31 matches
-
lingvistica occidentală, conceptul de "stil funcțional" poate contribui în mare măsură la reabilitarea stilisticii ca ramură lingvistică, delimitată de poetică, hermeneutică, textologie etc., așa cum au văzut-o întemeietorii ei. Pornind de la această premisă și preluînd cele două trăsături ale limbii, omogeneitatea și varietatea, remarcate de Eugen C o ș e r i u160, se poate aprecia că stilurile funcționale reprezintă unitățile sinfasice prin care se manifestă limba sub aspectul ei de limbă de cultură. Ca să se poată însă institui în entități
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
intră în tradiția limbii respective. Aceste trăsături, precum și altele, care alcătuiesc tradiția, asigură o anumită stabilitate și în cazul epocilor-salt, permițînd astfel funcționarea limbii, și mențin o anumită orientare direcțiilor de evoluție în toate momentele existenței unui grup uman, conservîndu-i omogeneitatea relativă chiar atunci cînd, părăsindu-și treptat limba, adoptă un alt mijloc de comunicare. Se poate așadar afirma că, înainte de a produce modificarea unei limbi (cum a fost cazul latinei la popoarele romanizate), baza de articulație este o predispoziție articulatorie
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
această limbă istorică nu este un sistem omogen, ci o sumă de sisteme care coincid în mare parte, dar prezintă și unele deosebiri între ele. De aceea, crede Coșeriu, limbile au două dimensiuni, care sînt și două universalii ale limbajului: omogeneitatea și varietatea. Deși se raportează mereu la omogeneitate, vorbitorul face apel mereu la varietate, care este sursa creativității, mijlocul prin care limba devine activitate creatoare. Competența idiomatică este tocmai această aptitudine a vorbitorului de a utiliza limba în conformitate cu restricțiile omogeneității
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ci o sumă de sisteme care coincid în mare parte, dar prezintă și unele deosebiri între ele. De aceea, crede Coșeriu, limbile au două dimensiuni, care sînt și două universalii ale limbajului: omogeneitatea și varietatea. Deși se raportează mereu la omogeneitate, vorbitorul face apel mereu la varietate, care este sursa creativității, mijlocul prin care limba devine activitate creatoare. Competența idiomatică este tocmai această aptitudine a vorbitorului de a utiliza limba în conformitate cu restricțiile omogeneității, care nu-i permit ieșirea din cadrele unei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
omogeneitatea și varietatea. Deși se raportează mereu la omogeneitate, vorbitorul face apel mereu la varietate, care este sursa creativității, mijlocul prin care limba devine activitate creatoare. Competența idiomatică este tocmai această aptitudine a vorbitorului de a utiliza limba în conformitate cu restricțiile omogeneității, care nu-i permit ieșirea din cadrele unei limbi istorice, și cu libertățile varietății, care-i permit să structureze mereu situații noi în limbă. Vorbirea se realizează în mod concret după anumite norme ce se constituie în modele și tradiții
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
la clasele I IV, mulți din ei începând numai de la clasa a II-a. Este însă cu totul neglijată vârsta preșcolară care alimentează patologia încărcată a elevilor handicapați cu afecțiuni morfo-funcționale și antecedente patologice care implică retardul școlar, care tulbură „omogeneitatea potențialului intelectual al claselor de copii și generează fenomenul de dezadaptare școlară prin repetenție, corijențe, fugă, vagabondaj, delicvență juvenilă etc. (vezi C. Păunescu op. citată pag. 74). Nu mai există nici o îndoială că toate acestea își au izvorul în vârsta
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]