65 matches
-
branchiostegal ray" sau germana "Branchiostegalstrahlen") sunt niște baghete sau lame osoase sau cartilaginoase, care se găsesc la marginea inferioară a operculului la peștii actinopterigieni. Termenul "branhiosteg" derivă din greaca "branchia" = branhie + "stegē", "stegos" = acoperiș; placă de acoperire, adică acoperișul branhiei (operculul) Razele branhiostege se găsesc la marginea inferioară a operculului la peștii actinopterigieni (inclusiv și la cei teleosteeni). Aceste radii se leagă de arcul hioid, fapt care face ca această membrană branhială să se bucure de o mare mobilitate. Radiile branhiostege
Raze branhiostege () [Corola-website/Science/336864_a_338193]
-
lame osoase sau cartilaginoase, care se găsesc la marginea inferioară a operculului la peștii actinopterigieni. Termenul "branhiosteg" derivă din greaca "branchia" = branhie + "stegē", "stegos" = acoperiș; placă de acoperire, adică acoperișul branhiei (operculul) Razele branhiostege se găsesc la marginea inferioară a operculului la peștii actinopterigieni (inclusiv și la cei teleosteeni). Aceste radii se leagă de arcul hioid, fapt care face ca această membrană branhială să se bucure de o mare mobilitate. Radiile branhiostege au o formă variată, de obicei sunt turtite, înguste
Raze branhiostege () [Corola-website/Science/336864_a_338193]
-
apoi se îndreptate dinainte înapoi și se suprapun cu capetele lor inferioare. Razele branhiostege se află în grosimea membranei branhială (numită și membrană branhiostegală) pe care o susțin. Membrana branhială este o cută de piele ce tivește marginea inferioară a operculului, situată în continuarea pielii care acoperă operculul. Membrana branhială și razele branhiostege formează aparatul branhiosteg care este o continuare a operculului pe partea ventrală și participă cu el în actul respirației. Mecanismul respirației la pești constă din mai multe faze
Raze branhiostege () [Corola-website/Science/336864_a_338193]
-
suprapun cu capetele lor inferioare. Razele branhiostege se află în grosimea membranei branhială (numită și membrană branhiostegală) pe care o susțin. Membrana branhială este o cută de piele ce tivește marginea inferioară a operculului, situată în continuarea pielii care acoperă operculul. Membrana branhială și razele branhiostege formează aparatul branhiosteg care este o continuare a operculului pe partea ventrală și participă cu el în actul respirației. Mecanismul respirației la pești constă din mai multe faze consecutive: peștele inspiră apa prin gură, pereții
Raze branhiostege () [Corola-website/Science/336864_a_338193]
-
și membrană branhiostegală) pe care o susțin. Membrana branhială este o cută de piele ce tivește marginea inferioară a operculului, situată în continuarea pielii care acoperă operculul. Membrana branhială și razele branhiostege formează aparatul branhiosteg care este o continuare a operculului pe partea ventrală și participă cu el în actul respirației. Mecanismul respirației la pești constă din mai multe faze consecutive: peștele inspiră apa prin gură, pereții cavității bucale și branhiale se bombează, iar membrana branhiostegală, care tivește operculul, se alipește
Raze branhiostege () [Corola-website/Science/336864_a_338193]
-
continuare a operculului pe partea ventrală și participă cu el în actul respirației. Mecanismul respirației la pești constă din mai multe faze consecutive: peștele inspiră apa prin gură, pereții cavității bucale și branhiale se bombează, iar membrana branhiostegală, care tivește operculul, se alipește de corp, jucând deci rolul unei supape de închidere. Numărul radiilor branhiostege constituie un caracter taxonomic pentru pești și este foarte variabil, până la 50 la actinopterigieni (absente la crosopterigieni), dar constant în cadrul speciei și chiar a unităților taxonomice
Raze branhiostege () [Corola-website/Science/336864_a_338193]
-
capului, se dezvoltă câteva oase de membrană. La sarcopterigieni (axonopterigieni) acestea se numesc plăci gulare. La actinopterigieni, plăcile gulare laterale se transformă în numeroase lame osoase înguste și lungi, numite raze branhiostege, îndreptate dinainte înapoi și cuprinse între cele două opercule.
Raze branhiostege () [Corola-website/Science/336864_a_338193]
-
picioare. Și-n plus, intestinul posedă proprietăți excretoare. Organele excretorii sunt tuburile lui Malpighi, pricipalul metabolit eliminat este guanina. Împerecherea are loc fără acuplare, cu ajutorul spermatoforului, pe care masculul îl lasă pe substrat, iar femela mai apoi îl introduce în operculul genital, în acest timp masculul se încleștează cu pedipalpii cu femela scuturând-o, facând ca sperma să nimerească în receptor. Ouăle fecundate se păstreză într-o cameră specială, unde sunt purtate și larvele. Dezvoltarea se realizează prin metamarfoză. Larvele năpârlesc
Pseudoscorpion () [Corola-website/Science/305589_a_306918]
-
ambele fălci și palat cu dinți canini puternici, lungi, ascuțiți și tăioși. Pe partea anterioară a fălcii superioare și uneori pe partea anterioară a fălcii inferioare dinții sunt asemănători cu colții. O singură nară pe fiecare parte laterală a botului. Operculul fragmentat. O singură înotătoare dorsală joasă și foarte lungă, care începe din spatele ochiului și se întinde pe aproape întreaga lungime a corpului; partea sa anterioară spinoasă (cu spini) este foarte scurtă și se continuă cu partea posterioară moale (cu raze
Trihiuride () [Corola-website/Science/330883_a_332212]
-
traheal. Lateral corpul este traversat de două trahei principale care se ramifică spre toate organele. Traheile se deschid la baza coxelor celei de a doua perechi de picioare și în segmentele II și III ale opistosomei. Orficiile sunt acoperite cu opercule. Aparatul digestiv. Hrana este prinsă și fărâmițată cu ajutorul chelicerelor și lichefiată cu sucurile excretate de glandele salivare. Apoi, lichidul intern se aspiră cu ajutorul esofagului musculos. Tubul digestiv continuă cu un stomac, intestin mediu și posterior, și orificiul anal. Intestinul mediu
Solifugae () [Corola-website/Science/318520_a_319849]
-
sunt irizante și strălucesc în violet sau roșu. Peste tot corpul și pe cap se observă numeroase pete negre, mici, neregulate. Lateral de a lungul corpului se află o dungă (mai rar 2-6 dungi) longitudinală, albă-gălbuie, care se extinde din spatele operculelor spre pedunculul caudal. Înotătoarea dorsală și caudală sunt traversate, la bazele lor, de o dungă mai închisă, formată din pete alungite. Țigănușul este un pește mic, cu o lungime obișnuită de 5-9 cm, maximum 11,5 cm (la femele s-
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
Trăind în ape sărace în oxigen, țigănușul își completează respirația înghițind din când în când aer din atmosferă, pe care-l trece în vezica înotătoare, puternic vascularizată și foarte mare, ocupând aproape întreaga cavitate generală; apoi, aerul este eliminat pe sub opercul. Vezica înotătoare este acoperită de un epiteliu respirator plin de capilare care asigură respirație accesorie cu aer. Sistemului circulator sanguin al țigănușului este caracteristic deoarece sângele curge din vezica înotătoare direct în sinusul venos și nu în vena portă ca
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
sub jumătatea înotătoarei dorsalei. Linia laterală numără 73-80 de solzi. Coloritul corpului este extrem de viu: spatele este albastru-verzui; pe flancuri, mai aproape de spate, se găsește o dungă largă, portocalie, uneori în zig-zag. Flancurile sunt argintii, cu dungi longitudinale violete. Pe opercul se află o pată albastră; la baza pectoralei - una neagră, iar pe dorsală, între razele anterioare 2-5, se observă o pată violetă sau neagră. Se hrănesc cu diferite nevertebrate: gasteropode mici, arici de mare (echinide), viermi, crustacee. Depun icre pelagice
Pește păun () [Corola-website/Science/330714_a_332043]
-
pești este acoperit cu solzi cicloizi sau slab ctenoizi, cu excepția fălcilor și a bazei cozii. Capul este adesea mare. Botul și regiunea suborbitală fără solzi, obrajii solzoși, preoperculul cu sau fără solzi și fără spini sau striuri pe marginea posterioara, operculul solzos fără spini (zimți). Ochii sunt destul de mari, laterali. Gura este mică, terminală, orizontală sau înclinată, ușor protractilă. Falca superioară nu depășește niciodată nivelul centrului ochiului. Maxilarul acoperit de extremitatea posterioară al premaxilarului și ascuns de către suborbital atunci când gura este
Sparide () [Corola-website/Science/330700_a_332029]
-
După segmentația corpului și dezvoltarea membrelor, gigantostraceele reprezintă cele mai vechi chelicerate. Corpul lor era foarte aplatisat. Gigantostraceele erau animale acvatice cu prosoma fuzionată și opistosoma din 12 segmente. Opistosoma conține 7 segmente preabdominale și 5 postabdominale. Pe preabdomen sunt - operculele genitale (pe primul segment) și 4 membre cu lamele branhiale. Dorsal, pe cefalotorace, erau așezați ochii simpli mediani și ochii laterali compuși. Chelicerile poartă clește mici. La unile specii pedipalpii și prima pereche de picioare erau apucătoare. La un șir
Eurypterida () [Corola-website/Science/318107_a_319436]
-
mai mult pronunțată cu cât lobul frontal este mai dezvoltat. Șanțul central începe în sus, pe marginea fisurii longitudinale a creierului, unde el crestează lejer fața internă a emisferei, apoi se îndreaptă în jos și înainte, și se termină pe opercul, la o distanță mai mult sau mai puțin apropiată de șanțul lateral. El are o lungime de 8-10 cm. Extremitatea sa superioară este separată de extremitatea anterioară a lobului frontal de o distanță medie de 111 milimetri (cu variații de
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
inferioară a șanțului central, limitată de un pliu de tranziție fronto-parietal inferior, se termină deasupra ramurii posterioare a șanțului lateral, la circa 3 cm posterior de ramura ascendentă sau verticală a șanțului lateral. Pliul de tranziție fronto-parietal inferior numit și operculul rolandic sau operculul frontoparietal ("Operculum frontoparietale"), este, uneori, situat profund în șanțul lateral. La un examen superficial, șanțul central pare că comunică direct cu șanțul lateral, însă este de ajuns de a ridica operculul, pentru a se asigura de constanța
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
central, limitată de un pliu de tranziție fronto-parietal inferior, se termină deasupra ramurii posterioare a șanțului lateral, la circa 3 cm posterior de ramura ascendentă sau verticală a șanțului lateral. Pliul de tranziție fronto-parietal inferior numit și operculul rolandic sau operculul frontoparietal ("Operculum frontoparietale"), este, uneori, situat profund în șanțul lateral. La un examen superficial, șanțul central pare că comunică direct cu șanțul lateral, însă este de ajuns de a ridica operculul, pentru a se asigura de constanța pliului de tranziție
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
de tranziție fronto-parietal inferior numit și operculul rolandic sau operculul frontoparietal ("Operculum frontoparietale"), este, uneori, situat profund în șanțul lateral. La un examen superficial, șanțul central pare că comunică direct cu șanțul lateral, însă este de ajuns de a ridica operculul, pentru a se asigura de constanța pliului de tranziție fronto-parietal inferior. Fundul șanțului central este neted numai la făt și la unele persoane retardate; aceasta este de multe ori întrerupt de contraforturi care se întind între peretele (buza) anterior și
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
două înotătoare dorsale. Înotătoarea dorsală constă din două regiuni: una țepoasă și alta formată din raze moi. Înotătoarea anală cu 1-2 spini. Înotătoarele ventrale cu poziție toracică au câte 1-2 spini și câte 5 raze articulate ramificate. Înotătoarea caudală excavată. Operculele au pe marginea lor posterioară dinți sau spini. Orificiul opercular este mare. Au 4 branhii și 6-8 raze branhiostegale. Linia laterală, de cele mai multe ori, prezentă și bine dezvoltată, se continuă până pe coadă. Mustățile lipsesc. Fălcile, vomerul și palatinele sunt prevăzute
Percide () [Corola-website/Science/330691_a_332020]
-
care mărește suprafața sa de absorbție, iar la începutul intestinului se găsesc numeroase apendice pilorice. Spiraculul (orificiul respirator extern) nu se păstrează la animalul adult, iar pseudobranhia (branhia falsă) sa care primește sânge oxigenat, este deplasată pe fața internă a operculului. Tot aici este deplasată și hemibranhia corespunzătoare arcului hioidian, care primește sânge venos. Cele două branhii se numesc branhii operculare. Vezica înotătoare are forma unui sac lung, și conducta sa se deschide pe fața dorsală a esofagului. Pereții săi sunt
Lepisosteiforme () [Corola-website/Science/333788_a_335117]
-
pedunculului caudal. Spatele este albastru-verzui sau cenușiu; flancurile și abdomenul sunt argintii. Au numeroase pete pe jumătatea superioară a corpului care sunt negre, rotunde, dar mai ales colțurate (dreptunghiulare) sau în formă de X; aceste pete se găsesc și pe opercul și pe înotătoarea dorsală, unde stau în serii regulate, între radiile aripioarei. Aceste pete nu sunt, niciodată, înconjurate de un inel colorat mai deschis. Exemplarele tinere mult mai deschise la culoare au în lungul părții mijlocii a flancurilor pete roșii
Păstrăv de lac () [Corola-website/Science/332037_a_333366]
-
acoperite cu o membrană. Ele sunt fie perechi, fie neperechi. Alcătuirea, mărimea și așezarea înotătoarelor sunt foarte variate. Înotătoarele perechi (sau pare) sunt axate pe scheletul unor centuri (scapulare sau pelvine). Se disting: înotătoare pectorale (P), situate lateral în apropierea operculelor, înapoia deschiderii branhiale; înotătoare ventrale (V) sau pelviene dispuse pe partea ventrală a corpului (abdominal sau pectoral). Înotătoarele perechi sunt omoloage cu membrele tetrapodelor. Înotătoarele pectorale pot lipsi la unele specii (ața de mare) sau sunt foarte mare (pești zburători
Înotătoarele peștilor () [Corola-website/Science/330350_a_331679]
-
cu gura mare verticală și prevăzută pe fălci cu dinți mici și cu o excrescență filiformă. Capul, în partea lui posterioară, este prevăzut cu plăci osoase și cu spini, dintre care doi mai mari se găsesc în colțul supero-posterior al operculului și sunt îndreptați înapoi. Ochii bulbucați sunt așezați dorsal. Pe spate are două înotătoare. Înotătoarele ventralele deplasate mult înainte, iar înotătoarea anala lungă. Solzii sunt mici și lipsesc pe abdomen. Colorație: pe spate cenușie-cafenie cu puncte albe. În lungul flancurilor
Bou de mare () [Corola-website/Science/331064_a_332393]
-
Următoarele 4 apendice reprezintă membre locomotoare (picioare). Ele sunt alcătuite din 7 articole, plus bazitars. Picioarele sunt nescleritizate. Articolul tarsal se termină cu o pereche gheare. Mezosoma este largă, turtită dorso-ventral, alcătuită din 7 segmente (somite). Primul segment prezintă un opercul genital, sub care se deschide orificiul genital. Operculele femelelor sunt duble, pe când la masculi fuzionate. Pe al doilea se găsesc două structuri numite pieptene, bogate în terminații nervoase cu rol de receptori senzitivi, fiind implicați și în împerechere. Astfel, peieptenii
Scorpion () [Corola-website/Science/308508_a_309837]