180 matches
-
cu această apărare călduroasă a gestiunii financiare și politice făcută de prințul Dimitrie Ghica, actual prezident al unui Senat roșu, și de d. Vasile Boerescu, actual ministru de esterne într-un cabinet roșu, într-un timp când amândoi erau deja opoziționali, ceea ce nu trebuie să se uite, fac de prisos orice revenire din parte-ne asupra pretinsului discredit, asupra relei administrări financiare din timpul guvernului conservator. Răposatul Strat însuși a renunțat - seance tenante - la situația sa pesimistă și la împrumutul cerut
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
comunale sau generale, atunci lacunele bugetelor, ale izvoarelor de tămăduire ale roșilor, golurile doftorici întăritoare îi silesc să iasă cu legea în față și să pretinză ceea ce pîn-acuma uitaseră, ca din întîmplare, să pretinză. Atât organele guvernamentale cât și cele opoziționale au criticat, fiecare din punctul său de vedere, această sporire cu 20 la sută a taxei asupra băuturilor. Noi din parte-ne, oricât am fi de contrarii unui nou impozit, criticăm pur și simplu această jucărie cu legi în vigoare
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
numele și onoarea nimărui din țară, începînd de la "agentul d-lui de Bismarck" și sfârșind cu oricare cetățean care n-ar fi fost din gașcă, a ajuns de-o vreme-ncoace să nu mai dea decât lecții de urbanitate presei opoziționale. Iată cum descrie "Romînul" pe ziaristul din opoziție: .... el uzează de nepedepsirea asigurată presei sub guvernul actual afirmând că cutare e un tâlhar, că cutare altul a făcut un gheșeft, că guvernul a trădat țara în cutare cestiune, că "se
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
Deturnarea (détournement) practicată de situaționiști desemnează actul de distorsionare și reinterpretare a imaginilor, evenimentelor și situațiilor. Astfel, semnificația este redefinită, convenția este încălcată, iar discursul este recucerit. Acțiunile artistice critice sunt în primul rând puneri în scenă ale unui comportament opozițional, care scot în evidență alternativele la sistemul subordonării. Uneori este utilizat propriul corp, pentru a încălca în mod public o interdicție și pentru a prelua răspunderea pentru acest lucru. Astfel, un lettrist provocateur deghizat în călugăr a reușit să țină
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
instituționale (ca limba, educația, sistemele legale). Reprezentările sociale își au deci rădăcinile în taxonomii comune, în categorizări sau diferite themata. Cercetările invocate de Markova probează modul în care reprezentările sociale sunt „înrădăcinate” în viața individului. Subiecții chestionați manifestau o gândire opozițională exprimându-și dorința de a fi recunoscuți, de a li se accepta identitatea. Ei se situau, totdeauna, de partea „pozitivă”, considerând că „alții” nu merită să fie identificați pozitiv. Refuzau „recunoașterea socială” a altora. Revendicau partea pozitivă pentru ei înșiși
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
elaborate înainte de noi. Sau - sugerăm - elaborate în afara noastră, de către alții, dar „pentru noi”. Themata poate furniza răspunsuri la chestiunile esențiale asupra originii reprezentărilor sociale, a formelor de bază ale gândirii colective sau sociale. Dacă themata, demonstrează Markova, are o natură opozițională, aceasta este furnizată de evoluția istorică a unui fenomen dat - sursă de tensiuni și conflicte. Elaborată științific, ea pătrunde curând în gândirea comună. Unele themata sunt adânc „îngropate” în individ și implicate cultural, formând ontologia sensului comun. Individualismul european modern
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
un text vibratil, dacă vă sună mai bine. Este textul care vibrează pentru că te conține, textul care mișcă pentru că te primește pe tine În interior. Sanda Cordoș: Cred că faceți o tipologie exclusivistă, după care critica adevărată este numai cea opozițională, Împotriva a ceva. Dar poate exista și o specie de critici care Își asumă o poziție secundară, a cărei subiectivitate nu e atât de nărăvașă, de convulsivă nici cu ea, nici cu restul Încât să se dorească un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mult în specificitatea sa - dar și în echilibru și armonie -, în mijlocul lumii sale, prin „individuație”, sub cupola integratoare a sinelui ideal. Jung inaugurează astfel tema generică a ciclurilor vieții unei persoane, dezvoltată ulterior de Erikson și Levinson. Adler, celălalt mare opozițional psihanalizei clasice, a pus accentul pe dinamismul condiționat de complexele de inferioritate și pe stilul de viață. În ansamblu, teoria lui Freud are în vedere omul în individualitatea sa, modul în care funcționează psihismul său - aparatul său psihic - în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
171); • complement corelativ, sociativ: „Cu sfetnici vechi de zile mă-ntâmpinași în cale.” (Idem, p. 91), cumulativ: „În afară de frig, mai e și întuneric.”, de excepție: „Afară de ochii, care erau ai ei, era el întreg.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 31), opozițional: „Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț/Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă.” (Idem, I, p. 84); • atribut circumstanțial (rar): Ion, țăran, la origine, e drept, înțelegea, totuși, mai mult decât alții.; • complement predicativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conjuncțiile (mai ales locuțiuni conjuncționale) care introduc câte un singur tip funcțional de propoziție: • de cauzalitate: din cauză că, fiindcă, pentru că etc. • concesive: deși, cu toate că, măcar că • consecutive: încât, așa că • de modalitate: ca și cum, de parcă • de progresie: pe măsură ce, cu cât... cu atât, de ce... de ce • opoziționale: în loc să, de unde • cumulative: pe lângă că Între aceste două categorii se situează celelalte conjuncții (și locuțiuni conjuncționale), care pot introduce două sau mai multe tipuri funcționale de propoziții, numai în stil indirect, unele (dacă), în stil direct, altele: ca să, de, cum
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de la Dunărea de jos: besii.” (V.Pârvan, 146) • absența indicilor suplimentari care marchează identitatea sintactică a complementului cumulativ (mai, și etc.): „Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine.” (C. Hogaș) COMPLEMENTUL DE OPOZIȚIE (OPOZIȚIONAL)TC "COMPLEMENTUL DE OPOZI}IE (OPOZI}IONAL)" Determină: • verbe (locuțiuni verbale): „Ah! Cine ar mai vrè să trăiască când i s-ar spune de mic încă, în loc de povești, adevărata stare de lucruri în care va intra?” (M. Eminescu, P.L., 48
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
el a început să-și facă plimbările lui obișnuite seara. b. analitic: În loc de a ajunge medic, el a devenit un foarte bun pianist. c. complex: În loc de a ajunge ceea ce doriseră părinții lui, el s-a dedicat picturii. d. propozițional (completiva opozițională): „Poezia e ca o margaretă care, în loc să atace cobra, îi cântă.” (O. Paler, Viața..., 58) e. multiplu: Vino, tinere / ia țărnă în pumn și mi-o presură pe cap în loc de apă și vin. / Botează-mă cu pământ.” (L. Blaga, 87
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
noptieră vine însă din spatele meu, încât fața mea e într-o umbră ușoară, pe când e luminată în plină față, iar umerii i-au căpătat luciri de sidef.” (C.Petrescu, Procust, 302) Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Când complementul opozițional are structură infrapropozițională, relația de dependență pe care se întemeiază se exprimă prin locuțiunile prepoziționale în locul (care impune substantivului, pronumelui să stea în genitiv) și în loc de (care cere acuzativul): În locul căldurii sperate a găsit neîncredere., „Poate că e o mâță
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Poate că e o mâță de soi, măi Tasache! mi se pare că românul dracului te-a legat la ochi și, în loc de iapă, ți-a vândut o mâță.” (C. Hogaș, 143) Locuțiunea prepozițională în loc de este marcă distinctivă absolută pentru complementul opozițional. Completiva opozițională se introduce în frază prin locuțiunile conjuncționale în loc să, pe când40, de unde, care se constituie în mărci distinctive absolute: „În loc să răspundă, Pașadia își sorbi paharul până la picătura cea din urmă.” (M. Caragiale, 83), „Senzația îți dă câte ceva din ce
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
e o mâță de soi, măi Tasache! mi se pare că românul dracului te-a legat la ochi și, în loc de iapă, ți-a vândut o mâță.” (C. Hogaș, 143) Locuțiunea prepozițională în loc de este marcă distinctivă absolută pentru complementul opozițional. Completiva opozițională se introduce în frază prin locuțiunile conjuncționale în loc să, pe când40, de unde, care se constituie în mărci distinctive absolute: „În loc să răspundă, Pașadia își sorbi paharul până la picătura cea din urmă.” (M. Caragiale, 83), „Senzația îți dă câte ceva din ce este în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
borș de știr, pentru ca apoi în chiliile lor să se înfrupte cu plachie de crap, sunt niște ipocrite.” (G. Călinescu, C.O., 177) Când se introduce prin această din urmă serie de conjuncții și locuțiuni conjuncționale, identitatea specifică a completivei opoziționale rămâne implicită în planul semantic al relației de dependență: „Preferi tăcerea, așa cum o preferă cei mai mulți, uitând că dacă duce la autoconservare, nici într-un caz ea nu înseamnă viață.” (P. Sălcudeanu, 310) Identitatea sintactică a completivei opoziționale poate fi asigurată
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
specifică a completivei opoziționale rămâne implicită în planul semantic al relației de dependență: „Preferi tăcerea, așa cum o preferă cei mai mulți, uitând că dacă duce la autoconservare, nici într-un caz ea nu înseamnă viață.” (P. Sălcudeanu, 310) Identitatea sintactică a completivei opoziționale poate fi asigurată atunci de existența unor opoziții semantic-lexicale între componente ale celor două propoziții (regenta și opoziționala): „Totdeauna am fost încredințat că furnica este o ființă harnică, strângând, în vreme ce greierul ușuratec, cântă.” (G. Călinescu, C.O., 43), „Mă mir
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cei mai mulți, uitând că dacă duce la autoconservare, nici într-un caz ea nu înseamnă viață.” (P. Sălcudeanu, 310) Identitatea sintactică a completivei opoziționale poate fi asigurată atunci de existența unor opoziții semantic-lexicale între componente ale celor două propoziții (regenta și opoziționala): „Totdeauna am fost încredințat că furnica este o ființă harnică, strângând, în vreme ce greierul ușuratec, cântă.” (G. Călinescu, C.O., 43), „Mă mir, deci, că, în timp ce în fața piramidei toată lumea se oprește, nimeni nu dă atenție acestei fântâni.” (O. Paler, Caminante, 241
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de fraze ar trebui numite opozitive 53.” Din aceeași perspectivă, a dominării componentelor logică și ontologică, coordonarea realizată prin conjuncția ci este o alternativă sintactică, printr-un raport de cvasisinonimie, la relația de dependență care generează funcția sintactică de circumstanțial opozițional: Nu învață, ci doarme./ În loc să învețe, el doarme. Enunțurile dezvoltă un grad ridicat de sinonimie când în amândouă s-ar putea presupune, relativ asemănător ca în frazele cu subordonate concesive sau cu coordonare adversativă, o stare de așteptare frustrată: În loc să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în frazele cu subordonate concesive sau cu coordonare adversativă, o stare de așteptare frustrată: În loc să învețe (cum era de așteptat), el doarme./ Nu învață (cum era de așteptat), ci doarme. Dar această trăsătură semantică, circumscrisă inferenței logice, definitorie pentru circumstanțialul opozițional, nu mai intervine în frazele în care coordonarea opozitivă exprimă numai o opoziție între cele două unități sintactice implicate, în sensul negării sau infirmării uneia din cele două posibilități luate în considerație: Nu vine ci pleacă., Nu e marți ci
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
formei, afirmativă sau negativă, a verbului-predicat și, de aceea, identitatea lor e inversată. 40. În G.A., II, p. 333, pe când și de unde sunt considerate elemente relaționale care introduc circumstanțiale de timp și, de loc, ceea ce ar determina situarea completivelor opoziționale, pe care le introduc, în categoria falselor temporale și, respectiv, locale. De fapt, devenind locuțiuni conjuncționale, adverbele pe când și de unde nu pot introduce decât completive opoziționale, marcându-le astfel identitatea sintactică specifică: „Zdravănă femeie! ce a făcut, ce a dres
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relaționale care introduc circumstanțiale de timp și, de loc, ceea ce ar determina situarea completivelor opoziționale, pe care le introduc, în categoria falselor temporale și, respectiv, locale. De fapt, devenind locuțiuni conjuncționale, adverbele pe când și de unde nu pot introduce decât completive opoziționale, marcându-le astfel identitatea sintactică specifică: „Zdravănă femeie! ce a făcut, ce a dres, de unde era cât p-aci să le vânză hanul, când trăia bărbatu-său, acuma s-a plătit de datorii, a dres acaretul, și încă spun toți
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
către o lume reală, deoarece puterea de referențialitate este foarte mare. Dar dincolo de această asemănare, se construiește o intrigă narativa în care participanții interacționează. Această relaționare implicită se bazează pe ceea ce Frank Biocca (1991) numește legături semantice (legături contextuale, clasificatorii, opoziționale, cauzale, metaforice și ierarhice). Cele două scenarii ale reclamelor pentru Burberry London pentru femei și bărbați exploatează atât artă fotografiei, cât și legăturile semantice ale textului narativ vizual a cărui locație este Londra. Fiecare reclamă are drept protagoniști trei participanți
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
pentru un personaj sau personajele care încearcă să rezolve o problemă pentru a atinge un scop. Menționând legăturile semantice pe care orice discurs politic se construiește, Frank Biocca (1991) vorbește de asemenea despre legăturile cauzale și narative, alături de cele clasificatorii, opoziționale, metaforice și ierarhice. Astfel, se poate observa că, cel puțin la nivelul convențiilor naratologice din structura de adâncime, instanțele de mise en image ale poveștilor și ale discursului politic coincid. Dacă luăm drept suport teoretic conceptul de "amestec" (blending) al
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
postmoderne pentru suferințele Salvatorului. b) compoziția. Toate aceste puncte contradictorii care aparțin spațiului mental-sursă sunt dovada că se poate vorbi de o excentricitate (Arnheim [1988] 1995) verbală, deoarece există patru centri dinamici. Intrigă povestirii românești ne ofera cadrul unei legături opoziționale binare pentru punctul VOI (tinerii curajoși/ votanții isteți, aceia care nu cred în vocile prefăcute ale lupilor politici versus alegătorii mai în vârstă/ votanții creduli). Astfel, cei patru participanți din piesă metafictivă pot fi reprezentați în următorul careu semiotic (Greimas
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]