68 matches
-
și-l permitea pentru că adesea agrementul se întemeia pe acest eșafodaj comportamental, garanție sigură a propensiunii, calității și armoniei dialogului. Noi, eu și Vasile, nu făceam nici pe departe și în nici un caz parte din vreo breaslă care să-și ogoiască într-atât instinctele până la cine știe ce nivel sau uitare de sine la care ne-ar fi fost imposibi de ajuns ... Ne cunoscusem abia în acea vară, la căminul „Sorbonicăi” din Panduri, eu „toceam” la o restanță, el venise la niște postuniversitare
SCRIITOAREA de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 157 din 06 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349651_a_350980]
-
face filme bune, dar pînă nu-s luate în seamă pe Sena sau pe Riviera, nu-s socotite bune pe Dîmbovița, ci tatăl. „Plăieșii” tatălui, cum îi alintă presa, aduși de prin Africa sau Brazilia au un meci important. Mă ogoiesc știind că și garda personală a Măritului Ștefan era formată din nemțălăi. După ce-mi voi termina treburile cu banca, am să merg la o terasă să beau o bere (străină, firește). Voi sta între tineri vorbind romgleza și voi
O DIMINEAŢĂ COSMOPOLITĂ de RADU PĂRPĂUŢĂ în ediţia nr. 371 din 06 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348217_a_349546]
-
specie - elegia - sub forma clasică pentru a ilustra o stare de pierdere irecuperabilă, cu tot ce decurge din ea: tristețe, amintire, lacrimi, gânduri-puzderie, dureri, melancolii. Dând glas iubirii pierdute, poetul (și nu numai el) simte o oarecare alinare sufletească, își ogoiește dorul în cuvinte și imagini rămase pe hârtie sau doar atunci când îl ajunge acea specifică stare de jind, numită îndeobște, inspirație. O stare normală până la un anumit punct. Cine nu a pierdut pe cineva drag în viață? Și cine nu
CELEI CE NU MAI ESTE, DE CEZARINA ADAMESCU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1018 din 14 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352447_a_353776]
-
Ediția nr. 1582 din 01 mai 2015 Toate Articolele Autorului Dacă mi-ai fi păstorul gurii mele, Prin roua ierbilor să mi-o găsești, Ș-o lași să se înece în mistere, Apoi să mi-o atingi și să mi-ogoiești... S-ar face o petală -n nostalgie, Și să o porți până spre seară, Să îi înalți culoarea, ce o-nvie, Să-ți fie-o tainică fecioară. M-aș răspândi la pieptul tău, Să-ți înfloresc tremurătoare, Cu-a ta
SĂ MAI PĂSTORIM de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1582 din 01 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/352603_a_353932]
-
ce vieții dau aromă, să le adun pe-o gamă, încet să te adoarmă. De-aș fi eu soare, căldură nu aș da, să te cuprindă frigul, să-mi ceri căldura mea. Să cauți iar scânteia ce-n mine-o ogoiam, să lași pe buze roua, să fii din nou balsam. Aș vrea să fiu o ploaie după o zi toridă; să cad cu picătura și dor să te curprindă. Să simți cum crește-n tine, și flori, și fluturași, pe-
DE-AŞ FI... de ELENA SPIRIDON în ediţia nr. 493 din 07 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358622_a_359951]
-
poruncă. Își drese glasul, închise ochii și recită versurile încropite ad-hoc: -O viață am alergat în cerc, noapte și zi,/ lăsând în urmă stavili și suferințe mii,/ neprieteni, câteodată, firesc, e omenește,/ dar cu un frate-n suflet: tăcerea ce-ogoiește! Americanul constată că, imediat ce termină Miramoț, încă o bucată zdravănă de pod se materializă sub privirile lui. Un strigăt de satisfacție îi ieși din piept. Deși nu înțelegeau clar ce vede Americanul, ceilalți îi preluară exclamația de victorie și începură
CAP.9 (ULTIMA PARTE) de ANGELA DINA în ediţia nr. 1682 din 09 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/377365_a_378694]
-
și de adăpostul caprelor. Într-acolo îmi îndreptasem pașii în bezna înfrățită cu înverșunarea de ape. Eliberate de sub încuietori, găinile își luară zbor înspre acoperișuri ori crengile mai joase ale dudului din apropiere. Chiar zâmbisem în mine când le descoperisem ogoindu-se așa! Erau învățate să se-nalțe spre ramurile copacului! Nu acolo găseau dulceață aromată și negrie în fiece vară?! Mai anevoie mi-era cu caprele! Le desfăcusem ușa, le strigasem ca de-obicei, dar bietele nu-și doreau libertate
CE SĂ FI FOST?! – PREMIUL AL II-LEA PENTRU PROZĂ SCURTĂ LA FESTIVALUL NAŢIONAL DE LITERATURĂ “AGATHA GRIGORESCU BACOVIA” de ANGELA DINA în ediţia nr. 1738 din 04 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381816_a_383145]
-
și osânda eram cu sufletul curat, Am fost cândva năvalnica împătimire, În conștiința mea nu- i nici un rob bărbat... De păsări mi- am legat întotdeauna zborul Și am zburat că pasărea, de zbucium franța, Când ziua mi- era neagră, îmi ogoiam fiorul, La cuibu- mi reveneam, la cealaltă aripa. Căci fără ea puteam să zbor, nu prea departe, Eu o lăsăm în grija pruncilor, drept alinare, Trecea și timpul alăturea de mine- aproape, Dar cu o singură aripa am fost in
POEME de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1960 din 13 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381364_a_382693]
-
încolo și-ncoace, hotărî loc de oprire. Încropi adăpostul pentru mas din trei prăjini. Le-acoperi cu piei de ren. Apoi, feri lăuntrul de umezeală cu o piele uscată de morsă. Niște blănuri de lup închipuiră culcușul, tocmai bun s-ogoiască pe-odorul ei, aflat în al cincilea an de viață. Necazul lui Anyu se dovedi în cele din urmă rana făcută deunăzi încercând să jupoaie un iepure. Puținele fâșii de somon uscat avute în sac amenințau cu sfârșitul. Amețită de
ATIQTALIK de ANGELA DINA în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381438_a_382767]
-
cu te-miri-ce și grozăvindu-se de-așa ispravă prin țopăieli, țipete și râsete. Omul, nevoit de adunătura strânsă de zmei, scăpă târând cu greu piciorul beteag și lăsând o dâră șerpuită în urmă. Își află salvarea în Lina, care-l ogoi în ograda ei săracă, omenindu-l cu o strachină de lapte și-un colț de turtoi. Milogul sorbi cu plăcere printre plescăituri picul de lapte, pitind, însă, boțul uscat și galben în sânu-i trențăros. La căderea serii, Muica Lina îl
ŞARPELE CASEI de ANGELA DINA în ediţia nr. 1402 din 02 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371544_a_372873]
-
iarăși, că mai sînt și alienați practici. Buuun. Deși nu arăta defel a jovial stenic (și mai ales prosper), unul din acești alieniști de marcă ar fi putut fi mitologicul magistru Brânzei. Care, la drept vorbind, nici nu-și prea ogoia pacientul cu falsuri gen: Vai, ce mină bună aveți azi! Dacă nu-i aplica pe loc prăpăditului o hipnoză țeapănă (s-o țină minte), îl îndemna, țărănește, să nu se lase melancolizat de ploaia mocănească de-afară, că de cînd
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
acelea, a căror plajă dulce e bătută doar de nuferi, ai să-mi faci un mic servici? Caută-l pe un anume Pip, care-i plecat de multă vreme, cred c-a și ajuns în depărtatele Antile. Dacă-l găsești, ogoiește-l, căci trebuie să fie tare necăjit: și-a uitat tamburina, uite, iar eu am găsit-o. Taram-taram-tam... Hai, Queequeg, mori acum, iar eu o să-ți cînt marșul funebru! Ă Am auzit - rosti în șoaptă Starbuck, privind prin spirai - am
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lui Lev”. A. dă expresie literară unui proces banal ca un clișeu, pentru că-l încearcă oricine, și magic, pentru că reușește puținora, ca alchimia, comutarea vieții sufletești în poem: „Iubitele, prădate, se-nturnă înapoi. Și remușcarea oare cu ce să le-o ogoi? [...] Sfielnic se înturnă iubitele și eu / Nu mai posed misterul de fluier și de zeu // Zadarnic câte un spectru suspină lângă geam / Căci ospitalitate nicicâtă nu mai am. [...] Vai! cătră ce tărâmuri de stupi să le îndemn / Acuma, când sunt
AZAP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285512_a_286841]
-
îndată și, făcând lanț până la gârlă, au azvârlit cofe și ciubere cu apă peste foc. Alții au sărit cu furci și cu topoare, împrăștiind și ucigând pojarul. Slobozite, animalele fură duse departe. Nemaiavând putere decât până la pereți, focul s-a ogoit. Vreme de un an casa a stat cu geamurile plesnite, fără acoperiș și cu grinzile din cărbune înnegrit. Apoi, împrăștiind și scoțând lemnul rămas, gospodarii au făcut, lângă cea veche, casă nouă. Pe locul ei se vedea, înălțat, un morman
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
poartă o femeie. Hâțânând neogoit un copil care scâncea, chipul ei exprima o exasperare mută. - Dă-l la baba. că-i deocheat, zise cu tandrețe Băltoaia și luând plodul înfășat în brațe, îi suflă în față șoșotind. încetîncet, copilul se ogoi. - Să vii la mine să-ți dau buruiană de scăldătoare și să-i faci ceai să-i storci în gură, zise bătrâna, plecând târșit mai departe. NUNTĂ îN BĂRĂGAN Sub casa cu grădină mărginită de salcâmi iarba coboară în pantă
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
niște omăt, poate”... Îndată a reapărut în fața musafirilor, cu două ulcele aburinde... După ce cei doi au mâncat și au băut vinul, jandarul a devenit neliniștit. Se vedea că ar vrea să facă ceva, dar, aruncându și privirea spre arendaș, își ogoia pornirea. ― Vedeți? Don’ jandar avea onoare. Nu și-a lăsat musafirul și el să se ducă săăă - a vorbit unul din jurul povestitorului. ― Da, dar până la urmă tot și-a dat în petec. La plecare, a rămas puțin în urmă și
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Cum te apuci tu să îngropi la vedere pe șeful lotrilor, căutat de toată floarea poterilor? - a întrebat țârcovnicul. ― Ei? - a răsunat îndemnul omului cu afinata. ― Se înnoptase de-a binelea - a reluat vorba povestitorul. Hangița nu-și mai putea ogoi plânsul. Petruță ședea nemișcat la capul lotrului. După multă vreme, printre hohotele de plâns, Irinuța a întrebat: „Și acum ce facem, Petruță? Unde îl îngropăm? Mare pedeapsă mi-ai dat, Doamne! Învață-mă ce să fac, căăă... în casă nu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de variante pentru scurgerea puhoaielor. Câmpia altă dată verde, moale, întinsă, peste care mă credeam stăpână pentru că era moștenită de la bunicul , murea acum sum brazde negre. O înghițea pământul reavăn scormonit de oamenii aceștia ieșiți parcă din adâncuri să ne ogoiască alergările prin stratul moale al ierbii și prin apa cristalină a pârâului. Pentru că aveam casa la vreo cincizeci de metri de malul apei și pentru că tata era un om prietenos, nu mică mi-a fost mirarea când lipovenii au început
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Mă trezesc târziu și nu În grădină la noi, dau ocol școlii, grădinii nimeni. Încep să plâng, să urlu - unde-s soldățeii? Unde-i Carpenul meu? Mama zice: - S-au dus mai Încolo. Ei au treabă, ei luptă...Nu mă ogoiește lupta lor, eu vreau tata. - D-apăi asta și fac când luptă, băiețălu moș’lui, Îmi explică Moș Iacob. Ieri ne-o’ cătat pe noi - pe tine, pe doamna, pe mine și ne-o găsââât... Azi Îi cată pe cei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
aplecat, deodată ochii i se umplu de lacrimi și începe să geamă și să jelească, opintit: Lucică! Lucicuță! Mă Lucică, măăă...! Buletin îl ia în brațe, îl ridică cu greutate de la pământ și încearcă să-l aline și să-l ogoiască: Taci, Iulică! Așa-i viața! Taci, tăticule! Taci, taci... Nu poți ucide sentimentele, cu băutură. Asta-i! Le poți atenua, le poți mortifica, sub scoarță, numai temporar, zice Dănuț. Știi ce spunea Evtușenko, Frate? Că votca este moartea cotidiană a
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
la picior, cu mersul lui mărunt...Cu greu mă puteam ține de el. Când am ajuns în chilioara lui, mi-a arătat ce are de mâncare: Uite aici niște pește făcut pe jeratic și niște sirop de zmeură, ca să ți ogoiești setea. După ce mi-a rânduit toate dinainte, s-a retras în chilioara lui. La o vreme, s-a întors purtând în brațe un maldăr de cărți, pe care mi le-a întins: Să le citești fiule. N-au ce să
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
om gospodar, când îi căuta erau fugiți. Iarna, spre groapă nu-și mai făceau drum decât negustorii sau lăptarii. Aceștia treceau cu săniile peste Cuțarida. Stere își găsea de lucru. Repara butoaiele, le păpurea, nu sta un ceas, Ond se ogoiau viscolele, bătea drumul spre bordeiul lui Grigore. Mai vorbeau să treacă timpul, se amesteca și muierea. - Dar de însurat de ce nu te însori? aruncase Aglaia într-o zi. Chipeș ești, bani, de, slavă Domnului! Negustor, negustor! Om cu situație, ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
are moarte! Dar pe Lina o furase viața și grijile lângă bărbat. Îl auzea noaptea cum se scoală și dă ocol casei. Tot câinește dormea cârciumarul. Păzea avutul cu neliniște. De afară se auzeau glasurile zidarilor, care' nu se mai ogoiau. Ea vedea urmele focurilor pe zidurile roșii de cărămidă și o cuprindea o mândrie de neînțeles. Când puseseră temelia, bărbatul îi întinsese doi bani de argint, să-i așeze sub prima cărămidă, după obicei. Pereții creșteau sub ochii lor și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vijelia cu prăjini cu tot. Alergau și ocărau. Marița se păruise cu o vecină, că li se încurcaseră trențele. Maidanul fusese cosit de scaieți. Pământul aspru și tare gemea sub biciul vântului. Peste malurile galbene fulgerele brăzdau cerul. Vântul se ogoise de la o vreme. Se făcuse liniște. Încremenise și firul ierbii. Cerul întunecat căzuse jos. De departe se auzeau bubuiturile surde ale furtunii. Femeile simțiseră răceala ploii care venea. Strânseseră la repezeală țoalele de pe afară. Cârciumarul a tras obloanele și a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
chiar pe fundul capsulei cu pricina, era pusă ca hârtie de împachetat o filă cu câteva gânduri a cuiva care nu neapărat voia să fie cunoscut peste veacuri, ci doinea și el așa ca ciobanul pe creastă, ca să-și mai ogoiască aleanul. Cred că ar trebui să ne aplecăm un pic asupra ei, fiindcă se vede că din prea plinul amarului zilnic s-a vărsat destul pe fila cu pricina. Să-i ascultăm în liniște doina... „De o bună bucată de
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]