47 matches
-
deschidă. Nu era generalul, cum se aștepta, ci un locotenent obraznic, trimis de general să-i anunțe apariția. Scipione îi ordonă: "Culcat!" Locotenentul se hlizește la el, convins că Scipione l-a luat drept ordonanța lui. "Culcat, locotenent!" Se întinde ofițerașul pe jos, pieziș, să-și poată întinde picioare pe coridorul îngust. Cînd se pregătea maiorul să-l facă de doi bani, fără să-i spurce haina militară, apare și generalul, cu un zîmbet de trecere în revistă. Îi spune locotenentului
Inspecția by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7488_a_8813]
-
militare din lână, bărbatul îl împinse îndărăt. Pe chipul său apăruse un surâs batjocoritor. — Capul spre dreapta, capul spre stânga... Scutură din cap dezaprobator. — Chiar m-ai obosit. Cine te crezi? Nu face prea tare pe cocoșelul, că eu pe ofițerașii ca tine îi halesc dintr-o îmbucătură, ai înțeles? Dând înapoi în cercul bagauzilor, Metronius se împiedică într-o scobitură din pământ și căzu pe spate, în râsetele tuturor. în acel moment se auzi vocea lui Ambarrus: — Gata, ajunge, Milone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
către Țară și Rege și numai lor le sunt dator să fiu loial. Ceea ce îmi cereți este peste putința mea de acceptare. Nu voi semna niciodată așa ceva Ah, da. Loialitatea. O nobilă virtute. Și vai, atât de rară. Ascultă aici, ofițerașule, izbucnește violent și grosolan rusul, nu am timp de prostiile tale! Indiferent cui ai jurat tu loialitate, să nu uiți că acum noi te avem. Și dacă nu te conformezi repede la ceea ce ți se cere, reabilitarea tatălui dumitale se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fața-i bună și are sufletul de ceară, doar că-i tânără și nepricepută în viață. Mereu îmi spune că i-e dor de tine, dar iarăși nu poate sta nici prea retrasă și trebuie să mai glumească cu cei ofițerași de pe aici, că așa-s vremurile. Dacă ai fi tu acasă, am avea și noi un sprijin. Dar nu-i nimic, va trece și furtuna, și Dumnezeu va plăti tuturora după dreptate. Până va veni ceasul mântuirii, eu în scrisorile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tuturor străinilor dimprejurul lui. Ura pe medicii care-l îngrijeau, pe surorile de caritate, pe ofițerii convalescenți și se bucura că, din pricina ranei la plămâni, era osândit să tacă. În ziua când un general bătrân, înconjurat de o droaie de ofițerași fercheși, a venit să-i agațe pe piept medalia de aur pentru distrugerea reflectorului, Bologa s-a prefăcut că i-e rău, numai ca să nu fie silit a părea încîntat. Pe urmă, într-o zi, acum vreo lună, a fost
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
casă, nici eu nu mă vreau, ca să-ți spui cinstit - nu-i de noi, casa noastră, azi... Știu că tata, În bucătăria de iarnă, e beat-pulbere; știu că În salon la noi s-au Închis porcul de Grabenko și cu ofițerașul. Cu cărți și cărticele și mai ales hărți; și hârtii de-ale acelora. Stau acolo, ne ocupă salonul - dracu să-l ia pe Grabenko și pe porcul din el - pe ofițeraș, nu. Nu, nu. În curte, jos, Moș Iacob Întreține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
noi s-au Închis porcul de Grabenko și cu ofițerașul. Cu cărți și cărticele și mai ales hărți; și hârtii de-ale acelora. Stau acolo, ne ocupă salonul - dracu să-l ia pe Grabenko și pe porcul din el - pe ofițeraș, nu. Nu, nu. În curte, jos, Moș Iacob Întreține focul și Împarte soldaților vin fiert - miroase până aici scorțișoara și piperul și Mătușa Domnica. Soldații sunt mai bătrâiori decât cei care-l căutau pe tata printre copaci; dar soldați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
umple două stacane cu rachiu. Bea, fără să ciocnească. Fără să-i facă semn jandarmului că acela-i paharul lui. Dar Grabenko Îl ia, ne-poftit. Bea, râde - și iese. Îl aud afară, În curte. Ciocănește cineva În ușă. E ofițerașul. Tânăr-tânăr și fără o mână. Se oprește În prag, Întreabă dacă deranjează... Da de unde! Poftiți!, răspundem cu toții - În afară de tata, care și-a luminat ochii oleacă. Mătușa Domnica Îl apucă de mâneca goală și Îl duce la masă, În fața tatei. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dinainte o cană cu ceai. - Dă-l dracului de ceai!, face tata. Bea niște rachiu. Să uiți... - Mulțumesc, dar știți... Când beau e și mai... Știți cum...O fi știind el tata ce știe: nu insistă. Ceva-ceva știu și eu: ofițerașul a mai fost pe la noi; de două ori: tot-cu... Prima oară Însă pământul era pământ; pădurea: pădure; Încă nu ninsese, de să fie totul una. Zăpadă, ne-zăpadă, de cele două ori fusese bine: fiindcă, degeaba: se Întorsese din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
face semn să intrăm noi cu „ținuta” - cu, adică: ’Domn, Domn, să-nălțăm!’. Noi Însă n-avem chef. Cântă singur: - ’Au plecat la vânătoare, Domn, Domn, să-nălțăm/ Să vâneze căprioare, Domn, Domn...’ - ai vânat și căprioare, dom’ vânător? Știu: ofițerașul a fost vânător. De munte, Îi zice. Vânătorii de munte sunt vânătorii care vânează prin munți - și poartă beretă. Pe la noi nu sunt munți - de aceea nu poartă el beretă și a fost vărsat la asta - așa am auzit. Vărsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
varsă. Ba nu: mai Întâi te trimite la vatră și, după un timp, te ia de pe vatră și te varsă. La asta. Adică la Mana noastră, prin Codru, cu soldați bătrâni - dar tot la vânătoare; sau abia acum la vânătoare-de. Ofițerașul nu mai contenește de dat din cap că da, da, da deasupra cănii cu ceai. Într-un târziu se oprește și arată două degete. Eu am văzut degetele - atât; Mătușa Domnica a văzut degetele: Își face cruce, Își acoperă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu broboada ei neagră - nu-ți mai dai seama dacă plânge, pe dedesupt, ori se doar roagă; Mama n-a văzut; Tata a văzut - dă pe gât stacanul; și-l umple iar. - Dumneavoastră ați fost la ei, Îi cunoașteți, zice ofițerașul. De ce-i trimit aici? Doar știu - sau ar trebui să știe - că, degeaba: nouăzeci la sută din ei se predau... - Așa calculează și ei - și constată că e... rentabil. E o oarecare deosebire Între suta-la-sută românească - să zicem: o sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ne-aud oamenii, face mama. - Ce, Grabenko-i om? O fi fost, când l-a făcut mă-sa... - Și tu, acuma... Vorbește mai cu perdea... - Ziceam că, de vreo lună, nu toți se predau, ca astă vară, unii mai rezistă..., continuă ofițerașul, ținându-și mâneca În mână. Unii, da - dar ce folos? Rezistă... În inima pădurii, În râpi, În peșteri, departe de orice obiectiv - de ce-i trimit la moarte sigură? - De ce!, pufnește tata. De-aia! - Doar așa: de-aia, zâmbește trist ofițerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ce contează o abatere de 2-300 de kilometri, când ei lucrează cu miile de verste... Nici n-or fi auzit că Odorheiul acela e În Ardealul de Nord și că l-au luat Ungurii acum trei ani... - Mai rău, zice ofițerașul. O abatere de peste 700 de kilometri.Trebuia să fie parașutați În zona Zvolen, În Cehoslovacia... - Fosta Cehoslovacie... - ce-ți spun eu! Rusul zice: Vseo ravno! - Adică? - Adică... oriunde, nu contează, contează să fie Înainte, vperiod... - Bine, dar totuși... - Nu-nțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
la fel de tineri și nu prea mult mai talentați, dar care și-au făcut singuri norocul și acum zboară deasupra norilor. Iar voi vă uitați la el, la marele Balbo, și vi se usucă gura, gîtul și nu sînteți decît niște ofițerași oarecare într-o armată care nu dă doi bani pe voi. Și asta pentru că nimeni nu dă doi bani pe armată. Toată lumea e la petrecere, se împart bucatele, iar armata, care a sîngerat din greu, care cu brațul ei ostenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
complicată. Complicată, mai ales din cauză că era cu precădere duplicitară. În orice clipă tinerii ăia îți puteau trezi simpatia, te puteau face să fraternizezi cu ei, să le ții partea. Asta s-ar fi întîmplat cu oricare altul din Serviciu, aveau ofițerașii ăștia o doză de curaj nebunesc, de disperare, un dram de sfîntă naivitate și pasiune care te putea răpi, care te putea face să crezi că ei, Vulturul Alb, nu sînt altceva decît niște martiri ai bunei-credințe, ai iubirii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
armă. A doua zi, i s-a acordat o permisie de o lună în Japonia. Binecuvântată permisie care i-a dat ocazia să scape din infern! Și acum, era aici, privind pe coperta unei reviste vechi fotografia enormă a unui ofițeraș spân. „Un asasinat la My-Lai.“ Bine. Măcar de s-ar face dreptate. Deși cam târziu, poate că ofițerașul o să plătească cu viața. Dar o fi de-ajuns? Era drept o sută de vieți pentru una, în cazul în care vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
i-a dat ocazia să scape din infern! Și acum, era aici, privind pe coperta unei reviste vechi fotografia enormă a unui ofițeraș spân. „Un asasinat la My-Lai.“ Bine. Măcar de s-ar face dreptate. Deși cam târziu, poate că ofițerașul o să plătească cu viața. Dar o fi de-ajuns? Era drept o sută de vieți pentru una, în cazul în care vor ajunge să i-o ia? Compensau oare cei spânzurați la Nürnberg milioanele de morți ai naziștilor? Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
convingere, Încît pînă la urmă Îi Înduplecă. Se hotărăște ca negrii bolnavi să fie examinați acum pe loc, iar un medic militar Înalt, desemnat pentru această misiune, se ridică de la masă, le face semn celor În cauză și, Însoțit de ofițerașul Înfierbîntat, Îi trimite În spatele zidului de saci de ovăz. Lipsesc cam zece minute: cînd reapar, negrii zburdă de fericire, cu chipurile brăzdate de un imens zîmbet de fildeș și se foiesc În jurul ofițerașului ca niște copii zvăpăiați. Aproape că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
semn celor În cauză și, Însoțit de ofițerașul Înfierbîntat, Îi trimite În spatele zidului de saci de ovăz. Lipsesc cam zece minute: cînd reapar, negrii zburdă de fericire, cu chipurile brăzdate de un imens zîmbet de fildeș și se foiesc În jurul ofițerașului ca niște copii zvăpăiați. Aproape că se gudură pe lîngă el, Încearcă să-i sărute mîinile, Îl bat pe umeri cu labele lor mari și negre - fericita Întoarcere În sînul turmei li se citește clar În fiecare gest, În tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
umeri cu labele lor mari și negre - fericita Întoarcere În sînul turmei li se citește clar În fiecare gest, În tot ce fac. Medicul militar pășește autoritar În fruntea lor, dar un zîmbet abia schițat Îi flutură pe buze, iar ofițerașul cel aprins tot mai Înjură amarnic, Însă Înjurăturile sale au acum o nuanță mai blîndă, sugerînd parcă o duioșie malițioasă. În cele din urmă, toată uriașa coloană cafenie, interminabilă, s-a scurs În interiorul vasului și n-a mai rămas nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
indiferența cucoanelor din „lumea bună” care trăiau În ah-uri și oh-uri fie după lumea lui Somerset Maugham, fie după aceea a unui autor care cultiva cu nemiluita zarzări și flori de cireși În volumele sale, sau ale unui ofițeraș care-și zăngănea pintenii de donjuan trecut prin interminabile pagini de sentimentalism năclăios. Ce să mai spun de cetatea obscurantismului oficial, Cartea românească (așa cum era atunci), cetate medievală În deplină accepție a cuvântului! - condusă de un cavaler vertical, cu inele
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]