73 matches
-
gândirea sau controversele teologice. Însă condițiile politice și sociale se schimbă în secolul al șaselea. În Galia fuseseră vestite, și au continuat să fie în tot secolul al cincilea, școlile de retorică care au încurajat cultivarea asiduă a poeziei, a omileticii, a narațiunii istorice. Însă, odată cu stabilirea definitivă în Galia a invadatorilor franci, o populație mult mai puțin civilizată decât burgunzii și goții care avuseseră deja, în trecut, contact cu Imperiul Roman, situația s-a schimbat radical și decăderea a început
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
desăvârșire înfloriturile retorice. Aceste principii, conform cărora predicatorul trebuie să se exprime în modul cel mai natural și mai simplu pentru a putea fi înțeles și de către cei fără carte, sunt subliniate în mod repetat de către Cezar și constituie esența omileticii sale care se deosebește de alte opere similare tocmai prin această caracteristică. De aici și pregnanța lingvistică accentuată a omiliilor lui Cezar. Subiectele sunt cele întâlnite de obicei în omiletica populară, adică au un caracter moral sau didactic (așa cum am
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sunt subliniate în mod repetat de către Cezar și constituie esența omileticii sale care se deosebește de alte opere similare tocmai prin această caracteristică. De aici și pregnanța lingvistică accentuată a omiliilor lui Cezar. Subiectele sunt cele întâlnite de obicei în omiletica populară, adică au un caracter moral sau didactic (așa cum am spus mai sus, explicarea semnificației Scripturii, a sărbătorilor și a altor ocazii liturgice); în acest sens, Cezar nu se teme să insereze în opera sa pagini întregi din predicatorii precedenți
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a retoricii (etimologii, diferențe, analogii, glose) și acest lucru conferă întregii sale producții un caracter aproape impersonal; aceasta pare a fi exclusiv fructul unor compilații unde sunt juxtapuse adesea izvoare sacre și izvoare profane; pe deasupra, s-au pierdut corespondența și omiletica sa. Toate acestea fac dificilă cunoașterea unui autor ca Isidor. Astfel, acum câteva decenii, cercetătorii se mulțumeau să-l considere un simplu compilator și din analiza operei sale rezulta aproape exclusiv o simplă listă de titluri. Abia în perioada mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și de a clasifica anticipează deja acele summae medievale, iar cultura sa e mult mai vastă și mai rafinată în comparație cu modestele dovezi lăsate de cei care l-au precedat, inclusiv de acel Martin de Braga care trebuise să-și adapteze omiletica pentru un public ignorant și care se mulțumise să alcătuiască o compilație din maximele lui Seneca. Aceste opere ale lui Isidor nu izvorăsc din nevoia de a face paradă de erudiție și nici din dorința de clasificare și organizare - și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Nicodim (aici, pp. ???-???), însă nu e ușor de spus dacă e vorba de o dependență directă și nici în ce sens merge aceasta. În orice caz, e vorba de un exemplu evident de legătură strânsă între materiale apocrife și omiletică. Unele discursuri sunt atribuite și altor autori: Eusebiu din Emesa, Ioan Hrisostomul, însă apartenența la corpusul preudoeusebian este probabil originară. Pe de altă parte, așa cum am spus, tradiția manuscrisă este complexă; există mai multe redactări chiar în greacă ale unor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Ar fi vorba de un autor necunoscut care ar fi folosit el însuși aceste nume ca și pe acela al lui Leontie, presbiter de Constantinopol, pentru a încerca să asigure o cât mai lungă supraviețuire a unei părți măcar din omiletica sa. Autorii recentei ediții critice a acestui corpus, C. Datema și P. Allen, au respins însă această ipoteză și nu au acceptat decât alte trei omilii atribuite în manuscrise lui Ioan Hrisostomul: 12. Pentru nașterea lui Hristos; 13. Pentru Rusalii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
producției de omilii din Siria și le găsim la Efrem, de exemplu. Toate acestea arată cât de strânse și de fecunde erau raporturile dintre omilie și liturghie în care trebuiau inserate aceste scene. Se pare chiar că primele contacte cu omiletica siriană sunt reperabile într-o omilie a lui Grigorie de Nyssa, cea Despre natura divină a Fiului și a Duhului Sfânt, rostită în jurul anului 383, unde ar putea fi detectată o influență a lui Efrem. Omiletica siriană a avut succes
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
că primele contacte cu omiletica siriană sunt reperabile într-o omilie a lui Grigorie de Nyssa, cea Despre natura divină a Fiului și a Duhului Sfânt, rostită în jurul anului 383, unde ar putea fi detectată o influență a lui Efrem. Omiletica siriană a avut succes și s-a răspândit atât de mult și din cauza accentuatului său caracter pastoral și moral care are un corespondent în lumea greacă doar în omiletica lui Ioan Hrisostomul care, de altfel, era sirian. Hrisostomul a avut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
383, unde ar putea fi detectată o influență a lui Efrem. Omiletica siriană a avut succes și s-a răspândit atât de mult și din cauza accentuatului său caracter pastoral și moral care are un corespondent în lumea greacă doar în omiletica lui Ioan Hrisostomul care, de altfel, era sirian. Hrisostomul a avut mare succes și în cercurile siriene și multe din omiliile sale au fost traduse în siriană. Dacă definirea dogmei este sarcina specialiștilor, teologia morală intră în sarcina tuturor celor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Horia Mazilu - dezvoltarea hagiografiei în literaturile sud-est europene din secolele al XIV-lea-al XVII-lea și despre izvorul ucrainean al versurilor slavone tipărite în Antologhionul din 1643; Henryk Misterski - izvoarele Psaltirii în versuri a lui Dosoftei); literatura parenetica și omiletica (P.P. Panaitescu, Ion C. Chițimia, G. Mihăilă și Dan Zamfirescu despre Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie; Pândele Olteanu - primele colecții omiletice în literatura română, izvoarele Cărții cu învățătură a lui Coresi și ale celei a lui Varlaam
ROMANOSLAVICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289351_a_290680]
-
rămînea întru cîtva departe de el. O primă consecință a fost aceea că a ascultat personal predicile episcopului de Milano (probabil acelea despre Hexameron, De Isaac e anima și De bono mortis: cf. vol. II, t. 1, pp. 300-301); această omiletică, nouă pentru el, l-a făcut să înțeleagă că Biblia putea fi citită altfel decît o făcuse el în tinerețe. Creștinismul era o realitate spirituală care putea oferi ceva atît cărturarilor, cît și ignoranților, lucru complet diferit de ceea ce propovăduia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
literară trebuia să fie exclusă a priori; de aceea, Augustin găsește nimerit să utilizeze cu discreție resursele retoricii cu care fusese familiarizat încă de tînăr; ritmul frazei, extrem de variat, servește aceluiași scop. Acesta este unul dintre lucrurile de preț ale omileticii augustiniene: atingerea unui uimitor echilibru între simplitate și elaborarea retorică. Un asemenea echilibru este consecința unei atente discipline, formulată în plan teoretic de Augustin însuși în Doctrina creștină, unde spune că predicatorul trebuie să-i povățuiască pe ascultători, să le
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
1981; 24B, 1982 (A. Olivar). Traduceri: CTP 12, 19902 (M. Spinelli). Alături de cei mai importanți scriitori din cercurile de la Roma - mai precis, din preajma papei - în Italia secolului al V-lea activează și personaje evident minore, care se dedică aproape exclusiv omileticii. Aceste omilii sînt centrate mai ales pe teme morale și pe o exegeză puțin aprofundată a textului sacru; predicatorii au trăit departe de importantele și încrîncenatele controverse cristologice care agitau Orientul. Pentru acestea și pentru o speculație mai angajată din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
controversele teologice. însă condițiile politice și sociale se schimbă în secolul al VI-lea. în Gallia fuseseră vestite, și au continuat să fie în tot secolul al V-lea, școlile de retorică care au încurajat cultivarea asiduă a poeziei, a omileticii, a narațiunii istorice. însă, o dată cu stabilirea definitivă în Gallia a invadatorilor franci, o populație mult mai puțin civilizată decît burgunzii și goții care avuseseră deja în trecut contacte cu Imperiul Roman, situația s-a schimbat radical, și decăderea a început
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ascultătorilor, și evita înfloriturile retorice. Principiul că predicatorul trebuie să se exprime în modul cel mai natural și mai simplu pentru a putea fi înțeles și de către cei fără carte este subliniat în mod repetat de către Cezar și constituie esența omileticii sale, care se deosebește de alte opere similare tocmai prin această caracteristică. De aici importanța deosebită a omiliilor lui Cezar și pe plan lingvistic. Subiectele sînt cele întîlnite de obicei în omiletica populară, adică au un caracter moral sau didactic
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în mod repetat de către Cezar și constituie esența omileticii sale, care se deosebește de alte opere similare tocmai prin această caracteristică. De aici importanța deosebită a omiliilor lui Cezar și pe plan lingvistic. Subiectele sînt cele întîlnite de obicei în omiletica populară, adică au un caracter moral sau didactic (după cum am arătat mai sus, explicarea semnificației Scripturii, a sărbătorilor și a altor ocazii liturgice); Cezar nu se teme să insereze în opera sa pagini întregi din predicatorii precedenți, mai cu seamă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a ordona și de a clasifica anticipează acele summae medievale, iar cultura sa e mult mai vastă și mai rafinată în comparație cu modestele dovezi lăsate de cei care l-au precedat, inclusiv de Martin de Braga, care trebuise să-și adapteze omiletica pentru un public ignorant și se limitase să alcătuiască o compilație din maximele lui Seneca. Aceste opere ale lui Isidor nu izvorăsc din nevoia de a face paradă de erudiție și nici din dorința de clasificare și organizare - fapt considerat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Nicodim (cf. vol. I, pp. 000-000), însă nu e ușor de spus dacă este vorba de o dependență directă și nici în ce sens merge aceasta. în orice caz, avem un exemplu evident de legătură strînsă între materialele apocrife și omiletică. Unele discursuri sînt atribuite și altor autori: Eusebiu de Emesa, Ioan Hrisostomul, însă apartenența la corpusul pseudoeusebian este probabil originară. Pe de altă parte, așa cum am spus, tradiția manuscrisă este complexă; există mai multe redactări, chiar în greacă, ale unor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aceluiași autor. Ar fi vorba de un scriitor necunoscut, care ar fi folosit aceste nume, ca și pe acela al lui Leonțiu, preot din Constantinopol, pentru a încerca să asigure o cît mai lungă supraviețuire măcar a unei părți din omiletica sa. Autorii recentei ediții critice a acestui corpus, C. Datema și P. Allen, au respins însă această ipoteză și nu au acceptat decît alte trei omilii, atribuite în manuscrise lui Ioan Hrisostomul: 12. Pentru nașterea lui Hristos; 13. Pentru Cincizecime
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
producției de omilii din Siria și se găsesc, de exemplu, la Efrem. Toate acestea arată cît de strînse și de fecunde erau raporturile dintre omilie și liturghie, căreia aceste scene îi erau destinate. Se pare chiar că primele contacte cu omiletica siriacă sînt reperabile într-o omilie a lui Grigorie de Nyssa, cea Despre natura divină a Fiului și a Duhului Sfînt, rostită în jurul anului 383, care a suferit poate, influența lui Efrem. Omiletica siriacă a avut succes și s-a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Se pare chiar că primele contacte cu omiletica siriacă sînt reperabile într-o omilie a lui Grigorie de Nyssa, cea Despre natura divină a Fiului și a Duhului Sfînt, rostită în jurul anului 383, care a suferit poate, influența lui Efrem. Omiletica siriacă a avut succes și s-a răspîndit atît de mult și datorită accentuatului său caracter pastoral și moral, ce își găsește un corespondent în lumea greacă doar în omiletica lui Ioan Hrisostomul care, de altfel, era siriac. Hrisostomul a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în jurul anului 383, care a suferit poate, influența lui Efrem. Omiletica siriacă a avut succes și s-a răspîndit atît de mult și datorită accentuatului său caracter pastoral și moral, ce își găsește un corespondent în lumea greacă doar în omiletica lui Ioan Hrisostomul care, de altfel, era siriac. Hrisostomul a avut mare succes și în cercurile siriace, iar multe dintre omiliile sale au fost traduse în siriacă. Dacă definirea dogmei este sarcina specialiștilor, teologia morală intră în sarcina tuturor celor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
36), oștenii cu steagurile și armele întoarse, muzica militară folosindu-și mai ales tobele. Slujba de la Mitropolie ori de la biserica domnească, cu sicriul așezat în fața jilțului voievodal, este o înșirare solemnă de cântări și ovații funebre (cântări și ovații funebre (omiletica funerară câștigă tot mai mult în însemnătate), încheiate cu defilarea celor care se perindau prin fața coșciugului pentru a săruta mâna mortului („Finita oratione, cuncti episcopi, ablates, barones, nobiles et qui in aulices ipsius ministeriis fuerant, ad feretrum accedunt, defunctique manum
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
avizați în materie și familiarizați cu asemenea decriptări. Teza „egalității în fața morții”, sesizabilă în „definiția” citată mai sus, este - adevărat - un topos precreștin 623, dar prelucrarea pe care ea o îmbracă în „orația” lui Toader din Feldru amintește vădit de omiletica bizantină, de Chrisostom mai ales (din Omilia despre răbdare, text cercetat și de Neagoe Basarab, și din altele), scriitor ce pare a fi prezidat, ideatic și oratoric, compunerea logogfrafului român: „Șă mérgem să petrécem mortul înainte până nu ne petrec
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]