58 matches
-
amicul d-tale, Caldero Victima deplorabilă a ateismului rece și a mizantropiei lui Caldero ședea încă în una și aceeași puzețiune și căuta posomorât înaintea sa, fără a spune vreun cuvânt și numai din când în când ieșea câte o oftare înădușită din pieptul său. Era clar că peste curând avea să afle pace, căci puterile sale scădeau din zi în zi. Eu ședeam mai neîntrerupt lângă patul nefericitului, căci așteptam un moment de lumină ca să pot vărsa mângâiere în anima
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
pentru raza de lumină și speranță ce o aruncase în noaptea unui nenorocit. "Doamne, așa mă rugam, dă-i lumină în întunericul său. " - Lumina, murmură el încet după mine, Doamne! mai multă lumină... mulțămesc... e lumină!... El închise ochiul... o oftare adâncă... și el căpătă într-o altă lume esplicarea enigmei a căreia soluțiune o aflase de-abia în momentul său cel din urmă. El repauză acum lângă Iulia sa, în mormântul familiei; acesta e plin. Bucățile marcei sale sfărmate stau
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ei întreagă!... Simt, Doamne, că pe ea o iubești mai mult!... Răspundemi, Doamne, ca poate să mă îndrept, ce Lângă dânsul un greieraș începu a scânci subțire și trist... cri-cri... cri-cri!... Grămezile de frunze îi cuprinde pașii, însoțindu-l cu oftări uscate. Copacii foșneau ușor, parcă susprinau șoptind... ”Vasilica... Vasilica!”. Dinspre miazănoapte începu să sufle un vânt subțire și rece... Dimineața a fost răcoroasă cu cer senin. Lumina toamnei aluneca încet peste cimitir. Vara plecase... venise toamna, inima ei zvâcnea pe
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
crucile albe din cimitirul militar. Bologa se cutremură iar. Un frig dureros îi cutremură inima. Șopti cu teamă: ― Ce întuneric, Doamne, ce întuneric s-a lăsat pe pământ... Glasul lui șerpui ca un scâncet de bolnav și se stinse în oftările vântului. 2 Întunericul sugruma satul foarte împrăștiat în care azi trăiau mai mulți soldați dușmani decât civili. Casele negre străjuiau sperioase ulița largă, neprunduită, răvășită de gropi, desfundată de miile de căruțe ce treceau necontenit spre front, încărcate cu merinde
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vuiet. Într-un târziu, mi s-a părut că aud un horcăit greu care venea de departe parcă. L-am ascultat un răstimp cu zvâcniri tari de inimă; apoi a contenit. Totuși, din când în când, slabe rămășiți, ca niște oftări lungi, ajungeau până la mine și mă înfiorau. Orice-ați spune, eu nu cred să fie om pe lume care să nu-și simtă inima bătând grăbit, când se află noaptea în singurătate și mai cu samă într-o clădire pustie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scurgea în iarba moale a țărmului. Își plecă o dată botul uscat spre luciu, apoi iar rămase neclintită. Din nesfârșite depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului, tot mai strânse; bătaia copoilor amuțise; sara venea, și prin bradul de pe pisc trecu o oftare. În liniște, pe cerul întunecos din fundul apei, începu să tremure lacrima de aur a celei dintâi steluțe. Căprioara avea un muget abia auzit, și ochii îi luceau în cea din urmă lumină a malului. Așa sta singură și murea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vechi și foarte trist. Și când tăceau bolțile nesfârșite, parcă și sufletul din mine tăcea, sta neclintit, așteptând; n-aveam bucurie, n-aveam durere, intram parcă în nesfârșita fire, în marea bogăției pământului. Iar când tresărea în murmure și-n oftări codrul, când începea să crească și să curgă valul vânturilor, fiori grei îmi răscoleau sufletul, un cântec înfricoșat pornea în mine, cântecul care prevestea și cerea iubirile tinereței. Așa, furtuna odată m-a prins la căsuța din poiană - și Voinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca o buciumărie prelungă chemând spaima din zarea mohorâtă, înăbușită de pulberi răsculate. Așa crescu bubuind buciumăria pădurii, învăluiri dese de stropi se abătură, duruiră ușurel și la geamurile mici, se depărtară - și deodată, ca o mânie care ostenește, cu oftări de ușurare, se alinară adâncurile, și soarele străluci deodată orbitor în toată poiana. Ieșii afară, pe prispă, cu nevasta pădurarului. Împrejurimile, neclintite, râdeau în lumină; o albină fulgeră ca un fir de aur; o gaiță trecu, cu penele-i albastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îmi ascultă liniștit dorința, își luă dintr-un colț, din întuneric, pușca, și ieșirăm. Cele din urmă frunze cădeau încet, fluturând, din fagii uriași și prin grămezi galbene pășeam; foșneau grămezile, și pașii noștri tăiau cărări prin ele. Ca o oftare aspră trecea pe sub ramurile goale; și pustii și triste se deschideau adâncurile, tot mai pustii, cu cât mai mult răzbăteam în ele. Sufletul parcă-mi era plin de negură. Într-un târziu, mă oprii și întrebai: Ce mai face, Voineo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
copitele adânc în noroiul drumeagului; Chihaia se ferea de băltoage, se strecura printre tufe, pe lângă trunchiuri de copaci, se încovoia, luneca, se depărta și se apropia de cal. Așa merseră multă vreme fără să vorbească. Prin pădure treceau adieri ca oftări de ființi chinuite, nevăzute. O bură rece, o cernere de pulbere fină și umedă umplea aerul și dădea zilei o coloare cenușie. - Chihaia se ținea grăbit după cal, lunecând, sprijinindu-se în baltag, scuturând în mersul lui buchetele de ferigi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe unde am venit noi... Eu fac pe drum - și am o leacă de înconjur... Carul porni cu boii blânzi, și cu omul toropit, prin fumul burniței. Boierul, tăcut, își întoarse calul și apucă prin pădure, prin răceala pătrunzătoare, prin oftările domoale ale adâncului. Mergea în pas, gânditor, și-și simțea mădularele amorțite. Ș-avea și-n el ca o nemulțămire nedeslușită. Și parcă și de el însuși și de roibul care-l purta de jumătate de zi, ud și flămând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pierdută și fericită, gâfâia: — Unde mă duci?... spune-mi unde mă duci?... Vtc "V" Pentru Haia lui Sanis, viața care se mișca în jurul ei nu mai avea nici o însemnătate. Puțin îi păsa de privirile întunecate ale lui tatu-său, de oftările lungi ale maică-sii, puțin îi păsa de planurile de logodnă care se țeseau în jurul ei, în auzul ei. În anul acela nu s-a bucurat ca altădată de sărbătorile mari ale neamului. În începutul palid de toamnă, de anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Toți oaspeții ascultau pe lăutari cu mai multă sau mai puțină băgare de seamă; numai Caragea și hatmanul Cărăbuș păreau mai agitați decât toți ceilalți. Aceasta se vedea din mișcările capului, din alterarea feței și mai cu seamă din desele oftări ce ieșeau din piepturile lor. Vinul cel tămâios de Cernătești, turnat necontenit în gâtlejul boierilor, începu să-și facă efectul său (iertați, din nou, redundanța, n. m.). Oaspeții noștri, cari până aci mâncau și beau liniștiți ca cei șapte filosofi
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
1. Proorocie asupra pustiei mării. Cum înaintează vijelia de la miază-zi, așa vine el din pustie, din țara înfricoșată. 2. O vedenie grozavă mi s-a descoperit. Asupritorul asuprește, pustiitorul pustiește. "Suie-te, Elamule, împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor", zice Domnul. 3. De aceea mi s-a umplut inima de neliniște, m-apucă durerile, ca durerile unei femei cînd naște. Zvîrcolirile nu mă lasă s-aud, tremurul mă împiedică să văd. 4. Îmi bate inima cu putere, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
flutură-n boare Subțire voal; {EminescuOpI 4} Ca Eol ce sboară prin valuri și țipă, Fugarul ușor Nechiază, s-aruncă de spintecă-n pripă Al negurei flor, O dalbă fecioară adoarme pe sânul De-un june frumos, Astfel cum dormită oftarea, suspinul, În cântul duios; Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vânt, Și negrele-i bucle ondoală-n zefire, Sclipesc fluturând. I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brațe În tandre visări; Pe când ca profume pe blânda ei față
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Se mlădie-n vânt, Și negrele-i bucle ondoală-n zefire, Sclipesc fluturând. I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brațe În tandre visări; Pe când ca profume pe blânda ei față Plutesc sărutări. Iar aeru-n munte, în vale vibrează De tainici oftări; Căci junele astfel din pieptu-i oftează În, dalbe cîntări: Ah! ascultă mândruliță, Drăguliță, Șoapta-mi blândă de amor, Să-ți cânt dulce, dulce tainic, Cântul jalnic Ce-ți cântam adeseori. De-ai fi, dragă, zefir dulce, Care duce Cu-al
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
vedea pe tatăl său, de a ști ce îl făcuse atât de crud și de neîndurător. Vreau să știu! Mă încordasem și simțeam că îmi va plesni capul. Închisesem ochii și nu se mai auzeau nici înjurăturile lui Sergiu, nici oftările celor care smulgeau plantele din pământ, nici sunetul surd făcut de metalul care se înfigea în pământul pe jumătate înghețat. Nici orașul care se trezea la viață nu mai exista. Nimic. Mă învăluia un întuneric absolut. Nu mi-e frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
la toate La câte te-am rugat - Ah! îmi zici că nu se poate Mă mir ce ți-am stricat. Isvor ești plin de har Și ai și acest dar: Faci haz să pedepsești Viețile omenești. Suspinurile mele Și desele oftări, Vrei să le ai pre ele Ca niște desmierdări. 17 De-acum nădejdile toate De la mine s-au sfârșit. Moriu, luîndu-mi ziua bună De la ceea ce-am iubit. 396 {EminescuOpVI 397} Astăzi mă dispart de tine Și sufletul mi-ai
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mai poți să te mai ții. Te-ai deprins cu reaua viață, Amar îți pare dulceață Și-l ai la răni alifii, Ori care nenorocire La tine s-au făcut fire Și suferind o petreci; Rabzi dureri fără-ncetare, De oftări nu ai scăpare Și nu plesnești să te-nneci; Te-ai luptat tot vitejește Dar acum se isprăvește, 420 {EminescuOpVI 421} {EminescuOpVI 422} {EminescuOpVI 423} Trebui să mori negreșit, Să mai trăiești nu se poate Că ieu nădejdile toate Le-am
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sfârșesc. M-am gătit, plec, mă duc, Nu mai pot să mă-ntorc. Pașaport luat, Tovarăș aflat Iată, plec, mă duc, {EminescuOpVI 447} Cunoscut fac Dumitale vai, vai, vai, Că mă aflu-n mare jale, Necontenit trăiesc în chinuri, În oftări și în suspinuri. No. 48 Ce fără de gust viață Când nu e de față Ceea ce o slăvesc, Nu-mi aflu odihnă, Nici un loc de ticnă Să mă mulțumesc. Orice desfătare Neagră mi se pare Fără ea când sunt, Ea dacă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
că au cheltuit atâția bani degeaba. Luca recunoscu și înghiți în sec. Încetul cu încetul, dezmeticindu-se parcă, începură să-și despice pățaniile și să le cântărească, fiecare socotind că are câte o lămurire de adăugat sau cel puțin o oftare că, dacă n-ar fi fost cum a fost, poate că toate ar fi ieșit altfel. În tânguirile lor se amestecară apoi și alți oameni, unii numai din curiozitate, alții pentru că au mai auzit asemenea lucruri ori au pătimit și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la dreapta. Costică trecu de asemenea la dreapta, parc-ar fi vrut cu tot dinadinsul să se arunce sub roți. Cu o răsucire bruscă de volan trăsura viră la stânga, dar tot atât de brusc trecu și copilul la stânga. Atunci frânele scârțâiră cu oftări ruginite și mașina stopă scurt în țipetele doamnei din fund. În clipa următoare șoferul fu lângă copilul care rămăsese cu limba scoasă, încremenit, la doi pași de botul automobilului. ― Rupe-i urechile, Rudolf, să se învețe minte, blestematul! strigă domnul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
decât pasionată. Parcă ar fi înțeles subit că e om bătrân și nu-i șade bine să dea târcoale unei cucoane tinere și mondene ca Nadina, care n-are ce găsi la dânsul, dacă vrea iubire, și care, tolerîndu-i totuși oftările, cel mult se amuză pe socoteala lui. Nadina era veselă, ciripea, umbla de ici-colo să se intereseze de masă și mereu zicea avocatului: ― Credeam că ai să-mi fii un tovarăș agreabil, să râzi, să-mi faci curte sau barem
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
însă râsul ei era speriat. ― Iar te-a certat maică-ta, Ilenuțo? urmă Nadina văzînd-o așa. Aide, nu mai fi tristă, că nu-ți șade bine! ― Vai, coniță dragă... Cum deschise gura, cum o năpădi plânsul. Abia printre lacrimi și oftări izbuti să spuie ce-a pățit șoferul și că arde Ruginoasa. Nadina însăși, parcă n-ar fi pătruns cuvintele, nu-și dădu seama îndată de înțelesul lor și întrebă: ― Bine, bine, dar mașina e gata? Fiindcă trebuie negreșit să plec
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
deodată, clipește... Pe ziduri, aleargă albastre năluci... O flacără vie pe coș izbucnește, Se urcă, palpită, trosnește, vorbește... „Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?" Și flacăra spune: „Aduc inspirarea... Ascultă, și cântă, și tânăr refii... În slava-nvierii îneacă oftarea... Avut și puternic emir, voi să fii.” Și flacăra spune: „Aduc inspirarea” Și-n alba odaie aleargă vibrarea. (Al. Macedonski, Noaptea de decemvrie) 1. Plasează fragmentul dat în contextul poemului. (1p.) 2. Evidențiază două trăsături ale esteticii simboliste. (1p.) 3
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]