5,469 matches
-
singurătate, boală și moarte, Florența Albu va fi mai ușor de recunoscut de cei ce i-au citit poezia și jurnalul. Mai rămîn de descoperit luminozitatea, bucuria regăsirii ființei în formele elementare ale naturii, trăirile simple din întîlnirile miraculoase "în odaia cu scară". Toate acestea se află în Scara ce nu duce nicăieri.
Cochilia lui Pagurus by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14591_a_15916]
-
unde e șampdeblé, numai atât uitând că am văzut tabloul pe vremuri la Londra, la Tate Galery. Omul a înțeles însă și îmi spune; și intru, în fine, la Van Gogh, liniștit, ca-ntr-un lan blond de grâu... Arleziana... Odaia artistului, cu perspectiva ei imposibilă... La Guinguette... Biserica din Anvers, bleu adânc, sauvage, de ocean încruntat. După două ceasuri, amețit, cobor clătinându-mă scările de fier ca de ieșire în caz de foc, și când o văd la parter, nemișcată
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]
-
la oiștea pentru doi și care biciuia cu furie animalul vrând să obțină din el maximum de viteză la o răspântie blestemată. Pofta ce o avea croind cu o nuia lungă mârțoaga fantomatică. Vrăjitoarea Țiplica, din Tecuci, ghicește numai în odăi întunecate cu ușa puțin întredeschisă. Georgică (Jurgea-Negrilești) către altă vrăjitoare, Prițcoaie, asta din Bârlad, care dezlega ploile și care ținea să i-l arate pe Împăratul Întunericului. - Nu, a spus el, refuzând-o, băiat delicat - nu vreau să-l deranjez
Războinicul ciung by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14040_a_15365]
-
memorie până astăzi. Am întrebat-o mai târziu ce este cu amintirea aceea și mi-a explicat că scena se petrecea a doua zi după aflarea tristei vești și că ea ceruse guvernantei să ne aducă pe noi, copiii, în odaia ei, ca să ne-o spună și nouă. - Alte amintiri de atunci? - Mai am și alte amintiri din vremea aceea; de pildă, țin minte cum am plecat apoi în Belgia unde bunicul meu - Trandafir Djuvara - era ministrul plenipotențiar al României și
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
mocirlei nu mai adâncă de 2 până la 3 metri. Un obraz e un ponton. Obrazul lui e o fațadă bună: solidă, netedă, uniformă. Nu tresare nimic. Unde începe ceea ce trebuie să doară? Ce se poate vedea? Îl aud mergând în odaia de alături, încoace și încolo, pe urmă adorm din nou. Dimineața nu mai e aici. Și-a luat cartea cu el. Ce poți păstra? Despre ce se poate vorbi? Despre copilărie? Să ne ocupăm de psihologie sau independent de poezie
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
încărcate de atîtea aduceri aminte. Țin minte c-am întîrziat un pic mai ales pe la capătul străzii Lascăr Catargi, la numărul 51, unde locuia pe vremea șederii sale ieșene. Întîmplarea face ca astăzi casa mea să fie situată lîngă pereții odăilor ce-l adăpostiseră cîțiva ani buni. Îl priveam, mă uitam la Domnia sa, trăgînd cu coada ochiului. Era realmente fericit. Timpul și amintirile îl troieneau cu emoție curată și înaltă. Iașii, de care se ferise cînd venise timpul studiilor academice, preferînd
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
peste jumătate de veac în urmă. Erau ei înșiși străluminați de această tîrzie și tonică regăsire. Cumințenia pămîntului Încăperea largă și înaltă din strada Pangratti, atelierul meșterului, are urieșenie de templu, de for, dar și de căldură și intimitate de odaie dintr-o casă modestă de țară, unde trăiesc de-a valma oameni și vietăți într-o înfățișare de început de lume. Domesticul și solemnul se împreună. Se oficiază parcă, dar firescul omenesc e și el în elementul lui. Meșterul împovărat
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
de cînd e lumea și pămîntul, acela de a lucra fără contenire zi de zi, ca să-și slujească vocația. Și-o asumase și trebuia să o onoreze cum se cuvine. Așa înțelegea și existența. De asta închiriase la Slatina două odăi în casa unui majur, la margine de tîrg, ca să aibă atelierul lui și ca să-și poată vedea netulburat de sculptură. Asumîndu-și în modul acesta exemplar vocația, artistul și-a putut construi netulburat o operă de dimensiuni ce pot părea miraculoase
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
a Marei lui Slavici. Energică, vitală, robustă, de o impresionantă robustețe, ("Sida avea pe atunci 120 de kg și se mișca iute, duduiau podelele sub ea și se loveau cu clinchet dulce țurțurii de cristal ai candelabrelor; când pășea prin odăi, toată casa era un clinchet de clopoței..."), dominatoare și împătimită de avere, ca și Blagu de altfel, soțul molâu și supus în toate, Sida este o Mara, într-adevăr, ajunsă însă în faza decăderii și a oribilei decrepitudini trupești. "Molohul
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
încît însuși senatorul se simțea sătul pînă-n gît de aceeași adunare seară de seară. Avea cămașa udă de sudoare și încerca să și-o usuce pe trup cu briza caldă a ventilatorului electric ce zumzăia ca un bărzăun în toropeala odăii. - Noi, de bună seamă, nu mîncăm păsărele de hîrtie - spuse. Dumneavoastră toți știți ca și mine că în ziua cînd vor fi copaci și flori în această groapă de bălegar, în ziua cînd vor fi heringi în loc de gîngănii în ape
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
mai avem ce căuta aici. Am dreptate? Nu răspunse nimeni. În vreme ce vorbea, senatorul smulsese o poză din calendar și făcuse cu mîinile un fluture de hîrtie. Îl așeză în curentul ventilatorului, fără nici un rost, iar fluturele zbură de jur-împrejur prin odaie și ieși apoi prin ușa întredeschisă. Senatorul vorbi mai departe cu o stăpînire de sine întreținută de complicitatea morții. - Atunci - zise - nu trebuie să vă mai repet ceea ce știți prea bine; că realegerea mea e o afacere mai bună pentru
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
cu puștile în brațe. După mai multe rotiri uriașul fluture litografiat se desfăcu de tot, se lovi de perete și rămase lipit acolo. Laura Farina se strădui să-l desprindă cu unghiile. Unul dintre gardieni se trezi la aplauzele din odaia alăturată și luă seama la încercarea-i zadarnică. - Nu se poate desprinde - zise prin somn. E zugrăvit pe perete. Laura Farina se așeză iar cînd începură să iasă bărbații de la adunare. Senatorul rămase în ușa camerei, cu mîna pe clanță
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
pielea năpădită de o sudoare de gheață. - Nimeni nu ne iubește - suspină el. Laura Farina dădu să spună ceva, însă aerul nu-i era de-ajuns decît să respire. O culcă lîngă el ca s-o ajute, stinse lumina, iar odaia rămase în penumbra trandafirului. Ea se lăsă în mila soartei. Senatorul o mîngîie încet, o căută cu mîna aproape fără s-o atingă, dar unde spera s-o afle dădu peste o opreliște de fier. - Ce-ai aici? - Un lacăt
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
ființa ca atare, reorientată spre elementaritățile ontologice, spre empirii. Senzațiile certifică în chipul cel mai apăsat alunecarea în anormalitate. "Dereglarea simțurilor" e mijlocul cel mai eficace al poeziei emanate de criza ființei: La miezul nopții am intrat pe ascuns în odaia lui Alois,/ gura mea mirosea a vinuri grele,/ trupul mi se uscase de plictis" (La Cesarina șIIȚ). Sau: " Dragostea cea amintită făcuse ca pe sub piele/ să-mi creacă o blană de jder" (ibidem). Sau: "cuțitul cărnii dospea, putrezea, pîlpîia" (ibidem
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
ai zărit astăzi: există în tine o briză adormită! Poți zbura deasupra/ trupului tău. Pînă și puberul împins în patul cu două picioare/ nu mai ține cont de casa care arde deasupra sa,/ de bidoanele cu gaz rostogolindu-se prin odaie” (Confesiunile Delfinului). Tendința dominantă este cea a emancipării din truismele moralei, o nietzscheană autodepășire în lumina amorală a forței pure. Dincolo de „hamurile vieții”, trupul posedă o viață necunoscută, copleșitoare ce se cuvine amplificată precum o infrastructură a identității: „Și tocmai
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
cu „forma” lui Dumnezeu. Totodată în concepția bardului nostru formele sînt înterșanjabile: „iubitule/ mi-ai spus cîndva că soarele/ e întunericul lui Dumnezeu/ dar soarele vai nu e/ cel mai din urmă și cel mai adînc întuneric/ iată eu sunt odaia cu ferestre în locul ușilor/ vino și locuiește-mă/ ia-mi forma dîndu-mi forma ta și orbind/ luminează întunecîndu-mă” (Terra ballerina). Maleabilitatea formelor, necurmatele lor metamorfoze sugerează viața universului răsfrîntă în verb, potențată prin substanța lui germinală specifică. E o întîlnire
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
în revista Cuvîntul, e un argument peremptoriu. În răstimpuri, scriitorul nostru resimte nevoia unei claustrări purificatoare: „șederea pentru o vreme la o mănăstire nu era pentru mine o noutate; stătusem și în alte rînduri la Căldărușani și locuisem în aceeași odaie, în toate anotimpurile. Însă abia acum trăiam senzația definită abia ulterior, după ce am găsit expresia la Noica: sentimentul că timpul îmi aparținea. Mai ales după ce renunțasem la radio și la telefon”. Să fie o contradicție? Un simulacru? N-am putea
Amintirile unui meridional by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13547_a_14872]
-
bătut din nou, tare, rar, clar, fără grabă. Bătăile lor se deslușeau bine. N-a răspuns nimeni. Atunci bărbatul a împins cu umărul și a forțat ușa. Dar casa era goală ( ...) Nu era nimeni în bucătărie. Nu era nimeni în odăi. Nu era nimeni în spatele casei, unde se uscau rufele, întinse pe sârmă, fâlfâind în briză. În cuptor cenușa încă mai era caldă, iar pe masă au găsit vin și pâine. Mi-a foame, a spus femeia. S-au așezat și
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
experiență inspirată parcă din proza proustiană: se lasă pe vine pentru a vedea lumea de la înălțimea copilului de odinioară. Și un întreg univers renaște din străfundurile memoriei. Se confesează, în continuare, Mircea Cărtărescu: "Îmi făcusem planul nebunesc să cumpăr acea odaie și să vin să stau, măcar din cînd în cînd, acolo. Cum ar fi arătat nopțile dormite acolo, în farmecul intens al odăii albite de lună? Și nu m-aș fi trezit în vreo dimineață în mirosul oalelor fierbînd pe
De la Camus la Nuova Guardia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13765_a_15090]
-
renaște din străfundurile memoriei. Se confesează, în continuare, Mircea Cărtărescu: "Îmi făcusem planul nebunesc să cumpăr acea odaie și să vin să stau, măcar din cînd în cînd, acolo. Cum ar fi arătat nopțile dormite acolo, în farmecul intens al odăii albite de lună? Și nu m-aș fi trezit în vreo dimineață în mirosul oalelor fierbînd pe mașina de gătit și, alergînd afară, n-aș fi găsit, apărută încă o dată pe pămînt, curtea aceea din centrul lumii, cu bătrîna Catana
De la Camus la Nuova Guardia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13765_a_15090]
-
pe cale să le scrie/ într-un poem care transcrie,/ în șiruri paralele, ploaia,/ sau cum se așeza să ningă/ și fulgii ezitau în aer/ mai înainte să ne-atingă,/ iar dacă se porneau cu droaia,/ învăluindu-ne-ntr-un șlaier,/ doar ceaiul lumina odaia,/ sau opalina Biedermeyer,/ pe care nu putea s-o stingă". Ne amintim acum de o observațe a lui Jean Paul, referitoare la circular, adică la situarea unei idei în antiteză cu ea însăși: a fura hoțul, a aresta Bastilia etc.
Duet Foarță-Dimov by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13795_a_15120]
-
lemn din Sankt Petersburgul jumătăți de secol nouăsprezece, sînt aleile din parc, locurile promenadei, exterioarele, cum se spune. Impactul vizual, și nu numai, este extraordinar. Pașii sună într-un anumit fel pe lemnul bătătorit și uzat. Interiorul din primul act, odaia lui Ilia Ilici - iatac, birou, salon - este elegant, somptuos, cu perdele din mătase care filtrează lumina, covoare și "o mulțme de nimicuri încîntătoare". În centrul acestei lumi încremenite și în centrul spectacolului stă un obiect gîndit extraordinar, un semn foarte
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
se confundă în imobilismul lui, un fel de trăsură-dric care se transformă - formidabilă idee - în sicriu, apoi în mormînt, în finalul montării. E dublul concret al lui Oblomov, prelungirea lui de aici și de dincolo. Obișnuindu-te cu semiîntunericul din odaie, privind atent, descoperi dezordinea din încăpere și începi să o intuiești pe cea din interiorul lui Oblomov. Adevărată, palpabilă, existențală. Undeva, cățărat într-un pat, tușește Zahar-ul lui Sebastian Papaiani. Ilia Ilici îl strigă. Zahar nu sare. Sau sare
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
s-a închis în apartamentul ei parizian, primea puțnă lume și practica, dacă se poate spune, "oblomovismul". Și scena ludic-erotică, Oblomov-Olga, în leagăne, tatonîndu-se, aliniindu-și ritmurile, și pașii Agafiei Matveevna - Virginia Mirea, care își lasă papucii la ușa noii odăi a lui Ilia Ilici, spațul din cel de-al doilea act, pe care o aranjează zilnic, îi pune în ordine mormanele de perne albe, brodate, calcă rufe și aburii fierului vechi se răspîndesc pe scenă, îi pune masa cu enormă
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
a însemnat, numai și prin reducție simbolică, vechea, frumoasa Românie. Cea în care geniul alături de distinsa Maruca - își afla aici, aproape de Peleșul regal (unde era primit cu venerație) ceasurile de tihnă și de imaginare. Începînd cu scara ce duce spre odăile de sus, scară al cărei cuier mai păstrează încă bastonul de drumeție al stăpînului, și terminînd cu odăițele slujnicelor, totul emană în mic aerul irecuperabil al unei țări cîndva binecuvîntate. E, peste tot, o abundență de lucruri grele, scumpe, durabile
Artistul și boieroaica by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13849_a_15174]