KorAP: Find »[drukola/base=omiletică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 >

73 matches

Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404

literară trebuia să fie exclusă a priori; de aceea, Augustin găsește nimerit să utilizeze cu discreție resursele retoricii cu care fusese familiarizat încă de tînăr; ritmul frazei, extrem de variat, servește aceluiași scop. Acesta este unul dintre lucrurile de preț ale omileticii augustiniene: atingerea unui uimitor echilibru între simplitate și elaborarea retorică. Un asemenea echilibru este consecința unei atente discipline, formulată în plan teoretic de Augustin însuși în Doctrina creștină, unde spune că predicatorul trebuie să-i povățuiască pe ascultători, să le

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
1981; 24B, 1982 (A. Olivar). Traduceri: CTP 12, 19902 (M. Spinelli). Alături de cei mai importanți scriitori din cercurile de la Roma - mai precis, din preajma papei - în Italia secolului al V-lea activează și personaje evident minore, care se dedică aproape exclusiv omileticii. Aceste omilii sînt centrate mai ales pe teme morale și pe o exegeză puțin aprofundată a textului sacru; predicatorii au trăit departe de importantele și încrîncenatele controverse cristologice care agitau Orientul. Pentru acestea și pentru o speculație mai angajată din

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
controversele teologice. însă condițiile politice și sociale se schimbă în secolul al VI-lea. în Gallia fuseseră vestite, și au continuat să fie în tot secolul al V-lea, școlile de retorică care au încurajat cultivarea asiduă a poeziei, a omileticii, a narațiunii istorice. însă, o dată cu stabilirea definitivă în Gallia a invadatorilor franci, o populație mult mai puțin civilizată decît burgunzii și goții care avuseseră deja în trecut contacte cu Imperiul Roman, situația s-a schimbat radical, și decăderea a început

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
ascultătorilor, și evita înfloriturile retorice. Principiul că predicatorul trebuie să se exprime în modul cel mai natural și mai simplu pentru a putea fi înțeles și de către cei fără carte este subliniat în mod repetat de către Cezar și constituie esența omileticii sale, care se deosebește de alte opere similare tocmai prin această caracteristică. De aici importanța deosebită a omiliilor lui Cezar și pe plan lingvistic. Subiectele sînt cele întîlnite de obicei în omiletica populară, adică au un caracter moral sau didactic

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
în mod repetat de către Cezar și constituie esența omileticii sale, care se deosebește de alte opere similare tocmai prin această caracteristică. De aici importanța deosebită a omiliilor lui Cezar și pe plan lingvistic. Subiectele sînt cele întîlnite de obicei în omiletica populară, adică au un caracter moral sau didactic (după cum am arătat mai sus, explicarea semnificației Scripturii, a sărbătorilor și a altor ocazii liturgice); Cezar nu se teme să insereze în opera sa pagini întregi din predicatorii precedenți, mai cu seamă

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
a ordona și de a clasifica anticipează acele summae medievale, iar cultura sa e mult mai vastă și mai rafinată în comparație cu modestele dovezi lăsate de cei care l-au precedat, inclusiv de Martin de Braga, care trebuise să-și adapteze omiletica pentru un public ignorant și se limitase să alcătuiască o compilație din maximele lui Seneca. Aceste opere ale lui Isidor nu izvorăsc din nevoia de a face paradă de erudiție și nici din dorința de clasificare și organizare - fapt considerat

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Nicodim (cf. vol. I, pp. 000-000), însă nu e ușor de spus dacă este vorba de o dependență directă și nici în ce sens merge aceasta. în orice caz, avem un exemplu evident de legătură strînsă între materialele apocrife și omiletică. Unele discursuri sînt atribuite și altor autori: Eusebiu de Emesa, Ioan Hrisostomul, însă apartenența la corpusul pseudoeusebian este probabil originară. Pe de altă parte, așa cum am spus, tradiția manuscrisă este complexă; există mai multe redactări, chiar în greacă, ale unor

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
aceluiași autor. Ar fi vorba de un scriitor necunoscut, care ar fi folosit aceste nume, ca și pe acela al lui Leonțiu, preot din Constantinopol, pentru a încerca să asigure o cît mai lungă supraviețuire măcar a unei părți din omiletica sa. Autorii recentei ediții critice a acestui corpus, C. Datema și P. Allen, au respins însă această ipoteză și nu au acceptat decît alte trei omilii, atribuite în manuscrise lui Ioan Hrisostomul: 12. Pentru nașterea lui Hristos; 13. Pentru Cincizecime

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
producției de omilii din Siria și se găsesc, de exemplu, la Efrem. Toate acestea arată cît de strînse și de fecunde erau raporturile dintre omilie și liturghie, căreia aceste scene îi erau destinate. Se pare chiar că primele contacte cu omiletica siriacă sînt reperabile într-o omilie a lui Grigorie de Nyssa, cea Despre natura divină a Fiului și a Duhului Sfînt, rostită în jurul anului 383, care a suferit poate, influența lui Efrem. Omiletica siriacă a avut succes și s-a

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Se pare chiar că primele contacte cu omiletica siriacă sînt reperabile într-o omilie a lui Grigorie de Nyssa, cea Despre natura divină a Fiului și a Duhului Sfînt, rostită în jurul anului 383, care a suferit poate, influența lui Efrem. Omiletica siriacă a avut succes și s-a răspîndit atît de mult și datorită accentuatului său caracter pastoral și moral, ce își găsește un corespondent în lumea greacă doar în omiletica lui Ioan Hrisostomul care, de altfel, era siriac. Hrisostomul a

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
în jurul anului 383, care a suferit poate, influența lui Efrem. Omiletica siriacă a avut succes și s-a răspîndit atît de mult și datorită accentuatului său caracter pastoral și moral, ce își găsește un corespondent în lumea greacă doar în omiletica lui Ioan Hrisostomul care, de altfel, era siriac. Hrisostomul a avut mare succes și în cercurile siriace, iar multe dintre omiliile sale au fost traduse în siriacă. Dacă definirea dogmei este sarcina specialiștilor, teologia morală intră în sarcina tuturor celor

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721

excepții, se continuă până astăzi -: teoretic, de la pretenția chiriarhilor noștri de a se raporta la interesele politice ale statului neocomunist. Iată de ce unii prelați ai Bisericii Ortodoxe Române nu au renunțat la aceste năravuri, răsfrângându-se inclusiv la nivelul calității omileticii lor căldicele - există și aici, în plan formal, o serie de stereotipii la care preoții ar trebui să renunțe: de exemplu, în loc de formula canonică, pe linia tradiției patristice, a fraților creștini, marcă esențială a monahismului ortodox, unii clerici optează pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
Liviu Brânzaș privind incompatibilitatea dintre noțiunea de creștin și cea de membru de partid comunist. Predica ortodoxă trebuie să cuprindă mereu acel cuvânt duhovnicesc de sancționare a purtătorilor stindardului comunist, indiferent de haina sub care ei se ascund astăzi, pentru ca omiletica să fie cu adevărat continuarea CUVÂNTULUI DUMNEZEIESC. Mai mult, predica trebuie adusă în actualitatea imediată a mărturisirii lui Hristos: aici, preotul este dator să ia atitudine față de aspectele grave ale realității decerebrate - de la probleme legate de atacul asupra familiei creștine

[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624

deja implicită în înțelegerea esenței tehnicii. Orice altă etică gândită pe măsura individualului ar fi neadecvată macroacțiunii planetare a umanității, ar rămâne ceva "penultim" în raport cu realitățile ultime produse de tehno-știință. Într-o epocă dominată de nihilism, eticile rămân în planul omileticii. Întrebarea care se impune este dacă nihilismul este cu adevărat după cum considera Heidegger un punct de sosire inevitabil al raționalismului occidental, un fel de adeverire esențială a puterii distructive a raționalității născute odată cu grecii, sau dacă acesta nu este mai

by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405

aceasta, grație superiorității sale, rămânea întrucâtva departe de el. Un prim rezultat a fost acela că a ascultat personal predicile episcopului de Milano (probabil acelea despre Hexameron, despre Isac și sufletul și Binele prin moarte: vezi mai sus pag. ???); această omiletică, nouă pentru el, l-a făcut să înțeleagă că Biblia putea fi citită altfel decât o făcuse el în tinerețe. Creștinismul era o realitate spirituală care putea oferi ceva atât cărturarilor, cât și ignoranților, lucru complet diferit de ceea ce propovăduia

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
trebuia să fie exclusă a priori; de aceea, Augustin găsește nimerit să folosească cu discreție resursele retoricii cu care fusese familiarizat încă de tânăr; ritmul frazei, extrem de variat, servește aceluiași scop. Tocmai acesta este unul din lucrurile de preț ale omileticii augustiniene: atingerea unui uimitor echilibru între simplicitate și elaborarea retorică. Acest echilibru este consecința unei atente discipline, formulată pe plan teoretic de Augustin însuși în Doctrina creștină, unde spune că predicatorul trebuie să-i povățuiască pe ascultători, să placă acestora

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
1981; 24B, 1982 (A. Olivar). Traduceri: CTP 12, 19902 (M. Spinelli). Alături de cei mai importanți scriitori din cercurile de la Roma - mai precis, din preajma papei - activează în Italia în secolul al cincilea și personaje evident minore care se dedică aproape exclusiv omileticii. Aceste omilii sunt centrate mai ales pe teme morale și pe o exegeză puțin aprofundată a textului sacru; acești predicatori au trăit departe de importantele și încrâncenatele controverse cristologice care agitau Orientul. Pentru acestea și pentru o speculație mai angajată

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
gândirea sau controversele teologice. Însă condițiile politice și sociale se schimbă în secolul al șaselea. În Galia fuseseră vestite, și au continuat să fie în tot secolul al cincilea, școlile de retorică care au încurajat cultivarea asiduă a poeziei, a omileticii, a narațiunii istorice. Însă, odată cu stabilirea definitivă în Galia a invadatorilor franci, o populație mult mai puțin civilizată decât burgunzii și goții care avuseseră deja, în trecut, contact cu Imperiul Roman, situația s-a schimbat radical și decăderea a început

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
desăvârșire înfloriturile retorice. Aceste principii, conform cărora predicatorul trebuie să se exprime în modul cel mai natural și mai simplu pentru a putea fi înțeles și de către cei fără carte, sunt subliniate în mod repetat de către Cezar și constituie esența omileticii sale care se deosebește de alte opere similare tocmai prin această caracteristică. De aici și pregnanța lingvistică accentuată a omiliilor lui Cezar. Subiectele sunt cele întâlnite de obicei în omiletica populară, adică au un caracter moral sau didactic (așa cum am

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
sunt subliniate în mod repetat de către Cezar și constituie esența omileticii sale care se deosebește de alte opere similare tocmai prin această caracteristică. De aici și pregnanța lingvistică accentuată a omiliilor lui Cezar. Subiectele sunt cele întâlnite de obicei în omiletica populară, adică au un caracter moral sau didactic (așa cum am spus mai sus, explicarea semnificației Scripturii, a sărbătorilor și a altor ocazii liturgice); în acest sens, Cezar nu se teme să insereze în opera sa pagini întregi din predicatorii precedenți

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
a retoricii (etimologii, diferențe, analogii, glose) și acest lucru conferă întregii sale producții un caracter aproape impersonal; aceasta pare a fi exclusiv fructul unor compilații unde sunt juxtapuse adesea izvoare sacre și izvoare profane; pe deasupra, s-au pierdut corespondența și omiletica sa. Toate acestea fac dificilă cunoașterea unui autor ca Isidor. Astfel, acum câteva decenii, cercetătorii se mulțumeau să-l considere un simplu compilator și din analiza operei sale rezulta aproape exclusiv o simplă listă de titluri. Abia în perioada mai

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
și de a clasifica anticipează deja acele summae medievale, iar cultura sa e mult mai vastă și mai rafinată în comparație cu modestele dovezi lăsate de cei care l-au precedat, inclusiv de acel Martin de Braga care trebuise să-și adapteze omiletica pentru un public ignorant și care se mulțumise să alcătuiască o compilație din maximele lui Seneca. Aceste opere ale lui Isidor nu izvorăsc din nevoia de a face paradă de erudiție și nici din dorința de clasificare și organizare - și

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
lui Nicodim (aici, pp. ???-???), însă nu e ușor de spus dacă e vorba de o dependență directă și nici în ce sens merge aceasta. În orice caz, e vorba de un exemplu evident de legătură strânsă între materiale apocrife și omiletică. Unele discursuri sunt atribuite și altor autori: Eusebiu din Emesa, Ioan Hrisostomul, însă apartenența la corpusul preudoeusebian este probabil originară. Pe de altă parte, așa cum am spus, tradiția manuscrisă este complexă; există mai multe redactări chiar în greacă ale unor

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
Ar fi vorba de un autor necunoscut care ar fi folosit el însuși aceste nume ca și pe acela al lui Leontie, presbiter de Constantinopol, pentru a încerca să asigure o cât mai lungă supraviețuire a unei părți măcar din omiletica sa. Autorii recentei ediții critice a acestui corpus, C. Datema și P. Allen, au respins însă această ipoteză și nu au acceptat decât alte trei omilii atribuite în manuscrise lui Ioan Hrisostomul: 12. Pentru nașterea lui Hristos; 13. Pentru Rusalii

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
producției de omilii din Siria și le găsim la Efrem, de exemplu. Toate acestea arată cât de strânse și de fecunde erau raporturile dintre omilie și liturghie în care trebuiau inserate aceste scene. Se pare chiar că primele contacte cu omiletica siriană sunt reperabile într-o omilie a lui Grigorie de Nyssa, cea Despre natura divină a Fiului și a Duhului Sfânt, rostită în jurul anului 383, unde ar putea fi detectată o influență a lui Efrem. Omiletica siriană a avut succes

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]