2,025 matches
-
ale cărții, este aceea că absurdul modern al subiectivității transcendentale, revoltată, în mod sisific, ca la Camus, în fața lumii incomprehensibile, va fi tot mai mult înlocuit la Ionesco prin coliziunea postmodernă, de tip parodic, a tragicului cu comicul, cu fantasticul oniric, cu miraculosul suprarealist, melodramaticul, goticul și sublimul postmodern". Oare are dreptate autoarea noastră? Henri Gouhier, citat de d-sa, asociază, în volumul Le théâtre et l^existence (1991), conceptul de absurditate nu cu iraționalul care ar implica lipsa explicației, ci
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
dihotomie" între noțiunea de literatură, "falsă din punctul de vedere al statutului ontologic, fiindcă e bazată pe cuvîntul devitalizat, pe suplimente sau referințe diferențiale, în sensul lui Derrida", și cea de ficțiune, "adevărată, căci bazată pe «viața» imaginarului de tip oniric, cu reflexe arhetipale". Consecință revelatoare: textul e perceput ca "ființă autonomă", vie. Semantica se ontologizează, reintră în circuitul vital. Astfel atitudinea cititorului-interpret în fața textului e una de perplexitate, de uimire: În locul privirii critice iscoditoare, al agresiunii cognitive (...), uimirea hermeneutică este
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
ideii e mult mai vechi: îl reprezintă concepția aristotelică. În temeiul său, Ionesco cultivă calitatea de "adevăr" a imaginii literare, care-și întemeiază ontologia proprie, paralelă cu cea a lumii reale. Chiar atunci cînd se înscrie în planul fantasticului, al oniricului, lumea posibilă instituită de ficțiune nu e una falsă: "Artistul ar trebui să fie, după Ionesco, îndeajuns de obiectiv sau, în orice caz, adevărat în subiectivitatea lui, iar opera, la rîndul ei, să se impună ca un organism viu, ca
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
mai de preț de altădată a Sidei, adusă în tinerețe din călătoria făcută în nord. Dar și pe aceasta i-o va răpi marinarul bătrân cu pipă, omul hain din vis, "cu privirea lui vagă, rece, rea". Ciudatul, implacabilul executor oniric, pare a-i transmite și un mesaj, în ceasul ultim, bătrânului deposedat de toate bunurile pământești, iar acum și de tăinuita blană de focă în zadar tăinuită, un mesaj care ar suna astfel: nimic nu vom lua cu noi dincolo
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
să mă cheme des la el acasă, rămânând absolut singuri, amândoi, spunându-mi unele lucruri pentru care oricine ar fi fost închis pe loc. (E drept că dădea mai tare radioul). La M.R.P. veneau și niște tineri poeți, prozatori, grupul Oniricilor. Miron le asculta producțiile, pe urmă îi punea să urce în merii livezii, să-i curețe de omizi. Odată, privindu-i de jos cum ședeau cocoțați, îmi arătase un tânăr vorbăreț, care avea să ajungă la Paris, - zicându-mi încet
Culegătorii de omizi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15223_a_16548]
-
interioare, cu adormita în brațe, spre bibliotecă. Deodată se regăsește singur, cu paharul în mână și cu aspirația lui spre ea. Este vorba de o falsă trezire (dacă poate exista ceva fals și ceva adevărat în aceste imagini de tip oniric!). Conștient de asta, Eul liric se scindează în două; el întârzie cât poate de mult înainte de a se apropia de fereastră: „de teamă că ne-am vedea, lunecător și cu ea-n brațe/ trecând prin cercuri de ninsoare tot mai
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
De aceea, și foșnetul frunzișului de sub pași îți răsună familiar. Dacă rămîi nemișcat două-trei minute, zeci de gîze iau, copilăroase, act de prezența ta. Curtezani înaripați își revarsă nevăzuți trilurile. Închizînd ochii, obții un crîmpei dintr-o demult încercată senzație onirică de paradis. Nu faci însă zece pași în buget, că te și trezești stropit de jeturile puturoase ale „muzicii preferate” de un clan familial instalat temeinic alături de automobilul cu radioul dat la maximum... Mai ai cîteva zile de vacanță, ai
Dreptul de a asculta greierii by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/13522_a_14847]
-
este poate tocmai un simptom al acestei dificultăți de a-i da adevăratul loc imaginației artistice, fiindcă multe producții artistice sînt foarte conceptuale astăzi, ele se sprijină pe programe teoretice, necesită comentarii filozofice sau speculative și arată bine secătuirea imaginației onirice sau poetice. Într-un cuvînt, prea multe imagini ucid imaginația. M. C. - Sînteți în relații cu mai mulți cercetători și mai multe centre ale imaginarului din România (Craiova, Cluj, București). Cum vedeți acest interes, de fapt, destul de recent pentru teoretizarea
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]
-
transformare, el a fost un veritabil barometru ce capta “aerul timpului”, îmbrățișînd sau precedînd toate curentele artistice de pînă la 1950. Unui Cocteau proustian i-a urmat un Cocteau avangardist, apoi unul neoclasic, fără a-l mai socoti pe cel oniric și feeric. Inovatorul în planul creației a fost dublat de un personaj proteiform, un auto-ficționar ce își creea propria mitologie: a fost voluntar în 1916, Pygmalion-ul lui Raymond Radiguet a cărui moarte prematură l-a împins către stupefiante și spiritism
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13602_a_14927]
-
zone literare eterogene: "În fine, fără a se pune în mod real problema influențelor, cum arată această nouă istorie literară și care sînt precursorii postmodernismului ( optzecist)? Călătorind înapoi, privind din prezent spre trecut cu tandrețe, optzeciștii întîlnesc înainte de toate experimentele oniricilor de la sfîrșitul anilor ^60 ale lui Leonid Dimov, Virgil Mazilescu și Emil Brumaru, atît de diferite între ele și experiența poetică a lui Mircea Ivănescu, la care se adaugă inovațiile în proză ale membrilor Școlii de la Târgoviște ( Mircea Horia Simionescu
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
gazdă a Campionatului Mondial a fost tot Germania, poetul Leonid Dimov și prozatoarea Dana Dumitriu au repurtat asupra colegilor de la România literară o victorie strivitoare: la "pariurile" organizate în redacție, la care specialiștii au pierdut încă din optimi sau sferturi, oniricul Dimov și viitoarea autoare a romanului istoric Prințul Ghica, la drept vorbind afoni într-ale fotbalului, au fost cel mai aproape de pronosticul corect. Atunci finala s-a jucat între Germania și Olanda, iar Germania a învins. Situația s-a repetat
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10465_a_11790]
-
universului lor de semne precum De Chirico, Magritte, Dali. Dacă te lași cu totul furat de universul metaforelor regizoral-scenografice ale lui Robert Wilson, este imposibil să nu te înfiorezi de frigul existențial ce coboară din aceste tablouri metafizice, cu orizonturi onirice, din tensiunea halucinanta a galopului de imagini bântuite de spectrul maliției. Simplificând la extrem formele, ca în Minimal art, Robert Wilson pare urmărit de mărturisirea lui Yves Klein conform căruia acesta fusese străfulgerat, din 1947, de ideea de a umple
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
a fost vorba de-un purice strivit de un șoricel. Și din chestia asta se face un capăt de lume!“ Totul, repetăm, în atmosferă de cabaret - saxofon, jazz, dixilen..., supapa la prohibiția din acei ani și la ispita unei lumi onirice, dominate de LSD. Aici, trimiterea dramaturgului și a celui mai mare regizor american - după cum îl aprecia Eugen Ionescu pe Robert Wilson încă din 1971, pe când acesta avea doar vârstă de 30 de ani! - trimiterea este, nu ne îndoim, la faptul
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
folosind expresii tari pe adresa acelei dizgrațioase, obstinate petreceri colective în care risipa și ostentația își dau mâna cu grotescul și luxuria. Mircea Zaciu oferă adevărate gravuri, "insectizând" comportamente și măști transformiste, ceea ce nu exclude momentele de reverie și reprezentare onirică a acelui "paese innocente ungarettian al locurilor și miturilor copilăriei(...) întoarcere deopotrivă arheologică și sentimentală în memoria spațiului cultural autohton". Prozatorul satiric, neîndurător și lapidar, se dovedește a fi în contrapartidă un paseist al reîntoarcerii cfr. celebrului declic proustian. Momente
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
p., coperta Călin Cocora, ilustrații de Mircia Dumitrescu. Credem că nimeni nu poate trece indiferent pe lângă poetul în cauză, inclusiv datorită aspectului său monahal, falnic și smerit totodată, energic prin jubilația sa creativă și totuși desprins de pământ asemeni personajelor onirice ale lui Milorad Pavic, să zicem. Poezia sa excelează prin intensitatea dicțiunii specifice spațiului mitteleuropean, printr-un fel de "sintaxă a strigătului", semn de alteritate și complementaritate. Autoportretul din poezia Cu timpul este edificator în acest sens: "V-ați obișnuit
De la Adam citire by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8070_a_9395]
-
ar însemna să cooptăm pentru prima etapă încă două volume (alte poeme și poem, ambele din 1973) și participarea semnificativă la volumul amintiri, alături de Leonid Dimov și Florin Pucă. Principala diferență, ținând de calitatea discursului poetic, ar fi între insertul oniric și „jocularitățile” mai pregnante în prima perioadă ivănesciană (până în 1973, inclusiv) și epicul cotidian mai amplu, adică romanesc, mai nostalgic, dar predispus la o „descriere uscată”, după cum își declară intențiile un poem din volumul care, după părerea mea, deschide cea
Un maestru al prozaicului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13164_a_14489]
-
sala de teatru) și grațioase recomandări adresate cititorului (de evitat filmele dublate, de preferat cele subtitrate). Deși respinge pretenția de exhaustivitate, Genette nu uită nici situațiile mai rare, speciale de metalepsă, prilejuite de nebunie, delir, vis, coșmar, fantasmă, reverie, viziune onirică, fie ele înglobate într-o creație artistică sau nu. Știm din volumele anterioare că noțiunea de „efect”, aflată în vecinătatea și consecuția figurii îi este dragă lui Genette, care a imaginat, rînd pe rînd, „efectul Jupien”, „efectul Ménard”, „efectul Berma
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
miză e la început blocajul creativ, apoi identitatea. Spun ambii pentru că de data asta Mastroianni e Guido, un regizor care încearcă să-și recupereze inspirația. Ceea ce nu e ușor când ești prins între carnal și spiritual, între realitatea pragmatică și oniricul care domină imaginația acestui regizor și, nu în ultimul rând, între artistic și vandabil. Degringolada carnavalescă e de data aceasta ilustrată printr-o paradă în care cohorta de personaje e condusă de clovni, Fellini folosind adeseori combinația dintre elemente fantastice
De cumpărat o dată și de vizionat de două by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12034_a_13359]
-
poate răspunde unor întrebări pe care comoditățile noastre de gândire le lasă în suspensie. Este "nebuloasa" la care se referă romancierul, nestrăină, desigur, de acel mitic pământ virgin ori de tabula rasa visată de dadaiști, repopulată de fantasme prin intervenție onirică suprarealistă. Oricum, realitatea dată, lipsită de consistență și de sens (despre "puțina realitate" vorbise și Breton) cheamă reversul relativ compensator al irealității ca teritoriu al imaginației și gândirii libere, nonconformiste, revoltate, ce propune o relativă ordine subiectivă în "harababura" din
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
și stupefacție. - Pieptenii care nu piaptănă pe nimeni. - Cataloagele marilor magazine"... Am spicuit absolut la întâmplare doar un mic număr de exemple ilustrative pentru acest univers de bazar obiectual și intelectual, în care secvențe de realitate se amestecă cu momente onirice, viul întâlnește inanimatul și mecanicul, un cuvânt poate căpăta consistență de personaj, textele își împrumută reciproc înțelesuri și reverberații sonore etc. În cele din urmă, se impune conștiința extremei precarități a tuturor lucrurilor, sentimentul că omul trăiește într-o lume
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
asta pe când mă aflam sub vraja hipnotică a acestui spectacol ale cărui secvențe se succedau după logica proprie visului. La capătul fiecăreia, un soi de pleoapă sau, dacă vreți, de diafragmă, se închidea pregătind trecerea la următoarea, într-o mișcare onirică ale cărei efecte le resimțeam vertiginos. Mișcare ce te poartă pe căi neștiute, instituie relații bizare și schimbă deseori tonalitatea. Secvențele spectacolului erau una mai melancolică, alta mai puțin melancolică, una mai luminoasă, alta mai întunecată. Ritmul lent, lungit, ritm
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
însoțite uneori, din păcate, de prezența prea agresivă a sunetului. Viselor tăcute ale lui Wilson, el le opune visele lui zgomotoase. Dincolo însă de orice deosebire, cei doi artiști aparțin aceleiași familii. Nu ne rămâne decât să sperăm că activitatea onirică își va păstra la Zholdak spontaneitatea care la Wilson s-a pierdut. Zholdak adoptă logica asociativă a suprarealiștilor și, din momentul în care admitem această absență a oricărei îngrădiri, spectacolele lui ne apar ca niște opere în mișcare, roade ale
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
libertate. "Creez ca și cum abia m-aș fi născut. Nu țin seama de ceea ce a fost desemnat până acum ca fiind teatru." El nu vrea să apeleze la energiile fizice, la zbuciumul corporal, ci revelează, în mod nemijlocit, apariții și cristalizări onirice; fuge de profunzime și cultivă suprafața pe care, ca pe o pânză uriașă, se desfășoară un univers de forme, autonom și indiferent la oricare altă logică în afara celei proprii lui. Atitudine de plastician. Ceea ce la Wilson se organizează în jurul siluetei
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
sovietică. Zholdak nu poate uita cumplitul martiriu. S-ar părea că astăzi regizorul șovăie între cele două căi. Pe care dintre ele o va urma? Totul ne lasă să credem că, o dată cu trecerea timpului, traumatismul istoric va ceda locul libertății onirice. Zholdak procedează ca un artist deplin. El instaurează pe scenă "haosul" unui baroc în care regnurile uman și animal comunică, în care granițele sunt desființate, în care ceea ce contează e doar efervescența poetică. Creează ceva misterios, ceva ilizibil, ceva ce
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
evenimentelor paradoxale ori a postulatelor absurde în care se zbat lumile actuale. Compozitorii experimentaliști încearcă să afle acel punct al spiritului de sinteză de unde realul și imaginarul încetează a mai fi considerate categorii antinomice ori contradictorii. 7) Fie în variantă onirică, free-improvizatorică, suprarealistă sau sincretică, deviza avangardelor muzicale de astăzi este redescoperirea pe cale experimentală, empirică, subiectivă, a unor mecanisme și episoade originare, cu valoare arhetipală. Dar experimentul nu propune și nici nu prezervă instaurarea poncifului artistic. Compoziția muzicală trebuie judecată în funcție de
Experimentalismul tomnatic by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12633_a_13958]