63 matches
-
poate din cauza „activității sexuale a tatălui”...). „De data asta, subliniază Frismand (1988), termenul francez pêche putuse fi evocat întrucât era izolat de lanțul asociativ «periculos», dătător de angoasă. Numele polonez aducea material nou și conținea esența conflictului sexual condensat (cu ajutorul omofoniei). Bjoza = bouleau șmesteacănț = boulot șmuncă, slujbă, activitateț. Cuvântul bjozvigna - pe care subiectul nu și-l poate aminti fără dicționar - condensa deci o întreagă problematică a dorinței: contrainvestirea era considerabilă!” Acest exemplu arată că, pentru a evita o reprezentare amenințătoare, subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și bine v-am găsit! La salutul doamnei am zvâcnit în picioare ca la comanda șefului Marelui Stat Major, de parc-am fi fost prevăzuți din naștere cu arcuri pneumatice la membrele inferioare, răspunzând automat într-o perfectă și halucinantă omofonie: Sărut mâinile, doamnă!... După care am rămas țepeni, paralizați, în poziție perfect verticală, diminuând la maximum procesul respiratoriu, pentru a nu impieta cu răsuflarea noastră nețesălată și bălegoasă sensibilitatea acestei făpturi miraculoase descinsă parcă din sferele extraterestre. Așteptam cu înfrigurare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
coți; și m-a dus prin apă și apa era până la glezne (opsayim)”. LXX: „Un om a ieșit Înainte și ținea În mână o măsurătoare și a măsurat câteva mii cu acea măsurătoare, apoi a trecut prin apa iertării (apheseos)”. Omofonia celor două cuvinte (ebraic și grec) a determinat schimbarea sensului. Dar nu numai atât! Noua semnificație se Înscria În universul de așteptare al teologiei creștine, Întreg contextul (Iez. 47,1-12) trimițând la ideea botezului și a „iertării/răscumpărării” baptismale. Epistola
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
dintre cuvinte: familia lexicală, câmpul lexical prin Cuvinte înrudite, Familia lui..., Cuvinte prietene, Împărăția... florilor/anotimpurilor, Cercul culorilor, Clubul informaticienilor/sportivilor... etc.; relațiile semantice: sinonimia (lexicală, frazeologică, lexico-fraze-logică), antonimia (cuvinte diferite, cuvinte formate prin prefixare negativă), paronimia, omonimia (cu actualizarea omofoniei și a omografiei), polisemia (cu raportare la context) prin Găsește cuvântul potrivit!, Găsește perechea!, Cum mai poți spune?, Înțelesuri surori (sinonime), Alb negru, Plus minus, Da nu, Cum este?, Găsește perechea!, Loto-ul opuselor/contrariilor, Jocul negării/jocul lui nu
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Administrative/1425_a_2667]
-
al limbajului, Șerban Foarță își ia revanșa lucrîndu-l aidoma unui orfevru fantast, nesățios de insolite forme, îmbătat de mirajul proteiform al produselor d-sale. Prețiozitatea semnifică damnarea sa, dublată de voluptate. Dedat jocurilor verbale infinite, unei cascade de aliterații, omonimii, omofonii, de amețitoare acrobații fonic-semantice, poetul își identifică o imanență dureroasă prin însăși limita conținută în orice postură stilistică asumată. Frenezia cu care operează în direcție manieristă - G. R. Hocke presupunem că l-ar fi citit cu satisfacție - e nu doar
Dureroasa caligrafie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9052_a_10377]
-
decontează întotdeauna erorile. Compozitorii, ca și discipolii lor, pot fi crepusculari; muzica însă, oricît de fugitivă, tot îți lasă urmele trecerii sale. Fie că le numim sintaxe sonore ori categorii sintactice, fie fenomene sonore fundamentale sau structuri temporale, monodia, polifonia, omofonia și eterofonia se înfățișează ca niște clădiri de sunete care în realitate sunt arare ori locuite în identitatea lor nudă, originară, pură, de obicei practica muzicală savantă ridicînd edificii sonore compozite și alambicate. Ele sunt armurile și armăturile cu care
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
identitatea lor nudă, originară, pură, de obicei practica muzicală savantă ridicînd edificii sonore compozite și alambicate. Ele sunt armurile și armăturile cu care se dotează timpul în zbaterea lui sonoră. Nu e ușor de izolat monodia, polifonia (superpozițională sau imitativă), omofonia ori eterofonia dintr-o partitură. Cu atît mai dificil este să identifici una sau mai multe dintre aceste categorii temporale cu un întreg opus. Starea lor de agregare nu este, la modul curent, una veritabilă, cu aspect cristalin și imaculat
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
modul curent, una veritabilă, cu aspect cristalin și imaculat, ci comportă o tendință puternică spre concatenare și cununare, din mariajul activ al celor patru sintaxe sonore afirmîndu-se explicit în componistica muzicală progenituri complexe, sintetice, de tipul monodiei acompaniate, polifoniei de omofonii, monodiei de eterofonii etc. Timpul s-a dovedit a fi în muzica savantă pe cît de priceput, pe atît de șiret. Povestea despre complexitate și sintetism nu are însă acoperire în realitatea axiologică și nici în debitul de eternitate al
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
consumat preponderent în perimetrul monodiei și că, treptat, sintaxele multivocale s-au impus definitiv în cercul din ce în ce mai deschis (și mai spart) al muzicii culte, ajungîndu-se la acele fenomene sonore complexe, în care anevoie pot fi decelate polifonia de eterofonie ori omofonia de polifonie, dar acest parcurs nu exprimă decît în chip generic un vector al cărui sens este de la simplu la complex și nicidecum o evoluție a artei sunetelor în plan axiologic. ,Datorită imperfecțiunii naturii umane, mărturisea cîndva Igor Stravinski, suntem
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
o vom putea auzi. Adesea circulă părerea potrivit căreia categoriile sintactice ar fi avut o anume predominanță în funcție de răspîndirea geografică a culturilor muzicale tradiționale. în virtutea acestei ipoteze, la o evaluare grosso-modo, se manifestă o oarece predilecție a lumilor septentrionale pentru omofonie, o afinitate a populațiilor din zonele temperate pentru polifonie, a celor sudice pentru monofonie și eterofonie. Un lucru e cert: dintre toate cele patru categorii de fenomene sonore fundamentale, cea mai recent cercetată și sistematizată a fost eterofonia, chiar dacă, la
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
vedere amendabilă, o anume afiliere a acestor categorii sonore fundamentale la marile perioade ale istoriei muzicii europene poate fi acreditată căci, cel puțin la o primă luare de contact, monodia este solidară Antichității și Evului Mediu, polifonia - Renașterii și Barocului, omofonia - Clasicismului și Romantismului, în timp ce aclimatizarea eterofoniei s-a produs abia în secolul 20 (adică în plin Modernism). Astăzi, odată cu Postmodernismul, asistăm la o recapitulare a sintaxelor muzicale, la un rezumat de multe ori frivol și ostentativ care, firește, nu va
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
atît formă de persoana I singular prezent, cît și cea de perfect simplu), în cel de al doilea, "el" este recuperat, apropiat și apropriat că TU, a cărui identitate este subliniată, tot printr-un artificiu de "gradul al doilea", prin omofonia TUÉ/TU ES. De altfel, în finalul cărții toate aceste forme abstracte ale individualității se aglutinează într-un gest al despărțirii și al reconcilierii, al cărui pandant îl sugerase printr-o savuroasa digresiune lingvistică purtată în jurul uneia dintre particularitățile limbii
Michčle Hechter and Mihail Sebastian by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/16198_a_17523]
-
Degețel, cea fantasmatico-erotică a Pierrettei Fleutiaux despre nevasta căpcăunului și iubitul ei Degețel, cea liric sociologizantă a lui François Ruy-Vidal și cea ludico-exuberantă a lui Prévert pentru același Degețel, neuitînd nici Autobiografia lui Degețel de Martin Wincler, care joacă pe omofonia cuvîntului din original (avînd sensul de “deget” și “a crește”) pentru a crea un Degețel paradoxal, care crește prea mult, dar într-un climat sumbru, de complot și crimă, într-un cuib de feministe extremiste (căpcăune la figurat), ceea ce îl
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
ia forma lacrimilor. Etimologia cere explicarea unui cuvînt în virtutea contingenței fonetice cu altele, „contingență“ însemnînd o atingere ce pune cuvintele în relație de rudenie. Potrivit acestei optici, noțiunile se înrudesc prin împărtășirea unui tipar comun, tiparul putînd fi: rădăcină comună, omofonie (formă similară) sau contrast culminînd în contragere de sunete (două cuvinte se încrucișează și dau naștere unui hibrid, ca în cazul vocabulei sinistra - stînga -, care provine din sine dextera - fără dreapta -, expresie a cărei contragere duce la sinixtera și apoi
Filonul Etimologiilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2558_a_3883]
-
anii '70, studiul "O teorie a sintaxei muzicale" a devenit în scurt timp un text canonic în muzicologia românească. Claritatea expunerii și bogăția ideilor au influențat generații întregi de compozitori și muzicologi. Cele patru categorii sintactice teoretizate de Niculescu (monodia, omofonia, polifonia și eterofonia) vin ca replică autohtonă la teoretizările din perspectivă serială ale lui Boulez și sunt susținute filosofic prin binomul Unu-Multiplu, după cum urmează: Unu (monodia), Multiplu (omofonia, polifonia), Unu-Multiplu (eterofonia). Presupozițiile acestei teorii sunt două: 1) că
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
acestui stil, mai puțin evidențiate încă în literatura de specialitate. Mult menționata eterofonie face parte din arsenalul tehnic al acestei muzici, desigur. însă, în opinia noastră, muzica lui Ștefan Niculescu s-ar putea defini mult mai bine prin termenii de "omofonie" sau "armonie" decât prin cel de "eterofonie". Ceea ce au în comun Ison II, Cantos, Simfonia a II-a, Deisis, Litanii, Undecimum nu este eterofonia, ci gândirea armonică și, de aici, controlul permanent al dimensiunii verticale în orice fel de structură
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
personalitate creatoare, față de care îndrăznește să-și camufleze violențele și să-și reprime senzualitatea. Că reușește sau nu, asta-i o altă poveste. Să fii boem În celebra sa Sonată pentru clarinet solo Tiberiu Olah juxtapune în chip armonios practica omofoniei cu ispitele polifoniei, hibridizarea sonatei cu fuga constituind una dintre contribuțiile de indiscutabilă originalitate ale compozitorului. În fond, postmodernismul este profund antidogmatic. Dar mai e și iconoclast. O răzvrătire ce îi conturează, o dată în plus, libertatea, conferindu-i totodată șansa
Tiberiu Olah și cele șapte porunci ale postmodernismului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8541_a_9866]
-
vinovat! Și totuși, cum să eviți interpretarea la care te invită însăși limba georgiană, în care același cuvânt desemnează deopotrivă "coloana" și "himera"? "Himerele" artei sunt "coloanele" care susțin Teatrul Rustaveli și nu numai pe el, ci și întreaga țară. Omofonie cu care Georgia se poate mândri. Omofonie liniștitoare, dătătoare de speranță. În alchimia ei secretă, limba stă mărturie pentru convingerea unei națiuni.
Georgia și "sala himerelor" by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/7767_a_9092]
-
la care te invită însăși limba georgiană, în care același cuvânt desemnează deopotrivă "coloana" și "himera"? "Himerele" artei sunt "coloanele" care susțin Teatrul Rustaveli și nu numai pe el, ci și întreaga țară. Omofonie cu care Georgia se poate mândri. Omofonie liniștitoare, dătătoare de speranță. În alchimia ei secretă, limba stă mărturie pentru convingerea unei națiuni.
Georgia și "sala himerelor" by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/7767_a_9092]
-
temporale între obiecte sonore reprezentate geometric. Într- un articol publicat în 1980<footnote Niculescu, Ștefan - “Interferențe posibile” - Revista ARTA, anul XXVII, nr. 9-10 / 1980, pag. 56-57 footnote> Ștefan Niculescu definește și totodată clasifică tipologia sintaxei muzicale în 4 categorii: monodie, omofonie, polifonie, eterofonie. Ele sunt configurabile în raport cu două aspecte/principii fundamentale de expunere temporală - succesivitatea și simultaneitatea - cărora li se adaugă relațiile cele mai generale între obiecte: repetarea și schimbarea. Socotindu-le categorii, autorul induce și accepțiunea că aceste tipuri sintaxice
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
ele pot genera însă o multitudine de chipuri formale, unele dintre acestea statuându-se în timp ca genuri muzicale. Dacă pe principiul succesivității ni se relevă monodia, ca șir de obiecte sonore (considerate elementare), pe cel al simultaneității se intemeiază omofonia, ca șir de „pachete” sau „acorduri” de obiecte sonore. Într-un registru de supraconfigurare, „polifonia se constituie din superpoziția a (minimum) două monodii, iar eterofonia, din superpoziția a (minimum) două monodii, care pendulează între două stări: de totală dependență și
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
relevă o nuanță sintaxică de monosonie (corespunzător categoriei de monodie); b) dacă oriunde-oricând (pe oricare notă/secvență- clipă/moment) valoarea masei este de cel puțin 2H&1D (niciodată deci de 1H), succesivitatea se nuanțează ca mono- plusonie (asemănător categoriei de omofonie); c) dacă masa 1 alternează statistic (nu neaparat și periodic) cu mase mai mari, se observă o nuanță de mono-variosonie (relativ întrucâtva categoriei de eterofonie). N.B. - Aspectul de polifonie (conform categoriei precizate de Ștefan Niculescu), poate apărea doar latent în
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
plan ideatic (abstract), cântecul acompaniat este o Vf în registru plurivocal, cu tipologie sintaxică categorică de polifonie (în nuanță generică de polisonie). N.B. Se prea poate ca, pe latura de suprafață a Vf, cântecul să fie aspectat sintaxic printr-o omofonie (de exemplu, o melodie derulată în trisonuri), iar în adâncime, acompaniamentul să fie monodic (figurând melodic o serie de acorduri), ori să existe chiar mai multe monodii (în polifonie) la suprafață și un sunet ținut (pedală) sau figură repetată (ostinato
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
fac sălașe, Guzgani, șopîrle, șerpi își fac sălașe, Iar șerpi și cu șopîrle trec de-a-notul, Și alte-asemeni sacre lighioi, Răsfripte fie-aceste limbi pizmașe! Să fie fripte-aceste limbi pizmașe! (Baladă - zisă a blestemelor) (Baladă a limbilor pizmașe) Mare iubitor de omofonii și polisemantisme, traducătorul uzează de ele cu prisos. Versul ,în Pariisoți, la nuntă-n sindrofie" se poate citi în trei interpretări: ,1) Parii soți - cele două grinzi (una - verticală, cealaltă - orizontală) ale spînzurătorii. 2) în Paris, ^oți - în orașul Paris
"Deocheatele" lui François Villon by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/10932_a_12257]
-
cade atît pe ,joc", cît, mai ales, pe această ,proprie civilizație". Tehnica (joculară) a fost remarcată cu asupra de măsură, versurile lui Șerban Foarță fiind, practic, exemplificări obligatorii în dicționarele de figuri de stil la rubricile despre gama eufoniilor, aliterație, omofonie și tautofonie. (Mai puțin participativ decît Brumaru, Foarță este, mai degrabă, un contemplativ și un elegiac mai prețios. Tautofonia, acel perpetuum mobile sonor cînd aerul dintre cuvinte devine el însuși sunet, este un trop pasiv.) De unde, însă, inegalabila vervă asociativă
Ceci n'est pas une poésie! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11316_a_12641]