424 matches
-
a venit la mine în atelier de câteva ori, a acceptat să pozeze și astfel am reușit să-i fac portretul, care astăzi aparține colecției muzeului. Mormântul familiei Boușcă sculptat de artist, reprezintă o femeie care ține în mână un opaiț. I-am oferit o bucată de marmură pentru monument. Boușcă lucra în tehnică moldoveneasca, inventată de el, apropiindu-se de țesătura covoarelor. Tatăl său a avut un atelier de țesătorie. Pentru mama sa a avut un adevărat cult și i-
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3094]
-
19/2011 2:20 PM Page 21 19 1994 Iași, Muzeul de Artă Salonul de toamnă - pictură, grafică, sculptură, arta decorativă 1995 Palatul Culturii, Muzeul de Artă Artă ieșeana contemporană - grafică, sculptură Expune lucrări în teracota: Germinație, Dans, Ecoul, Primăvara, Opaiț, Scoică 1998 Iași, Muzeul de Artă Salonul ART ’IS 1999 Participa la Concursul Național de pictură, grafică, sculptură, arta decorativă, N.N.Tonitza la Bârlad, unde i s-a acordat Premiul Constantin Popovici. Iași, Palatul Culturii, Sala Voievozilor Expoziția - Colecția de
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3094]
-
durabilitate prin ardere. și arta focului, ceramică, se interferează plastic și expresiv în nenumăratele sale compoziții. Amintim din această categorie titluri că: „Citadela” realizată în teracota, „Pescărita” - teracota patinata care se află într-o colecție privată -, „Primăvară”, „Ecou”, „Dans spaniol”, „Opaiț” sau „Dans” sunt de asemenea realizate în teracota. În general, aceste lucrări sunt sugestive reprezentări ale unor siluete feminine în atitudini și posturi mișcate. Remarcam în cazul lor apetitul artistei pentru stilizare și preocuparea pentru atingerea unui palier al abstractizării
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3094]
-
26 LUCRETIA DUMITRAȘCU FILIOREANU:LUCRERTIA DUMITRAȘCU FILIOREANU 2/19/2011 2:20 PM Page 29 27 Germinație I teracota 50x35x20 cm col. Muzeul de Artă LUCRETIA DUMITRAȘCU FILIOREANU:LUCRERTIA DUMITRAȘCU FILIOREANU 2/19/2011 2:20 PM Page 30 28 Opaiț tearacotă 35x41x31cm col. Muzeul de Artă LUCRETIA DUMITRAȘCU FILIOREANU:LUCRERTIA DUMITRAȘCU FILIOREANU 2/19/2011 2:20 PM Page 31 29 Primăvară teracota patinata 35x22x22cm LUCRETIA DUMITRAȘCU FILIOREANU:LUCRERTIA DUMITRAȘCU FILIOREANU 2/19/2011 2:20 PM Page 32 30
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3094]
-
neclintiți stau aștrii, iar caravana-n pripă Pornește spre tărâmul eternului Nimic. Khayyam, cel care poseda o erudiție universală, afirmă că taina universului rămâne de nepătruns. Învăț în zeci de tomuri savanții ne-au tot dat. În mână c-un opaiț scrutând pământul mut. Mai mult decât feștila nici unul n-a văzut Și-n bezna cea eternă din nou au înnoptat. "Toată știința noastră cuvinte fără sens". Nici o logică, nici o filozofie nu a pătruns misterul. "Căci neputință-i totul ce-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai acum o mie de ani". Scriitorul încearcă să zâmbească, însă, în același timp, el dă glas unei meditații grave asupra războiului: "...dincoace, lângă front, întorși cu mii de ani îndărăt, trăiau sub pământ ca troglodiții peșterilor străbune, ardeau noaptea opaiț și se hrăneau numai cu carne de capră, așteptând ca omenirea să descopere agricultura; iar puțin mai jos, spre animalitate, alți semeni de-ai noștri se pândeau în clipa asta unii pe alții din întunericul unei vizuini hidoase, gata să
G. Topîrceanu, memorialist by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8790_a_10115]
-
dormea somn adânc. Mai târziu a aflat că bunicul său a fost îngropat cu portretul Sfântului pe piept. Doi bătrâni fericiți, zâmbind a neascundere veșnică!) Timpul a trecut. Dumnezeu nu mai era tataia cu chipul afumat de uleiul rânced al opaițului; ca un bunic atent, priveghea rodirea. Cuvintele lui, primele semne de primăvară. Ochiul treaz al oglinzii de sub streașina casei nu adormea niciodată. Când strecura mâna în buzunarul pufoaicei, în cuibarul găinii, în mormanul de sticle spălate (un leu bucata la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Generozitatea unor etichete scrise pe ambele părți? Șotronul meu mă încape cu tot cu visare. Copilule, nu fac minuni, vreau doar să-ți deschid ochii, să privești dincolo de sticlă. Tu nu ești ca ei. Uite-i, sunt goi, inconștientul clipocește ca un opaiț în capetele lor seci. Dumnezeu, sau dracu știe cine, a apăsat butonul și memoria li s-a voalat ca o fotografie necoaptă. Au câteva căcaturi în sertărașe și le repetă de când am venit rezident. Vezi acela, este profesor de istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a rămas stingher: tată-său a uitat-o pe mamă-sa deasupra mormântului cu pântecele desfăcut, acolo s-a născut cel de-al patrulea copil și tot acolo l-a lăsat. Petru avea 6 ani când, pe sobă, la lumina opaițului, seară de seară, cu mămuța repeta Tatăl nostru. Nu înțeleg, bunico, cum putem spune amândoi aceeași rugăciune către același tată? Este tatăl tău sau tatăl meu, al cui este? Toată biserica repetă la fel. De ce al nostru? Adică el se împarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe lângă fântână, pe sub șopronul cu lemne, în chilii. Vezi, spune, părinte, ne-am bătut gura degeaba? Este aproape trei și licuriciul încă mai linge foile, mama lui de ciudat, îl pun eu cu botul pe labe. În chilie, la lumina opaițului, Petru citea din învățăturile Sfântului Chiril al Alexandriei. 59. Dumineca Tomii. Domnul contabiliza necredințele. Golgota, precum o pușcărie pustie își lingea rănile, trecuseră 7 zile de la evadarea supremă. Hăitașii adulmecau urmele, sângele Mântuitorului însemna tocul ferestrelor; complicitatea înălțării, după fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
într-o ureche înfundată! Dumnezeu insuficiența omului singur, absolutul personal raportat mereu la impersonalitatea sfinților. În mânăstirea Fântânele, un Dumnezeu mic, uscățiv, pleșuv, ochi întunecați, barbă rară, frunte ridată, lăudat zi și noapte pe Sfânta Sfinților. Alți Dumnezei, la lumina opaițului, intermediau iluzii. Pe malul lacului, în livadă, Iuda împărțea lepădările. La ora două, înainte de duminica Tomii, dormea și crucea de pe catedrală. Plopii, ca niște străjeri leneși, moțăiau în propriile armuri. Straturile de flori din jurul fântânii roșeau privind stelele în ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
scrie acatiste și pleacă. Țipă ca din gură de șarpe înstrăinarea la mine, o abandonez la ușa bisericii numele meu în bilețele împăturite, cunosc înstrăinarea după cum înclină scrisul. Mă pândește de sub fereastră înstrăinarea, soarele îi umple buzunarele; dincoace de zid, opaițul picură umbre pe dușumele. Despre care timp vorbești? Mereu am împărțit pe din două așteptările! 18, 32, 64... aici, acolo, dincolo, simple dimensiuni față de care raportăm neputințele. Răscumpărarea identității prin pătimire, nici măcar în viețile sfinților. Dumnezeirea nu este o compensare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sau murmurul acela, sau ce-o fi fost curgea necontenit. Am început să ne uităm în jur nu vedeam de unde vine lumina și nici căldură nu știam de unde venea. Am trecut ușor în fața lui, să-l privim. Pe masă, un opaiț. Cu fruntea în mâini, bărbatul murmura cânta -, acum auzeam numele Lui Iisus repetat mereu și mereu. Într-un târziu, a părut că ne vede. "Încălziți-vă, săturați-vă", ne-a spus cum și unde, am fi întrebat noi dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fără să ne gândim prea mult la ea, înainte de culcare: "Tatăl Nostru"... Dar cum o spunea!... Fiecare cuvânt era rotund și proaspăt, ca și cum atunci îl auzeam prima oară... A spus o dată, încă o dată și încă o dată... Pe măsură ce rostea rugăciunea, lumina opaițului creștea în casă... Când a încetat și ne-a dat drumul la mâini, hainele noastre se uscaseră, ne trecuse foamea, era cald și bine... iar el ne privea surâzând... Ne-am uitat afară, trecuse și furtuna. Soarele asfințitului poleia grădina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
asta nu plecase. Nu avea cum. Ne-am legat să nu spunem nimănui ce văzusem acolo, în grădina și-n casa nebunului. Dar ne-am întors a doua zi. Grădina arăta la fel. Și în casă, la fel. Chiar și opaițul ardea. Bărbatul nu era însă nicăieri. Cine știe, poate, totuși , plecase. Fiindcă el, care nu avea cum să meargă, ajunsese de fapt cel mai departe : la Dumnezeu. Și de la inima noastră la inima Lui făcuse pod Iubirea. I se spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pi apucatilea! - a răspuns tata Toader. Iar Petrică a depănat firul mai departe: ― „Stingerea, Petrache băiete, că dacă o ținem tot așa o să ne Înecăm ca țiganul la mal - l-am auzit poruncind și prorocind pe Toader. Drept urmare, am stins opaițul și am adormit pe dată. A doua zi, la orele opt, a venit curierul trimis de tăticul nostru: „Domn’ sergent, m-a trimis domn’ căpitan cu ordin ca la ora douăsprezece să vă prezentați la dumnealui” - i s-a adresat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
apucă mâna dreaptă cu smerenie, ca să i-o sărute. Uite c-am venit la matale, ca să mă-nveți toate cântecele... Bine, glăsui deadul Vasile și, apucându-l de mână, îl duse în căsuța lui, într-o odaie luminată de un opaiț așezat într-o firidă din perete. Odaia semăna cu cele din orice casă țărănească veche, doar că pe pereți, de jur împrejur, printre icoane, scoarțe și ștergare, spânzurau la loc de cinste o sumedenie de găidulci, mai multe decât văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ucenic. Când visele erau mai plăcute, se simți zgâlțâit de umăr și se trezi. Scoală-te, nepoate!... Hai, c-a venit badea Petre ca să te ducă înapoi acasă!... El se frecă buimac la ochi și-l recunoscu, la lumina aceluiași opaiț, pe deadul Vasile, cu barba sa albă și lungă aplecată deasupră-i. Fără să-și ia seama, copilul dormise toată ziua și acum prin fereastra întunecată a odăii cu multe scripci se zărea iarăși luna, iar de undeva de afară, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
crâșma lui Mendel se află și ea pe aproape... Așa să tot muncești, 'coane Zimbru! Și încă repejor pentru a nu pierde perioada potrivită a însămânțărilor de toamnă... Chiar de mâine voi fi La Stejari ca să vorbesc cu-ai lui Opaiț să taie copacii cât mai sus, cam cu o jumătate de metru de la pământ... Dacă e nevoie îi și cinstesc, iar eu, din urmă, în două zile, am și scos cioata din rădăcină și am transportat-o acasă cu ajutorul cumnatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
și-a petrecut toată noaptea treaz, cu două pistoale Încărcate, cu spada și pumnalul lung la Îndemână. Totuși, nu se Întâmplase nimic; abia la crăpatul zorilor putuse să adoarmă liniștit. Așa l-am găsit când m-am Întors dimineața: cu opaițul sfârâind fără ulei, trântit Îmbrăcat pe pat, cu hainele boțite și cu armele alături, respirând tare și ritmic pe gura Întredeschisă, cu o expresie Încăpățânată și Încruntată. Căpitanul Alatriste era fatalist. Probabil că starea lui de vechi soldat - luptase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și În vremurile acelea totul era posibil. Ideea m-a tulburat rău. Dacă Îmi Încordam privirea, mi se năzărea că printr-o fereastră se Întrezărea ceva ca un abur de lumină, de parcă Înăuntru s-ar fi aflat cineva cu un opaiț aprins; Însă din poziția mea nu puteam fi sigur. Așa că m-am hotărât să mă apropii cu mare grijă, ca să mă conving. Eram cât pe ce s-o iau Într-acolo când, prin una din acele inspirații cărora uneori le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
toate traseele, dialogurile încă nepurtate, zarva iscată de clopotul ce anunță închiderea porților și ridicarea podului; știu cum vor arde focurile și cum se vor striga din oră în oră străjile, cum vor hămăi câinii și cum se vor stinge opaițele. Știu toate repetările, nimic nu s-a schimbat aici. Oamenii obișnuiți mă respectă, dar fac tot posibilul să mă evite. Îi stingheresc, poate. Maimarii cetății nu mă respectă, dar mă caută și încearcă să fie amabili. Grija lor - să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
a fost de mare folos. Ziua scriam numai cu dreapta; eram văzut de o mulțime de oameni; în chilia mea, seara, până picam de somn, doar cu stânga. Totdeauna aveam una din mâini odihnită. Și-apoi veneau recluziunile; așezat sub opaițul aprins zi și noapte, mă puteam, în sfârșit, folosi nestingherit de ambele brațe. Cred că uneori eram nițel fericit. Dar totul a trecut, am fost ambidextru. De aproape o lună, mâna dreaptă mi-a fost retezată. Pentru că - potrivit legilor cetății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
leitmotiv versul "nu e întâmplare că nu-s mort demult", în timp ce Saharele (balul, nunta, mormântul) se construiesc în jurul leitmotivului "viață de trăit ar mai fi fost": "viață de trăit ar mai fi fost dar s-a scurs ca seul din opaițe/ prin bordeiele prin care mort trupul umblă viu cărat în straițe/ de-o femeie care încă n-a găsit căutându-și mire pe potrivă/ și cosește viețile la rând seceriș de babă guralivă" (nunta). Ciclurile elementare ale iubirii adună în
Elegiile risipirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7087_a_8412]
-
insignă, ornamente diferite (spirală, frunză, buton, bobiță, firet, nasture, fluture, floricică, copcă, mărgea, plăcuță etc.), tacâmuri (lingură, linguriță, furculiță, cuțit, polonic), paletă, farfurie, sosieră, scrumieră, solniță, ouar, portșervețele, inel de șervet, capac, clește pentru zahăr, țigaret, portchei, clopoțel, cățuie, cauc, opaiț, mucarniță, suporturi diferite, steluță svezda, tavă simplă, vas de mir, disc, mărturie de botez, baptister, arătător (iad), menorah, cutie pentru mirodenii, pahar cu sau fără picior, suport pentru coroană, cupă, cană, strecurătoare, toc de scris, pană, vârf de lance, foarfecă
ORDIN nr. 150 din 24 martie 2022 () [Corola-llms4eu/Law/255695]