde stătea de vorbă cu Dumnezeu. Era tare credincioasă bunica; miercurea și vinerea nu mânca nimic pâna seara târziu, respecta cu strictețe toate posturile din an și sărbătorile. Dormea puțin. Nopțile de iarnă le trecea torcând lâna, împletind
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Câinele legat de un pom nu ne permitea să trecem, lătra ca un nebun. Maria rupe o bucățică din pâinea pe care o ținea și i-o aruncă. El se repezi după pâine și noi trecurăm. Am intrat într-o odăița joasă și goală. Nu puteam inspira aer din cauza mirosului urât. Pe un pat de scânduri gol, stătea culcată baba Ioana. Când ne-a văzut, a încercat să-și întindă mâinile către noi, cerând ajutor, dar nu le putea ridica. Nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
până la sfârșitul vieții lor.” În cele mai multe cazuri, personajele scrierii sunt oameni simpli, viețuitori în universul rustic, care acționează după datini și obiceiuri statornicite din veac, păzind rânduiala bisericii, urmând calea iubirii creștine. Așa sunt bunica Dosia („Mirosea a sfințenie în odăița ei, locul unde stătea de vorbă cu Dumnezeu”), moș Parfene, („un om care-și avea inima și mâna gata oricând spre a face bine oricui”), moș Ion Dascăl („un om blând, avea o inimă ca pâinea, o fire sensibilă și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fi toți trădătorii ăștia dă țară, ehe!, dă mult ajungea președinte și scăpa țărișoara dă hoți și dă liftele care ne strică sângele. Da, da!". Evident, cuierul nu răspunse nimic, deși vorbele acestea mai răsunaseră și în alte dăți în odăița portarilor. Ieși și se așeză pe băncuța din fața ferestrei, începând să scociorească printre dinți cu ajutorul unei scobitori chinezești. Această acțiune îi mai liniști angoasele, oferindu-i noi teme de meditație. Terminând laborioasa operațiune, trecu, cu capătul celălalt, cel neuzat de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Portarul nu găsește nicio replică, iar asta îl scoate și mai mult din sărite. Îl înjură, făcând spume la gură, dar fochistul iese pe poartă râzând mai departe și se pierde imediat prin mulțimea de pe bulevard. Înciudat, Petrică intră în odăiță și iese rapid cu sticla de rom. O desface și trage un gât serios. Mă uit un pic la el și îmi dau seama că am soluția. Ideea e formidabilă era să scriu genială, dar modestia m-a împiedicat să
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
fi lumea mai dragă", amenință el cu un aer ocult. Săgetat de un gând rău, Vasile lăsă conversația și porni iute spre subsol, traversând mai apoi holul întunecos. Deschise ușa celui mai important ascunziș al său și aprinse lumina-n odăița fără ferestre. Se duse glonț în colțul plin de cartoane și le dădu la o parte. Cele mai bine de 60 de kilograme de bronz erau la locul lor. Răsuflă ușurat, înjurându-l totuși apăsat pe Petrică. Stinse lumina. Închise
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
grijă vinul fierbinte, ținând ulcica în căușul palmelor. În tot timpul de când au început să mănânce și până la terminarea vinului din ulcele, nu s-a auzit o vorbă. Mâncau și beau, aruncând - cu fereală parcă - câte o privire către ușa odăiței unde zăcea Hliboceanu. Liniștea nu le era la îndemână. Se vedea bine acest lucru. Se foiau pe scaune fără rost sau cătau în bagdadie cu privirea uitată...Până la urmă, Cotman s-a ridicat. Privind în jur fără să caute ceva
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
un scaun despărțitor. Cred că n-aș putea să mă ocup de... Nu intră În specialitatea mea... Voi plăti mai mult, Îl asigură Rowe. Doar asta contează, nu-i așa? Și, simțind cum lăcomia Începe să planeze În aerul acestei odăițe prăfuite, deasupra sendvișului Început și a cărții de telefon ferfenițite, Rowe avu certitudinea victoriei. La urma urmelor, Își spunea, domnul Rennit nu-și putea permite luxul de a fi prea exigent. — Un criminal, zise el cu glas tare, seamănă Întrucîtva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vine În minte Poole. E gardianul unui pavilion special al sanatoriului, unde sînt internați cei furioși... deși nu cred că-s totdeauna furioși. L-am mai Întîlnit pe Poole o dată, Înainte de a-mi fi pierdut memoria. Îmi amintesc de-o odăiță mizeră și de un tablou cu Golful Neapole care atîrna pe un perete. Nu știu de ce, dar cred că locuiam acolo, deși asemenea locuință nu e pe gustul meu... Îmi pare rău, văd că nu-mi amintesc decît emoții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
s-a aprins și-am văzut lîngă mine un om mort... Presupun că de asta mă Învinuiți, dar nu l-am ucis eu. Îți mai amintești cum arăta la față omul acela? — Cred că da. — Beavis, adu repede dosarul. În odăiță era din ce În ce mai cald. Fruntea detectivului era brobonată de sudoare, iar mustăcioara lui blondă părea umedă. — Poți să-ți scoți haina dacă vrei, Îi zise el lui Rowe, și, scoțîndu-și-o pe-a lui, rămase Într-o cămașă gri cu manșetele fixate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
clipă cu Leonard Bîlbîie și Hariton, dar, spre deosebire de ei, el abia atunci a înțeles, a aflat că prințul pleacă. Cînd l-a întrebat pe Bîlbîie dacă el știa de plecarea lui Pangratty acesta i-a răspuns mustăcind, jucau domino în odăița lui de lîngă intrarea în Cramă: " Domnule adjutant, dumneata oricum nu crezi că ai avea vreo șansă să ajungi sublocotenent, după cum merg lucrurile la prefectura din Comana nici nu ai, așa că de ce să te fi zbătut să afli un fleac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ținută Între sutele și miile de marinari care debarcaseră În acea zi. Ieșise pe „strada păpușilor“ laolaltă cu camarazii săi abțiguiți - dar și cu delatorii treji la minte care făceau pe marinarii beți - să se uite la ferestrele joase ale odăițelor rozalii, discret luminate. O lampă așezată lateral mascată de un abajur purpuriu punea În lumină portretul Doamnei, ca‑n maeștrii flamanzi, În ambianța unui interior violaceu, unde paravanul pictat cu stânjenei decadenți, eflorescențe licențioase, adăpostea misterioasa intimitate (care atrăgea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de atlaz azuriu, numai că‑n atitudinea ei, În Înfățișarea ei din lumina aceea rozalie În care părea cufundată ca‑ntr‑un acvariu (eterna Sirenă a marinarilor) era ceva care‑l va atrage imediat pe Bandura. Abia când păși În odăița ei și când ea trase draperia grea de pluș verde și‑i vârî mâna caldă sub cămașă, abia atunci Înțelese: Marietei nu‑i era hărăzit nici unul dintre acele roluri - nici de Gazdă, nici de Tricoteză, nici de Studentă, nici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de om. Atunci copilul își luă inima în dinți și păși dincolo de prag, ținându-și strâns în mâini găidulca, de teamă să nu i-o smulgă cumva prin întuneric duhurile rele. Înăuntru era bine. Bordeiul n-avea decât o singură odăiță, iar aerul de acolo avea un miros de stuf prăfuit și de lut umezit de ploaie. Într-un colț era un pat acoperit cu paie și cu țoale vechi și putrezite, dar Culae se așeză direct pe jos, sprijinindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
sfârși cu un bocet lung și foarte trist, ca un prohod cântat la marginea mormântului, tremurând arcușul pe coarde și făcând găidulca să suspine, să se tânguie și să se frângă sub povara durerii. După ce ultimele sunete se stinseră, în odăița cu tavanul jos și afumat se așternu o tăcere cucernică. De afară se auzeau niște foșnete ciudate, ca și cum prin preajma casei ar fi dat târcoale duhurile lăutarilor din timpurile vechi, stârnite de cântările lui deadul Vasile. Ai băgat bine la cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mi se pare mie - autorului - corect. 12 Rareș Tiron Istorisiri nesănătoase fericirii 13 Suflet paralel e un fundal tomnatic, în zorii unei obișnuite zile de octombrie, soarele risipi întunericul în colțuri și împinse lumea spre o nouă zi. Într-o odăiță strâmtă, în clădirea de locuințe de pe strada P., Anton se deșteptă după un somn lung, ca de obicei și, cu pași mici și repezi, parcurse calm mult iubitul său traseu, ce îi aducea atâta fericire. Itinerariul cuprindea sufrageria, holul, bucătăria
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
că ele există, totuși. Zilele nu conteneau să treacă, și toate o făceau în chip diferit, căci, în viața unui nebun, nicio zi nu seamănă cu alta. Când nu stătea în delir la pat, femeia se preocupa de curățenia din odăița ei, inspectând toate lucrurile și așezându-le atent la locul lor. Astfel, acolo mereu domnea o ordine amănunțită și strategică. Câteodată, Victor îi mai aducea în dar și câte o carte, carte a cărei lectură era destinată pentru momentele de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ai fi, oricât de tare ți-ar putea străluci talentul la lumina viitoarelor tale mari opere, nu este niciun dubiu că ai să fii sărac. Zău așa, chiar dorești să-ți petreci toată viața în genunchi, cu hainele roase, în odăița ta modestă, scriind? Uite, dacă aș avea puterea s-o fac, crede-mă că ți-aș interzice pentru totdeauna să mai scrii! Păi, treabă-i asta? De altfel, te invit să privești în istorie, te rog, și să constați că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
adânc afundat și, totodată, mai vedea și că o cale potrivită și comodă de scăpare din această mare încurcătură deloc nu se întrezărea la orizont. Astfel că, în ultima vreme, el ajunsese să se plimbe des și foarte încordat prin odăița lui, tremurând aproape febril, în încercarea sa de a găsi o idee salvatoare, venită miraculos. Făcuse atât de multe drumuri dus întors dintr-un colț în celălalt al acelei încăperi, încât, dacă priveai covorul întins pe jos dintrun anumit unghi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
era amorezată de stăpânul meu, Alatriste, și că În virtutea acestui fapt Îi dădea pe veresie atât de-ale gurii, cât și bani peșin; și că vecinătatea locuinței căpitanului, care comunica prin curte cu ușa din spate a tavernei și a odăiței Lebrijanei, ușura mult Întâlnirea lor deloc Întâmplătoare și destul de frecventă În patul ei. E adevărat că fostul soldat s-a dovedit Întotdeauna discret În prezența mea; Însă când locuiești cu cineva, chestiile astea nu pot trece neobservate. Cât despre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]